Help Me

Atat de frumoasa! ❤

‘Cause tonight I need a friend

Prima ninsoare

Prima ninsoare… a inceput de azi noapte si cand m-am trezit, nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut totul alb. Un motiv pentru a avea un zambet pe buze. E tare placut cand vezi ca se pregateste totul pentru Craciun si Anul Nou. Cu adevarat se spune ca acum it’s the most wonderful time of the year. 🙂 

Magia sarbatorilor… pentru toti, pentru cei iubiti si neiubiti, pentru copii si copii mai mari, pentru familii si pentru cei singuri, pentru toti… Pentru cei care iubesc sarbatorile (nu toata lumea iubeste sarbatorile si e ok, inteleg), iar eu sunt una dintre aceste persoane, ele raman ceva cu totul si cu totul deosebit si special. Poate uneori eram prea suparata sa le mai iau in seama sau efectiv, nu aduceau nimic bun insa trecem peste toate acestea si ele in sine, fara nici un alt motiv, tot sunt de sarbatorit. Pentru ca cineva acolo sus ne iubeste neconditionat, asa cum suntem si nu trebuie sa uitam asta si doar si pentru acest motiv si merita sa le facem cat mai frumoase. Deci, chiar de ieri am inceput sa vorbesc despre ce voi face de Craciun (dupa ce intrasem pe o panta depresiva dar am fost adusa pe calea cea buna ca sa povestesc despre ceva frumos – vezi tu, suntem pe rand “psihologi ambulanti” pentru unii oameni pe care ii ascultam cu rabdare, empatizam cu ei, le dam sfaturi cerute sau necerute si efectiv suntem acolo pentru a se mai descarca si ei de ce ii supara si apasa iar alteori noi suntem cei apasati si suparati si devenim la randul nostru “pacienti” pentru aceeasi sau alti “psihologi ambulanti” – a nu se confunda cu psihologul avizat, cu diploma si experienta – care ne asculta cu drag si ne ajuta sa depasim anumite situatii, sau pur si simplu sa ne intelegem noi pe noi insine, daca intelegi ce vreau sa spun – da stiu ca fac paranteze lungi, nu gluma) ce voi gati si cum voi impodobi casa si … uitasem, noroc ca mi s-a amintit… cu ce ma imbrac? Probleme importante, ce mai! Cand ma gandesc ca pana acum cativa ani toate acestea erau motiv de stres pentru mine, le dadeam o importanta colosala si era musai sa le urmez! Dar daca stau si ma gandesc bine, in  acelasi timp sunt un motiv de bucurie interioara, o bucurie copilareasca si de ce sa nu profit? Deci, de ieri mi-am facut planurile cu ce voi avea pe masa (gatitul e munca dar de sarbatori, mai ales daca ai timp, e una din cele mai frumoase activitati, pe langa impodobitul casei, al bradului – pe care nu il am dar fac eu rost de o coronita sau cateva crengute, sa miroasa un pic a brad in casa), cum voi impodobi fiecare camera, inclusiv baia si bucataria si cu ce ma voi imbraca. Probabil cu ceva frumos si placut si poate rosu. Nu stiu. Depinde de ce haine am si de stare. Sa nu uit de cadouri. Chiar azi am primit de la o prietena si niste idei de impachetat cadourile. Sa fie primite si oferite dar mai ales sa fie din inima, indiferent de cadou. Prezenta, un umar si atentia, timpul si o mana de ajutor la nevoie. Sa nu uiti nici tu ca poti fi cel mai sarac om sau intr-o situatie cu totul si cu totul grea dar o vorba buna si o fapta buna sunt cadouri si o inima le va recunoaste ca cele mai pretioase daruri de pe pamant.

Ma stradui sa ma bucur de aceste sarbatori ca de un nou inceput. Le iau asa cum vin, cu inima deschisa  si fara asteptari. Daca se intampla vreo minune, vine natural, fara sa fortez. Deja prima minune a sosit. Ninsoarea ❤

Pretul

Ai vandut vreodata ceva? Ai cerut un pret care ti se parea bun pentru tine si ai primit o prima oferta sub pretul cerut? Ti s-a intamplat sa refuzi crezand ca meriti mai mult? Si apoi sa se astearna o perioada destul de lunga si stresanta de timp in care sa nu mai primesti nimic? Sa vrei sa scapi efectiv de ceva si sa nu mai poti? Iar cand apare o noua oferta, sa fie mult sub prima dar poate, satul/a de stres si timp pierdut, sa accepti? Sau sa refuzi si treci iar prin acelasi proces? Cred ca majoritatea am trecut prin asa ceva. Poate uneori accepti. Iti dai seama ca poate acela e pretul corect, cel primit si, daca pui in balanta banii pe de o parte si linistea sufleteasca si timpul pe de alta parte, constientizezi ca e mai bine sa “pierzi”. De multe ori realizam ca lacomia si mandria ne impiedica sa facem alegerea buna. Si ca pretul final nu se merita. Dar abia la final vedem asta. Cu mintea de acum. Sau cand cade fisa, cum se mai spune.

