29 februarie

E al doilea 29 februarie pe care il prind de cand am inceput blogul. E o zi atat de rara ca imi doresc sa scriu cateva randuri. E un cadou pe care il traieste fiecare o data la patru ani, o zi de viata in plus. Stiu ca nu voi apuca prea multe astfel de zile asa ca ma bucur acum. E si normal, din moment ce se intampla o data la patru ani, le numeri pe degete intr-o viata. Si le sarbatoresc in felul meu. Imi place sa gasesc motive de bucurie. Se spune ca trebuie sa fii recunoscator pentru toate lucrurile bune dar mai ales pentru cele mai putin bune din viata ta. Ele te modeleaza si daca nu m-au omorat, dovada e ca respir. Ar trebui sa fiu mai puternica. Nu cred ca sunt. Dar sper ca sunt mai inteleapta. I learn the hard way.

Azi sarbatoresc si ma bucur pentru toate lucrurile mai putin bune din viata mea. Incerc sa nu ma limitez doar la 29 februarie dar simteam nevoia sa o marchez cumva si cred ca e o zi buna. Draga zi speciala din februarie, sper sa ma bucur de tine si peste alti patru ani. Poate atunci voi sarbatori cu totul altceva. Dar toate la timpul lor.

Aromanian Pie

Well, with my forgotten English I would like to share with you, other language speaking friends, acquaintances, random readers and food lovers, a new recipe, a traditional one. It is simply called Aromanian pie because I am Aromanian and it is done by all Aromanian women since I don’t know when. I will not get into historical and mythological facts, as I, myself get lost in them too, but I will explain, my way, what are Aromanians, for short. They are people like all these over 7 billion in this world, who live mostly in the Balkan Peninsula and who speak an old and almost lost language, Aromanian and they are close relatives to Romanians. How close or not, I will let the historians and others decide, the thing is that their songs, their costumes, their traditions, their food are unique and if you are interested in them just check my youtube channel, my mom’s youtube channel and others on youtube for music mostly, read Irina Nicolau’s book “Aromanian. Beliefs and traditions”, check Proiect Avdhela – The Library of Aromanian Culture, Gustav Weigand’s new published book “. ”ARMÂNII – ȚARĂ ȘI OAMENI””, 1st volume, etc. There are many resources to check, feel free and open minded, mostly. Google is here to help 😉

Ok, let’s get back to our business. This pie was eaten exactly on the first day of this year. How can I forget, right? I was visiting my godson and his family. His grandma offered me this pie and it was absolutely delicious. It reminded me of the pies my grandma did, decades ago and I asked for the recipe. She generously shared it with me and now I  do the same with you. I did it myself too, a couple of weeks ago and it was not as good as my godson’s grandma, Cati, but I think I know better for the next time. So, here it is an old and tasty traditional recipe of a pie.

Aromanian Pie (Cati’s Pie)

Servings: countless, as many as you get from an oven tray.

Ingredients:

• 500 g flour
• about 100-150 ml of water
• a pinch of salt (don’t cripple the knife, you know what I mean;)) )
• about 3-4 tbsp oil
• about 4-6 tbsp melted lard (if you haven’t got any, go for butter, 80-82% fat)
• 500-700 gr spinach/ garden patience/ nettle, a combination of these or any other green leaves that work in any combination
• approximately 500 g salty cheese (not extremely salty but fatty)
• 2-3 medium size eggs (preferably free range)

Method:

