Down Under: Great Barrier Reef (XVI)


Am ajuns si aici. Inchei aventura australiana cu coralii, pentru ca merita. De fapt aveam de ales intre Sydney sau bariera. Tough choice. Dupa cum vezi, am ales. 🙂 Despre corali nu vreau sa scriu prea multe, cauta pe google ca ai info, insa sunt cu adevarat spectaculosi in realitate. Si daca viata te trimite la ei, trebuie vazuti. Macar cat mai exista. Se straduiesc australienii sa ii tina in viata cat pot ei de mult insa factorul uman afecteaza ireversibil natura, din pacate. Ar trebui probabil interzis turismul pe o suta de ani in zona si nici atunci nu e sigur.

Bariera de corali, partea cea mai frumoasa a ei, se viziteaza cel mai bine din zona de nord, din Cairnes, Port Douglas si alte orase de pe coasta. Sunt o groaza de insule la care se ajunge cu vaporul si de unde se pot face scufundari in adancul oceanului. Si australienii sunt foarte organizati. Am avut de ales dintr-o multitudine de variante din Cairnes si am ales una mai accesibila. Deja ne alintasem cu padurea tropicala asa ca am fost un pic mai modesti de data asta. Excursiile sunt foarte bine gandite si foarte bine puse la punct si costa. Insa sunt pentru toate buzunarele. Noi am ales o excursie la Green Island, cea mai apropiata insula de tarm si de unde poti sa te scufunzi pentru a admira coralii.

Am pornit de dimineata, la vila ni s-a asigurat transportul pana la locul de plecare, care e destul de departe de unde stateam noi si ne-am trezit imbarcati si cu multe explicatii date, pe un vapor destul de incapator care la ora potrivita a plecat spre destinatie. E incredibila plimbarea pe ocean. Am admirat asa multe nuante de albastru, ca atunci cand am mers sa vedem balenele. Albastrul marin e una din cele mai frumoase culori care exista in natura, dupa parerea mea. Plimbarea a avut parte si de valuri, noroc ca nu am rau de mare. Ce naiba, doar sunt fata de la mare, ar fi fost si aiurea. Dar nu imposibil. :)) Am pornit pe o vreme noroasa si vanturoasa si chiar ma gandeam, am ratat inotul, ca nu as fi vrut sa inghet. Insa atunci cand ne-am apropiat de insula, dupa cca 2 ore, a iesit si soarele. Si ce frumoasa s-a facut ziua deodata. 🙂

Vaporul a acostat undeva mai in larg si ne-am pregatit sa coboram si sa ne ducem fiecare la treaba lui. Mama adora apa dar de pe uscat asa ca si-a luat o plimbare cu barca cu fund de sticla, prin care sa admire coralii si pestii si inca o plimbare cu un semi-submarin, pentru ca era doar cam jumatate sufundat in apa, tot cu pereti de sticla. Pozele cele mai multe cu bariera de corali sunt cele facute mai mult de mama, din submarin, macar ca era uscat. Din pacate nu am avut cu mine o protectie pentru mobil asa ca eu am facut poze de deasupra apei.

