SMS

Mergeam pe strada. Cautam pe cineva, dar nu imi amintesc foarte bine pe cine. De fapt totul e cam confuz in mintea mea dar in mare imi amintesc totusi ce e important. Si de aceea am zis sa fac o nota ca sa nu uit si ce imi mai amintesc. Iar unde nu sunt sigura, intervine imaginatia mea pentru a completa.

Mergeam pe strada, intr-un oras necunoscut. Cautam pe cineva de care trebuia sa am grija. Cum ajunsesem aici nici eu nu stiu. Dar trebuia sa ma intorc acasa si sa dau de persoana respectiva care imi fusese data in grija. Eram pe trotuar, intr-o zona cu case inalte, albe sau caramizii, cu cateva scari la intrare si garduri in fata, ma simteam ca as fi undeva prin Londra. Si mergeam si ma uitam in stanga la masinile parcate. Poate o vedeam acolo asteptandu-ma. Dar nu era. Deodata imi suna telefonul. Primisem un mesaj. Il deschid si ma infior: “Esti condamnata. Azi vei muri.” Bine-nteles, anonim. Cine vroia sa ma omoare? M-am uitat in jur caci ma gandeam ca se poate intampla in acel moment. De ce? Aceasta era alta intrebare. Intrebari fara raspuns. Aveam sa imi dau seama mai tarziu. Deocamdata m-am uitat cu groaza in jur si ma gandeam cum sa mor? Asa, in plina strada? De parca mai conteaza. Dar totusi, daca cineva vrea sa ma omoare, parca nu mergea asa, in vazul tuturor. Mi-era greu sa cred ca voi muri imediat. Imi vine sa rad. Ce femeie sunt! Nu eram pregatita sa mor, nu vroiam sa mor. Nu ma obinsuiam cu ideea. Dar cine ar putea?

Si cum ma uitam in jur, simteam ca asasinul trebuie sa fie undeva aproape pentru a face nefapta. Si intr-adevar, instictul meu nu s-a inselat. L-am vazut la cativa metri mai departe in spatele meu. Era predictibil, zau. Era un barbat foarte inalt, bine facut, imbracat in negru, si cu gluga de la geaca pe cap. Era ca in filme. Amenintator si de neidentificat. Nu ii vedeam fata. S-a aplecat si a aruncat cu o piatra spre mine, atat de repede ca abia m-am ferit. Mi-a trecut razant pe langa cap. Doamne fereste! Sa mor lovita cu pietre. Era un cosmar! Lovita cu pietre, urmarita, in plina strada. M-ar fi aparat cineva? Ar fi indraznit oare? Ma simteam singura si neputincioasa. Stiam ca trebuie sa ma bazez doar pe mine. Cine si-ar fi riscat pielea? Nici eu nu vroiam sa imi pierd viata dar altcineva? Mda, m-am lasat de cautat persoane si m-am uitat rapid in jur. Ce puteam sa fac? Zzzz, inca o piatra pe langa mine, dar a trecut printre picioare. Acum mai urma sa dansez cu pietre! Trebuia sa ma indepartez cat mai repede. Am pornit-o la fuga pe strada, uitandu-ma dupa cladiri si usi deschise. Nu puteam sa intru oriunde, cautam ceva mai deosebit, ceva care sa imi ofere singuranta. In orice casa as fi intrat, necunoscand interiorul, nu ma simteam ok. Plus ca daca erau oameni in ea, ce ar fi facut? Poate m-ar fi dat afara, de teama. In nici un caz nu puteam risca asa ceva.

Mergeam cu criminalul in spate care nu ma slabea. Eram disperata. Chiar nu vroiam sa imi pierd viata dar cum ma puteam apara? Deodata, la dreapta mea am vazut o biserica. M-am gandit ca in casa Domnului nu se poate face o crima si m-am gandit ca eram poate in siguranta. Biserica se inalta pe niste trepte, pline de oameni. Martori! Asa poate ar fi dat inapoi asasinul. Am intrat in curte si am urcat scarile. Am intrat in biserica, plina de alti oameni. Nu imi aduc aminte daca era slujba dar stiu ca erau alti oameni in ea care o vizitau. Biserica era si monument istoric dar ca orice biserica, te impresiona prin inaltimea si grandoare ei. Am intrat, simtindu-ma cumva in siguranta. Ma uitam la usa sa vad daca indrazneste sa intre. Spre groaza mea a intrat. Nu stiu cum sau cand dar s-au inchis usile. Lumea parea mult mai putina, abia daca mai vedeai cate un om, aproape ca ramasesem singuri. Biserica parea ca devenise o sala de judecata. Ma gandeam ca nu trebuie sa moara si altii asa ca cu cat erau mai putini cu atat mai bine. Daca nimerea din greseala pe altcineva? Nu vroiam asta.