• Mix flour with oil, water, salt into a kneading bowl and well … knead. Besides the flour and salt, put the rest of the ingredients slowly and check until the dough is not too soft nor too hard, so that means that you can add more water and oil if needed. Knead  the dough until no longer sticks on the walls of the bowl.
• Divide the dough into two equal parts. Spread a sheet from the first part, not very thick nor very thin. Use a traditional paddle called shtzala (it looks funny, in Aromanian would be written like this: șțala) or a longer paddle. In fact the traditional one looks like a paddle without handles, which allows the dough to be stretched into bigger and thinner sheets. Spread 2-3 tablespoons lard or butter on the pie sheet (for my first attempt I put less lard and the sheets were less crounchy). Fold it in 3 parts the sheet then cover with cling film. Repeat the same steps with the second pie sheet. Put them in the fridge for about an hour or overnight.
• After an hour or after a day, start preparing the filling. Put the spinach or any greenery in a pan over medium heat together with 1-2 cups of water and stir until it becomes paste and the water evaporates more or less. Add the eggs and the cheese (crumbled with a fork) and leave for about 1-2 minutes on the heat then remove. You can use also frozen spinach, it is as good.
• Take the dough from the refrigerator and stretch the sheets on a table sprinkled with a little flour. Sprinkle a little flour on sheet and start rolling. I use a tray that measures 20 cm wide by 35 cm length (inside) but if you happen to have a tray a little bigger than this, you adapt. As long as it is not too big. Make sure you leave about 2 cm  more of the sheet for the folding of the edges.
• Put again a thin layer of room warm butter/ lard on top and place the first sheet in the tray. If it is too big, just arrange the sheet so it fits. Add all the filling. Spread a bit of lard/ butter/ oil on the second sheet and put it with the oily side on the filling. Do not forget to fold the edges of the sheets, otherwise the filling will get out. Brush a little sheen of oil or warm butter/ lard on top. This will prevent the dough to harden. Place the tray in a medium heated oven at about 200 ° C / 400 F for 25-30 minutes. My oven is not that high-tech, so I use my head and eyes and nose and common sense when I cook, so you use them too.
• Remove the pie when browned a little on top and put a few drops of water all over. That keeps the dough soft and easy to cut and bite. Cover with a clean kitchen towel and possibly a plastic bag or cellophane to keep a bit of moisture in. When it cools, just cut it in same size pieces and serve with yogurt. I like it so. 🙂

Good appetite!

Fusilli a la Elena

Dupa atatea mancaruri care urmeaza retetele ad literam, iata in sfarsit ceva fara reteta. Gata, ma pot auto-proclama un adevarat bucatar.;) Nu e cazul, ca nu am studiat asa cum fac cei care urmeaza o scoala, eu o fac doar din pasiune si sunt mai mult autodidacta. Imi place. Nu as putea face asta zilnic intr-un restaurant dar acasa, din cand in cand, pentru mine si cei dragi, da. Revenind, deseori o mancare se gateste din minte cu cateva zile inainte, asa si a mea a inceput de ieri seara. E o intreaga munca in spatele unei mese, chiar daca pare ca nu e asa. Intreaba asta pe oricine trebuie sa gateasca acasa, zilnic.

Ce sa mananc maine, ma intrebam in gand. Faceam o lista mentala cu ce aveam prin congelator, frigider, camara, ca sa nu cumpar prea multe. Aveam chef de paste dar nu le vroiam simple, am mai mancat asa si sunt foarte usor de facut dar ma gandeam, am niste creveti mari in congelator. I-am luat special pentru o mancare cu paste, asa mi-a placut mie. Deci sa recapitulez: creveti am, ce mai am? Paste am si alegerea mea e fusilli, sunt ele asa carliontate cumva si tare dragute arata in farfurie. Usturoi am, fara usturoi nu se poate la paste. O prietena mi-a povestit ca usturoiul nu se marunteste si se consuma ci se zdrobeste, se prajeste in ulei usor, pentru aroma si apoi se arunca. Deci sa ii dau Cezarului ce-i al Cezarului. Usturoiul va fi zdrobit, sa nu supar italienii. 😉

Sunt asa incantata de ce am facut incat am zis ca daca nici pe asta n-o scriu, atunci ce sa scriu? Tot adunate de prin amintiri si foi? E loc si de acestea dar acum incepe artileria grea. Creatia mea. Mai am cateva retete proprii aici, destul de putine, daca ai chef, cauta-le in folderul My own. Una care imi vine acum in minte, pentru ca seamana cu aceasta, este fusilli cu sos de rosii. O minunatie! Oricum retetele mele sunt incercate, ca doar nu le postez de frumusete. Reteta de acum poate fi facuta pentru o persoana sau pentru 2 sau pentru 4, sau etc. Eu voi posta varianta pentru doua. Restul se imparte sau se inmulteste. Si pentru ca e loc de imaginatie, voi adauga si alte optiuni. Te poti juca foarte mult cu reteta asta, de asta imi si place, e versatila. Iar la gust, nu mai zic. Degust.

