Pretul


Ai vandut vreodata ceva? Ai cerut un pret care ti se parea bun pentru tine si ai primit o prima oferta sub pretul cerut? Ti s-a intamplat sa refuzi crezand ca meriti mai mult? Si apoi sa se astearna o perioada destul de lunga si stresanta de timp in care sa nu mai primesti nimic? Sa vrei sa scapi efectiv de ceva si sa nu mai poti? Iar cand apare o noua oferta, sa fie mult sub prima dar poate, satul/a de stres si timp pierdut, sa accepti? Sau sa refuzi si treci iar prin acelasi proces? Cred ca majoritatea am trecut prin asa ceva. Poate uneori accepti. Iti dai seama ca poate acela e pretul corect, cel primit si, daca pui in balanta banii pe de o parte si linistea sufleteasca si timpul pe de alta parte, constientizezi ca e mai bine sa “pierzi”. De multe ori realizam ca lacomia si mandria ne impiedica sa facem alegerea buna. Si ca pretul final nu se merita. Dar abia la final vedem asta. Cu mintea de acum. Sau cand cade fisa, cum se mai spune.

Si uite asa, facem alegeri proaste uneori, dorind mai mult, nemultumiti de ce primim. Nu vedem ca ceea ce avem e exact ce ne trebuie la acel moment. Si ne trezim in niste situatii care ne enerveaza la culme. Pe care ni le provocam de fapt singuri, dar ne place mai mult sa ne intrebam de ce ni se intampla noua asa ceva. Nu vedem aportul nostru la acea situatie, ca nu se ajunge acolo doar asa. E bine sa ne vedem slabiciunile si greselile. Ale noastre mai mult. Ca ale altora le vedem imediat.

Oare merita sa astepti uneori mai bine? Mai vine binele ala? Ce castigi si ce pierzi? Oare “castigi”? Sau “pierzi”? Castigul e “castig” sau aduce cu el o pierdere mai mare pentru ca sa fie o lectie de mandrie? Sau pierderea nu e de fapt “pierdere” ci aduce un castig in alta parte? Se echilibreaza dupa cum vezi lucrurile si trebuie sa vezi toate laturile unei probleme, nu doar partile negative. In orice rau aparent e un bine.

Lectia ar fi sa nu te lacomesti. Ca niciodata nu e buna lacomia. Te uiti in urma si vezi pretul. Pentru ca e un pret pentru ea. Si doare cand platesti cu inima si mintea si timpul. Poate primesti putin fata de ce asteptari ai dar poate ai alte bucurii care depasesc aceste nemultumiri. Si ele pot fi mai importante decat un cec.

Advertisements

La galuste


Imi plac foarte mult galustele cu prune. Am mancat rar, facute de vecina mea din Constanta, doamna Popazu, Dumnezeu s-o odihneasca! Cred ca odata pe an, toamna, suna la usa noastra si ne trezeam cu o farfurie cu galuste cu prune delicioase. Nu stiam cum se fac si nici nu am fost curioasa, cred, sa ma interesez, pana abia acum cateva zile. De ce? Pentru ca acum cca o saptamana am primit iar. De la alte vecine simpatice dar din Bucuresti. Si au fost asa de bune (galustele) incat ca un facut, m-am intrebat pentru prima data cum se fac si daca nu as putea face si eu. Aveam asa o idee demult cum ca se fac greu si cand aud asa ceva, din start imi spun ca eu nu cred ca voi face vreodata. Dar vorba aceea cu niciodata. O fi fost momentul acum, nu stiu ce sa zic. S-au potrivit cumva planetele, am eu ceva timp la dispozitie si sunt mai relaxata si linistita, nu am mai gatit demult si m-a apucat asa un chef si un dor si o fericire de gatit incat mi-am zis ca in acest sfarsit de saptamana fac galuste cu prune. Asa ca m-am uitat pe net, am gasit multe retete, mi-am facut lista cu ce am de cumparat si m-am apucat de treaba azi de dimineata cu asa o bucurie ca s-a transmis si in galuste. Nu am fost multumita de o anume reteta asa ca am adunat de ici, de colo si mi-am facut propria reteta de galuste. Se fac destul usor si abia dupa ce le-am facut mi-am dat seama ca nu trebuia sa imi fie frica de ele. Sunt delicioase si evident ca am de gand sa mai fac, chiar si cu alte fructe, asa drag mi-a fost sa le gatesc. Si s-au dus ca painea calda. Le-am impartit in stanga si in dreapta si ma bucur ca feed-back-ul a fost pozitiv, avand in vedere ca e prima data cand le fac. Iata reteta mea culeasa din alte retete si daca te multumeste, te invit sa o folosesti si tu.

