Memories

Azi, pe fb am dat peste un link care mi-a trezit amintiri foarte frumoase de pe vremea cand eram la Londra. Ascultam si reascultam cu atat placere albumul acesta, ma indemna sa cant si sa dansez. Si azi are acelasi efect. 🙂 Ma bucur ca l-am descoperit, pentru ca nu il aveam, dar nu l-am uitat. Cu drag il impartasesc aici. Pentru cine iubeste muzica latino, veche si nu numai. Evergreen forever! ❤

 

Exista si un cd 2 insa din pacate el nu mai este intreg pe youtube asa ca am fost nevoita sa il sterg. Imi salvez postare cu postare manual, de cca o luna si suntem acum in 20.05.2020. Mai am de lucru si o fac cand pot. Cu aceasta ocazie trec prin mine, corectez mici greseli si link-uri care nu mai exista. Insa muzica frumoasa ramane vesnica. Si iti recomand, daca iti place acest prim album, musai sa il asculti si pe al doilea. Este la fel de reusit.

A fost odata… (III)

Shh…inchid ochii…Asa. A fost odata …in Germania. Hm, m-am saturat de vise. Imi place sa povestesc. Mie insumi sau celor dragi, sau celor carora le place sa povesteasca si ei la randul lor. Asa ca azi nu mai visez. Pun pe ecran inca o aventura de vara. E un exercitiu de scriere, o incercare de a ta, cel/cea care citesti de a vedea niste locuri prin ochii mei si si o indemnare a mea pentru tine de a merge in excursii daca iti si place. Calatoreste intai prin amintirile mele si iti doresc sa ajungi in locuri mai minunate pe care sa mi le descrii la randul tau. Asta doresc oricui. Pentru ca e minunat sa calatoresti, din punctul meu de vedere. E cel mai frumos cadou pe care il pot primi in viata, o calatorie. Chiar si langa Bucuresti, intr-o zona frumoasa, tot conteaza. Important e sa ies din casa.

Deci, am fost odata in Germania. Foarte, foarte frig cateva zile. Atat de frig ca m-a luat pe nepregatite. In plina vara? Da, de ce nu. Partea amuzanta e ca visand cu ochii deschisi la vara, hainele mele erau toate subtiri. Si uite cum am inceput eu sa le imbrac, unele peste altele, pe mine, pentru a crea efectul de termopan. ;)) Ceva, ceva efect tot au avut si m-am mai ajutat si de cate o haina imprumutata, pentru o izolare mai buna. Asa, trecand peste efectul termic, sa admir acum nitel locurile.

Verde. Cochem, un oras vazut prin ochii mei, un simplu vizitator. Dealuri inalte cat vezi cu ochii, pline de paduri, muuulte paduri. M-am simtit cumva ca la noi la munte doar ca totusi vedeam mai mult cer decat in muntii nostri. Si din loc in loc vita-de-vie. Si multa ordine si atentie la detaliu. Strazile lor perfect de aliniate, casele bibilite de zici ca ieri le-au terminat. Stiu ca mai sunt si scapari, in orasele mari, unde e mai greu de intretinut totul dar totusi germanii astia sunt ordonati si disciplinati in felul lor. Oh, si prajiturile! Ce mai, declar Germania tara mea preferata. 🙂 Germanii stiu sa faca prajituri delicioase, cu creme si frisca, cu fructe, au ei tartele si torturile lor de te lingi pe degete. Uite aici.

Daca tot vorbeam de dealuri, sa le urc un pic. Am o destinatie anume, dealul cu cruce in varf. 

Si uite ce frumos se vede Cochem de sus.

E o drumetie ca la noi, si surpriza: ce gasesc pe marginea cararii si prin zonele insorite? Ei, ai ghicit? Te las cateva secunde…1,2,2 si jumatate…3. N-ai ghicit? Fragute!!! Fragute muuuuulte si mari, vezi daca nu le-a cules nimeni, au avut timp sa creasca. Si chiar la poalele dealului o panta insorita plina de fragute. Ce bucuroasa sunt!

In varful altui deal, un castel. Te indeamna la visare locul acesta.

Sa calatorim mai departe. Lahr. Un satuc in care abia vezi cate un om, dar e plin de semne de circulatie cu “Atentie la copii!”. Unde sunt copiii, ma intreb? A, s-a terminat scoala si in week-end vad cativa, de samanta. In rest liniste, racoare, lanuri de grau si alei asfaltate in ele. Si in departare alte dealuri si paduri. Din Lahr am pornit o drumetie prin padure pana la … casuta din padure. Ma gandesc, ce om fericit e cel care locuieste acolo. Cel putin pentru o vreme e rupt de realitate si se relaxeaza. Zi-mi si tu daca nu te relaxezi doar uitandu-te la poza?

