Puritate


De curand am fost martora unui fenomen mai rar insa extraordinar de dulce. La gradi, incepand cu aceasta toamna am observat toate colegele, cum doi copilasi se iubesc. La inceput, prin primavara, erau destul de reticenti (varstele sunt fragede, pana in 3 anisori si e firesc sa aiba o perioada de adaptare si acceptare) si se tot impungeau insa trecand prin vara si prin nu stiu ce magie si praf de stele, i-am vazut tinandu-se de mana si uitandu-se unul la celalalt ca si cum toata lumea incapea in ei. Iubirea nu poate fi rationalizata, pur si simplu o simti insa eu mai am intrebari de genul acesta pentru ca am mintea mea care se intreaba care e mecanismul. Ce simt ei cand se iau de manute? Ce simt cand se privesc in ochi? Cum explici toata aceasta treaba? Si apoi ma induiosez pentru ca stiu ca ceea ce traiesc ei e ceva pur, iubirea aceea dumnezeiasca si inocenta care conduce la ceva frumos ca o floare.  Sa ii vezi numai cum se privesc! Cum se iau de mana cand se vad, cum se cauta si intreaba unul de celalalt! Cum se duc la culcare si se tot uita unul spre celalalt ca sa vada daca a adormit si apoi sa se culce! Nu dau nume, chiar daca le au minunate, ii voi numi El si Ea. E induiosator sa il vezi pe El cum o urmeaza pe Ea in clasa ei si cum stau impreuna sa manance si cum de cele mai multe ori, trebuie sa inteleaga ca se vor vedea mai tarziu, cand se scoala, sau cand ies afara. Li se explica cum si de ce, cu toata caldura pe care o poate simti o femeie care este cadru didactic si care simte iubirea, caci in inima ei incap toti copiii. Si ei, dulcii, inteleg. Si ii auzi spunandu-si ca se vor revedea mai incolo si se despart cu seninatate stiind ca va veni momentul revederii. Ieri, Ea a fost suparata pe El. A lovit-o, cu intentie sau fara, si ea s-a departat. Si-a vazut de jocul ei singura si l-a respins tot timpul. Ce suparare frumoasa! 🙂 Avea nevoie de momente cu ea ca sa isi revina si sa treaca peste. Pentru ca a trecut, a iertat si peste o vreme, atunci cand a decis Ea, s-au impacat. El a fost la fel de dulce, pentru ca si-a dat seama ce a facut si a tot cautat sa o impace. Apoi poate a inteles cu mintea lui de copil ca e intelept sa se retraga (pana la urma el a gresit) si cand s-au calmat spiritele, i-am revazut impreuna. Iar azi, a facut El o boacana. Si Ea i-a spus sa o lase in pace. A stat in brate la una din educatoare si a imbratisat-o strans, ca o liana si atunci cand a considerat ca e bine, a revenit la joaca si ce crezi? Evident cu El. Iar El, cand Ea lipseste, tot intreaba de Ea: unde e, cand vine. Intr-o zi l-am auzit spunandu-i Ei, in timp ce se tineau de mana, el pe o bicicleta si ea langa el, inaintand asa incet, ca daca ii face cineva ceva, sa ii spuna Lui. Cum i-a venit unui copilas asa mic sa spuna asa ceva? De unde stia El ca trebuie sa aiba grija de Ea? Poate raspunsuri nu exista pentru ca totul se simte, insa exista o lacrima de adult care aduna in ea toata aceasta frumusete si mangaie o inima.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.