Galuste cu prune

Portii: cca 15-20 (pentru prune mititele)

Ingrediente:

  • 700-750 gr cartofi fierti (albi, fainosi)
  • 2 oua
  • 15-20 prune fara sambure
  • 200 g faina
  • 2 linguri unt
  • 200 gr pesmet
  • 100 gr unt (iti mai aduci aminte cum insist eu? 80-82% grasime, daca ai de casa, esti norocoasa/ norocos)
  • 100-160 gr zahar brun
  • nuci/ migdale sau alte seminte, maruntite (optional)
  • 1-2 lingurite scortisoara
  • 2 lingurite sare
  • 1/2 lingurita nucsoara

Preparare:

  • Umple o cratita suficient de mare, in care sa incapa toti cartofii, cu apa si pune-o la fiert. Pentru a nu inghiti multa apa si a fi nevoit/sa sa pui apoi multa faina care intareste aluatul, fierbe cartofii in coaja. Se recomanda doar cartofi albi, fainosi.
  • Intre timp, intr-o tigaie de marime medie, pune 100 gr unt sa se topeasca la foc mediu, fara sa il arzi. Acum poti adauga semintele, daca ai si daca vrei, sa le rumenesti usor. Eu am preferat fara pentru ca mai cant si trebuie sa fiu atenta la gat. Semintele irita. Adauga apoi pesmetul si amesteca-l cu o lingura de lemn pana se rumeneste frumos. La final, adauga zaharul brun, si stinge focul, sau stinge focul si adauga imediat zaharul. Cum vrei, tot acolo e. El se va amesteca si se va carameliza foarte putin. Cand se mai raceste, poti adauga scortisoara dupa gust si nucsoara. Daca nu ai mirodenii, ajunge si pesmetul cu zahar. Lasa sa se raceasca.
  • Inainte sau dupa pesmet, scoate samburii din prune (exista si galuste cu prune cu samburi dar e de gustibus, eu prefer fara, deocamdata, ca nu se stie, poate vreodata voi face si cu samburi asa ca nu pot zice ca e definitiv ceva). Pune prunele intr-un vas cu 2-3 linguri zahar brun peste ele (absoarbe umezeala din fructe) si amesteca-le. Daca prunele nu sunt asa de moi, merge si fara zahar dar chiar le da o aroma mai deosebita si le indulceste nitel, ca tot sunt ele mai acrisoare. Tot aici poti adauga inca o lingurita de scortisoara dar e optional.
  • Cand cartofii sunf fierti, scoate-i din cratita, strecoara-i si decojeste-i. Eu nu i-am lasat sa se raceasca, a fost ok sa lucrez cu ei si fierbinti, pentru ca in timpul procesului de zdrobire, se mai racesc ei oricum, pana la o temperatura rezonabila ca sa poti lucra cu mana. Fa-i piure fie cu ce iti place tie mai mult sau cu ce ai la indemana, sunt multe instrumente. Eu am un pasator de piure sau cum i-o mai zice la acest instrument si m-am obisnuit asa. Plus ca e mai usor de spalat asa ca bifeaza si partea practica, ce imi place mie foarte mult. Adauga cele doua oua, 2 linguri de unt (daca nu ai unt merge si ulei, cca 2-3 linguri, dar nu are acelasi gust, crede-ma. Daca cumva faci de post, atunci da, oriunde vezi unt, pui ulei), un varf de cutit de sare, faina si amesteca bine. Va iesi un aluat usor lipicios dar destul de consistent.
  • Am citit ca se poate lucra pe uscat, adica cu faina pe maini si pe suprafata de lucru, sau pe umed. Am ales pe umed asa ca din aceasta experienta, am fost chiar multumita. O recomand. Nu stiu cum e pe uscat dar cand voi mai face si voi alege aceasta metoda, revin aici si imi spun parerea proprie si personala. Deocamdata, pot zice ca a fost bine asa. Deci, cu mainile vesnic umede, am luat din ochi (o barna) o cantitate oarecare si am aplatizat-o in palma. Se ia apoi una bucata pruna care se acopera cu aluatul. Lucreaza usor in palma galusca pentru a se uniformiza si a acoperi bine toata pruna. Dupa caz, mai adauga aluat sau mai scoate. Stratul nu trebuie sa fie foarte gros dar nici foarte subtire, pentru a nu se rupe. Daca vrei, poti lucra si cu jumatati de pruna, pentru a face mai multe si marunte. Se aseaza galusca astfel formata pe o tava umeda ca sa nu se lipeasca. Si tot asa se lucreaza pana se termina aluatul si prunele.
  • Intr-o alta cratita (sau din motive de spatiu, goleste cratita in care au fiert cartofii, spal-o bine si umple-o iar cu apa curata) se pune apa rece cu doua lingurite de sare si se da in fiert. Cu mainile umede si cu lingura aceea cu care ai scos cartofii, spalata si ea, introdu cca 4 galuste in apa fierbinte care fierbe la foc mediu. Lasa la fiert galustele pana se ridica la suprafata apei. Le poti lasa chiar mai mult, ca sa se fiarba si prunele din interior, cum vrei. Dar ca sa stii. Le scoti din cratita una cate una. Le introduci in tigaia racita cu pesmet (tot din motive practice, ca oricum o golesti si o speli la final) sau intr-un vas in care ai rasturnat pesmetul facut. Le rostogolesti ca sa se acopere bine cu pesmet si le asezi frumos sa stea cuminti pe un platou.
  • Le poti consuma calde sau reci, simple sau decorate cu: 2 linguri de smantana/ iaurt simplu grecesc (varianta mai sanatoasa), nuci pisate, cateva frunze de menta, scortisoara…