Acum intre noi doi, m-am gandit. M-am uitat la el. Parca era un om al pesterilor, barbos si intunecat. Ma gandeam ca asa arata un motociclist din acela dur si rau. Nu stiu daca era dar asta era imaginea din mintea mea. Mi-a spus:

-Trebuie sa mori azi. Prin impuscare.

Eu: -Cum asa? De ce eu? Si de ce prin impuscare? Cui i-a venit ideea asta?

El: -Pur si simplu se transmite acest mesaj pe telefon, la cate o persoana. Si cea aleasa l-a intamplare trebuie sa moara. Nu am nimic cu nimeni. Va fi prin impuscare pentru ca asa mi-a venit mie. Nu conteaza cum vei muri.

Eu: -Wow. Geniala idee. Sa alegi un numar de telefon la intamplare si sa condamni pe cineva la moarte. Intr-adevar, nu m-as fi gandit. Dar cum de a ajuns la mine sms-ul? Putea sa fie oricine altcineva?

Ma gandeam in acelasi timp, oare cui i-o fi venit ideea? Vre-unui nebun probabil. Un nebun geniu sau geniu nebun, oricum, ideea era geniala in nebunia ei. Un sms. Un simplu sms pe telefon ca urmeaza sa mori. Si fara explicatii, pentru ca nu erau. Nu exista nici o logica. Doar ca sms-ul era adevarat. Si trebuia sa se implineasca. Si uite ca m-am trezit cu un urias dupa mine care indrazneste sa ma urmareasca in biserica-tribunal, ca nu mai stiu nici eu ce era, din moment ce Doamne-Doamne nu ma putea apara. Mi se parea o blasfemie sa indrazneasca sa calce pragul bisericii si sa indeplineasca o crima. Asa ceva nu se face. Ma revoltam pur si simplu. Nici in biserica sa nu ma simt in siguranta ca asta vine si aici. Om fara frica de Dumnezeu.Ce mai, roman politist! Dar tot mi se parea nedrept. Am inceput sa il iau la rost, pentru ca era incorect ce mi se intampla.

-O sa ma omori aici? In biserica? Prin impuscare?

-Da, zice el. Avea deja o pusca in mana si urma sa o faca.

-Ok, dar totusi sunt oameni. Nu e cam greu cu martori? Nu ar trebui sa fim undeva singuri si sa nu stie nimeni? Si sa nu fii identificat niciodata? Asa, uite ca totusi te vad oamenii.

-Nu, nu se face asa. Pur si simplu sms-ul trebuie rezolvat, in orice conditii. Si imi asum orice rsic. Dar nu prea cred ca voi fi dat de gol pentru ca ceea ce vezi s-ar putea schimba alta data. Sunt o iluzie. Ceea ce pot declara oamenii la politie sa nu existe.

Asta nu e prost dar cam greu sa te ascunzi cu asa o figura memorabila. Bine, la fata nu stiu cat de bine ar fi descris dar la inaltime, era foarte usor de identificat. Era foooooarte inalt. Slabe sanse sa mai gasesti asa unul ca el. Am simtit ca s-a iritat. A scos o seringa.

-Vei muri prin injectia letala.

S-a apropiat de mine.

-Oh, nu! In nici un caz! Am strigat revoltata. Uram siringile si injectiile. De cand ma stiu le uram. Cat am fost mica am avut parte foarte de des de ele, ca tot raceam si nu mai suportam. Nu vroiam durerea asta. Trecerea timpului si vorbitul cu el ma facuse sa accept ideea ca voi muri. Eram impacata.

-Nu, ai zis ca voi muri prin impuscare. Asta a fost initial. Nu te poti schimba acum. Cum ai zis la inceput asa trebuie sa ramana. Nu accept. Ti-ai dat cuvantul, nu il poti schimba. Te-au auzit si vazut oameni, ai martori iar eu nu accept. Accept ca voi muri dar numai prin impuscare. Asa ai zis la inceput si protestez.

