Cand a trecut timpul? Ce mai faci? De cand ne cunoastem? Acum ceva timp… Uite, tot vorbim despre timp. Dar o data cu trecerea lui il apreciez cu totul altfel. Inainte doar ziceam ca e important insa mi-am dat seama ca nu simteam cu adevarat, mai mult ma stresam cand il aveam apoi ma stresam cand nu il aveam sau pur si simplu credeam ca am timp suficient. Nu e asa insa stii cum se zice, calitatea nu cantitatea. Oricum, nu stiam sa ma bucur intr-un mod relaxat si constient. Si sa il iau cum vine, sa il apreciez si sa il folosesc corect si bine. Poate au fost perioade cand mi-a iesit asta dar privind in urma… Azi il privesc ca pe o comoara la adevarata ei valoare. Adica sper ca fac asta.
Recent am gasit un articol pe linkedin care mi-a confirmat inca o data ceea ce am simtit si am stiut de atata timp ca cel mai pretios dar pe care il avem (pe langa iubire) este timpul. Nu am gasit articolul sa il adaug aici, chiar daca l-am cautat asa ca ramane doar sa spun pe scurt despre el. S-a facut un sondaj (nu, nu de catre cercetatorii englezi :)) )si s-a descoperit ca ceea ce vor oamenii de la un serviciu, nu mai sunt maririle de salariu, bonusurile, ore platite suplimentar sau mai stiu eu ce alte chestii trecatoare. Ci timp personal. Si resimt asta si eu. Si vad si la cei din jur. Suntem ocupati sa alergam, sa muncim, uneori nici nu mai stim pentru ce si trec zilele iar la sfarsitul saptamanii, daca avem asa ceva, cadem lati si uneori nu ne ajunge sa ne revenim. Nu ne bucuram de viata pentru ca avem preocupari mai “importante”. De parca ne ridica cineva statuie. :)) Sau cine stie, posteritatea ne va fi vieeesnic recunoscatoare…
Prin prisma jobului, sunt printre norocosii care mai are ceva timp liber. Cand vine, parca imi oxigenez creierul la munte, asa ma simt. Nu l-as da pentru nimic in lume pe bani, program prelungit sau mai stiu eu ce. At least I try not to get there again. Been there, done that too. Macar ca stiu cum e si reversul medaliei. Imi place sa mai spun cand mai vorbesc cu cineva ca degeaba ai bani daca ii dai pe doctori din cauza ca te termina munca. Sanatatea e foarte importanta mai ales cand o pierzi. :)) Da, nu pot spune ca am totul, insa ceea ce am imi ajunge. (Asta cu ajunsul am invatat-o de la buna, care este atat de fericita si recunoscatoare pentru tot ce are, nu e de mirare ca arata minunat la varsta ei. Ar fi bine sa o cunosti si tu sa te mai aduca cu picioarele pe pamant) Se tot spune sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, nu pentru ceea ce iti lipseste. Atatia ani asta am facut, m-am stresat ca tot nu aveam ceva, nu imi convenea ceva, tot timpul eram intr-o vesnica nemultumire. Bine ca m-am trezit. Oricum nu putem avea totul. Gandeste-te putin. Nici macar nu se poate face o lista cu ceea ce vrea fiecare, lista care oricum variaza pe parcursul anilor si in urma experientelor personale. Pentru ca suntem diferiti si ceea ce vreau eu pare ciudat pentru altcineva si ceea ce vrea altcineva, mie mi se pare ca vrea prea mult, etc. Plus ca ne si razgandim uneori in ceea ce vrem, inainte sau dupa ce obtinem si cateodata suntem taaare dezamagiti. Oare pentru asta am investit atata energie si timp si bani si etc? Dap, si se cheama experienta. Cum am putea sti ce vrem pana nu experimentam ceea ce nu vrem? De obicei vrem ce ne lipseste insa ceea ce ne lipseste cu adevarat sunt chestii simple care aduc o bucurie plina in suflet. Acesta ar fi un criteriu de selectie a dorintelor: daca simti ca ti se umple inima de bucurie, fa-o, daca nu, mai asteapta. Uneori nici nu stim ce vrem. Dar ne pierdem in detalii.
Dupa cum vezi, a ajuns si cel care a scris articolul la concluzia ca nu se merita. Ca pana la urma ce ai? O viata. Asta cu relaxarea si o atitudine de multumire pentru ce ai am mai invatat-o si de la un batranel tare simpatic din Londra si mi-aduc si acum aminte ca imi ziceam ascultandu-l, mai, sa stii ca are dreptate. E adevarat ca muncise sa ajunga undeva insa inainte sa moara prematur, caci simtea el ceva, s-a oprit, si-a facut calculele si s-a retras in asa fel incat sa se declare multumit si evident sa isi prelungeasca viata. Nu era dator si ceea ce avea, ii ajungea sa se bucure de calitatea vietii si sa si respire. Uite ca am invatat si eu ceva de la el. O atitudine cu totul noua si un fel de a vedea viata altfel decat cum fusesem eu crescuta si vazusem in jur. Si acum, cu repretuirea timpului personal, ca e la moda, cu simplitatea vietii si actiunile care se fac pentru a se ajunge acolo, toate se leaga, cel putin pentru mine si cel putin in teorie. In practica, mai vedem. Presupun ca pentru fiecare om este un proces foarte personal si fiecare vede in felul sau viata, dar acum, pe bune, nu-i asa ca timpul personal e cel mai pretios? Uita-te in oglinda si da-ti un raspuns. Si nu minti. Ca pe tine te minti. Sau cum imi place sa zic copiilor: dintre toate pe care le faceti, cel mai mult urasc minciuna. Asa ca mie imi spui adevarul, oricare ar fi el. Si sa stii ca esti pe jumatate iertat/a. I will choose honesty over perfection every single time. So…what’s your honest answer? ;))
Sweet Nothings 