In drumul meu spre casa, azi, am luat-o prin spatele blocurilor, pe o alee presarata cu case si vile mici, dragute, inghesuite cumva si inveselite de gradinite, de copaci, de flori inflorite. Si nu m-am putut abtine sa nu le admir si sa nu le miros. Tufe de trandafiri si de Mana Maicii Domnului revarsate peste garduri, liliac, cu flori deja trecute si alte plante si copaci intregesc acest tablou intr-o luminoasa si placuta dimineata. Prima floare care imi iese in cale este un trandafir minunat, de un roz pal, aproape alb. De fapt o tufa de trandafiri, ca niste bulgarasi, care se revarsa peste un gard de piatra, din gradina unei vile din alte timpuri. Ma apropii de gard si imi bag nasul intr-o floare, sa absorb mireasma placuta. De sus se aude o voce:
-Poti sa rupi unul, daca vrei!
Surprinsa, ridic capul, sa vad de unde vine vocea. De obicei nu prea vad oameni prin curti si cu atat mai mult sa mi se adreseze. Deasupra mea, dintr-un balcon deschis, vechi, de piatra, un batranel cu parul alb se uita la mine. Nu-l observasem si dadusem sa plec. Ii zambesc si ii spun incurcata si surprinsa:
– Multumesc, eu vroiam doar sa miros!
Nu a insistat si m-am indepartat, cu gandul sa scriu despre intamplarea aceasta pe blog. Poate mai incurca pe cineva si va zambi.
Elena G
Sweet Nothings 