Intelepciune


O incantare! Mi-ar fi placut sa il fi auzit cu multi ani in urma pe parintele Constantin Necula. Mi-ar fi folosit cu siguranta si m-ar fi scutit de dureri si intrebari dar cum nimic nu e intamplator, cred ca de fapt acum trebuia sa il ascult. Multumesc parinte! Ai rabdare sa asculti tot, pana la capat si cred ca nu vei regreta. Vorbeste de iubire, responsabilitate, familie, copii, cuplu, casatorie, normalitate, prietenie, adevar, minciuna, bunatate, distractie, scoala, biserica, religie, stat, standard, tinerete, maturizare, rusi, nemti, unguri, asteptari, lipsa asteptarilor, spatiul de siguranta, barbat, femeie, sfinti si tot ce inseamna lumea asta data de Dumnezeu, totul intr-o forma accesibila, punctata de umor si mult bun simt, cu responsabilitate si echilibru cum rar am intalnit. As putea scrie pagini intregi cu citate scoase din predicile lui si toate imi plac. Unul singur voi pune aici, foarte frumos spus si foarte folositor, si pentru mine si pentru toata lumea. Un citat despre prietenie.

“Cel mai bun prieten e cel care te apara pe tine de tine insuti. Daca celalalt te respecta si te iubeste si ti-e prieten cu adevarat, stie pana unde sa puna presiune pe tine intr-atat incat sa nu-ti foloseasca slabiciunea impotriva ta ci s-o foloseasca pentru ca propria lui putere sa creasca vindecand slabiciunea ta.” Parinte Constantin Necula

Eu stiu ca voi trece prin mai multe filmari de-ale dansului si le voi asculta cu drag. Acum in post si nu numai, ajuta.

https://www.youtube.com/watch?v=fhGJckAYf1U

https://www.youtube.com/watch?v=IFsEUexdS0s

This entry was posted on April 6, 2016, in Uncategorized. Leave a comment

The Chocolate and I


 

 

Dark chocolate (sitting attractively on the shelves): You won’t admit you love  me (I know you do) and so

How am I ever to know (exactly)

You only tell me (come on, take me)
Me: Perhaps, perhaps, perhaps (I can’t make up my mind, to eat or not to eat you)

Chocolate (batting eyelashes): A million times I ask you and then
I ask you over again (see how much patience I’ve got?)
You only answer (are you shy ?)
Me: Perhaps, perhaps, perhaps (thinking of the weight ;)) )

Chocolate: If you can’t make your mind up
We’ll never get started (come on, bite me)
And I don’t want to wind up
Being parted, broken-hearted (You make my heart melt, you know)

So if you really love me say, “yes” (or someone else will)
But if you don’t, dear, confess (the truth will set you free)
And please don’t tell me (I am dark, I can handle the bite)
Me: Perhaps, perhaps, perhaps

Chocolate: If you can’t make your mind up (you are a woman I know it’s hard :P)
We’ll never get started
And I don’t want to wind up
Being parted, broken-hearted (you know how it is)

Chocolate: So if you really love me say, “yes”
But if you don’t, dear, confess (I will always love you anyway)
And please don’t tell me

Me: Perhaps, perhaps, perhaps (you know how much I love you but too much chocolate is just too much)
Perhaps, perhaps, perhaps
Perhaps, perhaps, perhaps (mmmmm) 

 

The secret of this song is no longer a secret. Now you know it is a love story between chocolate and me. It was love at first bite. Who said that Belgian chocolate is one of the best was right. But I am shy. It takes time. Indulge me indulge it. Yummy!❤

Ce mirare ca sunt!


Azi am implinit 6 ani. Da, eu sunt, blogul. M-am “nascut” intr-o zi speciala, pentru ca asa a vrut Elena. Ce-i mai plac zilele speciale, doamne! Ii plac si restul, ca oricum, orice zi e speciala. Dar cand s-a hotarat in sfarsit sa scrie ce o pasioneaza, s-a gandit ca trebuie sa inceapa intr-o zi anume, care sa semnifice ceva si de care sa isi aminteasca cu drag. Si ce zi speciala sa fie? Pai, cand si-a propus sa scrie, trecuse Craciunul. Trecuse si Anul Nou. Hm, o zi mare si frumoasa care urma era chiar aceasta, Buna Vestire. Daca as fi o fiinta, dar nu sunt, as zice ca e o bucurie si o onoare sa prind contur, cuvinte, imagini, tag-uri, titluri si altele intr-o zi care aduce bucurie tuturor.❤ Chiar e.:)