Eu cu tata am zis ca ne aventuram sa facem snorkeling. Pentru cine nu stie, si recunosc ca nici eu nu am stiut pana la acel moment, snorkeling e un sport desul de nou care inseamna sa inoti/ scufunzi mai mult la suprafata apei, purtand un echipament de baza format din tubul de respirat, vizorul si labele de inot. Ultimele pot lipsi pentru unii inotatori. Uite aici in engleza si aici in romana mai multe explicatii. Era ceva nou si pentru mine si am zis ca trebuie sa incerc, mai ales ca nu trebuie sa ma duc unde e apa foarte adanca. Abia asteptam. Pentru cine avea echipament personal, foarte bine, pentru restul, se putea imprumuta de pe vapor, intra in costul excursiei. Trebuia doar sa dai ca garantie parca 40 de dolari australieni, pe care ti-i luai cand inapoiai echipamentul. Zis si facut. Ne-am trezit noi cu niste googles si tuburi si labe de inot de mai mare dragul. Pentru ca m-a vazut cu ochelari, personalul care dadea echipamentul ma intreaba ce dioptrii am. A fost amuzanta intamplarea. Credeam ca pentru cei cu ochelari se dau niste vizoare mai speciale si mai mari, astfel incat sa se poata sta cu ochelarii pe nas la scufundari. De unde sa stiu eu, neavizata de mine care nu auzise in viata ei de snorkeling? :)) Si cate n-oi mai sti eu!!! Dar lasa, ca doar nu s-o opri soarele din rasarit ca nu stiu eu totul. 😉 Ii spun eu de dioptrii si ma trezesc ca imi da un vizor cu acele dioptrii.Adica nu trebuie sa stau cu ochelarii pe nas ca sa vad si eu o floricica de coral, ca altfel, ceata totala ci vizorul meu e de fapt ochelar. :)) Super tare, nu? Nu vazusem asa ceva niciodata si ma gandeam, wow! Ce au mai inventat si astia. Asa ca, inarmati, ne despartim spre noi orizonturi, pana la ora 12:00 cand trebuia sa ne intoarcem pe nava ca sa servim pranzul, bufet. Tare!

Invat eu cum se folosesc toate si ma indrept cu tata spre o zona cu corali, nu foarte adanca. Daca cumva trebuia sa ma opresc, macar sa simt nisipul sub picioare. Sau sub labe, whatever. Senzatia de inot e incredibila, iti pierzi toata greutatea dar sa inoti pe burta si cu capul in apa, un fel de pluta rasturnata, era o noutate pentru mine. Cel mai greu a fost sa nu ma panichez si sa inghit apa dar am trecut si peste asta. Oricum, cred ca in ziua aia mi-am facut sigur tratamentul pe un an intreg contra sinuzitei, la cata apa sarata am tras pe nas si pe gat si cata mi-a intrat prin urechi. Si ce sarata e, Doamne! Declar Marea Neagra dulce ca o prajiturica. :))

O data ce te prinde microbul sportului asta, chiar e o placere. Am stat o groaza in apa, cu multe opriri, ca sa scap de apa care mai intra in vizor, in rest, calm si dat din maini si din picioare in reluare. Si plimbat printre corali. Unde am fost eu erau corali si nu prea si nici foarte colorati, mai in adanc e mai viu totul. Dar si asa tot am admirat ceva ce nu voi uita toata viata. Am vazut corali in multe culori foarte frumoase, roz, frez, rosii, albi. Astia erau corali vii, i-am atins, ca sa fiu sigura ca nu visez, tare moi si placuti la atingere. Nu imi venea sa cred ca am asa o sansa. Mai erau si corali nevii, saracutii. Astia sunt coralii aia tari si albi pe care i-am vazut in multe case de navigatori din tara. :)) Oricum, erau multi corali  dusi (din pacate) si Doamne fereste sa te atingi de ei, din greseala. Zgarie si ustura apoi incat nu iti mai trebuie. De aceea inaintam foarte atent si foarte incet. Si tot m-am zgariat, dar a meritat. :)) Aveam portiuni unde ma puteam strecura printre ei, ca printr-o padure, alte portiuni unde puteam inota deasupra lor. Era incredibil! Sunt atat de diversi ca forme si asa frumos colorati si dispusi peste tot in apa, nu stii unde sa te uiti si ce sa admiri mai intai. Iti canta sufletul de fericire in acel moment. Cireasa de pe tort: o scoica gigant asa cum am admirat eu cand eram mica in cartea “20 000 de leghe sub mari” a lui Jules Verne. Da, am vazut asa ceva, era imensa, cca 1 metru, cat sa incapa un bebelus in ea si era infipta intre niste corali, cu deschizatura in sus si un pic ciobita. Din pacate era si ea trecuta in nefiinta insa ochii mei au vazut in realitate asa ceva. Nu voi uita niciodata. Pe langa ea, pe tot fundul oceanului, pe langa corali, erau si surori si frati de-ai ei, mai mici, probabil inca bebelusi, si vii, cu niste culori incredibile de mov asa cum nici in realitate nu am vazut vreodata. Si acum ma minunez cand vad cu ochii mintii. 🙂