Pofta buna!

PS: Daca nu faceam poze, nu credeam nici eu ca am facut asa ceva. Dar mi-au iesit si sunt foarte incantata. Am pus toata inima mea in ele, asa mi s-a spus. Si chiar asa a fost, le-am facut asa de bucuroasa. Si abia astept sa mai fac si alta data. 🙂

Cand


Cand plangi, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand iti vine sa lasi totul si sa fugi in singuratate, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand te doare inima de dor, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand ai nevoie de o imbratisare, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand vrei o mangaiere, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand iti urla inima de singuratate, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand te zvarcolesti de durere, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand te frangi seara, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand ti se flutura prin fata ochilor ceea ce ar putea fi dar nu e, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand adormi plangand, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand cazi in depresie, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand te simti nedreptatit/a aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand nu mai vezi lumina din capatul tunelului, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand ti-e frica sa mai suferi, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand taci, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand te imbratiseaza un copil, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand auzi o vorba de incurajare, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cat traiesti, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste. Cand iubesti si esti iubit, aminteste-ti ca cineva acolo sus te iubeste.

Pastila de incurajare

Pastila de incurajare 

Pastila de incurajare

O îmbrățișare poate opri o mie de lacrimi. Hrisostom Filipescu

Putine cuvinte, multa iubire. Hrisostom Filipescu

Dor de duca si inapoi


Stiu ca tot pamantul e plin de locuri frumoase. Bine-nteles ca cel mai frumos e in tara mea si asa va ramane pentru mine pana mor. Dar ma bucur intotdeauna cand am ocazia sa vad si altceva. Am senzatia ca am fost candva o tiganca, asa un dor de duca mi se face uneori incat chiar trebuie sa plec undeva. Nu conteaza unde, o iesire sa fie. Si cand nu pot exact atunci cand imi doresc din toata inima, asa greu imi e! 🙂 Se spune ca trebuie sa ai rabdare, uneori am, alteori mai putin.

