Gentle Weeping


Un pateu


A nu se confunda cu pate. Pateul este preferatul meu dintre toate produsele de patiserie (dupa el vine strudelul cu mere, cu scortisoara si multa, multa nuca, daca se poate). Este mic, patratos, cu branza sarata care tine de foame. Fata de restul produselor care sunt imense si obosesti pana le mananci, cu pateul e exact cum trebuie.  Nici prea mult, nici prea putin. De mult nu am mai mancat, asa ca azi mi-am propus sa fac o tava de pateuri, din care am mancat cateva. Dar de dimineata, drumurile m-au scos afara si cand am trecut pe langa o patiserie care mie imi place, ce crezi ca mi-am luat? Un pateu, evident. Cum aveam mainile ocupate, am zis sa nu mananc pe drum, ca e incomod, cu toate ca mie chiar imi place sa mananc din mers. Insa acum nu era cazul. Asa ca m-am tras langa un zid, mi-am eliberat mainile si am inceput sa il devorez, sufland din cand in cand pentru ca era foarte fierbinte.

Concentrata cum eram eu pe pateul meu, m-am si mirat cand nu prea departe de mine aud o voce. Un barbat, mai saracut, asezat pe o bordura inalta, ma roaga sa ii iau si lui un pateu. Iar sunt surprinsa pentru ca patesc rar asta. Cum sa nu ii iau cuiva care imi cere de mancare? Nu ceruse bani, ca asta chiar ma enerveaza de multe ori cand aud, insa la mancare mi se inmoaie inima. E groaznic sa nu ai ce manca. Cred ca toti trebuie sa cerem de mancare cand ne e foame. Ca omul acesta. Probabil i se facuse pofta uitandu-se cum mananc si a cerut la fel. Putea sa ceara orice pana la urma, o pizza, un strudel, o placinta. Nu, el a vrut doar pateu. I-am spus ca ii iau imediat, numai sa termin si eu. Si apoi i-am dat un pateu, pe care l-a primit cu un “Bogdaproste”. I-am raspuns “Sa fie primit!”. Inima mea a zambit, gandindu-se la cei adormiti. Mai ales in momente ca acestea imi aduc aminte de ei. Pe un ton mai glumet, sper sa le fi ajuns un pateu, ca sunt cam multi.

Sfarsit

You Are My Kind


De vara! ♥️

Din timpul care trece, imi plac oamenii care raman! 🌹

Uite! Nu e!


Azi am avut o experienta pe care nu credeam ca o voi avea vreodata. Care m-a enervat foarte tare, chiar daca la suprafata nu s-a vazut. Auzisem la o verisoara si prin media de temperatura “mortului”, adica de cat de “bune” sunt termometrele acelea ca niste pistoale, cu care se incapataneaza unii sa ne ia temperatura. Dar la mine chiar era stricat rau. Si nu numai unul ci si al doilea.

Ajung eu azi la un interviu. De cand cu nebunia, iar o iau de la capat si chiar daca am mai trecut prin asta la prima criza economica si sunt cumva vaccinata, nu e usor. Imi trebuie multe resurse interne sa trec prin ea. Si ma consuma. Deci ajung la un interviu. E vorba de o gradinita particulara, destul de fitoasa, dar zic, hai sa merg. Poate nu e asa de negru totul. Nu de alta, dar am inceput sa ma feresc, simt eu ca trebuie sa ma feresc, pentru ca nu sunt complementara cu o anumita atitudine si stare. In rest, numai de bine.

De la poarta ma ia doamna asistenta, foarte amabila, si imi pune in frunte pistolul, aproape sa atinga pielea. E un sentiment tare ciudat. Ma gandesc, oare asa s-au simtit oamenii cand erau impuscati in cap? Ca mie una imi repugna total gestul, asa ma simt, de parca ar vrea sa ma omoare. Si ce sa vezi? Aveam temperatura. :)) Ma mai “impusca” de vreo 2 ori. A naibii temperatura, tot acolo era. Stiam ca am mers pe jos foarte mult, prin soare, ca e foarte cald. Insa nu stiam ca am si temperatura. Totusi, avand in vedere istorioarele, banuiam ca e cam prost de felul lui dar nu puteam sa ii spun doamnei, ca stii, un om poate fi stricat, insa o masinarie, Doamne fereste! Glumesc acum insa amar. Totusi nu m-am putut abtine sa nu ii spun ca am cunostinte la care a aratat si 32-33 de grade, ca nu e neaparat “reliable”, ca si unii oameni de altfel. Doamna se panicheaza, recunoaste ca e foarte cald si ca ar putea fi si alte cauze (as putea sa umplu cel putin o pagina cu motive de temperatura), i-am spus ca am mers si pe jos. Imi spune ca revine cu alt pistol. Ok, suit yourself, mi-am zis in gand. Si se intoarce. :)) Iar ma impusca si ce sa vezi, la fel. :)) A naibii temperatura, nu ma parasea deloc. Apoi are geniala idee sa mi-o ia de pe mana. Ca un miracol, pana la mana, s-a mai pierdut pe drum. Aveam 36.6. Chiar am glumit ca nu e statornica si e interesant cum fiecare bucata a corpului are asa, temperatura sa. Eu stiam ca nu am, insa incepea sa ma enerveze situatia. Pentru ca ajungi sa te simti prost, chiar vinovat fara vina. Ma simteam prost, ca, desi nu am temperatura, un “rahat” de pistol, scuzati expresia pistol, imi zice ca am. Ma pune sa ma spal pe maini la chiuveta din curte si ce sa vezi iar, scade miraculos. Deja nu mai imi placea situatia. Chiar si acum cand ma gandesc, scriu si vorbesc despre asta, ma umplu de draci. Multi oameni nevinovati pot ajunge in situatii limita si pentru ce? Mi-am facut o nota mentala ca acasa sa imi iau temperatura cu toate termometrele pe care le am, adica termometrul cu mercur pe care il am de muuuulti ani si care si-a dovedit eficacitatea din 1714, de cand a fost inventat si termometrul electronic pe care majoritatea cred ca il avem prin vre-un sertar sau cutie cu medicament, ca un termometru trebuie sa ai in casa.

Deci, cateva ore mai tarziu, cu mers prin supermarket la cumparaturi, mers pe jos prin soare, cu sacosi grele in maini, transpirata, in plin mijlocul zilei si pana seara, a naibii temperatura se incapataneaza sa arate 36.3. Uite cum m-am enervat eu azi. Sper sa imi treaca cu un somn bun, si sa ramana ca o poveste “amuzanta” pentru ca numai in pielea mea sa nu fi fost azi.

Sfarsit!

How


I’ll Never


Relaxare


Pentru o seara de vara linistita! ❤