Am mai admirat si pesti, unii aproape invizibili, i-am vazut dupa ce mi-a atras atentia tata ca sa ma uit, apoi si alte culori, galbeni, albastri, mai mici sau mai mari, care traiesc printre corali. M-am straduit sa plutesc si sa misc cat mai putin din brate si picioare ca sa ma uit cu atentie la corali si sa ii vad, ca sa nu se sperie. Oricum cred ca sunt destul de obisnuiti cu prezenta oamenilor. Eu am vazut mai putine insa tata mi-a spus ca a vazut un pui de rechin si un peste foarte lung pe fundul apei pe care l-a si atins si multe alte minunatii.

“Just look at the world around you
Right here on the ocean floor
Such wonderful things surround you
What more is you lookin’ for?

Under the sea
Under the sea
Darling it’s better
Down where it’s wetter
Take it from me”

Soo :)))

Se face ora de masa si cu parere de rau parasim noi locul ala ud si plin de culoare, care incepea sa se cam usuce. Venea refluxul. Mai, si cand a venit, a disparut apa aceea multa asa de repede incat ma intrebam unde e? Ai vazut-o? Pe bune, pana la vapor, deci destul de departe, apa scazuse cam pana la genunchi, aproximativ, nu mai zic ca la mal si cam pana la jumatatea pasarelei, era uscat. Admiram nisipul acolo unde mai inainte inotasem pana la gat. E ceva de vazut la ei, au niste maree incredibile si spectaculoase, pentru ca lasa in urma fundul oceanului plin de corali. Nu-i asa ca e o minunatie? Avea dreptate Sebastian. :)) Racusorul. Ia vezi si te uita la Mica sirena, haide!

Vai, am uitat sa zic de caldura. Deci inainte de a te baga in apa e musai sa te dai cu crema de protectie, asta daca nu vrei sa te faci rosu ca un rac. Sau pentru cine vrea mai multa protectie, costume intregi de inot speciale, pentru a tine de cald si a nu te arde. Hai ca m-am dat eu dar totusi m-am inrosit pe spate, luand urma costumului de baie. Daca tot i-am aratat spatele, ce o fi zis soarele, nu te las, asa de mult te iubeeeesc. :)) Intr-adevar, era foarte cald si balaceala era asa bine-venita!

Revenind, daca tot a disparut apa si era ora de masa, am facut noi pauza si am mancat. Ne-a cazut asa de bine, ca dupa atata inot, mi-era o foame de lup. Plus ca era una din mancarurile mele preferate, chinezeasca.

Apoi, inapoi in apa. Refluxul a durat ceva si abia cand a plecat si-a revenit insa tot nu m-am lasat, am mers pana la o adancime cu ceva apa si am mai inotat oleaca. Am dat si peste o scoica atat de frumoasa pe care deja o vedeam in colectia mea de scoici. Dar cand am luat-o in mana, era grea. Nu, nu insarcinata. Ci doar vie. Asa ca i-am facut poza, ca amintire si am pus-o la loc. Ce mi-am permis sa iau cu mine au fost scoici si bucati mici de corali de pe fundul oceanului si de pe mal, asa cum le-am gasit. Le-am facut un pic curatenie. ;)) Am avut voie, m-am asigurat inainte, pentru orice eventualitate. Dar fara scoici si corali oricum nu plecam. :))

Apoi am facut o plimbare pe insula, care e amenajata foarte frumos si pe care poti sta cate zile te tin buzunarele, au toate conditiile, am admirat niste pasarele atat de simpatice, parca erau gainile noastre, asa se plimbau peste tot. Doar ca era mici si efectiv te inveseleau. Ne-am facut dus ca sa scapam de sare, la dusurile publice de pe insula, ne-am schimbat si ne-am intors pe nava. Am asistat acolo la hranirea pestilor si e iar ceva sa vezi niste fiinte atat de colorate si diferite de ce admiram in apele noastre cum se imbulzesc sa manance si ei la bufet. 😉 Nava s-a miscat si am lasat in urma o insula verde inconjurata de apa albastra si de corali colorati. Pe drum ne-am impartasit fiecare experientele. Si am si tacut pentru ca multe nu se pot exprima in cuvinte, se simt.