Si uite asa, facem alegeri proaste uneori, dorind mai mult, nemultumiti de ce primim. Nu vedem ca ceea ce avem e exact ce ne trebuie la acel moment. Si ne trezim in niste situatii care ne enerveaza la culme. Pe care ni le provocam de fapt singuri, dar ne place mai mult sa ne intrebam de ce ni se intampla noua asa ceva. Nu vedem aportul nostru la acea situatie, ca nu se ajunge acolo doar asa. E bine sa ne vedem slabiciunile si greselile. Ale noastre mai mult. Ca ale altora le vedem imediat.

Oare merita sa astepti uneori mai bine? Mai vine binele ala? Ce castigi si ce pierzi? Oare “castigi”? Sau “pierzi”? Castigul e “castig” sau aduce cu el o pierdere mai mare pentru ca sa fie o lectie de mandrie? Sau pierderea nu e de fapt “pierdere” ci aduce un castig in alta parte? Se echilibreaza dupa cum vezi lucrurile si trebuie sa vezi toate laturile unei probleme, nu doar partile negative. In orice rau aparent e un bine.

Lectia ar fi sa nu te lacomesti. Ca niciodata nu e buna lacomia. Te uiti in urma si vezi pretul. Pentru ca e un pret pentru ea. Si doare cand platesti cu inima si mintea si timpul. Poate primesti putin fata de ce asteptari ai dar poate ai alte bucurii care depasesc aceste nemultumiri. Si ele pot fi mai importante decat un cec.

La galuste

Imi plac foarte mult galustele cu prune. Am mancat rar, facute de vecina mea din Constanta, doamna Popazu, Dumnezeu s-o odihneasca! Cred ca odata pe an, toamna, suna la usa noastra si ne trezeam cu o farfurie cu galuste cu prune delicioase. Nu stiam cum se fac si nici nu am fost curioasa, cred, sa ma interesez, pana abia acum cateva zile. De ce? Pentru ca acum cca o saptamana am primit iar. De la alte vecine simpatice dar din Bucuresti. Si au fost asa de bune (galustele) incat ca un facut, m-am intrebat pentru prima data cum se fac si daca nu as putea face si eu. Aveam asa o idee demult cum ca se fac greu si cand aud asa ceva, din start imi spun ca eu nu cred ca voi face vreodata. Dar vorba aceea cu niciodata. O fi fost momentul acum, nu stiu ce sa zic. S-au potrivit cumva planetele, am eu ceva timp la dispozitie si sunt mai relaxata si linistita, nu am mai gatit demult si m-a apucat asa un chef si un dor si o fericire de gatit incat mi-am zis ca in acest sfarsit de saptamana fac galuste cu prune. Asa ca m-am uitat pe net, am gasit multe retete, mi-am facut lista cu ce am de cumparat si m-am apucat de treaba azi de dimineata cu asa o bucurie ca s-a transmis si in galuste. Nu am fost multumita de o anume reteta asa ca am adunat de ici, de colo si mi-am facut propria reteta de galuste. Se fac destul usor si abia dupa ce le-am facut mi-am dat seama ca nu trebuia sa imi fie frica de ele. Sunt delicioase si evident ca am de gand sa mai fac, chiar si cu alte fructe, asa drag mi-a fost sa le gatesc. Si s-au dus ca painea calda. Le-am impartit in stanga si in dreapta si ma bucur ca feed-back-ul a fost pozitiv, avand in vedere ca e prima data cand le fac. Iata reteta mea culeasa din alte retete si daca te multumeste, te invit sa o folosesti si tu.

Galuste cu prune

Portii: cca 15-20 (pentru prune mititele)

Ingrediente:

• 700-750 gr cartofi fierti (albi, fainosi)
• 2 oua
• 15-20 prune fara sambure
• 200 g faina
• 2 linguri unt
• 200 gr pesmet
• 100 gr unt (iti mai aduci aminte cum insist eu? 80-82% grasime, daca ai de casa, esti norocoasa/ norocos)
• 100-160 gr zahar brun
• nuci/ migdale sau alte seminte, maruntite (optional)
• 1-2 lingurite scortisoara
• 2 lingurite sare
• 1/2 lingurita nucsoara

Preparare:

• Umple o cratita suficient de mare, in care sa incapa toti cartofii, cu apa si pune-o la fiert. Pentru a nu inghiti multa apa si a fi nevoit/sa sa pui apoi multa faina care intareste aluatul, fierbe cartofii in coaja. Se recomanda doar cartofi albi, fainosi.
• Intre timp, intr-o tigaie de marime medie, pune 100 gr unt sa se topeasca la foc mediu, fara sa il arzi. Acum poti adauga semintele, daca ai si daca vrei, sa le rumenesti usor. Eu am preferat fara pentru ca mai cant si trebuie sa fiu atenta la gat. Semintele irita. Adauga apoi pesmetul si amesteca-l cu o lingura de lemn pana se rumeneste frumos. La final, adauga zaharul brun, si stinge focul, sau stinge focul si adauga imediat zaharul. Cum vrei, tot acolo e. El se va amesteca si se va carameliza foarte putin. Cand se mai raceste, poti adauga scortisoara dupa gust si nucsoara. Daca nu ai mirodenii, ajunge si pesmetul cu zahar. Lasa sa se raceasca.
• Inainte sau dupa pesmet, scoate samburii din prune (exista si galuste cu prune cu samburi dar e de gustibus, eu prefer fara, deocamdata, ca nu se stie, poate vreodata voi face si cu samburi asa ca nu pot zice ca e definitiv ceva). Pune prunele intr-un vas cu 2-3 linguri zahar brun peste ele (absoarbe umezeala din fructe) si amesteca-le. Daca prunele nu sunt asa de moi, merge si fara zahar dar chiar le da o aroma mai deosebita si le indulceste nitel, ca tot sunt ele mai acrisoare. Tot aici poti adauga inca o lingurita de scortisoara dar e optional.
• Cand cartofii sunf fierti, scoate-i din cratita, strecoara-i si decojeste-i. Eu nu i-am lasat sa se raceasca, a fost ok sa lucrez cu ei si fierbinti, pentru ca in timpul procesului de zdrobire, se mai racesc ei oricum, pana la o temperatura rezonabila ca sa poti lucra cu mana. Fa-i piure fie cu ce iti place tie mai mult sau cu ce ai la indemana, sunt multe instrumente. Eu am un pasator de piure sau cum i-o mai zice la acest instrument si m-am obisnuit asa. Plus ca e mai usor de spalat asa ca bifeaza si partea practica, ce imi place mie foarte mult. Adauga cele doua oua, 2 linguri de unt (daca nu ai unt merge si ulei, cca 2-3 linguri, dar nu are acelasi gust, crede-ma. Daca cumva faci de post, atunci da, oriunde vezi unt, pui ulei), un varf de cutit de sare, faina si amesteca bine. Va iesi un aluat usor lipicios dar destul de consistent.
• Am citit ca se poate lucra pe uscat, adica cu faina pe maini si pe suprafata de lucru, sau pe umed. Am ales pe umed asa ca din aceasta experienta, am fost chiar multumita. O recomand. Nu stiu cum e pe uscat dar cand voi mai face si voi alege aceasta metoda, revin aici si imi spun parerea proprie si personala. Deocamdata, pot zice ca a fost bine asa. Deci, cu mainile vesnic umede, am luat din ochi (o barna) o cantitate oarecare si am aplatizat-o in palma. Se ia apoi una bucata pruna care se acopera cu aluatul. Lucreaza usor in palma galusca pentru a se uniformiza si a acoperi bine toata pruna. Dupa caz, mai adauga aluat sau mai scoate. Stratul nu trebuie sa fie foarte gros dar nici foarte subtire, pentru a nu se rupe. Daca vrei, poti lucra si cu jumatati de pruna, pentru a face mai multe si marunte. Se aseaza galusca astfel formata pe o tava umeda ca sa nu se lipeasca. Si tot asa se lucreaza pana se termina aluatul si prunele.
• Intr-o alta cratita (sau din motive de spatiu, goleste cratita in care au fiert cartofii, spal-o bine si umple-o iar cu apa curata) se pune apa rece cu doua lingurite de sare si se da in fiert. Cu mainile umede si cu lingura aceea cu care ai scos cartofii, spalata si ea, introdu cca 4 galuste in apa fierbinte care fierbe la foc mediu. Lasa la fiert galustele pana se ridica la suprafata apei. Le poti lasa chiar mai mult, ca sa se fiarba si prunele din interior, cum vrei. Dar ca sa stii. Le scoti din cratita una cate una. Le introduci in tigaia racita cu pesmet (tot din motive practice, ca oricum o golesti si o speli la final) sau intr-un vas in care ai rasturnat pesmetul facut. Le rostogolesti ca sa se acopere bine cu pesmet si le asezi frumos sa stea cuminti pe un platou.
• Le poti consuma calde sau reci, simple sau decorate cu: 2 linguri de smantana/ iaurt simplu grecesc (varianta mai sanatoasa), nuci pisate, cateva frunze de menta, scortisoara…

Pofta buna!

PS: Daca nu faceam poze, nu credeam nici eu ca am facut asa ceva. Dar mi-au iesit si sunt foarte incantata. Am pus toata inima mea in ele, asa mi s-a spus. Si chiar asa a fost, le-am facut asa de bucuroasa. Si abia astept sa mai fac si alta data. 🙂