Ca sa nu mai zic ca tot acolo mi-am intalnit the knight in shining armour. Ma rog, ragged. Dar ce conteaza, m-am indragostit pe loc. E solid, mai inalt ca mine, e stabil, nu se misca nici daca il imping, nu cere de mancare si nici nu e preocupat de moda mai mult ca mine. :)) A, detaliu fffff important: nu vorbeste. :))

Acum sa vedem alt oras. Koln. Doamne, intunecat mai e. Si ploios. Imi plang de mila. Noroc cu magazinele, m-au salvat. Pacat, nu m-am putut bucura prea mult de oras pentru ca o vreme rece si ploioasa nu prea ajuta. Si am o nedumerire. De ce e Domul din Koln asa negru? Cica de poluare. Imi inchipui cum era la inceput, curat si frumos. E impresionant totusi si sunt norocoasa ca l-am vizitat. Timpul limitat nu mi-a ajutat sa vad prea mult dar am mai aflat un lucru. Apa de colonia, sau mai corect spus Eau de Cologne nu e pe ph-ul pielii mele. Ok. Next. Podul plin de lacate din Koln. E frumos sa vezi atata iubire declarata. Doar sa tii minte unde ai pus lacatul. ;)) Oricum e o priveliste interesanta si m-au fascinat nu neaparat lacatele noi si colorate ci cele foarte vechi, vintage, parca din alta epoca. Sper sa indentifici ceva de aici. (Se pare ca iubirea unora e mai mare ca a altora ;), daca te iei dupa marimea lacatelor)

Ei, daca ti-am deschis apetitul pentru calatorii, ma bucur foarte mult. Calatorii frumoase si amintiri de neuitat iti doresc. Somn usor!

A fost odata…(II)

Shh…inchid ochii…Asa. A fost odata … la munte. Zile caniculare de vara. Undeva, departe, langa niste chei, intr-un lac de acumulare aproape secat de caldura se ascunde o biserica. Sunt Cheile Bicazului. Si din ele se inalta spre cer Ceahlaul. Sfantul si minunatul Ceahlau. Este un taram magic si protejat. De oameni. 🙂

O iau la pasi marunti si urc si cobor pe carari umbroase unde vara nu indrazneste sa se aventureze, unde soarele timid lumineaza, ca intr-o catedrala, unde brazii miros a tamaie, unde radacinile adanc infipte formeaza trepte, unde se aude cate un tril de pasare ca un strigat de inger. Unde se ivesc din cand in cand fragi rosii sau mai galbui pe langa carare ce inmiresmeaza gura si sufletul. Unde urc si cobor iar, tinandu-ma de radacini, de iarba, de un bat care ajuta cele doua picioare ale mele. Unde imi vine sa cant dar respir greu de atata mers. Si nu ma opresc. Urc, cobor, urc…in viata.

Urc si urechile aud un susur de apa, care devine rau apoi o cadere. E o cascada inalta. Cascada Duruitoarea. Am ajuns. De cand te asteptam! Aerul se umple de stropi mici, mici si reci care se lipesc de pielea mea transpirata.

 

 

 

 

 

 

Maresc pasul, ajung langa apa si imi cufund mainile. Le fac caus si le umplu cu licoarea rece pe care o duc la buze si o sorb cu nesat. Si mai fac o data asta, doar de dragul de a-mi bagamainile in apa, iar si iar. Apoi si picioarele. Imi amintesc de copilarie. Ce bine e aici!

Apoi o alta scena. Muntii in toata splendoarea lor, care canta o data cu mine, la ecou. Helloooooooo! Si muntii raspund: Helloo!Helloo! Hellooo! Raspund in orice limba vrei, sunt asa destepti! 😉 Si verde cat cuprinzi cu ochii. Verde si albastru. 

Si flori. De colt. Am gasiiiit! Nu pot sa cred, cu ochii mei am vazut flori de colt. La intoarcere, ca la dus am trecut fara sa stiu pe langa ele. Mi-am mai implinit un vis, in vis. 🙂 

Dar sus acolo, la cabana Dochia, caldura, soare si vant. Privelistea e superba dar caldura ma topeste. Cobor incet si imi ascult iar ecoul. Munte de vis, vreau sa revin!

Acum, cine zice ca n-am noroc? Cu patru am tot gasit dar cu 5? Ei, ia spune, cine gaseste cu 5? Ar fi si cu 6 dar alta data. 

Seara coboara incet peste casuta cu fantana si flori, peste oameni calzi si primitori, peste mine. 

Somn usor, munte!

