Nu stiu daca am plans vreodata de fericire insa azi am primit asa o veste, ca mi-au dat lacrimile. Mi-am facut si o cruce maaare pentru ca am stiut ca Dumnezeu ma iubeste. Chiar nu m-am asteptat si totusi aveam emotii foarte mari.
Cand am vazut eu anul acesta ca iar o patesc, cand am vazut ca siguranta zilei de maine e periclitata, cand mi-am dat seama ca de fapt nimic nu e sigur insa exista asa, o minciuna de siguranta, pe ultima suta de metri am hotarat sa revin la prima iubire. Invatamantul. De stat. Au trecut multi ani de la prima titularizare si nu stiam mai nimic. M-am hotarat tarziu, prin iunie, sa merg la inspectorat, sa ma interesez. Ajung intr-o zi, dupa mult mers pe jos, la locatie, intru si nimeresc sa vorbesc cu un domn inspector. Ii spun eu istoria si temerile mele si ca vreau de fapt sa aflu mai multe pentru examenul din septembrie. Sa am ceva timp de invatat. Si imi spune el ca e mai bine sa dau in iulie, ca in toamna nu ma primeste fara a trece intai prin faza din iulie, indiferent de nota. Stii cum e cand iti iese in cale un om care iti da un sfat de milioane? Ei bine, asa a fost acum. Nu voi uita niciodata ce mi-a zis: Ce ai de pierdut? Adevar a grait!
Imi spune sa urmaresc site-ul oficial, care intr-adevar m-a lamurit, alerg eu dupa hartii sa imi fac dosarul, cand sa il depun, cu o seara inainte, mesaj oficial pe site ca se opreste totul, din cauza starii de alerta. La multi s-a oprit inima o secunda in acel moment. Nesiguranta si emotiile au tinut pana cand s-au hotarat sa dea totusi examenul, dar mult mai tarziu. Se pare ca am primit bonus de invatat. Si ma apuc, intreb, caut, imprim, vorbesc cu colege. Fac rost de sinteze, de materiale si carti in plus si ma apuc de invatat. Foarte greu, domle, foarte greu! Caldura mare, literatura de bac total anosta, materia de specialitate oribila, metodica parca mai digerabila. As fi citit orice mai putin acestea. Chiar stateam si ma intrebam cum naiba am invatat eu toata polologhia aceea in liceu? Mister mare!!! Oricum, am citit si m-am apucat de scris subiectele, poate le voi retine mai bine si ma gandeam cu groaza ca nu mai stiu sa scriu, ca mi se va umfla iar degetul mijlociu (sic!). Mi-am ascutit creioanele si am stat pe scaun la masa, sa fac o meserie foarte veche, de scrib, si am umplut peste o suta de pagini. Doamne, de mult nu am mai scris atata! Si ma rugam sa cad pe un subiect stiut. Ca restul erau varza in cap. Pana la urma, mi-a placut cum a scris o colega pe grup, cum ca acest examen arata cat de bun/a esti la memoria de lunga durata si cam atat. Sunt de principiul ca o meserie trebuie sa iti placa si ca degeaba stii materie daca nu stii sa o aplici si sa o predai. Cel putin in invatamant, eu asa cred, ca nu conteaza studiile, cat conteaza harul. Am vazut cadre didactice fara prea multe studii in domeniu care invart clasa pe degete si sunt o incantare si altele, cu toate hartiile la dosar, insa le lipseste scanteia. Asa si eu cu examenul acesta minunat, ma gandeam la ce imi foloseste insa nici fara el nu se poate. :)))
Am cazut pe o parte din subiecte dar am preferat sa pun raul in fata si chiar am fost convinsa ca voi lua ceva, putin. Iar azi s-au afisat rezultatele. Am deschis cu emotii site-ul si mi-am vazut o nota asa frumoasa ca mi-au dat lacrimile de bucurie. Asa o surpriza buna de mult nu am mai avut! Cand credeam ca e un an teribil, azi, de incantare, il declar un an foarte bun. :))) Chiar o colega, tot Elena, care m-a incurajat sa fac pasul, mi-a tot zis: Anul acesta e anul tau! Dupa nota primita, i-am dat dreptate. :)).
Azi e o zi frumoasa!
Elena G
No, ce să și zic!? A, evident, FELICITĂRI! Învățământul ăsta- boală grea! Îți intră în toate celulele și nu mai iese! Te macină și te acaparează cu totul!
Să fii acel dascăl pe care copiii și-l doresc!
Multumesc, Aura! Doamne ajuta, asa imi doresc si eu! Daca nu faceam pedagogicul, ma scaldam in arta. Dar asa, ma joc cu copiii. Nu credeam ca voi reveni la stat dar viata uite-asa se intampla. 🤗
Felicitari!
Multumesc! 🤗