Down Under: Aventura de o noapte (III)


Hai ca am ajuns si aici! A fost intr-adevar o noapte de pomina si merita povestita. :))

Totul a inceput cu dorinta mea de a vedea Brisbane noaptea/ de a vedea un spectacol de jazz. Trebuie sa am grija ce imi doresc. :)) Ca mi s-a implinit peste asteptari. Deci, la dorinta mea trimisa in eter a raspuns Dumnezeu si mi-a trimis o tanara si talentata si frumoasa artista din Republica Moldova, Aliona, prietena cu ai mei. S-a intamplat ca ea sa vina in Brisbane pentru un curs, a ajuns sa doarma o noapte la ei acasa cand eram si eu acolo si din vorba in vorba am stabilit ca intr-una din zile sa iesim in oras noaptea. Sa se potriveasca si cu o seara in care era un spectacol de jazz, normal, pentru ca la ambele ne-ar fi placut si chiar merita. Planul facut, urma sa vedem ce se intampla. Si nu trec prea multe zile si suna Aliona ca urmeaza sa vina in oras cu sotul ei. Aranjam sa fie exact in seara cu spectacolul si ma pun pe asteptat.

Vine seara. Sosesc cei doi muschetari, sunt depusa in siguranta in mainile lor si purcedem. Un oras noaptea e altfel. Eu am o vorba: nici un oras sau loc de pe acest pamant nu e vazut 100% daca nu il vezi si noaptea. Adica imho e obligatoriu. Si merita. Urcam noi in masina si vorbim si stabilim ce mai putem face si admir noaptea si orasul. Ma bucur asa de mult de sansa asta! Daca stateam in centru era alta poveste dar vezi ca se intampla totusi frumos? Vezi mai jos, dupa cum te-ai obisnuit, poze noaptea si cred ca iti plac la fel de mult ca si mie. Are un farmec aparte noaptea. Ajungem noi la destinatie pana la urma, dar ajungem cam pe la jumatatea spectacolului, intr-un bar de jazz asezat superb pe malul raului Brsibane, undeva in centru. Si pentru ca nu suntem de la inceput, doamna de la bilete ne propune sa platim jumatate din bilet, ca de, si spectacolul e jumatate.🙂 Deja aud muzica si pun asa un zambet maaaaaaare pe fata, incantata. Inauntru nu e full dar e ceva lume si toti stau la masa si asculta, unii mai filmeaza si fac poze dar discret. La masa la care ne-am asezat intreb ce e cu sticla aceea cu apa si paharele puse alaturi. La care mi se raspunde ca e pentru noi, daca vrem sa bem. Uimire!!! Nu am mai vazut asta de ani de zile, obisnuita cum sunt in Romania sa platesc pentru apa in orice locatie. Si aflu ca acolo se ofera apa gratis (pe bune) iar daca vrei sa bei ceva iti cumperi. Uite inca ceva specific. O mai fi si prin alte parti, cred ca in America dar stiu ca la noi nu prea. Buna afacere! :))

Ne delectam noi cu muzica buna, facem poze, filmez cateva minute si eu, sa am amintire, admir raul luminat si cladirile inalte de pe celalalt mal, care se vad de la geam. Formatia e cu spatele la rau asa ca ascultatorii nu numai ca isi delecteaza urechile ci si ochii. Un adevarat rasfat. Si ma relaxez. La 10 se termina totul, seful localului invitandu-ne sa iesim in liniste afara, pentru ca suntem langa case in care dorm copii si alte animale bipede si daca dorim sa achitam o monstruoasa suma pe care nu vreau sa o pomenesc, nu avem decat sa mai stam si eventual sa ne facem de cap. :)) Ghici cum s-a intamplat! Dap, ai ghicit bine. :))

