Monthly Archives: March 2016

The Chocolate and I


Dark chocolate (sitting attractively on the shelves): You won’t admit you love  me (I know you do) and so

How am I ever to know (exactly)

You only tell me (come on, take me)
Me: Perhaps, perhaps, perhaps (I can’t make up my mind, to eat or not to eat you)

Chocolate (batting eyelashes): A million times I ask you and then
I ask you over again (see how much patience I’ve got?)
You only answer (are you shy ?)
Me: Perhaps, perhaps, perhaps (thinking of the weight ;)) )

Chocolate: If you can’t make your mind up
We’ll never get started (come on, bite me)
And I don’t want to wind up
Being parted, broken-hearted (You make my heart melt, you know)

So if you really love me say, “yes” (or someone else will)
But if you don’t, dear, confess (the truth will set you free)
And please don’t tell me (I am dark, I can handle the bite)
Me: Perhaps, perhaps, perhaps

Chocolate: If you can’t make your mind up (you are a woman I know it’s hard :P)
We’ll never get started
And I don’t want to wind up
Being parted, broken-hearted (you know how it is)

Chocolate: So if you really love me say, “yes”
But if you don’t, dear, confess (I will always love you anyway)
And please don’t tell me

Me: Perhaps, perhaps, perhaps (you know how much I love you but too much chocolate is just too much)
Perhaps, perhaps, perhaps
Perhaps, perhaps, perhaps (mmmmm) 

The secret of this song is no longer a secret. Now you know it is a love story between chocolate and me. It was love at first bite. Who said that Belgian chocolate is one of the best was right. But I am shy. It takes time. Indulge me indulging it. Yummy! ❤

Ce mirare ca sunt!


Azi am implinit 6 ani. Da, eu sunt, blogul. M-am “nascut” intr-o zi speciala, pentru ca asa a vrut Elena. Ce-i mai plac zilele speciale, doamne! Ii plac si restul, ca oricum, orice zi e speciala. Dar cand s-a hotarat in sfarsit sa scrie ce o pasioneaza, s-a gandit ca trebuie sa inceapa intr-o zi anume, care sa semnifice ceva si de care sa isi aminteasca cu drag. Si ce zi speciala sa fie? Pai, cand si-a propus sa scrie, trecuse Craciunul. Trecuse si Anul Nou. Hm, o zi mare si frumoasa care urma era chiar aceasta, Buna Vestire. Daca as fi o fiinta, dar nu sunt, as zice ca e o bucurie si o onoare sa prind contur, cuvinte, imagini, tag-uri, titluri si altele intr-o zi care aduce bucurie tuturor. ❤ Chiar e. 🙂

Si iata-ma la 6 ani. Daca eram copil, acum eram la clasa 1. Dar nu sunt. Nu sunt nici copil, nici matur, sunt doar un blog personal. Nu sunt nici jurnal pentru ca aici nu ma destainui, total, doar franturi adunate si aranjate frumos. Ok, stiu ce nu sunt. Dar ce sunt? O fereastra spre sufletul unui om. Una din ferestre. Iar azi e o zi speciala pentru mine. Si tocmai pentru asta, am zis sa nu o mai las pe Elena sa scrie ea de capul ei, sa vin si eu cu varianta mea. Sper sa mai fiu si in anii care vor urma dar daca nu, stiu ca lumea se invarte dupa soare si fara mine. Multumesc ca m-ai scris, multumesc daca m-ai citit, multumesc pentru ca sunt. “Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”

6 ani


La multi ani, dragul meu blog! Cand au trecut atatia ani? Si de ce te mai pastrez? De ce mai scriu? Nu am raspuns la toate aceste intrebari si la multe altele. Cert e ca au trecut anii si mi-e greu sa realizez ca totusi sunt 6 ani. 6 ani. Am inceput asa cu drag sa scriu, aveam atatea sa scriu si totusi au fost perioade cand nu am facut asta. Rar ma uit in urma si acum am facut asta pentru tine. Dragul meu blog, nu am sarbatorit fiecare an al tau si puteam. Dar nu am facut-o. Sa nu fii suparat. Eu oricum te am si scriu cand am inspiratie, cand cred ca merita sa scriu ceva folositor sau interesant sau doar un nimic dulce. Sper sa fii! Cu drag, Elena :*