Iata ce mandra sunt, am numit-o dupa mine. Asa, pentru ca pot. 😉

Fusilli a la Elena

2 portii

Ingrediente:

• 85 g fusilli de persoana (au italienii dreptate cu gramajul, este exact o portie suficienta pentru a manca pana aproape de saturatie si mai ai loc, un piiiiiiiiiiic – daca preferi portii mai mari, go ahead)
• 10-12 creveti mari, curatati (in loc de creveti poti pune 2 piepti de pui taiati cubulete)
• 280-300 g smantana 20% grasime (uite ca nu mai e asa grasa, nu? 😉  dar merge si mai grasa)
• 4 catei de usturoi zdrobiti (doar pentru aroma, tine minte)
• 3-4 linguri de ulei
• un varf de cutit de sare
• coaja rasa de la 1/2 lamaie (asta face toata diferenta, crede-ma)
• 2 lingurite oregano (uscat)
• 1 lingurita rasa nucsoara pudra (obligatoriu)
• mirodenii amestecate pentru spaghetti (am primit de la o prietena si am zis sa le adaug dar a meritat, deci fa si tu la fel, joaca-te cu orice mirodenie)
• 2 lingurite ghimbir pudra (sau piper daca vrei, doar ca ghimbirul are o alta aroma si sa stii ca nu e asa de piperat in mancare pe cat se crede)
• 150 grame casacaval ras
• parmezan (nu am avut dar daca ai, ce faci?)
• ciuperci (eu nu am pus dar tu poti, daca iti place)
• 2 lingurite rase de faina (pentru ingrosare sos – optional, eu am incercat si a fost ok)
• 2 -3 lingurite de vin alb (nu am avut dar daca aveaaaaaaaaaaaaaaaam… 🙂 )

Preparare:

• Se vine de la serviciu flamand/a cu gandul la mancare. Se gandeste la ce bine era cand era gata masa, facuta de altcineva, bine-nteles, dar din pacate atunci nu se aprecia. Acum e prea tarziu, deci nu te mai plange. Fa in asa fel incat sa iti arati aprecierea cat nu e prea tarziu. Altfel, e randul tau sa nu fii apreciat/a. :))
• Se pune o cratita de marime medie, plina cu apa si un pic de sare, pe foc. Se da taaaaare la foc si se roaga in gand sa se fiarba repede ca nu mai poti de foame. Intre timp te misti si scoti pe masa tot ce iti trebuie. Si apoi te schimbi de hainele de serviciu in ceva mai confortabil. Se deschide si geamul de la bucatarie pentru ca se va incalzi intre timp.
• Cand s-a fiert apa se pun pastele si se asteapta peste 8 minute sau cat scrie pe punga. Daca ar fi sa respecti durata nu ar iesi “al dente” ci ar iesi cam nefacute asa ca lasa-le sa fiarba. Iti vei da seama si singur/a cand s-au facut.
• Intre timp, curata cateii de usturoi, zdrobeste-i cu lama cutitului asezata intr-o parte, nu cu partea taioasa. Intr-o tigaie, incalzeste uleiul si pune usturoiul pentru aroma. Prajeste-l cca 3- 5 minute, cat sa se rumeneasca si adauga crevetii sau prawns (cum se mai numesc ei intr-o limba de circulatie internationala) si lasa-i si pe ei la rumenit, cca 5 minute.
• Adauga apoi smantana, amestecand continuu la foc mediu spre mic, apoi mirodeniile, apoi faina daca vrei sa se ingroase sosul, daca nu, nu e musai. Se razuie jumatate de lamaie deasupra si se inspiraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. Asta e cireasa de pe tort, nimic nu se compara cu coaja proaspat rasa de lamaie. Poti folosi si coaja rasa de lamaie din borcan, daca ai, dar nu e acelasi lucru. La final adauga si cca 50 g cascaval ras si amesteca bine. Sosul e gata. Si miroase divin.
• Verifica daca pastele s-au fiert, fara a fi prea tari sau prea moi si strecoara-le prin sita. Rastoarna-le in portii egale in farfurii si pune deasupra sosul. Presara niste cascaval ras peste tot, toarna un vin alb in pahare si

Pofta buna! Eu stiu ca am avut.

