Rugaminte

Toti am pierdut, la un moment dat. Am pierdut si am suferit. Si vom mai pierde, pentru ca asta e viata. Important e sa ne invatam lectiile, ca sa nu le mai repetam si sa ne bucuram de prezent si de ce avem. Atunci orice pierdere inseamna de fapt o transformare. Insa cand pierderea e cruda si nedreapta si nu se mai opreste, dureaza un pic mai mult pana o transformi. Zilele acestea am pierdut pe cele doua surori-bunici, una dupa alta. Si ca sa puna capac, mi-e teama ca o pierd si pe buna. Au facut o singura boala. Asa au aratat testele. Nu stiu de unde au luat, pentru ca nu au iesit cu saptamanile din casa insa pana ne-au dat caldura am tras un frig de am crezut ca racesc si eu, daca mai dura. Dar gandeste-te la ele, batrane si cu alte boli! Nuti nu a suferit prea mult, nu a avut nici un simptom, a cazut la pat si a refuzat sa mai manance, insa a facut stop cardiac in nici 24 de ore de la spital. Nu a suportat despartirea, chiar daca era deja in lumea ei. Am vazut de aproape cat de urata e batranetea cand esti neputincios. Matilda a fost constienta insa a cedat fizic. Am sperat ca va lupta insa nu e dupa mine. Acum sunt ambele ingeri. 😇Cumva nici nu ma asteptam altfel, pentru ca la cum o stiu pe Nuti, nu o lasa ea pe Mati in pace. E un fel de gluma pentru ca Nuti avea 90 de ani si in ultima vreme i s-a agravat Alzheimer. E cumplit si Mati avea multa rabdare. Eu innebuneam cand imi punea aceeasi intrebare de cinci ori intr-un minut, gen: “Si cine sunteti dumneavoastra?”, “Tu ai facut asta?”, referitor la vreo “gateala” de-a mea, etc. Dumnezeu sa le odihneasca! 🙏Mi-au fost foarte dragi si imi lipsesc. La cine voi merge eu acum sa ma laud cu ce gatesc? Cine ma va asculta cu rabdare de bunica si ma va sfatui? Cine se va ruga pentru mine? Si cine imi va mai spune acum: “Si nu uita ca te iubim?” Dar sunt foarte convinsa ca doar trupul e plecat pentru ca eu acum pot vorbi cu ele oricand si nici macar nu trebuie sa le mai sun ca sa le vizitez. 🙂

Mi-am testat si niste limite pe care nu credeam ca le voi trece vreodata. Ceea ce e bine. Acum pot sa zic ca “if I can make that, I can make anything”, parafrazand cuvintele din celebrul “New York, New York”. Nu e sfarsitul lumii insa din punct de vedere psihic si fizic te termina. Iar eu mi-am dat seama ca am rezistenta insa pe termen mai scurt. Daca dureaza prea mult, clachez. Sau… ma adaptez. 🙂 Dar numai cine nu trece prin anumite chestii zice ce mare lucru. Insa cu ajutorul lui Dumnezeu, multe poti rabda. Oricum, sunt mai atenta la atingerea lor, ceea ce e bine. Si ca s-o iau de la capat, trebuie musai ca ma reincarc in singuratate. Asa functionez eu.

Acum, buna e mai puternica. A rabdat cat a rabdat, am crezut ca e o raceala initial si chiar era ok cumva, insa pana la urma fost luata cu salvarea la spital. Daca e cineva care crede in Dumnezeu sau chiar daca nu crede insa simte ca poate spune o scurta rugaciune si pentru ea, pentru a se intoarce acasa, m-as bucura enorm. Pierderea ei aproape ca nu o suport. Prea s-au intamplat toate in acelasi timp si nu mai pot. Ea e bunica ideala, pentru ca am cunoscut-o la varsta adulta si am putut sa o apreciez altfel. Si mi-e greu sa ma gandesc ca as putea primi un anumit mesaj de la unul din baietii ei. Mi-am dorit atat de mult sa nu fie luata de acasa! Nici ea nu isi dorea. De aceea a si refuzat prima ambulanta, saptamana trecuta. Inainte nu prea intelegeam cum e cu dorinta aceasta de a adormi in patul tau, inconjurat de fete familiare si dragi, in intimitatea casei tale. Acum insa nici nu imi doresc altfel. Chiar si pentru mine. Mi-e groaza sa stiu ca e intr-un mediu in care nu stie pe nimeni. Si nici macar nu are voie sa primeasca vizite. Sunt foarte revoltata pe asta. Si pe faptul ca s-a chinuit atata timp in casa singura. Cumva parca a fost abandonata, pentru ca in supararea mea nu vad totusi ca nu a fost, insa consider ca nu s-a facut destul. Nu pot sa inteleg si pace. Nu lasi un caine in suferinta si acum buna si orice bolnav in timpurile acestea, de o anumita boala, sunt singuri. Un om bolnav are nevoie de prezenta si de caldura si de incurajarea celor din jur. In orice conditii. Sa nu pot vorbi cu ea fata in fata, sa nu o ating, sa nu pot pur si simplu sa fiu acolo, sa o veghez sau sa o ajut. Azi dimineata mi-am zis ca intru la ea cu orice risc. Stau macar un sfert de ora, cu toate mastile de pe lume insa trebuie s-o vad. Ca sa aflu ca a venit salvarea si a luat-o. Vroiam sa stau mai mult cu ea decat minutul de la usa cand ii aduceam ceva. Ma bucur ca au fost totusi si momente din acelea. Cred ca nu mi-as fi iertat-o daca m-as fi izolat de ea. Pentru ca eu pe asta nu o pot pricepe si pace. Mintea mea nu intelege sa te distantezi de cineva in suferinta, mai ales de cineva la care tii si care e atat de aproape de tine. Cum sa stai rece, departe, ce inima sa ai? Sau ai inima? Proprii copii sau parinti fac asta. Stiu ca asa se recomanda insa nu pot sa accept. La bine si la rau se sta aproape de cei dragi. Buna oricum e bolnavul ideal, pentru ca am vazut multi si stiu sa fac diferenta. De drag ar fi stat oricine cu ea. Insa a inceput sa aiba temperatura, de care scapase la un moment dat, a dezvoltat o tuse urata, nu a mai putut manca si se tinea foarte greu pe picioare. Si a oprit toata medicatia pe care o lua pana atunci ca sa se concentreze cu religiozitate pe cea data de doctorita de familie. Iar cei de la ambulanta nu s-au temut de boala, de care au zis ca nu cred ca o mai are, pentru ca au trecut aproape doua saptamani, cat de faptul ca i-a slabit inima. Si ce inima buna are buna! ♥️

Te rog, roaga-te si tu pentru buna! Nu esti obligat/a, doar daca vrei. Pe ea o ajuta, pentru ca este foarte credincioasa. Multumesc!💞

Elena G