Heartbeat


O amintire


Se pare ca trebuie sa fac un lucru de doua ori, ca sa iasa bine. Am scris pana acum un articol asa de drag mie si l-am pierdut, pentru ca internetul nu a vrut. Nu ma pot pune cu el. Dar parca as fi ca in bancul cu Dumnezeu care a creat intai barbatul si apoi femeia. Trebuia si eu sa fac o ciorna mai intai. ;))

Sa trecem si la lucruri serioase acum. Citind azi diverse, am dat peste un articol care mi-a trezit o amintire tare veche, din copilaria mea, pe care nu credeam ca o mai am, dar uite ca era acolo, undeva, ascunsa bine printre alte amintiri. Articolul “vinovat” se numeste “Patrimoniul uitat: bisericile de lemn din Romania” si m-a dus cu gandul la o manastire deosebita pe care am vizitat-o demult, cand eram prin scoala generala, impreuna cu mama si sora mea. Eram prin zona si prin cineva de acolo, am ajuns noi, calatoarele, la Manastirea Dintr-un Lemn. Se numeste asa pentru ca povestea spune ca un cioban de prin partea locului a visat Icoana Maicii Domnului ascunsa intr-un stejar. Si trezindu-se, a cautat el copacul si taindu-l, a dat peste icoana. Pe locul acela a construit el o bisericuta folosind doar trunchiul stejarului. De aici si denumirea “dintr-un lemn”. 🙂 Daca ti-am trezit curiozitatea, cauta aici si aici si oriunde pe google informatii mai multe.

Mi-aduc aminte si acum ce mirate eram noi, copii fiind, de cum poate fi construita o bisericuta dintr-un singur trunchi de copac. Abia asteptam sa vedem si cu mintea noastra ne inchipuiam ceva asemanator cu bisericile clasice. Dar nu mica ne-a fost mirarea si dezamagirea cand am vazut-o. Era asa de mica si de neagra! 🙂 In fond, cat de mare putea fi o biserica construita dintr-un copac? Nu mai vazusem niciodata asa ceva dar a compensat cu zona in care era asezata. Acum stiu de ce era asa dar ce vrei, minte de copil. Mi-as dori sa am iar ocazia sa o vad si mi-as dori sa o regasesc in documentar. Daca nu e, nu-i bai, stiu ca sunt mai  mult de 20 de biserici de lemn in tara asta frumoasa si toate merita vizitate si pastrate. Documentarul ramane oricum o valoare si ma bucur ca a fost realizat. Dar daca e bisericuta, iti dai seama ce m-as bucura! Eu ma gandesc si ma razgandesc de mai multe ori pana pe 15 aprilie, dar daca iei tu revista poate imi spui si mie daca este mentionata. Si multumesc in avans pentru gest.

Ma bucur de asa amintire si sper sa am ocazia sa ajung la cateva sau chiar la toate manastirile din film si nu numai. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, am vazut chiar destule manastiri de lemn dar e loc de mai mult. Pun si eu pe harta cateva, din cele de care imi aduc aminte ca le-am vizitat: biserica inimii mele, din parcul Tabacarie, Constanta, biserica de lemn din parcul Titan, Bucuresti, manastirea Doamnei si manastirea Sf. Ilie din Toplita, biserica din lemn din Bilbor. Trebuie vizitate, pentru pacea pe care ne-o aseaza in inima, pentru locurile atat de potrivit alese si atat de intime, pentru viata simpla pe care o evoca, pentru intoarcerea la radacini. Iti doresc sa ai parte de multe calatorii (sunt una din bucuriile singurei vieti pe care o avem) si sa ajungi la patrimoniul uitat al Romaniei. La cat mai multe amintiri frumoase, ascunse in minte si in inima…

Idle March…Not


It seems that March is my most productive month of the year so far. I am in the mood for writing, about many, many things but most of them I will keep them unwrapped or just let you have a glimpse of them. Like a teasing. And you can guess whatever you like. It’s up to you. What is up to me is just to lead you on, if I want to. Now make sense of THAT! :))

Disclaimer: “I like nonsense, it wakes up the brain cells.” Dr. Seuss quote.