Se simt.

Daca as vrea sa repet ceva in viata asta, aventura asta cu snorkeling si corali ar fi una din ele cu siguranta. 🙂

Goodbye, my green island in the sun!

Tortul de vata sau cum fac japonezii prajituri


In Sydney fiind, intr-una din zile am trecut pe langa o coada imensa de oameni care statea la faimosul Uncle Tetsu’s cheesecake. De ce a faimos nu am prea inteles dar ne-am nimerit exact la cca o saptamana de la deschidere asa ca lumea era foarte incantata si doritoare. Atata de doritoare incat, ca sa aiba mai multi sansa de a gusta asa ceva, era regula de a cumpara doar un tort de persoana. Uite aici povestea lui. Se poate sa nu incerc eu asa ceva? Evident ca nu (se poate sa nu incerc, si uite-asa ma invart ca un titirez 😉 ). Mai ales ca era o noutate si plus, era ceva de mancat si arata si mirosea foarte bine. Cam scump la pret dar o data in viata merita. Si in urmatoarea zi am hotarat sa degustam si noi, asa ca ne-am asezat cuminti la coada, foarte organizata si pazita de un angajat, ca sa nu se strecoare nimeni in fata. Iar partea fun era ca puteai urmari prin magazinul numai geamuri,tot procesul de fabricatie. Bine-nteles ca ne-am si pozat, ca marturie, da?

In cca 30 de minute stateam cu tortul cald in mana si mergeam spre hotel. In strainatate si mai ales unde sunt comunitati de asiatici, descoperi nu numai o bucatarie uimitoare dar au acestia niste dulciuri total diferite de cele europene sau cele cu care suntem noi obisnuiti. Sunt mult mai putin dulci, sunt facute din tot soiul de boabe si seminte si daca nu esti obisnuit, nu poti zice ca te atrag. In fond nimic nu se compara cu o savarina sau o sarlota sau mai stiu eu ce alte torturi si prajituri avem noi. Dar merita sa gusti pentru ca poti fi placut surprins. Asa ca de cum am intrat in camera de hotel am desfacut pachetul si ne-a aparut in fata ochilor ceva miiic, rotund, un fel de blat de tort de fapt, cu o puternica aroma de vanilie si ou. Ca sa pricepem noi, astia cu ochii normali, japonezii au denumit tortul cheesecake insa el e cunoscut sub numele de cotton cake la asiatici si exista multe retete dupa care se face. Am degustat noi minunatia, care a alunecat imediat pe gat, asa pufoasa si usoara era si mi-am dat seama ca te prinde, ca un drog. Ai manca si ai tot manca. Cel putin mie mi-a placut. Si apoi mi-am pus intrebarea: dar eu nu pot sa fac asa ceva? Bine-nteles ca pot. Si am facut, intr-o zi cu soare dupa ce ne-am intors acasa. Mai ramane sa il mai fac, evident, in Romania. Am descoperit ca e un tort un pic pretentios, deosebit, ca orice tort, asa ca il fac la vreo ocazie mai speciala, sau nu, ma mai gandesc. Asta cu ocaziile mi-am dat seama in timp ca nu se merita, fie ca nu prea vin, fie ca nu ai timp sau dispozitie exact atunci si viata trece tot asteptand nu stiu ce. So, nici o ocazie speciala, vad eu cand il fac si abia astept sa ma laud cu el iar. :)) Si sa il mancaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaam impreuna, ca se imparte cu cineva. Intotdeauna. 🙂

Pana atunci, pun aici link-ul tortului pe care l-am facut eu, si traducerea pentru cei care nu cunosc limba engleza si vor sa il faca. Nu vor regreta, doar sa ramana deschisi, ca nu e ceva ce au mai mancat. Dar e addictive.

