Monthly Archives: September 2021

Intrebare fara raspuns


Zilele acestea am fost intrebata de catre o persoana, o intrebare. O intrebare care, din punctul meu de vedere. nu se intreaba pentru ca cerseste atentie, cerseste iubire, cerseste ceva ce celalalt om e fortat sa dea, nu da ca vrea el, liber si nesilit de nimeni. Si e si pusa cu malitiozitate si prefacatorie. La faza asta ma supar pentru ca simt ca intrebarea nu e sincera si stau si ma gandesc ca oama, a n-a oara, de ce fac unii oameni asa ceva. Dar nu am un raspuns.

Intrebarea care mi s-a adresat era “v-a fost dor de mine?” Ei bine, nu. Asta e raspunsul instantaneu pe care imi vine sa il dau. Dar am zis sa nu jignesc, am stat, m-am gandit, cum sa raspund ca sa ramana sincer raspunsul si in acelasi timp sa nu supere. Nu puteam nici sa mint, deci “da” iesea din discutie. Si am raspuns “ma mai gandesc”.

Unui om care ma nedreptateste, care nu e corect si sincer cu mine, nu am cum sa ii duc dorul. Sa duc dorul la ce: la minciuni, la neseriozitate, la prefacatorie? As vrea sa fie cat mai departe de mine, ca nu imi trebuie.

Deci, nu-mi pune intrebarea asta, never ever. Lasa-ma sa zic eu ca ma bucur sa te vad. Pentru ca bucuria mea va fi sincera. Si daca e reciproc, cu atat mai bine. Altfel voi tacea. Nu o sa zic ca nu ma bucur insa nu voi sta prea mult. Interactiunea cu un om pe care nu il simt sincer si bun imi face rau fizic. Si imi da cosmaruri noaptea.

La extrema cealalta am fost de multe ori uimita ca mi se spune “mi-a fost de tine”. Nu ma vad asa o fiinta de care sa ii fie cuiva dor. Daca persoana este sincera si buna, ma bucur. Si deep down simt ca am si eu acel dor si il pot verbaliza. Insa daca nu e persoana potrivita, reciproca nu e valabila. Deci nu, nu pot sa zic la fel. Asa.

Elena G

Colectii


Azi vreau sa scriu despre pasiunile si colectiile mele de cand eram mica. E un subiect placut. Mai ales ca urmeaza intrebarea: tu ce pasiuni ai avut? Ce ai colectionat cand erai mic/a sau in adolescenta?

Nu stiu cu ce am inceput. Insa stiu ca am invatat de la ai mei sa colectionez. Atata mama cat si tata aveau pasiunea aceasta. Mama colectiona servetele si mai tarziu ni le-a dat noua. Am adaugat si noi la ele. Nu se gaseau oriunde, nu se dadeau la discretie ca acum, sa fie la liber. Un servetel cu inscriptia localului, langa o cafea era ceva deosebit. Sau cu desene pe el. Servetele erau rare si foarte frumoase. Mama ne aducea din peregrinarile ei, cand putea. Stiu ca nu prea se dadeau daca cereai, asa ca pastra ce avea si incerca sa nu foloseasca, tocmai ca sa adauge la colectie. Am adaugat si noi, mai tarziu. Cand ne-am despartit cararile, am impartit cu sora mea. Bine ca noi ne impacam si am facut cumva un schimb corect, mai ales ca nu toate erau la dublu exemplar. Dar am facut in asa fel incat sa fim ambele multumite. Le am si acum pe ale mele, pastrate intr-o bucata de panza. Acum nu mai colectionez pentru ca sunt peste tot si parca nu mai are acelasi farmec. Dar le voi da nepoatelor mele si sper sa le placa si sa continue aceasta pasiune. Mi-aduc aminte ca a fost si o perioada cand se gaseau greu sau erau foarte scumpe si am zis ca le vom folosi pe acestea, ca pana la urma ce sa facem cu ele? Dar nu ne-am indurat. Am colectionat servetele.

Am colectionat si timbre. Nu am fost filatelista in adevaratul sens al cuvantului insa mi-aduc aminte ca am primit de la un alt copil timbre multe si erau tare frumoase. Le-am pus intr-o agenda si ma mai uitam printre ele, chiar erau frumoase. Acum am o banuiala pe unde ar fi, daca dau peste ele, ma bucur. Tot la nepoate se vor duce. Sunt sigura ca vor fi fascinate de ele.

