Daily Archives: December 21, 2020

Invitatie la balet


Anul trecut pe vremea asta eram la Opera Nationala Bucuresti si urmaream celebrul si deja traditionalul balet de Craciun, “Spargatorul de nuci”. Am fost asa incantata inca i-am dedicat un articol si te invitam si pe tine sa participi. Astazi lansez iar invitatia. Anumite traditii merita pastrate. Si fara arta, nu stiu cum am trai. Pana si la inceputurile omenirii se desena in pesteri, se dansa, se canta. Omul a cautat intotdeauna sa isi infrumuseteze viata asa cum a putut si a stiut mai bine, perfectiunea si frumusetea naturii nefiind de ajuns. De ce? Poate pentru ca inima omului cuprinde o particica din iubirea lui Dumnezeu si e si in firea lui sa creeze, asa cum a fost si el la randul sau creat. Sa isi reverse iubirea si prin arta. Nu stiu daca e un raspuns multumitor insa e raspunsul meu.

Chiar daca ma repet a nu stiu cata oara ca nimic nu se compara cu experienta pe viu, te invit, dupa cum ziceam, cu tot dragul, la balet. De acasa.

Cand: Joi, 24 decembrie, în Ajunului Crăciunului, ora 17:00

Unde: Opera Națională București

Cine: Baletul Operei Nationale Bucuresti, in regia si coregrafia lui Oleg Danovski, adaptare regizorala si coregrafica Oleg Danovski Jr.

Ce: Spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, în cadrul proiectului intitulat #DordeONB din seria Opera online. 

Spectacolul de balet ce ne va aduce mai aproape magia sărbătorilor de iarnă va fi transmis online:

📍pe site-ul oficial al instituției, în link-ul ➡️https://bit.ly/36lQn8c
📍pe canalul de Youtube al ONB, în link-ul ➡️https://bit.ly/37oZWCv

*Înregistrarea va fi accesibilă publicului doar pe durata difuzării spectacolului.

sursa: https://www.facebook.com/operanb.ro/photos/a.349014786296/10157526488101297/

Vei fi? 🎁💝

Elena G