La multi ani, tata!

Vezi tu, acum multi, multi ani, in viata mea exista tata insa era, si nu cred ca s-a schimbat neaparat prea mult, mai mult o nebuloasa. Un fel de cometa care aparea si disparea. Era mai mult cu numele. Prezenta permanenta si importanta erau rezervate pentru mama. Ea taia si conducea. Si credeam ca asa e bine. Pana la un punct, mama e importanta insa tatal, daca nu isi joaca rolul potrivit, poate priva copiii din familie de multe lucruri care ii vor afecta toata viata. Bun, nu e bine cum credeam, acum stiu mai bine ca ambii parinti trebuie sa contribuie, intr-un mod armonios si echilibrat la cresterea si educarea unui copil. E un fel de dans frumos pe care trebuie sa il faca cei doi ca eu, ca si copil al lor, sa ma uit cu uimire si admiratie, cu bucurie la ei si sa ma ajute, sa ma sprijine, sa ma ghideze si sa imi fie ca exemplu de “asa da”. Dansul lor nu a fost dans, poate la inceput. Apoi a devenit ceva chinuitor de privit si trait. Pana cand nu a mai fost nici un dans.

Acum fiecare danseaza separat si iata ca azi, dupa atatea texte despre ziua mamei, pe care o tot celebram incepand cu 1, 8 Martie, ziua ei de nastere, a venit si ziua lui de nastere. Daca tot i-am dedicat mamei atatea, a venit momentul sa echilibrez balanta si sa scriu azi despre ziua lui. S-a nascut intr-o zi de 18, in prima luna de toamna. Si-a facut o familie, ca asa scrie la carte, a facut copii si iata ca s-a inscris in normalitatea societatii si a bifat lucruri importante. Ca s-a dovedit un sot, un tata, un barbat asa cum ar trebui sa fie, fiind implicata, spun ca a facut ce a stiut mai bine si a gresit iremediabil. Pot spune ca mi-am vazut parintii asa cum sunt, plin de defecte, mai tarziu. Parafrazand spusele unei colege, mi s-a ridicat valul de pe ochi. Si prima reactie a fost cumplita. Am trecut prin toate starile prin care trece cineva care a vazut realitatea si nu ceea ce vroiam eu sa vad la parinti. Si pentru ca e ziua lui tata, trecand timpul si acceptandu-l, l-am vazut ca un barbat care nu e chiar asa de rau precum mi-a fost zugravit de mama, l-am vazut cu neputintele, incapatanarile, nebuniile, lipsa de educatie in multe privinte si mai ales privind o relatie care se rasfrange si asupra mea insa una peste alta, vad si partile lui bune. Este mai relaxat ca mama, care e o stresata, este laid-back cum se zice, ofera intelegere in multe privinte, in multe lucruri nu se baga si chiar da dovada de empatie, gandeste cateodata ca mine, ceea ce e suprinzator pentru ca sa fiu sincera nu pot spune ca mi-am cunoscut asa bine tatal pana acum si ma trezesc sa seman cu el in anumite privinte,  are rabdare cateodata (acum stau si ma intreb, oare din cauza ca si-a invatat vreo lectie, ca imi aduc aminte ca nu era chiar asa, dar viata se intampla), stie sa gateasca si o face chiar bine, etc. Chiar are si calitati. Atata timp cat nu il stresezi foarte mult, e ok, iar daca il stresezi, sa te fereasca Dumnezeu. Am invatat sa evit cu gratie multe lucruri, asta dupa ce i-am spus ce am simtit cand am simtit sa fac asta. Insa trecutul la un moment dat devine prea mult pentru a fi retrait. Nu il putem schimba insa mi-am redescoperit tatal cu bune si cu rele. Pe cele bune i le recunosc, pe cele rele, ei bine, nu stiu daca in alt rol decat de cel de fiica, i le-as trece cu vederea. De fapt nu i le trec cu vederea ci ii mai fac observatie insa imi dau seama ca nu il pot schimba, doar el o poate face. In ritmul propriu. Insa este un suflet aici pe pamant si azi e ziua lui. Plus ca azi face o varsta rotunda. Sa fiu sincera, arata mai batran ca mama cu mult, cu toate ca au varste apropiate, insa nu arata de varsta pe care o are. Se tine bine. De ziua lui, a carui suma este egala cu ziua mea de nastere,  imi doresc sa fie sanatos, pe picioare. Cu mintea limpede. Sa nu depinda de nimeni pana in ultima clipa pentru ca e mai bine. Acum, cum o vrea si Dumnezeu. Sa isi ia o data telefonul acela mai bun, ca se tot chinuie cu un jaf si tot amana si nu inteleg de ce. Sa mai arunce din vechituri. Sa calatoreasca mai mult ca nu inteleg de ce a asteptat varsta pensionarii ca sa iasa din casa. O putea face si inainte dar incapatanarea, domnule. Sa fie fericit in ceea ce face si linistit. Sa accepte ceea ce nu poate schimba si poate, macar un pic, sa se mai schimbe in mai mult bine. Adica sa se intelepteasca cu varsta, ca asa se spune, cand esti batran esti mai intelept. Evident ca nu e chiar asa, insa totusi experienta de viata isi spune cuvantul.

La multi ani, tata! 🙂

Elena G