Tort de vata

8 portii

Ingrediente:

  • 230 gr branza Philadelphia (sau orice alta crema de branza la un gramaj apropiat, la temperatura camerei)
  • 1/2 cana lapte
  • 5 oua mari (la temperatura camerei)
  • 1/4 crema de tartar (cream of tartar)
  • 1/4 cana zahar + 1/4 cana zahar
  • 1/4 unt nesarat (cca 80-82% grasime, la temperatura camerei)
  • 1 lingura suc de lamaie
  • 1/4 cana faina (alba)
  • 2 linguri amidon de porumb (cornstarch)

Preparare:

  • Pune pe forma de tort de 20 cm (8 inch) foaie de copt si sigileaz-o bine pe afara cu multa folie de aluminiu pentru a evita scurgerea.
  • Umple o tava de cuptor sau un vas mai mare ca forma de tort cu apa, pana la jumatate si pune-o in cuptor sa se incalzeasca la 157,2-160 °C/ 315 °F, in partea de jos a cuptorului.
  • Separa albusurile de galbenusuri. Bate albusurile incepand cu o viteza mica si terminand cu cea mai mare, pana se intaresc un pic. Adauga crema de tartar si bate in continuare pana se mai intareste un pic. Adauga 1/4 zahar treptat pana se stransforma in bezea.
  • Intr-un alt bol, adauga crema de branza si laptele si bate-le cca 2-3  minute pana se omogenizeaza. Pune untul, restul de zahar si sucul de lamaie si bate cca 1 min. Adauga amidonul de porumb si mai bate un pic. Pune si galbenusurile si hai, inca 1 min de batut. Strecoara apoi tot continutul printr-o sita.
  • Incorporeaza cate 1/3 din bezea in crema cu oua si amesteca usor prin miscari circulare, pana termini toata bezeaua.
  • Pune apoi aluatul in forma de tort si niveleaza-l usor cu o spatula, sa nu aiba dealuri si vai apoi apuca usor forma de tort si loveste de vreo 6 ori in masa ca sa iasa aerul.
  • Aseaza cu grija tortul in vas, la bain-marie si lasa-l la cuptor cca 1 ora si 10 minute. Verifica daca s-a copt dupa acest timp, cu o scobitoare si daca iese curata din centru, atunci stii ca e gata. Miroase minunat in bucatarie acum asa ca eu cred ca te-ai saturat deja.;) Mai lasa-l apoi 10-15 minute sa se coloreze deasupra.
  • Opreste cuptorul, lasa usa deschisa un pic si tortul ca sa se raceasca o ora acolo. Apoi scoate-l din forma, pune-l la frigider sa se raceasca macar 4 ore (da, e mai bun rece) si apoi e numai bun de mancat cu frisca, smantana, sos de ciocolata, fructe si chiar asa simplu, pudrat usor deasupra.

Pofta buuuuuuuuuuuuuuuuuuuunaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! ❤

PS: ca tot se apropie atatea zile in care sa sarbatoreste iubirea, va doresc sa o pretuiti, sa fiti iubiti si sa iubiti, sa daruiti si sa pastrati iubirea primita. ❤

Down Under: Kuranda Scenic Railway, Skyrail Rainforest (XV)


Ajunsi in Cairnes si cu ceva cunostinte despre ce ar merita sa vedem, alegem excursia de o zi intreaga in padurea tropicala. Ai aici mai multe info, insa experienta pe care am avut-o depaseste cu mult imaginile, cuvintele si tot ce mai vrei tu.