Am colectionat impreuna cu sora mea poze de la gumele de mestecat. Tip Top, Turbo si tot felul de gume si gumite de toate soiurile. Le-am pastrat intr-o cutie veche de tigari Assos, puse in ordine de la mic la mare si pe numere, acolo unde erau. De curiozitate am comparat cu ce e acum pe piata. De exemplu, pozele de la gumele Turbo, celebrele gume care erau cele mai bune si se gaseau foarte greu, nu ca acum, pe la toate colturile, erau mult mai mari atunci. Erau poze cu mici povesti, poze cu actori, poze cu desene care ieseau la suprafata daca mazgaleai cu creionul, poze cu desene animate, poze lungi si poze scurte, de toate pentru toti. Ba chiar am si cateva ambalaje. Am zis ca tot nepoatelor le dau. Abia asteapta.

Am colectionat plante in ierbar. Avea mama un ierbar facut in liceu, o minunatie. La liceu ne-am facut si noi unul, mai ales ca ne trebuia ca material didactic. Adunam tot felul de frunze si flori, plante cu radacina sau fara, le presam prin carti mari si groase, ca sa se usuce bine. Am stricat un pic in felul acesta unele carti. Dar nu imi pare rau. Daca trec prin ele si vad urme, stiu ca acolo au stat niste plante puse de noi. Inca am ierbarul mamei. Si pe al nostru. Dar tot ascunse stau pentru ca nu am biblioteca. Of!

In scoala generala am zis ca ma fac designer de moda si de bijuterii. Desenam in pauze, pe foi albe sau de matematica, desenam si acasa. Imi placea mult aceasta indeletnicire si le-am pastrat pe toate intr-un dosar. Nu sunt desene tehnice, sunt creatii libere si acum imi dau seama ca unele chiar sunt imposibil de realizat, mai ales ijuterii. Dar atunci erau ceva special. M-a tinut si in liceu pasiunea asa ca acum am o mica colectie de minunatii. Nu as putea sa renunt la ele si chiar sunt foarte frumoase, pentru mine.

Am colectionat pietre. Prin locurile vizitate cautam pietre cat mai interesante, ca forma si culoare si le puneam in cutii de hartie sau de plastic. Scriam pe ele de unde sunt si am avut atat din tara cat si din strainatate. Stateau in biblioteca sau vitrina si cand ne uitam la ele, ne aminteam de acele locuri. Dar la un moment dat nu mi-am mai dorit sa fac asta, ba chiar m-a deranjat. Cate pietre sa adun? Sunt totusi pietre, pe bune?! Le-am aruncat. Erau prea multe locuri vizitate si chiar nu mai puteam sa adun pietre.

Am colectionat vederi. D-na invatatoare ne aducea la scoala, la geografie sau istorie, vederi diverse care completau materia de invatat. Aveam si noi acasa de la mama, care colectiona si ea la randul ei (era si ea invatatoare) asa ca nu ne-a mai ramas decat sa cumparam din locurile vizitate, ca sa avem amintire (ca poze nu prea se faceau) si sa le pastram pe cele primite. Nu stiu pe unde sunt acum, am asa o banuiala si la ele insa pentru ca nu am inca o biblioteca, asteapta probabil cuminti sa le scot la iveala, sa le pun intr-o cutie frumoasa pe care sa scriu “Vederi”. Si sa ma uit din cand in cand peste ele.

Am colectionat scoici. De toate felurile. Cand am ajuns in Anglia am ramas impresionata de scoicile acelea mari, in care puteai servi o prajitura. Le-am cules, le-am spalat si le-am adus acasa. Din Australia am venit, infasurate in vata si bagate in cutii, cu tot felul de scoici si mai ales corali. Le-am cules de pe plaja sau din apa. Coralii sunt bucati mici, deja albite. Stiu ca este interzis sa rupi asa ca m-am multumit cu ce am gasit. De la un unchi, vaporean, ;)) am primit o scoica interesanta din Africa de Sud, adusa de el dinainte de ’89. Din Noua Zeelanda am o scoica paua, primita de ai mei de la niste prieteni de acolo, culeasa de pe plaja. De la marea mea, am scoici si melci. Toate sunt pastrate in cateva borcane mari, cu capac. Chiar si acum, daca dau peste ceva interesant pe plaja, iau si adaug la colectie. Pot spune ca pasiunea aceasta a venit mai tarziu insa ma bucur cand ma uit la colectia mea de scoici.