Si iata-ma la 6 ani. Daca eram copil, acum eram la clasa 1. Dar nu sunt. Nu sunt nici copil, nici matur, sunt doar un blog personal. Nu sunt nici jurnal pentru ca aici nu ma destainui, total, doar franturi adunate si aranjate frumos. Ok, stiu ce nu sunt. Dar ce sunt? O fereastra spre sufletul unui om. Una din ferestre. Iar azi e o zi speciala pentru mine. Si tocmai pentru asta, am zis sa nu o mai las pe Elena sa scrie ea de capul ei, sa vin si eu cu varianta mea. Sper sa mai fiu si in anii care vor urma dar daca nu, stiu ca lumea se invarte dupa soare si fara mine. Multumesc ca m-ai scris, multumesc daca m-ai citit, multumesc pentru ca sunt. “Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”

6 ani


La multi ani, dragul meu blog! Cand au trecut atatia ani? Si de ce te mai pastrez? De ce mai scriu? Nu am raspuns la toate aceste intrebari si la multe altele. Cert e ca au trecut anii si mi-e greu sa realizez ca totusi sunt 6 ani. 6 ani. Am inceput asa cu drag sa scriu, aveam atatea sa scriu si totusi au fost perioade cand nu am facut asta. Rar ma uit in urma si acum am facut asta pentru tine. Dragul meu blog, nu am sarbatorit fiecare an al tau si puteam. Dar nu am facut-o. Sa nu fii suparat. Eu oricum te am si scriu cand am inspiratie, cand cred ca merita sa scriu ceva folositor sau interesant sau doar un nimic dulce. Sper sa fii! Cu drag, Elena :*

O amintire


Se pare ca trebuie sa fac un lucru de doua ori, ca sa iasa bine. Am scris pana acum un articol asa de drag mie si l-am pierdut, pentru ca internetul nu a vrut. Nu ma pot pune cu el. Dar parca as fi ca in bancul cu Dumnezeu care a creat intai barbatul si apoi femeia. Trebuia si eu sa fac o ciorna mai intai. ;))

Sa trecem si la lucruri serioase acum. Citind azi diverse, am dat peste un articol care mi-a trezit o amintire tare veche, din copilaria mea, pe care nu credeam ca o mai am, dar uite ca era acolo, undeva, ascunsa bine printre alte amintiri. Articolul “vinovat” se numeste “Patrimoniul uitat: bisericile de lemn din Romania” si m-a dus cu gandul la o manastire deosebita pe care am vizitat-o demult, cand eram prin scoala generala, impreuna cu mama si sora mea. Eram prin zona si prin cineva de acolo, am ajuns noi, calatoarele, la Manastirea Dintr-un Lemn. Se numeste asa pentru ca povestea spune ca un cioban de prin partea locului a visat Icoana Maicii Domnului ascunsa intr-un stejar. Si trezindu-se, a cautat el copacul si taindu-l, a dat peste icoana. Pe locul acela a construit el o bisericuta folosind doar trunchiul stejarului. De aici si denumirea “dintr-un lemn”.:) Daca ti-am trezit curiozitatea, cauta aici si aici si oriunde pe google informatii mai multe.

Mi-aduc aminte si acum ce mirate eram noi, copii fiind, de cum poate fi construita o bisericuta dintr-un singur trunchi de copac. Abia asteptam sa vedem si cu mintea noastra ne inchipuiam ceva asemanator cu bisericile clasice. Dar nu mica ne-a fost mirarea si dezamagirea cand am vazut-o. Era asa de mica si de neagra!:) In fond, cat de mare putea fi o biserica construita dintr-un copac? Nu mai vazusem niciodata asa ceva dar a compensat cu zona in care era asezata. Acum stiu de ce era asa dar ce vrei, minte de copil. Mi-as dori sa am iar ocazia sa o vad si mi-as dori sa o regasesc in documentar. Daca nu e, nu-i bai, stiu ca sunt mai  mult de 20 de biserici de lemn in tara asta frumoasa si toate merita vizitate si pastrate. Documentarul ramane oricum o valoare si ma bucur ca a fost realizat. Dar daca e bisericuta, iti dai seama ce m-as bucura! Eu ma gandesc si ma razgandesc de mai multe ori pana pe 15 aprilie, dar daca iei tu revista poate imi spui si mie daca este mentionata. Si multumesc in avans pentru gest.

Ma bucur de asa amintire si sper sa am ocazia sa ajung la cateva sau chiar la toate manastirile din film si nu numai. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, am vazut chiar destule manastiri de lemn dar e loc de mai mult. Pun si eu pe harta cateva, din cele de care imi aduc aminte ca le-am vizitat: biserica inimii mele, din parcul Tabacarie, Constanta, biserica de lemn din parcul Titan, Bucuresti, manastirea Doamnei si manastirea Sf. Ilie din Toplita, biserica din lemn din Bilbor. Trebuie vizitate, pentru pacea pe care ne-o aseaza in inima, pentru locurile atat de potrivit alese si atat de intime, pentru viata simpla pe care o evoca, pentru intoarcerea la radacini. Iti doresc sa ai parte de multe calatorii (sunt una din bucuriile singurei vieti pe care o avem) si sa ajungi la patrimoniul uitat al Romaniei. La cat mai multe amintiri frumoase, ascunse in minte si in inima…