Am pornit de dimineata cu masina care a venit sa ne ia de la vila si ne-a dus la gara. Acum am facut cunostinta cu o familie foarte de treaba si inimoasa din Perth cu care ne-am imprietenit si care au fost cumva si ghizii nostri, noi toti avand acelasi traseu. De la gara ne-am urcat intr-un tren care ne-a transportat in timp, acum cca 100 de ani, de cand exista acest traseu superb. In tren an mai facut cunostinta cu o familie de americani si uite-asa am fost impreuna oameni de pe 3 continente si ne-am simtit bine, am ras si am facut poze si am avut numai momente wow. Am trecut prin padurea tropicala listata Unesco, prin tunele de granit si pe langa cascade superbe (Baron Falls), am admirat oceanul de departe si am ajuns la satul Kuranda “The Village in the Rainforest” si caminul aborigenilor Djabugay. Ne-am clatit ochii prin targul de obiecte facute manual, am admirat fluturii australieni si nu numai, din Butterfly Sanctuary, cu peste 2000 de exemplare vii apoi am luat autocarul care ne-a dus in adancul padurii, unde am facut excursia cu masina amfibie prin padurea tropicala, am participat la spectacolul cu muzica si dansuri aborigene, aruncatul cu bumerangul, sulita si cantatul la unul din instrumentele lor specifice, am vizitat mica gradina zoologica si mica gradina botanica, in care am vazut pentru prima data arborele de cacao (daca ar fi crescut si la alte temperaturi ar fi fost tare bine 😉 ), am avut parte de un pranz copios cu de toate si mai ales cu frigarui de carne de cangur (btw, noua mea “leguma” favorita :)) ), supa de crocodil fara crocodil (ce l-am mai cautat! 😦 ) si nu in ultimul rand finalul excursiei cu telecabina peste padurea tropicala. Am fost cu totii impresionati de tot ce am vazut si ne-am minunat cum au putut sa construiasca asa ceva in salbaticia aceea. Ca daca te pierzi acolo nici aborigenii nu te mai cauta, asa e de periculos. Dar ce vederi, Doamne! Look and be amazed! Totul la superlativ! Si totul organizat ceas, nu aveai timp de pierdut. Merita sa faci asa ceva in Australia, chiar si numai asta daca nu poti mai mult.

Oricum, cuvintele raman sarace in fata experientelor traite. 🙂

PS: La Sanctuarul cu fluturi ne-am dus convinsi ca este inclus in itinerariu. Puteam sa juram asta. Spunem noi adevarul nostru insa nu se pupa cu ce aveau pe lista cei de acolo. Au sunat, au verificat si prin puterea de convingere a noii noastre prietene, am intrat. :p Dupa nici 5 minute, vine dupa noi una din cele in charge acolo sa ne spuna ca totusi nu e inclus si ca trebuie sa iesim. Ok, ne-am conformat insa tot ea apoi, dupa 1 minut, ne spune ca daca tot am intrat, sa ramanem sa vedem restul si asta e, s-a intamplat, fara sa ne oblige sa platim ceva. Asta da bunavointa! Si uite-asa, am avut parte de bonus la excursie. :)) Si ne-am ales cu niste amintiri de neuitat.

Down Under: Cairnes, Port Douglas, Mossman Gorge, coconut, sugar cane and… and… (XIV)


Nu ai vazut Australia daca nu ai vazut padurea tropicala si Marea Bariera de Corali (si… si… si….). Despre acestea urmeaza sa vorbesc acum, insa o luam incet, ca sunt multe de povestit. Pe rand. Ca sa vizitezi aceste minunatii, un loc recomandat de a incepe este unul din orasele-statiuni din nord-estul Australiei, mai precis din statul Queensland: Cairnes, Port Douglas ar fi printre cele mai bune locuri. De aici poti sa pornesti in aventura vietii tale. Ma rog, una din ele!

