Povesti cu martisoare


Azi mi s-a intamplat ceva tare dragut si ma gandeam sa povestesc, poate iti insenineaza ziua/ seara, ma rog, dupa moment. Cu tine vorbesc, cititorule sau cititoare si daca iti pune un zambet pe fata acest text, misiunea mea e indeplinita.

Dupa o vacanta neasteptata dar foaaarte binevenita, am reinceput programul meu nebun de alergat prin oras. Si ca tot a venit luna lui Marte, au inceput sa “curga” martisoarele. Zic asa pentru ca nu au fost multe dar m-au bucurat fiecare in parte, ca gest. Mult conteaza gestul! Inseamna ca te gandesti la cineva si ca iti pasa si faci un efort sa ii pui un zambet pe fata si in inima. Si te bucuri de bucuria de a darui. Deci, am primit martisoare de la copii, am daruit si eu, la toti de la after, chiar si baietilor, pentru ca acum se dau martisoare tuturor copiilor, nu numai fetitelor. Si m-am bucurat si amuzat cand unul din baietei, Tudor,  a vrut sa il poarte in piept, asa ca negasind eu un bold, exact atunci, am improvizat cu o agrafa si tare mandru a fost nazdravanul! Ce mai conta ca atarna, era dulce oricum. Asta asa, ca side dish.

Acum, felul principal. Vine Edi la mine azi cu un martisor. S-a nimerit sa sa se potriveasca perfect cu ceasul pe care il aveam si l-am si pus, era o bratara din aceea cu fir rosu si un copac al vietii. Ca tot imi doream eu unul, poftim. Sa am grija ce imi doresc. Apoi trece timpul, facem diverse si seara, cand vine sa il ia de la after, pleaca Edi. Coboara si eu credeam ca dus e. Cand, dupa o vreme, apare iar. Hm, chiar nu stiam de ce. Vine langa mine, cum stateam eu pe scaun si nu zice nimic, mutul. Deci, se aseaza langa mine, pe lateral si se uita in fata. Eu ma mir ca il revad si il intreb:

-Ce e Edi? Nu ai plecat? Ce s-a intamplat? Ai uitat ceva?

El, nimic. Daca o fi zis ceva, nu imi amintesc, oricum, poate a zis un cuvant monosilabic. Asa ca nu se pune. Mai, ce-o fi cu copilul? Il las in pace un moment si nu se misca. Ma uit iar la el.

-Ce e, Edi? Asa nedumerita eram, mai ales ca nu dadea nici o explicatie. E un pic timid el dar e dulce. Si pentru ca tot acolo era, ma uit iar si ma uit mai atenta. Si imi cad ochii mai jos si il vad ca tinea intins un martisor spre mine. Nu putea sa imi spuna? Sa ma dau eu de ceasul mortii sa ghicesc ce vrea? Pisici!! Faza e alta. Si mai nedumerita il intreb:

-E pentru mine?

El: Da.

Eu: Pai mi-ai mai dat unul. Cum asa?

El: Asa.

Na, ca sa vezi, primesc de la un copil doua martisoare si altii nu ofera nici unul. Sa mori de ras, nu alta. Ii multumesc iar lui Edi dar tot nedumerita am ramas, pentru ca nu ma asteptam si nu imi venea sa cred ca totusi copilul mi-a dat al doilea martisor. M-am amuzat apoi cu mama lui iar el, timid, statea in capul scarii, se uita la noi si nu misca. Dar a fost un dulce. Si m-a inmuiat cum a procedat. A fost minunat si ma bucur nu de doua martisoare ci mai ales de aceasta intamplare, ca martisor.

Gata, sfarsit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.