Ai vandut vreodata ceva? Ai cerut un pret care ti se parea bun pentru tine si ai primit o prima oferta sub pretul cerut? Ti s-a intamplat sa refuzi crezand ca meriti mai mult? Si apoi sa se astearna o perioada destul de lunga si stresanta de timp in care sa nu mai primesti nimic? Sa vrei sa scapi efectiv de ceva si sa nu mai poti? Iar cand apare o noua oferta, sa fie mult sub prima dar poate, satul/a de stres si timp pierdut, sa accepti? Sau sa refuzi si treci iar prin acelasi proces? Cred ca majoritatea am trecut prin asa ceva. Poate uneori accepti. Iti dai seama ca poate acela e pretul corect, cel primit si, daca pui in balanta banii pe de o parte si linistea sufleteasca si timpul pe de alta parte, constientizezi ca e mai bine sa “pierzi”. De multe ori realizam ca lacomia si mandria ne impiedica sa facem alegerea buna. Si ca pretul final nu se merita. Dar abia la final vedem asta. Cu mintea de acum. Sau cand cade fisa, cum se mai spune.
Si uite asa, facem alegeri proaste uneori, dorind mai mult, nemultumiti de ce primim. Nu vedem ca ceea ce avem e exact ce ne trebuie la acel moment. Si ne trezim in niste situatii care ne enerveaza la culme. Pe care ni le provocam de fapt singuri, dar ne place mai mult sa ne intrebam de ce ni se intampla noua asa ceva. Nu vedem aportul nostru la acea situatie, ca nu se ajunge acolo doar asa. E bine sa ne vedem slabiciunile si greselile. Ale noastre mai mult. Ca ale altora le vedem imediat.
Oare merita sa astepti uneori mai bine? Mai vine binele ala? Ce castigi si ce pierzi? Oare “castigi”? Sau “pierzi”? Castigul e “castig” sau aduce cu el o pierdere mai mare pentru ca sa fie o lectie de mandrie? Sau pierderea nu e de fapt “pierdere” ci aduce un castig in alta parte? Se echilibreaza dupa cum vezi lucrurile si trebuie sa vezi toate laturile unei probleme, nu doar partile negative. In orice rau aparent e un bine.
Lectia ar fi sa nu te lacomesti. Ca niciodata nu e buna lacomia. Te uiti in urma si vezi pretul. Pentru ca e un pret pentru ea. Si doare cand platesti cu inima si mintea si timpul. Poate primesti putin fata de ce asteptari ai dar poate ai alte bucurii care depasesc aceste nemultumiri. Si ele pot fi mai importante decat un cec.