Asa ca am avut de ales. Si am ales Cairnes. Si a fost bine. Am fost cu ai mei intr-o excursie de vreo 5 zile in Cairnes si am vizitat tot ce se putea. Incep cu orasul statiune pentru ca de aici ne-am luat zborul in toate locurile minunate. Cairnes e very tourist-friendly. Si cum am fost “iarna”, destul de aerisit si putin populat. Nu vreau sa imi inchipui cum e vara la ei. Cum nu imi plac aglomeratiile in mod special, a fost foarte placut sa ma pot plimba pe malul oceanului lejer. Acolo am simtit si eu in sfarsit ca e vara, am putut sa port sandale si sa stau in tricou si pantaloni scurti. Ce sa spun despre Cairnes? Ca are promenada si mai are o alee pentru biciclisti, si mai are trotuar langa strada, asa ca sa nu te inghesui, ca in ocean nu poti intra pentru ca e pericol de crocodili si sunt puse semne de avertizare si pentru asta au facut ei o piscina imensa, publica, o laguna superba, chiar langa promenada, din care poti vedea oceanul peste cativa metri? Ca e atat de curata si albastra si amenajata atat de frumos incat nu iti vine sa iesi din ea? Are si portiuni cu nisip, si fantani arteziene, diverse adancimi, si zone umbrite si sediul politiei speciale langa, dusuri, zone de gratare si o curatenie de admirat, si… si…. :)) Am vazut mai aproape fluxul si refluxul, de ma intrebam unde a disparut atata apa (ca doar eram cazati langa ocean), pelicani australieni, atat de frumos colorati in alb si negru, o zona pentru copii cu multe tasnitori si alte chestii dragute, cu zona de odihna si de mancat, cu magazin si creme de protectie solara gratis pentru cei care vin sa se balaceasca, asa ca am zis, ce bine e sa fii copil aici. :))

Oamenii sunt prietenosi, calzi ca vremea, camerele mari si toate hotelurile si vilele au cate o piscina, cat de mica, dar o au, pentru ca daca nu ai loc in laguna iar in ocean te mananca crocodilii si rechinii, apai unde sa te scalzi, zau asa? Am asistat si la un week-end plin de evenimente artistice, cu carnaval, muzica buna pe care putini dansau insa ascultau cu atentie, un show pirotehnic superb asezonat cu alta muzica potrivita, facut de un artist, lumini si luminite in copaci de am crezut ca e Craciunul. E un loc superb in care m-am relaxat. In concluzie, Eye Love Cairnes. ❤

In excursia din padurea tropicala am cunoscut un cuplu foarte simpatic si de treaba cu care, intr-o alta zi, am ajuns cu masina la Port Douglas. Si atunci ne-am dat seama ca am ales bine Cairnes. E frumos si in Port Douglas insa mult mai liniste si la scara mai mica totul. Insa in ziua aceea am admirat alte plaje superbe pe drum, am mancat nuca de cocos proaspat culeasa din cocotier (o premiera pentru noi si…. apropo, e minunata. Mi-a placut foarte mult si as mai gusta oricand), am admirat decolarea unui aeroplan,  am ajuns in zona muntoasa, trecand prin campii pline de trestie de zahar, care se recolta, asa ca am bifat-o si pe asta. Si pentru ca tot era “coapta”, nu puteam sa nu ne oprim si sa gustam din ea. Si iata-ne degustatori de zahar. :)) Se mai vinde cum se vand la noi sucurile din portocale proaspat stoarse: suc din trestie de zahar stoarsa in fata ta insa noi am gustat de la sursa. Doar ca am vazut asta prin diverse locuri si ma gandeam, oare cine ar bea apa cu zahar, pana la urma? Dar, avand in vedere ca e natural, de ce nu?

Trecand noi prin holde de trestie de zahar, musai sa vizitam un loc inclus in parcul national si in patrimoniul Unesco (nu stiam ca e dar era anunt acolo asa ca ii cred pe cuvant.) Mossman Gorge. Ce pacat ca am ajuns spre seara! Ce loc superb, ce plimbare frumoasa prin padure! Tare am mai fi marsaluit insa se insera. Oricum am avut parte de o plimbare superba prin padure si am admirat inca o data Natura.

Te las acum sa admiri si pe tine acum. Enjoy!