De curand mi-a fost dat sa ajung prin Bulgaria si Macedonia. Bulgaria sa zicem ca o mai stiam, ca multi altii, ca doar e vecina. De la Bucuresti sau Constanta nu e chiar asa departe. In orice caz, merita vazuta, e surprinzatoare. Dar acum am ramas impresionata de Macedonia si Skopje. E o tara mai putin cunoscuta dar tocmai acest lucru imi place. Imi plac locurile care nu sunt asa aglomerate si vizitate pentru ca au o energie curata, o carisma anume, o frumusete deosebita, nealterata. Din pacate nu am putut stat si vizita foarte mult dar ce am vazut mi-a placut foarte mult. Skopje, capitala Macedoniei e un oras “nou”, din cauza ca in 1963 s-a daramat la cutremur si a fost refacut. Si se cunoaste. Totul e mai nou, aerisit, linistit, curat. Nu arata ca o capitala, nu este foarte mare, mai mult ca Brasovul aduce. E inconjurata de munti, are o cetate impresionanta pe care am admirat-o din masina, are piata Alexandru cel Mare care iti scoate un “wow”, un munte frumos, cu cruce in varf si de unde ai o panorama superba asupra orasului, si ziua si noaptea, e locul unde s-a nascut Maica Tereza si probabil multe altele care trebuie descoperite. Pentru o vacanta relaxanta merita sa ajungi acolo si sa stai macar 3-5 zile, daca nu chiar o saptamana. Nu ai cum sa nu te incarci pozitiv.

Pentru cei care nu stiu pe unde sa mai calatoreasca, le recomand acest loc si sper sa aiba aceeasi surpriza placuta, asa cum am avut si eu.

Déjà vu


Zilele acestea am avut iar un deja vu. M-a invitat buna si ce crezi? Primise de la vecinele ei, doua surori simpatice, ca Chip si Dale de haioase si un pic bubbly, salata boeuf. Si in momentul acela i-am spus bunei ca a venit Craciunul. Pentru ca vezi tu, pentru mine, anumite mancaruri sunt asociate cu anumite momente din viata mea. Presupun ca si pentru altii e asemanator. Salata boeuf se facea in casa de Craciun si de Paste. Dar foarte clar am in minte Craciunul si salata. Si cum mergeam in bucatarie, unde mama punea legumele la fiert si ne ruga, pe sora mea si pe mine sa o ajutam sa faca salata. Noi taiam legumele in cubulete si ea freca maioneza de ii sareau capacele. Si acum ma minunez ca un copil cand ma gandesc cum crestea maioneza aceea doar cu ulei si lamaie. E un proces asa de lung si obositor ca nu ma incumet. Dar imi place produsul final foarte mult, asa acrisor. Se facea multa maioneza. Si noi ne mai serveam din ea pana cand ajungea unde trebuie.

Si vazand acum salata, impodobita cu muraturi, am simtit asa o bucurie simpla si o senzatie de sarbatoare, de Craciun. Eram la buna in bucatarie. Daca ai citit “Fetita cu chibriturile” de Hans Christian Andersen, mai stii cum s-a simtit fetita cand a avut viziunea cu masa intinsa si gasca fripta? Ceva de genul acela am experimentat si eu. Ne bucuram amandoua de asa o bunatate si ne-am delectat pana cand nu a mai ramas o bucatica. Pana si castronul l-am sters cu o bucata de paine, doar sa nu se piarda maioneza. 🙂 Si ce vrei mai mult decat atata? Sa retraiesc magia copilariei la buna, sa vorbesc cu ea si sa simt toata iubirea care pluteste in bucataria ei mica si luminoasa. Ce noroc pe capul meu.