So from now on proceed with caution. :)) Definitely I am in a joking/ flirting mood today. Or not. Blame it on the weather.

What I like to say and I have no clue how to introduce this is that I want to present to you today a very easy to make sandwich. :)) I came home one day, from the job and I was hungry and tired and I wished I would find something already made but, no chance. On my way I was thinking what should I eat, using what I got. I scrambled my grey cells and probably it would had become an omelette if I hadn’t stop in time. May be I was a bit late because look what I write now. It’s not even proper English.

In fact I knew what I would eat a night before that, but I just like to over-think it. It wakes up my brain. So, today (drummings) I present to you my special sandwich. All you need is …. Oh, no, this is not on the menu. Some other time. It is not in the kitchen, on my plate, in the salt, nowhere to find. Precious little thing called … Cynical. Sarcastic. Can you read between the lines? Can you feel the hurt?

So, here’s to you my own sandwich with just 3 ingredients. Feel free to experiment though.

Sandwich plain and simple

Serves 1

Ingredients:

  • 2 slices of bread
  • 1 egg
  • 2 slices of cheese

Method:

  • This is how I do it: I put a medium size non-stick pan on the stovetop over a medium heat. I crack the egg in the middle, trying not to move the pan as I like my egg as round and as collected as possible. I leave the pan for about 30 seconds so that the egg starts to cook and the white appears and because the pan is large enough, I put next to the egg the 2 slices of bread and cover. After 1-2 minutes, I turn the slices. 1-2 more minutes, then I remove the slices, cover the pan and turn the heat off. The egg will cook a bit more but don’t worry. It will be ok. I like the egg a bit runny but not too much.
  • I spread a bit of butter on the slices (optional) then cover with cheese. I remove the egg from the pan and put it on a slice of bread. I cover with the other slice and it’s done.
  • You can add salad, ham, bacon, cured pork, etc, but remember, simple doesn’t mean less tasty.

Good appetite!

 

Caldura mare


Tot citesc zilnic diverse info, mai mult sau mai putin importante si am o selectie de lucruri cu care rezonez, din diverse motive. Si imi notez mental ca o data si o data voi scrie despre acestea dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ de cele mai multe ori. Daca nu vine natural, trebuie sa ma adaptez. Ca nu toate le fac cum vin ci si fortat uneori. Pentru ca trebuie facut, ca imi convine sau nu. Si uite asa ma trezesc ca a fost chiar bine. Asa fac si acum, ma fortez sa scriu ceva dar imi lipseste inspiratia, bat-o vina. Muza aia care ma mai ocoleste, ca e cu toane, de, e femeie. Dar ce m-as face fara ea? Destul de bine zic eu, nu am murit inca.

Apropo de moarte, anul trecut am fentat-o cu gratie. Despre ea, numai de bine, oricum nimeni nu scapa. Fiind destul de veche intamplarea, pot povesti acum despre ea chiar cu umor. Oricum e si un semnal de alarma. Toti iesim in oras si servim ceva si unii, “norocosii”, au parte de niste surprize care se soldeaza cu sechele. Desi e aiurea si nu ar trebui sa se intample, suntem oameni si greseli se fac peste tot. Se fac, chiar si unde te astepti mai putin. Ori e cafeau cam apa chioara, ori gasesti ceva nepotrivit in mancare, ca sa nu zic scarbos de-a dreptul, ceva tot e. De aceea chiar trebuie sa verifici ce consumi, se poate intampla oricui. Oricum nu credeam ca mi se va intampa chiar mie, ca tot citesc despre fel si fel de intamplari nefericite care se intampla altora. Dar de ce as fi eu ocolita? Toti cred ca avem cate o patanie sau mai multe din care iesim asa, mai clatinati. Iat-o pe a mea.

