Omul este om prin puterea dragostei sale
Omul e singur si sarac, ca un ecou fugar printre stancile unui munte. Omul e trist, faptura ratacita si slaba, orfan al darurilor dumnezeiesti, sarman al intelesului si bucuriei, poarta deschisa tuturor ingenunchierilor.
Om, omule bun, pune in cugetul si fapta ta intai dragostea. Intai dragostea… Nu dragostea nesatioasa, dragostea de bogatie, de putere, de stapanire, ci dragostea de frumusete, de lumina, de adevar, dragostea mangaiere, indemn si creatie. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care daruie, care hraneste pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsa fluvial.
Dragostea este cheia si a vesniciei. Dragostea imprastie uratul, uratul singuratatii, topeste raul, raul intunericului, alunga tiparele si hotarele, alunga potrivniciile; aduce pretutindeni fiinta noua si roditoare. Dragostea naste si parguieste rodul, transfigureaza si inalta sufletul; prin ea dumnezeiasca fata joaca focul luminilor de ape in lumea durerilor noastre. Acolo unde nu e dragoste, stapanesc intunericul si uratul, acolo unde nu e dragoste infloresc trufia, pizma, nedreptatea si toate chipurile prostiei omenesti.
Omul care nu iubeste nu intelege nimic din lumea lucrurilor vazute si ascunse. Graiul minunilor ii este cu desavarsire inchis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunostinta adanca. Este in firea omului sa invinga prin dragoste. Dumnezeul intrupat ne-a dezvaluit lumea noua, adevarul, viata si puterea prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Sa iubesti un copac, o floare, un copil, o femeie, sa iubesti pamantul aspru si cerul boltit albastru, sa iubesti totul, chipuri si sensuri, totul: joc, cantec, lumina, jocul si armonia cosmica, sa iubesti indeosebi omul, fratele tau, bun sau ticalos, tare sau slab, sa-l iubesti pe Dumnezeu cu puterile tale insutite peste fiinta ta legata de pacat.
Cine nu iubeste, nu are simturi; toate ferestrele, de la firicelul de iarba la steaua ce clipeste in linistea departarilor, i se inchid. Grauntele de bine si frumos ce-l purtam in inima noastra il dezvaluie si-l creste dragostea…
Intai dragostea. Dragostea care infloreste ciresul, care creste copilul, care satura flamandul, care mangaie rastignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creatia Sa. Asa vine pacea, pacea desavarsita, pacea raiului si a vietii vesnice. Pamantul e usor sub pasul tau, usor ca arborul gandurilor pure, omule, lumina creste si infloreste pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu.
Cand ai pornit sa fii om sa stii ca dragostea e cea dintai virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cantecul tau se ineaca fara dragoste si mana ta balbaie. Cauta samburele vietii. E in tine!
~ fragment din cartea “Indemn la simplitate: marturisiri pentru un om nou“, autor: Ernest Bernea, Ed. Vremea, Bucuresti, 2006
sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/22921/omul-care-nu-iubeste.html
fotografie personala de la Targul de Craciun, Bucuresti, 2017
Sweet Nothings 