Ma stradui sa ma bucur de asa momente cat pot si le iau asa cum se intampla. Iti doresc sa ai si tu parte de bucurii asemanatoare si sa nu le tratezi ca si cum ti se cuvin sau tot nu iti ajung. Fac si eu aceleasi greseli si ma stradui sa nu mai repet. Nu, momentele acestea sunt unice si frumoase. Primeste-le cu inima plina. Nu sunt intamplatoare. Si mai tarziu, vei realiza ca sunt mai importante decat orice altceva. Comuniunea aceasta si linistea din inima impreuna cu cineva drag. Am ajuns sa cred foarte mult in echilibru asa ca atunci cand am dezechilibrat ceva am stiut cumva in inima mea ca nu e bine sau am realizat cand era prea tarziu. Si am suportat consecintele.  Aici trebuie sa vezi prioritatile cu adevarat. Am ochelari de cal si stiu ca nu stiu tot. Ma scote din sarite cineva care se vaita si se victimizeaza si se intreaba de ce i se intampla lui/ei si cu ce a gresit de trece prin asa ceva. Mi se pare asa o prefacatorie. Mai ales ca daca ma uit mai bine, nu prea are motive. De fapt se plang persoane care nu prea au motive si nu vor sa vada viata buna pe care o au si care nu e chiar asa cum o zugravesc ele. Si tot se cramponeaza de trecut. Vesnic nemultumite, domnule. Devin obositoare, zau. (Ele, eu :)) ) Vad persoane care o duc mult mai greu si nu se vaita deloc, ba chiar apreciaza tot ce au. Cand a fost bine a fost bine, nu? Poate altii sunt mai putini norocosi si ceea ce te nemultumeste pe tine e de fapt o prostie. Si de fapt ce nu e bine? Hai sa o luam la bani marunti si vei vedea ca e intr-adevar o prostie. Bunurile materiale care nu sunt niciodata suficiente? Vorbeste cu un sarac. Comfortul? Vezi o familie care traieste intr-o camera. Nerecunoasterea studiilor, ca la cate ai invatat, trebuie sa fii tratat/a regeste? Nu zau! Plimbarile care nu te multumesc, oricate ar veni? Altii nu au vazut nimic si nu sufera din cauza asta. Incearca sa nu te compari cu altii. Nu stii fiecare prin ce trece si crede-ma ca daca ai schimba viata ta cu a altcuiva pe care invidiezi, te-ai intoarce imediat la ce ai deja si ai fi deodata recunoscator/ recunoscatoare pentru tot. Vad unii oameni care se incapataneaza (si eu mai fac asa, guilty) sa fie doar ca ei. Si cand le iese, tot nu le convine. Sau fac atata rau, uneori inconstient, celor din jur, doar pentru a le fi lor bine. Or for the greater good. BS! Si pierd poate mai mult decat castigul acela vremelnic. Sau nu le iese neam si tot nu se opresc sa se gandeasca ca poate nu le va aduce nimic bun in viata ceea ce vor. Poate calea lor e alta dar nu o vad inca. Uite, viata are suisuri si coborasuri. Coborasurile nu sunt degeaba.  Asa ca stop it. Nimic nu e intamplator. Acum devin serioasa si grava si incep sa ma enervez. 🙂 Un exemplu extrem este povestea din spatele acestor cuvinte si nu iti zic nimic, cauta singur/a pe google, ca de asta ai maini si creier. “If you’re not humble, life will visit humbleness upon you.” Si numarul 1. Reciteste valoarea omului in matematica. Totul e bine, intelegi? Si toate se aseaza cum trebuie. 🙂 Have some faith! Amin!

Noroc cu mintea echilibrata si sanatoasa a bunei. Tare bine imi face. There is something good in everything.

Hai, o seara frumoasa si linistita sa ai! Pa

Pentru obositi si fara timp


De cand cu goana asta dupa…nici eu nu mai stiu ce (asa, cateva idei: bani, casa, masa, masina, cariera, gadgeturi, chestii din astea materiale pentru care dai o mana si un picior si daca nu le ai, ramai vesnic nemultumit, trecand pe langa oameni mai mult sau mai putin atent/a pana ajungi la o varsta cand iti cade fisa si realizezi ca ce conteaza e gratis si ca ai de fapt timp sa te bucuri de toate, numai sa-ti deschizi un pic inima – vezi prioritatile cu adevarat importante) (note to self) mi-a cazut in mana, de fapt pe whatsapp, de la o prietena plecata in Spania (pune o data punct, fir-ar sa fie!!!) o reteta usoara. Pfiu!