Era o zi de vara frumoasa si calda, spre seara, cand briza racorea aerul si te chema la o plimbare pe malul marii si la o terasa cu ceva racoritor. Sau doar o plimbare pe malul marii, preferata mea. Dar eram cu parintii mei si un prieten de familie asa ca ne-am asezat la o terasa, nu zic care, putea fi oricare, la malul marii noastre si am cerut un cocktail fara alcool cu ananas. Apare minunatia, plina de cuburi de gheata si incep sa beau ca nevinovata. Cine ar fi crezut ca voi avea parte de asa o surpriza dupa un timp? Mama are cosmaruri saraca, de la ce mi s-ar fi putut intampla dar eu sunt mai zen. Beau eu cu paiul cam o treime si mai mestec din cand in cand bucatile de ananas care se strecoara prin el. Deodata simt ca dintii mei mesteca ceva care scrasneste si ma gandesc ce o fi, sa nu ma raneasca in gura. Suna ciudat si am banuit ca ar fi ceva necomestibil, oricum. Nu ca nu as incerca unele lucruri dar macar sa stiu si eu. Dar asa, nu se poate, monser. Tradare, tradare dar sa stiu si eu. Ma opresc din mestecat si imi pun limba in search mode. Usor, usor, dau peste ceva ascutit si dur. Cand scot din gura, peste ce dau? Una bucata de ciob de sticla, destul de mica pentru a trece prin pai dar suficient de mare s-o pot “rontai”. Cum naiba o fi ajuns in cocktailul meu, nu stiu. Am avut asa un feeling, nu poate fi doar un ciob singur-singurel, de capul lui. Si ma uit apoi cu atentie in pahar. Spre groaza mea, vad un ciob mai mare. Daca ma hotaram sa beau fara pai, il inghiteam si ma asteptau niste organe interne ranite si probabil un spital. No-no. Nu e de mine. Cu grija scot una bucata mare de ciob spart (din cine stie ce sticla sau pahar sau mai stiu eu ce) si il prezint “mandra” celor din jur. Si mai caut prin pahar dupa alte “rude”. Intr-adevar, erau. Mici si mai mari, cateva. Cand vad cei de la masa, sa pice. Noroc ca stateam pe scaune cu totii. Cheama un responsabil. Apare saraca chelnerita, care oricum nu avea vreo vina, ea aducea ce i se servea de la bar si bucatarie. Ii aratam cu totii bucata de sticla, ca pe diamantul “Hope”(macar de ar fi fost un diamant, zau daca ziceam ceva, adica as fi zis un multumesc Doamne, sa imi pice asa in bautura – I wish). Incercam sa vorbim cu un responsabil dar nu apare nimeni in afara de dumneai. Ce sa facem? Mama zicea sa sunam la urgenta si sa vada cei de acolo ce e de facut, mintea mea credea deja ca am inghitit toate bucatile de sticla existente si ma durea stomacul, deja vedeam niste cioburi prin organele interne. Tata zicea sa sunam la OPC, se solda cu scandal oricum. Tot noi dezbateam la masa si incercam o explicatie. Cred ca cea mai apropiata de adevar ar fi ca in gheata care se face pentru bauturi s-a spart ceva de sticla. Si cel care ar fi putut indeparta cioburile a fost ori orb si surd de nu a vazut cioburile si nu a auzit cum s-a spart ceva sau pur si simplu iresponsabil ca sa le scoata. Ce o fi zis? Gheata cu condiment de sticla – specialitate rara ca trufele albe sau sofranul. Deci gheata venise deja cu cioburi, sa zicem. Si nici barmanul nu a vazut cioburile cand a facut cocktailul. Dar, explicatie sau nu, era s-o patesc urat.

Sa fiu sincera, nici acum nu am habar daca am inghitit ceva cioburi mai mici atunci dar inca traiesc. Deci am avut un inger pazitor totusi. Asta pentru cine nu crede in ingeri pazitori, ei exista.

Morala: cand e sa se intample, se intampla. Deci, nu te mai bosumfla din orice si accepta adevarul, chiar daca doare. Imi dau seama ca unii oameni o pot lua personal, chiar si eu uneori dar un adevar ramane un adevar, indiferent cum e transmis. Daca nu il accept si invinovatesc persoana din fata, e problema mea. Altfel primesc cioburi. Nu stiu ce e mai rau. Grow up and own it! Celebrate life!

O seara frumoasa tuturor!