Daily Archives: October 14, 2020

Sfanta Cuvioasa Parascheva


La multi ani celor care azi sarbatoresc numele Sfintei Cuvioase Parascheva! Sa va ocroteasca si sa va fie vesnic calauzitoare in toate ale vietii.

Azi e si ziua numelui surorii mele. E o poveste in spatele numelui si chiar daca am povestit-o celor apropiati, imi face placere sa o scriu acum si aici. Eram in clasa a VI-a. Incepusem a doua limba straina de studiat, limba engleza, dupa germana pe care o incepusem din a V-a. Profesoara noastra de limba engleza, intr-o zi de toamna, poate chiar de ziua Sfintei sau oricum, pe acolo, o numeste pe sora mea ca sa raspunda la lectie. In loc sa-i spuna Chiralina, caci asa o cheama, ii spune Parascheva. De unde pana unde nu stiu. Dar cu aceasta ocazie, profesoara noastra de engleza a botezat-o cu numele unui sfant. Si asa sora mea nu are nume de sfant si isi dorea ca orice copil, inca un motiv de bucurie si de sarbatoare, de cadouri, de urari. Acum are. Pe langa numele de personaj de poveste (vezi Chira Chiralina a lui Panait Istrati si balada mult mai veche decat cartea), acum are si un nume neoficial dar la fel de important si la fel de deosebit, datorita doamnei profesoare. Parascheva. In fiecare an, aducandu-ne aminte de intamplare, ii urez surorii mele “La multi ani de Sfanta Parascheva!”.:)

Elena G