Si am zis, hai sa o postez. Imi plac chestii simple, practice si folositoare. Daca nu indeplinesc aceste conditii, nici nu le bag in seama. Glumesc! Ele au intaietate. Si reteta asta e una din ele. Este atat de simpla! Facand asa, o cautare, am descoperit ca este ceva traditional spaniol care aduce foarte mult cu lemon cake la englezi, mai ales ca se consuma cu ceaiul. Pe romaneste ar fi ceva intre chec/ cozonac. Cum imi place mie sa zic, sa ne alintam acum: un ceai si o prajiturica si deja te relaxezi. 🙂 Daca nu, iti spun sa o faci. De fapt iti poruncesc. Da-o incolo de treaba! Viata e facuta mai ales din momentele acestea simple si frumoase. Si de care o sa iti aduci aminte mai tarziu. Si pe care le vei regreta daca nu ti le produci. Poate filosofia mea de viata e simplista insa a venit dupa destule si acum apreciez, cred, constient. Exista momente pentru toate. Dar daca sunt stresata, sarcastica, acra ca o lamaie si blonda pe dinauntru (no offence), ce sa fac? Sa revin. Reteta asta simpla deja am categorisit-o. Pentru cei mai ales obositi, stresati si fara timp, sa stii ca vine tare bine. Asa ca hai la treaba. Uite aici cateva link-uri in engleza: Spanish Lemon CakeBasic Bizcocho Recipe

Si aici reteta pe care am primit-o, in spaniola. Trebuie sa dau Cezarului ce ii apartine: Bizcocho de Yogur Esponjoso

Si acum traducerea. Si cateva cuvinte multe care explica de ce e simpla. Pentru ca totul se rezuma la a masura cu un recipient de iaurt mititel, de 125 gr. Ceva de genul 1+1+2+3+3+1. Curat matematica, mon cher!

Bizcocho

Ingrediente:

  • 1 iaurt de 125 g (poti folosi de lamaie dar e apa de ploaie plus ca e plin de e-uri. Eu prefer pe cel grecesc de 10% grasime si pe acesta ti-l recomand)
  • 1 masura iaurt 125 gr ulei
  • 2 masuri iaurt 125 gr zahar (brun sau ceva inlocuitor natural la alegere)
  • 3 masuri iaurt 125 g faina (am folosit doar alba, psp ca si integrala ar fi ok, dar ramane de vazut)
  • 3 oua (organice sau de la gaini care alearga fericite, adica nr 0 sau 1)
  • 1 lingura praf de copt – 15 gr (am incercat si cu bicarbonat de sodiu stins in lamaie, e chiar ok)

Preparare:

  • Separa ouale.
  • Amesteca iaurtul, galbenusurile, zaharul si uleiul intr-un vas.
  • Bate albusurile pana se transforma in bezea.
  • Amesteca ingredientele cu o spatula in asa fel incat aluatul sa ramana aerat. Daca mai tii minte omleta poloneza, cam seamana pana aici. Si inca putin mai incolo seamana.
  • Adauga faina, trecand-o prin sita si amesteca cu grija iar. Tot acum se adauga si praful de copt. Stiu ca exista si faina care creste singura. Posibil sa mearga si aceea. Vezi si tu cum ti se potriveste in acel moment. Si daca vrei si ceva mirodenii, acum ar fi bine sa le adaugi.
  • Se pune aluatul intr-o forma de copt rotunda (marime standard – sunt asa multe marimi incat pentru mine cea standard e cea pe care o am acum, adica 20 cm) sau dreptunghiulara. Daca vrei si fructe, le poti adauga si pe ele, alege totusi din cele care nu sunt foarte zemoase.
  • Incalzeste cuptorul la 170°C – 175°C. Prietena mea asa mi-a recomandat si are dreptate. Daca ne luam dupa reteta originala, e posibil sa se arda, acum fiecare isi stie cuptorul. Lasa acum prajitura cca 30-40 min in cuptor. Nu se recomanda deschiderea lui macar cca 30 minute. Verifica dupa acest timp daca s-a copt cu un bat de frigaruie sau un cutit. Daca iese curat, poti opri cuptorul. Daca nu, mai lasa 10 minute.
  • Scoate prajitura/ checul si lasa sa se raceasca cca 10 minute inainte de a o/il scoate din forma. Lasa sa se raceasca complet.
  • Serveste ornat cu zahar vanilat.

Pofta buna!

PS: Daca vrei mai mult, poti dubla cantitatile.

Pastila de bunatate si iubire. Nu de alta, dar am nevoie de ea ca sa ma echilibrez. A, si una dupa ceafa.