 

It’s Now Or Never – Cover

Any thoughts? Now? Never? Speak now or forever hold your peace!

Well, I’ve tried. Hold your peace, stranger! 😛

Although it may seem like I am talking to someone in particular, I am not. Or may be I am but it can refer to anyone who holds their tongue when they should talk  and talk when they should keep quiet or when it is too late. Including me.

Enjoy the song! Any feedback is welcomed, if given! If not, well, speak later…or not ;))

Anyway, I got my answer. And I have to deal with it.

Pita armaneasca

Hello everyone! Bine te-am regasit! In sfarsit ma adun sa scriu al doilea post pe anul acesta nou-nout. M-am gandit mult la multe si la ce sa scriu, si daca sa mai scriu dar uite ca tot apare ceva frumos si parca e pacat. Oricum, se pare ca orice as face, tot eu sunt “divina”, asa ca tot inainte. Scriu.

Azi vreau sa aduc in fata o reteta noua si ganduri noi. Reteta am primit-o chiar in prima zi a anului nou, cand am fost invitata la una din finele mele, Magda si mama ei m-a servit cu o placinta delicioasa, incat bine-nteles ca i-am cerut reteta. Culmea, sunt si ruda cu fina mea, ca de, se adevereste cum zic eu de obicei: noi aromanii suntem rude intre noi. E o vorba doar de-a mea, nu e adevarata tot timpul dar daca intrebi s-ar putea sa descoperi surprize. Depinde de surpriza, asa ca alegi, ca sa nu zici dupa aceea ca nu iti place raspunsul. Eu intreb de obicei, din obisnuinta, nu de alta dar mai descopar rude noi. Nu ca nu as avea destule dar unde sunt atatea, mai incap si altele. 😉 (Fac o paranteza si legat de placinta, daca vrei o varianta mai usoara, in caz ca nu ai timp, dispozitie, etc, te trimit la reteta de placinta a mamei, care e la fel de buna. Doar e facuta de mama, nu? 😉 insa e facuta cu foi de placinta de cumparat )

Am facut recent pita (mamei finei mele), ca asa se spune in aromana la placinta si trebuie sa spun ca mi-a iesit dar nu perfect. Nu exista masuratori fixe si am facut din ochi, adica mi-am scos ochii si i-am pus in placinta. Si apoi i-am mancat si au revenit la loc asa ca acum pot sa vad si sunt martora ca a mers. 😛 Ce mai pot spune e ca acum stiu ca la a doua incercare stiu ca va iesi mai bine si uite asa ma voi perfectiona pana cand va iesi perfecta ca lui Cati. Imi trebuie doar exercitiu. Pentru prima incercare, mi-am pus sortul meu de bucatarie, rosu cu buline (ador bulinele dar nu chiar peste tot, doar ca imi plac), am scos ingredientele pe masa, sa le am la indemana pe toate si am inceput.

Pita armaneasca sau pita di veardza (culeasa de la Cati Gagu, mama finei Magda)

Portii: nenumarate, cat o tava de cuptor. 