Mai am o colectie mica de desene si picturi. Desenam frumos la scoala. Cred ca am ramas cu talentul acesta insa il folosesc rar. Ma apucasem prin ultimii ani de generala sa pictez vara, mai ales vaze cu flori. Am desenat si multe personaje de desene animate, pentru ca imi placeau foarte mult. Le am puse undeva bine si acum ca scriu despre ele, ma umplu de o stare de bine. Chiar imi placea sa desenez sau sa pictez tare mult.

Inca nu am terminat. Mai am o mica colectie de flori de mina. Pe acestea le am de la tata, care le primise de la un coleg. S-a intamplat acum mult timp, cred ca prin anii ’90. Doamne, ce fascinate am fost cand le-am vazut prima data! Credeam ca pirita aceea chiar e aur! Le-am spalat sa se curete de praf si asa frumos straluceau! Stiam ca sunt rare, ca se gasesc numai in anumite locuri din tara si ca nu ai voie sa pleci cu ele in strainatate. Avand in vedere prezenta unor flori de mina si a altor pietre pe piata, ma indoiesc ca mai e cazul acum. Una din ele imi place in mod deosebit pentru ca este in forma de inima. Este cam cat inima mea, cred. Asa o si numesc. Sta pe noptiera de langa pat, langa mine. Este un cuart alb, frumos si cred ca este cea mai atinsa floare de mina. Restul stau cuminti puse intr-o vitrina de sifonier de moda veche, alaturi de colectia de scoici si niste carti. Multe carti.

Nu stiu ce colectii mai am, eu zic ca am terminat de povestit. Insa daca am uitat ceva, revin si continui textul. Tu ce colectii ai?

Elena G

Obicei parfumat din copilarie


Azi este ziua aceea in care imi bag nasul in toate parfumurile pe care le am. Nu ma dau cu ele, doar ma bucur de mireasma. Am luat la mana tot si ma delectez. Am parfumat si casa cu unele, pentru ca nu sunt sigura daca mai miros. Ori m-am obisnuit cu ele, ori sunt slabe.

Cand eram mica intram in camera mamei si ma asezam pe scaunul de la masa de toaleta. Eram fascinata de sticlele acelea de forme diferite, asezate una langa alta, asa frumos. Nu erau multe, 3 sau 4. Suficiente pentru mine. Inca nu stiam ce imi place sau nu, toate imi placeau. Scoteam un capac de la o sticla si imi bagam nasul in el. Apoi il puneam la loc. Luam capacul de la alta sticla si faceam la fel. Daca nu il simteam, pulverizam un pic in capac. Si stateam asa fermecata, ceva timp. Daca erau si spray-uri parfumate, le luam si pe ele la rost. Apoi gata. Imi trecea. Ca sa revin alta data.

Mai tarziu am avut si eu un parfum, apoi altul. La inceput mi-au placut cele unisex, sau cat mai fresh. Ani de zile am avut chiar si un preferat. Salariul si orizonturile m-au ajutat sa descopar si mai multe parfumuri. Cui nu-i plac? Dupa o luuunga perioada, am schimbat preferatul cu altul, pentru ca nu mi se mai potrivea. Nu mai imi placea nici mirosul. Am ramas insa fidea firmei. Apoi am vrut sa incerc si altele. La testere pe piele, in magazin, miroseau tare bine. Daca am putut, am mai luat sau am primit. Aveam problema sa fie de firma si din strainatate pentru ca in Ro se spunea ca sunt falsuri. Si acum e aceeasi problema. Recent, in anii acestia, am luat la rost si parfumurile din magazinele de haine si cele din revistele care umbla prin locurile de munca, stii tu care reviste. Daca mi-a placut aroma si a fost oferta, am luat. Am luat chiar si de pe online. Am eu o lista cu parfumuri de incercat si e pacat sa nu bifez cand se poate. Asa de pasionata am fost la un moment dat!

Insa in ultima vreme constat ca din cele pe care le am, nu mai imi plac multe. Unele pur si simplu miros doar a alcool, cu o usoara aroma de parfum. Sau nu rezista. Sau isi schimba mirosul pana seara. Am incercat sa le rotesc, poate ma insel, insa degeaba. Acum imi place la nebunie parfumul de trandafiri, dar sa miroasa a trandafiri, nu a altceva. Si am mai descoperit parfumurile frantuzesti de nisa si parfumurile naturale. Miros frumos pe piele, nu isi schimba mirosul pe parcursul zilei, sunt placute si feminine si de cele mai multe ori rezista sau ramane un miros placut mai tarziu. Iar pretul este decent. Bine, daca imi place, nu conteaza cat costa. Sa nu fie exagerat doar. Mai este un parfum care mi-a placut la nebunie, culmea, de la firma cu revista insa nu a mai fost introdus la noi. Era de fapt un mist spray. Multi ani am pastrat sticla goala si am tot urmarit sa il iau. Sper sa apuc totusi macar o data sa ma mai bucur de el si il urmaresc pe site-ul american. Din pacate doar acolo se comercializeaza. Daca ar sti ei cat de mult mi-a placut mie! Dar am totusi o intrebare retorica mai mult: oare va mirosi la fel? Daca schimba formula sau calitatea ingredientelor, orice e posibil.