Down Under: Sydney < 3 (XIII)


Bun, acum trecem la o alta zi in care am vizitat parcurile orasului, gradina botanica si doua muzee. Din pacate, muzeele din Australia nu sunt asa mari si impresionante ca cele din Europa. Cred ca Europa e cea mai tare in muzee, nu se compara cu nimic si dupa ce le vezi pe acelea, restul par asa, hm. Au si ei cateva cu intrare libera, si am bifat un muzeu de arta si muzeul orasului si unul cu bilet, de istorie naturala. Colectiile lor sunt mai mici dar pentru un iubitor de arta si istorie, totusi merita vizitate, au frumusetea lor. In ritmul in care am vazut orasul, nu am putut sa ma delectez pe indelete insa m-am straduit sa vad cat mai mult. Am vazut si o catedrala catolica impresionanta si e ceva mai special la ea, pentru ca e noua dar construita in stil vechi. Obisnuita cum sunt cu monumente istorice cu vechime, asta m-a facut sa zambesc totusi placut. Si e amplasata intr-o piata care are si un centru sprotiv cumva bagat in pamant, asa interesant e realizat. Mai vezi apoi cateva poze din gradina botanica, cu plante si copaci minunati, pacat ca era iarna. 😉 Vara stiu ca e plin de culoare insa temperatura e criminala.

Iar in ultima zi am vizitat o parte din oras, mai spre margine un pic, cu zona campusului, care se intindea efectiv pe strazi intregi, insa integrata in oras. Si niste cladiri verzi, foarte interesante, le vezi in poze. Si nu in ultimul rand piata de peste, celebra, ca de altfel toate marile pieti de peste din lume. Ne-am luat dupa semne, ceea ce nu e prea greu pentru ca stiu sa semnalizeze foarte bine si lizibil si usor orice, orb sa fii si nici atunci. Doamne, ce mi-au vazut ochii acolo, nu am vazut niciodata pana acum. Toate culorile si formele si soiurile de pesti, raci, crabi, scoici, creveti, mai vii sau mai putin vii doar toate proaspete. Hala din care se aprovizionau en-gros nu era accesibila publicului insa aveau pe o portiune destul de intinsa multe firme care vindeau si cantitati mai mici, si pentru public si mai ales, si gatite multe fiinte din acestea ale marii. Mai ca nu am vazut si sirene ca zau daca m-as fi mirat, la cate am vazut. Si evident ca am incercat sa pozez cam tot. Bine-nteles ca nu am ratat sa ne luam si noi ceva si din toate cele, care se vad cu mandrie in farfurie, cred ca mi-a picat cel mai bine homarul, ca nici nu mai stiu exact ce era acolo, atat de asemanatoare erau, dar am fost cea mai dulce si mai buna carne pe care papilele mele gustative au gustat-o vreodata. In schimb stridia nu a fost o alegere buna, cel putin pentru mine. Insa putina carne, foarte putina. Ne-am ridicat de la masa flamanzi si am alimentat mai tarziu un pic in golf, cu mancare indiana si turceasca. Stai ca nu am terminat cu fish market. Tot acolo am vazut ton proaspat pescuit si mi-am zis, deci asa arata saracutul. Si nu se putea rata povestit pelicanul. Cum ne plimbam noi prin piata, vedem la un moment dat un pelican australian. Daca il compari cu cel din Delta Dunarii, vei vedea ca e un pic diferit. Dar ce ne-a frapat la acest pelican a fost faptul ca era imblanzit. Statea sa se pozeze cu oricine si nu am ratat momentul sa il fac vedeta. :)) Chiar l-am mangaiat pe pene si posibil sa ii fi placut ca nu a plecat. Am tras noi concluzia ca el s-a aciuiat pe acolo, ca sa aiba peste din belsug si probabil e hranit bine iar el e un fel de mascota acum. Toti turistii il plac. A fost o experienta frumoasa,sa am asa o sansa sa vad un pelican de aproape si sa il si ating. Sper sa aiba o viata lunga si prospera in continuare, e iubit de toti.

Si uite-asa am avut parte de inca o excursie de neuitat in aceasta viata. Nu am terminat tot, ca sunt multe de povestit, insa asa, cat am putut, am postat, pentru prosperitate. Pentru ca erau foarte multe poze si mult de spus, am decis ca e mai bine sa fac doua episoade despre Sydney si sa evit carnatul de poze amestecate din care nu stiu ce se intelege. In fine, pricepi tu ce vreau sa zic. Sper. :))

Enjoy !