Ingrediente:

• 500 g faina
• cca 100-150 ml apa
• un varf de cutit sare (nu ciunti cutitul, stii la ce ma refer ;)) )
• cca 3-4 linguri ulei
• cca 4-6 linguri untura (de casa, de preferat) sau unt gras de 80-82% grasime sau ulei
• 500-700 gr stevie, spanac sau ce mai vrei tu si in orice combinatie
• cca 500 g branza sarata (nu foarte sarata dar sa fie grasa)
• 2-3 oua batute bine (de preferat de tara, eco, free range, fericite, cum ii spui nu conteaza)

Preparare:

• Se amesteca faina cu uleiul, apa si sarea si se framanta. In afara de faina si sare, care raman fixe ca masura, restul le pui din ochi, pana se face o coca nici prea moale, nici prea tare si care se framanta pana nu se mai lipeste.
• Se imparte coca in doua parti egale. Se intinde o foaie din prima parte, nici foarte groasa, nici foarte subtire (te-ai lamurit, nu?). Se va folosi facaletul sau șțala cum se zice la aromani. De fapt șțala e doar un bat mai lung, fara manere, cum vezi ca are facaletul, ceea ce permite realizarea acelor foi mare si subtiri de placinta armaneasca. Se unge foaia cu 2-3 linguri de untura sau unt (la prima mea incercare cred ca am pus cam putina untura, nu s-a facut ca aluatul de pate cu branza, cum zic eu, dar cam asa trebuie sa arate, fara sa fie neaparat unsuroasa). Se impatureste in 3 parti si se ruleaza apoi se acopera cu folie alimentara.
• Se face la fel cu a doua parte a cocai si ambele foi astfel intinse, unse, impaturite, rulate si impachetate se pun la frigider, pentru cca o ora sau pentru o fragezire mai buna, peste noapte.
• Dupa o ora sau a doua zi, dupa preferinta si timp, se prepara umplutura. Se pune in tigaie sau ceaun stevia sau spanacul impreuna cu 1-2 cani apa si se gateste pana se inmoaie si se mai evapora apa din ea. Se strecoara. Se adauga apoi branza si ouale batute. Eu am la congelator stevie, gata preparata exact pentru o tava, pusa de mama, asa ca se poate folosi si asa.
• Se scot foile din frigider si se intind fiecare pe rand cu șțala, pe masa presarata cu un pic de faina. Pui faina si pe fiecare foaie. Eu am descoperit ca sunt perfecte pentru tava pe care o folosesc eu la placinta asa ca le intind aproximativ pe marimea ei. Foile nu trebuie sa fie perfecte pentru ca in tava le incretesti. Folosesc o tava cu masurile de 20 latime pe 35 lungime (interior) dar daca se intampla sa ai o tava un pic mai mare decat aceasta, te adaptezi. Doar sa nu fie exagerata, cativa cm in plus sunt ok dar sa nu fie prea multi totusi. Fiecare foaie se mai unge cu un strat subtire de unt/ untura/ ulei.
• Pentru a-ti usura munca, pune intai in tava o foaie de copt. Se pune apoi prima foaie cu partea unsa in sus, se adauga toata umplutura si se acopera cu cea de-a doua foaie, cu partea unsa in jos. Nu uita de marginile foilor, se impaturesc ca sa nu iasa compozitia. Se toarna un pic ulei peste aluat, pe care il poti intinde cu o pensula de uns. Pentru un gust si o aroma deosebita se poate inlocui uleiul cu unt moale in strat subtire. Sau cu untura. Se pune pita la cuptorul incins mediu sau la cca 200 °C/ 400˚F pentru cca 25-30 de minute. Nu am cuptor “intelijent” dar asta nu ma impiedica sa-mi folosesc capul si ochii si bunul simt pentru a face o mancare asa ca foloseste-le si tu.
• Se scoate atunci cand s-a rumenit un pic deasupra si se pun cateva picaturi de apa pe toata suprafata. Asta face ca aluatul de deasupra sa ramana fraged si usor de taiat si placut la muscat. Se acopera cu un prosop curat de bucatarie si eventual cu o punga de plastic sau celofan pentru a mentine umezeala inauntru si a o face mai moale. Apoi se taie cand se raceste un pic si se serveste cu iaurt. Cel putin mie asa imi place. 🙂

Pofta buna!

Azi, 27.04. 2020 am refacut reteta si iata ce mi-a iesit! Am mancat cu buna asa ca pozele cu pita taiata sunt facute in bucataria ei, ca atunci cand am facut cozonacul.