Azi am simtit nevoia sa imi adulmec parfumurile. Le-am tot comparat. Am intrat si in cele ale mamei dar am renuntat la ale ei, nu suntem compatibile. Insa mi-am facut o bucurie si ca sa fie treaba oabla, din cele pe care nu consider ca mi se mai potrivesc, le pastrez ca parfumuri de camera. Miros placut si difuz in ditamai incaperea si candva mi-au placut deci e ok. Ziua mea a fost foarte placuta. Si inmiresmata. Iti doresc si tie o seara parfumata! Si sa te bucuri de un obicei placut din copilarie, pe care, daca alegi sa il aduci in maturitate, sa iti ofere momente frumoase! Ca acesta, de exemplu.

Elena G

Dedublare


Noaptea cineva umblă cu hainele mele
Şi mi le poartă.
Dimineaţa observ pe pantofi noroi proaspăt,
Cine-o fi semănând la umblet cu mine?

De la o vreme a început
Să-mi îmbrace şi gândurile.
Cînd mă trezesc nu le mai găsesc niciodată
Unde le-am pus.

Sunt uzate, obosite, cu cearcăne în jurul ochilor,
Se cunoaşte că cineva a gândit cu ele
Toată noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet cu mine?

Marin Sorescu

Cel mai frumos


Cel mai frumos
Bărbat
Nu are ochii albaștri
În linii perfecte,
Ci priviri care alintă
Când vii
Și-ți odihnești sufletul
Pe genele lor.

Cel mai frumos
Bărbat
Nu are doi metri
Așezați proporționat
Pe niveluri atletice,
Ci înălțime a gândului
Și voința de a lupta
Oricând
Pentru a-ți proteja
Aripile.

Cel mai frumos
Bărbat
Nu are zâmbet
Perfect adaptabil
La celebritate,
Ci zâmbet care crește
Când te-apropii.

Cel mai frumos
Bărbat
Nu e copertă
Și tipar,
Ci e bărbatul
Pe care îl iubești:

Parte din tine,
Arogant când glumește,
Copil când se joacă,
Frumos în esența
Care vă unește.

Cel mai frumos
Bărbat
Nu există
Fără tine iubind.

Gabriela Bassermann

sursa: https://bassermania.com/2016/02/04/cel-mai-frumos/

Pentru mai multe poezii care sa te mangaie sau sa te rascoleasca, te invit pe blogul ei, al Gabrielei Bassermann.

Suflet frumos si suflet bland


S-au întâlnit pe-un colț de gând,
„Suflet frumos” cu „suflet blând”.
Și se plimbau mergând la pas,
Prin toamna ce le-a mai rămas.

Aveau atâtea să își spună,
Câte în soare și în lună,
Dar ei doar se plimbau duios,
Sufletul blând și cel frumos.

Ei își spuneau în sinea lor,
În doi e totul mai ușor,
Dacă mereu sunt gând la gând,
Suflet frumos și suflet blând.

Într-un târziu suflet frumos,
Privind la frunze ce cad jos,
Pe suflet blând îl întreba,
Nedumerit în sinea sa:

-Cum poți să fii atât de blând,
Când peste tot sunt nori și vânt?
Dar suflet blând dar curajos,
Îi spuse lui suflet frumos:

-Eu nu am fost atât de blând ,
De când cutreier pe pământ,
Dar viața m-a făcut sa fiu
Blând, răbdător, dar totuși, viu.

Dar tu? Cum ești așa frumos?
Când toate parcă-ți sunt pe dos.
Mereu lovit cu vorbe grele,
Însingurat sub cer cu stele.

-Eu sunt frumos fiindcă iubesc,
Tot ce e simplu și firesc,
Iubesc și câmpul plin cu flori,
Și ploaia care cade-n zori.

Și-așa frumos își povesteau,
Câte pe suflet ei aveau,
Pribegi prin vise și prin gând,
Suflet frumos și suflet blând .


Silviu Marius Muntean