A fost odata… (I)

Shh…inchid ochii…Asa. A fost odata … in Spania. Cateva zile calde de vara dar nu foarte calde. Cat sa ies si sa respir un aer cald care invaluie si ma mangaie, ca o paturica moale si racoroasa in acelasi timp. Aerul acesta ma imbie la calatorie, sa ies din casa sa vad minunile spaniole. Madrid. O capitala europeana ca orice capitala, cu multe cladiri, fara prea mult spatiu de parcare si muuulte magazine. E august deci sezonul reducerilor. Asa ca de ce nu as cumpara cateva lucruri. Ceva folositor si practic in acelasi timp, ceva care chiar imi trebuie. Sa zicem un pulover negru si unul alb. Si maieruri. Tot negru si alb. Ascult vocile oamenilor, care ma mangaie si ma invita la dans in acelasi timp. Si admir cladirile din centru. Mari, maiestuoase, palate vechi cu intrebuintare mai noua. Si parcurile pline de copaci umbrosi si racorosi. A, mai multa racoare adauga si fantanile arteziene. O incantare sa ma intind pe banca si sa visez.

Si visez si ma trezesc. Dar e mai liniste. E un fosnet al frunzelor si un susur al apelor. Fantani arteziene aproape la fiecare imbratisare de alei.

Si un zgomot de apa mai puternic. E raul care curge pe langa palatul regal de vara din Aranjuez. Stau si ma uit cum curge apa, puternic, involburat iar mai incolo linistit. Linistit ca pestii care inoata. Hm…daca as avea o undita. 🙂

E atat de mare parcul, e o padure intreaga. Ma pierd in el, pe aleile unbroase sau insorite, ajung la un helesteu artificial. Pe el se plimba mandra o lebada neagra. Se indreapta spre mine dar nu din pacate nu am ce sa ii arunc. Doar ii soptesc ca imi pare rau. Nu stiam ca o voi intalni si am venit nepregatita. Se indeparteaza dezamagita iar eu ii mai admir eleganta. Vreau sa mai raman aici.

Zgomot. Mult zgomot. Oameni care striga: guapa si toti vor sa iti vanda ceva. E targul de sambata dimineata din Aranjuez. Aici gasesc de toate pentru toti. Ma atrag tarabele unde se vand haine care poarta amprenta altor oameni. Se vand ieftin si imi poti innoi garderoba pe un an cu foarte putini bani. Ma amestecc printre oameni, in special femei si caut. Caut lucruri frumoase care mai pot fi purtate. In fond am mai purtat. De la alti frati, verisori, parinti, prieteni. Unele sunt vintage. Ma incanta culorile, materialele, miscarea si bucuria de a gasi ceva frumos. Cui nu-i place ceva frumos? Ma probezi cu multe dar caut pantaloni scurti. Nu am si ma gandesc ca un asa chilipir e foarte bine-venit. Din pacate ma razgandesc si nu iau nimic. Raman cu amintirea lor si promit ca voi reveni intr-o sambata dimineata in piata in aer liber din Aranjuez. 🙂

Obosita, ma retrag la o terasa. Aflu ca spaniolii apreciaza si alte parti ale unui animal decat celebrele ceafa si cotlet. Intreb ce inseamna una alta. Am ratat mancarea cu burta si matele fripte. As fi vrut sa le incer dar alta data acum. Ajung sa ma infrupt dintr-o salata de vara cu peste, traditionala in Spania si apoi cea mai gustoasa friptura de vita pe care am mancat-o vreodata. Mi se topeste in gura.

Zid inalt, caramiziu. Arata de parca a fost facut ieri. Ma simt ca intr-o poveste.

Case inalte, strazi inguste care urca si urca si se ascund si iar apar, plin de umbra si oameni. E Toledo. Bijuterii lucrate cu aur, evantaie, o palarie alba, piatra cubica, portelan, ziduri, creneluri si un magarus al carui proprietar are simtul umorului. Oh, hapiness is that way! 😉

Case suspendate pe un colt de stanca. 2-3, una peste alta, cu balcoane amenintator iesite in abis.

Oare cum ar traiau oamenii acolo? Asa cum traiesc cei care locuiesc in zgarie-nori, probabil. Abis peste ele, un pod aruncat si un barbat care isi doreste neaparat sa faca poze. Caut un rau care izvoraste din stanca. E singurul rece din tot ce e. E bun si mai stinge din caldura. Dar mai e un rau. In drum spre casele suspendate e un rau verde dar in acelasi timp limpede. De-o parte si de alta sunt copaci care il umbres si din loc in loc banci. Doi batranei urmaresc raul.

Il urmaresc si eu pe o alta banca.

Muzica spaniola. Oameni, in varsta mai ales, care ar face de rusine pe orice tanar, la cum danseaza. Au parca o coreografie a lor, stiu toate miscarile si le fac la unison. Slava Domnului ca nu la toate cantecele. Dansez. Imi imaginez ca intr-o alta viata am fost vreo tiganca andaluza. Ador pasiunea pe care o intalnesc in dans. O vad in jurul meu si ma topesc in ea. Ole!

Vise placute!