Azi este ziua aceea in care imi bag nasul in toate parfumurile pe care le am. Nu ma dau cu ele, doar ma bucur de mireasma. Am luat la mana tot si ma delectez. Am parfumat si casa cu unele, pentru ca nu sunt sigura daca mai miros. Ori m-am obisnuit cu ele, ori sunt slabe.
Cand eram mica intram in camera mamei si ma asezam pe scaunul de la masa de toaleta. Eram fascinata de sticlele acelea de forme diferite, asezate una langa alta, asa frumos. Nu erau multe, 3 sau 4. Suficiente pentru mine. Inca nu stiam ce imi place sau nu, toate imi placeau. Scoteam un capac de la o sticla si imi bagam nasul in el. Apoi il puneam la loc. Luam capacul de la alta sticla si faceam la fel. Daca nu il simteam, pulverizam un pic in capac. Si stateam asa fermecata, ceva timp. Daca erau si spray-uri parfumate, le luam si pe ele la rost. Apoi gata. Imi trecea. Ca sa revin alta data.
Mai tarziu am avut si eu un parfum, apoi altul. La inceput mi-au placut cele unisex, sau cat mai fresh. Ani de zile am avut chiar si un preferat. Salariul si orizonturile m-au ajutat sa descopar si mai multe parfumuri. Cui nu-i plac? Dupa o luuunga perioada, am schimbat preferatul cu altul, pentru ca nu mi se mai potrivea. Nu mai imi placea nici mirosul. Am ramas insa fidea firmei. Apoi am vrut sa incerc si altele. La testere pe piele, in magazin, miroseau tare bine. Daca am putut, am mai luat sau am primit. Aveam problema sa fie de firma si din strainatate pentru ca in Ro se spunea ca sunt falsuri. Si acum e aceeasi problema. Recent, in anii acestia, am luat la rost si parfumurile din magazinele de haine si cele din revistele care umbla prin locurile de munca, stii tu care reviste. Daca mi-a placut aroma si a fost oferta, am luat. Am luat chiar si de pe online. Am eu o lista cu parfumuri de incercat si e pacat sa nu bifez cand se poate. Asa de pasionata am fost la un moment dat!
Insa in ultima vreme constat ca din cele pe care le am, nu mai imi plac multe. Unele pur si simplu miros doar a alcool, cu o usoara aroma de parfum. Sau nu rezista. Sau isi schimba mirosul pana seara. Am incercat sa le rotesc, poate ma insel, insa degeaba. Acum imi place la nebunie parfumul de trandafiri, dar sa miroasa a trandafiri, nu a altceva. Si am mai descoperit parfumurile frantuzesti de nisa si parfumurile naturale. Miros frumos pe piele, nu isi schimba mirosul pe parcursul zilei, sunt placute si feminine si de cele mai multe ori rezista sau ramane un miros placut mai tarziu. Iar pretul este decent. Bine, daca imi place, nu conteaza cat costa. Sa nu fie exagerat doar. Mai este un parfum care mi-a placut la nebunie, culmea, de la firma cu revista insa nu a mai fost introdus la noi. Era de fapt un mist spray. Multi ani am pastrat sticla goala si am tot urmarit sa il iau. Sper sa apuc totusi macar o data sa ma mai bucur de el si il urmaresc pe site-ul american. Din pacate doar acolo se comercializeaza. Daca ar sti ei cat de mult mi-a placut mie! Dar am totusi o intrebare retorica mai mult: oare va mirosi la fel? Daca schimba formula sau calitatea ingredientelor, orice e posibil.
Azi am simtit nevoia sa imi adulmec parfumurile. Le-am tot comparat. Am intrat si in cele ale mamei dar am renuntat la ale ei, nu suntem compatibile. Insa mi-am facut o bucurie si ca sa fie treaba oabla, din cele pe care nu consider ca mi se mai potrivesc, le pastrez ca parfumuri de camera. Miros placut si difuz in ditamai incaperea si candva mi-au placut deci e ok. Ziua mea a fost foarte placuta. Si inmiresmata. Iti doresc si tie o seara parfumata! Si sa te bucuri de un obicei placut din copilarie, pe care, daca alegi sa il aduci in maturitate, sa iti ofere momente frumoase! Ca acesta, de exemplu.
Elena G