De teama incepusem sa vorbesc repede si sa spun cat mai multe, poate il fac sa se razgandeasca. Eram destul de linistita ca mor, ma impacasem cu ideea. Trebuia sa mor oricum, candva, asa ca daca s-a nimerit acum si nu aveam alta solutie, asta era. Dar sa mor cum a  zis la inceput. Altfel nu. Nu avea dreptul sa se schimbe si eu nu mai eram de acord sa mor in alte conditii. Le schimbase dar nu era bine.

Parea sa ezite. Intr-adevar, avea martori. Si nu era chiar asa un om rau si fara cuvant. Cred ca il ametisem de cat vorbisem, defect profesional. Vroia el sa ma omoare dar il bombardasem cu reprosuri. Da, nu i se parea corect sa schimbe felul condamnarii. Si totusi obosise. Il simteam. Atata am protestat. S-a gandit sa schimbe siringa cu un cutit.

-A, nu, nu sunt de acord nici asa. Ai zis ca trebuie sa mor. De acord, accept. Chiar nu sunt suparata, nici pe tine nici pe altcineva. Dar nu vreau decat cum ai stabilit la inceput. Nu te poti schimba cum vrei tu, asa ca ti s-a pus tie pata. Ai zis prin impuscare, asa trebuie. De ce te tot schimbi? Ce nu iti convine? Dupa ce ca accept sa mor si nu mai imi pare rau, tu strici totul acum. Vezi ca sunt linistita, e ok. Fa-o! Dar fara sa schimbi nimic.

Ma enervam pentru ca era asa nedrept. Dupa ce ca acceptam indeplinirea sms-ului, el se tot razgandea. Nu puteam suporta asta, era incorect fata de mine. Iar el incepea sa dea semne de nerabdare. Stia si ca nu e corect ce face. Poate avea un dram de omenie, sau cine stie? De parca mai conta cum mor, eu oricum muream. De ce ma impotriveam felului de a muri? De frica. Nu suportam durerea fizica. Vroiam sa se termine repede. In fond, nu imi era frica de moarte ci de felul cum as muri. Una e sa mor natural sau dintr-o suferinta dinautru. Dar cu totul altceva e sa mor de mana unui om si el sa ma chinuie. Nu era corect sa se schimbe. I-am spus ca nu accept decat prin impuscare. Si atat. Ori, ori. Nu isi poate schimba optiunea sub nici o forma.

Si s-a intamplat in acel moment ca s-a saturat. I s-a facut lehamite de gura mea. Nu stiu de ce tot amana sa faca ce trebuie ca doar avea pusca. Nu stiu de ce i se parea ca poate duce la indeplinire treaba si in alt fel. Sau poate il enervasem si vroia sa impinga limita. Nu aveam sa stiu, cum nu aveam sa stiu nici alte lucruri, pentru ca intr-un moment, fara nici un sms, a ales un alt om din biserica pentru a-l omori.

Sfarsit

PS: A venit vacantaaaaa! E oficial! E 15 iunie? Da. Deci sa ne relaxam. Vacanta imi aduce aminte de copilarie si de muuult timp liber sa fac ce imi place. Ca de exemplu, sa fac un exercitiu de scriere. Nu sunt scriitoare dar pot incerca. Ma ajuta si ca am citit si citesc in continuare destul de mult si foarte variat. Imaginatie sa fie.

Intr-o dimineata ma scol cu un vis foarte interesant. Nu s-a intamplat acum dar e recent si m-am gandit ca daca tocmai a inceput vacanta (pentru mine da, nu stiu pentru altii), sa scriu o poveste pentru ca visul mi-a placut ca idee. Oricum, visez, zilnic sau noptic, cum vrei. 😉 Visez si cu ochii deschisi, ca sa am mai mult exercitiu. Sa revin. M-am trezit intr-o dimineata cu un vis care mie mi s-a parut foarte interesant. Repet, pentru ca pentru mine a fost ca un click. Mi-am zis sa il pun intr-o poveste si asta am facut. Nu retin toate amanuntele din vis dar la naiba, nu degeaba am imaginatie. Si pentru ca povestea sa fie completa, are si titlu. Numai citind descoperi de ce se numeste asa. Deci, tot inainte. Promit sa nu te plictisesc, poate chiar te-ai amuzat un pic. Si oricum, tu decizi daca merita sa citesti, doar ai iconita de inchidere. Foloseste-o. Asta am scris-o abia la sfarsit. In fine. Daca ai apucat sa citesti pana aici, multumesc. Inseamna ca:

a) ti-a placut

b) esti curios

c) esti plictisit

d) completeaza ce mai vrei tu aici…

O seara frumoasa de vara sa ai!