Ok, ce facem acum? Pai, hai sa iesim prin cluburi. La naiba, trebuia sa am pasaportul cu mine. Nu am stiut asa ca incercam marea cu degetul. Dar sa nu uitam. Ce facem cu masina? Parcarea in centrul orasului e floare de colt, pe atat de rara pe atat de scumpa. Dupa vreo jumatate de ora de plimbat prin centru dupa cai verzi pe pereti, nu stiu cum se intampla si ne iese in cale o parcare in fata unui magazin, parcare care atentiona ca are 24h supraveghere si ca e interzis a fi folosita, nu e publica. Dar mai erau 2 masini parcate acolo. La ora aceea, cine sa mai vina? :)) Dap, cred ca banuiesti. Sa mai cautam, e peste puteri. Asa ca lasam masina si hoinarim pe strazi. Intram intr-un bar mai ciudat, unde un tip canta la chitara si cativa oameni veseli il asculta si danseaza, mai dam peste o trupa rock in alt bar, din care am iesit mai repede, poluare fonica teribila. Vedem orasul chinezesc, din cand in cand oameni pe strada si la un moment dat ajungem la un club cu muzica latino. Yes! Nu stiu cum ajungem inauntru dar cert e ca nimeni nu ne-a cerut nimic si ma trezesc in ceva ce cred ca seamana probabil cu Versailles. Varianta mai kitsch, evident. Dar fun! :)) E plin si toata lumea danseaza. Salsaaaaa! :(( Sunt cu doua picioare stangi la salsa si toata noaptea am incercat, de fapt pana la 3 cand s-a dat stingerea, dar nu mi-a iesit. Dar m-am distrat pe cinste. Am dansat cum nu mai dansasem de mult timp si mi-a placut la nebunie. Si nu pot sa zic ca au fost surprize urate, lumea e civilizata si se bucura de  dans din tot sufletul. Plus ca a fost si formatie live. A fost foarte frumos si imi amintesc cu placere de noaptea aceea. Pacat ca tot nu am invatat salsa. :)) Sa nu uit sa zic ca am fost des aprovizionate cu apa de sotul Alionei, (apa, ca si la spectacolul de jazz, se cere de la bar sau iei pahare si ti le umpli singur de la robinet. Dap, nu se plateste nici aici. :))  ), tot el ne-a tinut hainele, gentile, ne-a facut rost de scaune libere, a stat cu ochii pe noi sa fim in siguranta, ce mai, un adevarat gentleman. A si dansat ca doar nu era sa stea toata noaptea dar macar nu am fost singura cu 2 picioare stangi.

Pe la 3 am facut si noi pasi. Am facut pana am ajuns in parcare. Noi am ajuns dar parca nu era parcarea noastra. Stii jocul acela de imagini, gaseste diferenta? :)) Diferenta era ca in a doua imagine, nu era masina. :)) Acum pot sa rad amintindu-mi dar atunci nu a fost prea haios. Nu pricepeam ce se intampla. Din telefoane, discutii si cautari am inteles ca intr-adevar era interzis sa parchezi acolo si ca este o amenda foarte mare. Din intamplare sau nu, ca am ajuns sa cred ca nimic nu e intamplator, trecea pe acolo un tanar, pe care Aliona l-a oprit sa il intrebe daca nu a vazut ceva, inainte sa ajungem noi, ca tot era prin zona. Nu a vazut dar a stat cu noi si am vorbit. Nu ramanea decat sa stam pana pe la 5 cand venea primul tren ca sa ajungem acasa sau alte variante. Pana la urma, tipul acesta, caruia i-am uitat numele dar nu i-am uitat fapta buna, ne invita la el sa stam cele cateva ore ramase, ca sa nu hoinarim ca fantomele pe strazi, era si frig, totul era inchis, nu prea aveam optiuni. El statea undeva prin zona si nu aveam decat de mers pe jos un pic. Poate unii nu ar fi acceptat, altii ar fi zis cine stie ce om o fi si acesta, vre-un criminal in serie.🙂 Dar nu e asa. Te uiti in general la om si simti. Plus ca noi pana la urma era 3, din care un barbat asa ca daca era cineva in nesiguranta, ar fi putut fi el, puteam fi si noi niste oameni rai. Am avut incredere, instictul a fost bun si a fost bine. Am acceptat si uite-asa, am cunoscut si ospitalitatea queenslandeza. Exista oameni buni pe lumea asta si ii gasesti unde nu te astepti. El a fost un alt om bun.

Am ajuns sa radem, sa vorbim de patanie, sa ne incalzim cu un ceai, sa jucam carti si sa il trezim pe celalalt chirias cu care impartea casa. Dar am incercat sa nu facem galagie si timpul a trecut repede si placut. Ne-am simtit bine la el si ne-a facut noaptea mai frumoasa, in ciuda pataniei. Multumesc, straine!🙂

Spre dimineata parasim noi casa, mai veseli decat venisem. Ajung sa iau un tren, adio masina (credeam ca ajung eu asa comod dar vezi ca trebuia sa am experienta trenului, cam gol la acea ora) si pe la ora 6-7 ma trezesc in sfarsit acasa si mai stau la povesti cu ai mei, sa le povestesc patania. Intre timp, Aliona si sotul ei isi recupereaza masina si stim cu totii ca nu v-a mai fi parcata unde nu trebuie. :))

Mai jos sunt cateva amintiri colorate din aventura de o noapte, asa cum am vazut-o eu. Enjoy!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s