Archives

Down Under: Brisbane (II)


Sa trecem la un nou episod. Azi vizitam orasul Brisbane. Ca orice oras din Australia, e nou. Nou-nout si modern. Totul sclipeste si e bibilit si asa cu greu gasesti ceva mai vechi, de pe vremea primilor englezi. Si cand vezi cate o cladire veche, te minunezi. M-a uimit noutatea lor si deschiderea spre tehnologie. In centru am ajuns cu autobuzul, ca e mai rapid, mai simplu si nu ne batem capul cu parcarea.

De o parte a raului care il strabate, admir intai Muzeul Maritim, cu cateva nave expuse la soare, impecabil aranjate intr-un fel de fosta ecluza, apoi podul numai pentru noi cei cu doua picioare sau doua roti, dupa preferinta, asa ca e liber la traversat. Vederea de pe podul asta iti taie respiratia si admir o sumedenie de cladiri. Nu merg pana la capt dar ceea ce vad e superb. Uite mai jos niste poze de pe el. Apoi ma deplasez pe margine raului, cea din sud si trec printr-un fel de tunel cu flori suspendate, ceva de vis. Cand e vara (ca acum a fost iarna) e mai colorat si mai viu si mai frumos. Dar zau daca nu e frumos si acum. Esti de acord cu mine, sper. Exista un traseu minunat care te trece prin diverse locuri, incepand cu acest “tunel”. Ajung la statuia lui Confucius, apoi continui cu doua piscine imense cu apa, una fara nisip, cealalta cu nisip, atat de albastre si curate! Plaja la rau, trebuie sa recunosc ca nu am vazut pana acum asa ceva, adica s-au chinuit mai marii orasului sa aduca un pic de balaceala in conditii impecabile in oras, in centru, asa ca sa admire si inotatorii si copiii cladirile acelea de pe malul opus. Si este o vedere de vis, un adevarat rasfat, pentru toata lumea. Te las sa visezi, eu merg mai departe cu o padure tropicala, asa deasa si intunecata, o binecuvantare in caldurile acelea pe care nici nu vreau sa mi le imaginez. Pe drum mai dam de restaurante si targuri si magazine, niste pasari tare urate, toate paralel cu natura. Nu mai zic ca mai este si promenada chiar langa rau, paralel cu toate toate acestea. Adica daca chiar nu te hotarasti pe unde s-o apuci, apoi ai 3 drumuri, sa nu te vaiti. 🙂

Padurea se termina dar e asa binevenita si racoroasa! La capatul ei dam intr-o pagoda care e de fapt un restaurant, nici eu nu stiu exact dar asa bine se asorteaza cu totul, ma simt cum cred ca se simt cei ce viziteaza Asia. Chiar ma gandeam ca as putea zice ca am ajuns si pe acolo, ce mai conteaza. Si bine-nteles sa nu uit de roata. Celebra roata pe care o vezi in toate orasele mari, de la Londra la Sydney si mai stiu eu unde. Daca nu am facut la poze cu ea, e asa rotunda si imensa, pe mine ma fascineaza. Deci, iata roata!!! Ajungem la celalalt pod, foarte circulat si la zona de teatre, imi aminteste de Londra. Se vede de aici si mai mult si mai ales se vede autostrada de coasta, deasupra apei. Acopera o suprafata destul de mare, e o minune inginereasca de admirat. Doar ca pe acolo nu prea intra soarele. 😉

Apoi centrul cu cladirile inalte, stralucitoare, strazile pline de oameni, nelipsitele tasnitori si magazine cu de toate, in care am intrat asa, de plictiseala! Joking, imi place window shopping asa ca am putut admira destule, unele magazine fiind si pe la noi. Fast forward, vizitam intr-o zi si primaria, deschisa la public, adapostind si Muzeul orasului Brisbane, in care admiri nasterea orasului si istoria raului pe marginea caruia creste orasul. Am facut o rezervare si am vizitat si turnul cu ceas de unde chiar mi-a placut vederea asupra orasului, am observat si curcubeul facut de soare prin sticla dar ce m-a impresionat a fost liful. Liftul acela vechi dar asa de bine mentinut si curat, e incredibil cum pastreaza. Oricum nu se intra decat cate 10 o data dar ghidul a avut destule povesti sa ne povesteasca legat de lift, ca de exemplu distractiile care aveau loc in el. Ce viata, domle!! Si ceasul din turn care a fost reglat si reparat vreme de 25 de ani de acelasi ceasornicar. 🙂

Ce sa mai zic despre Brisbane: ca are Piata Catedralei, unde am vazut biserici si temple atat de frumoase, cel putin una am crezut ca e un castel, la prima vedere. St John’s Cathedral. Este incredibila si cred ca esti de acord cu mine ca e frumoasa. Razele soarelui trec prin fereastra rotunda de la intrare si deodata toata biserica se umple de culorile curcubeului, mai ales in partea dreapta unde razele se opresc in stalpi.

Apoi, raul, in jurul caruia se invarte totul si pe care m-am deplasat cu grija cu feribot, platind un bilet de autobuz, ca atata este. Mai au ei un servici gratuit, pentru o portiune mai restransa, centrala dar nu am nimerit. Ce pacat!!! :)) Daca vrei sa vezi orasul mai bine, sa ai asa o perspectiva mai ampla si diferita asupra lui, ia feribotul, ca merita. Plimbarea pe apa face bine, ca si cele 30 de minunte de miscare, sa stii.

De muzee ce sa zic, am vizitat unul, cel de istorie naturala. Cred ca din majoritatea muzeelor care trebuie vizitate in lume, cel de istorie naturala e pe primul loc pentru mine. Are de toate si e cel mai bun loc atat pentru adulti dar mai ales pentru copii. Vezi toata fauna si flora lumii adunate sub o acoperis si iei si contact direct cu multe materiale didactice. E minunat. Am pus si eu mana pe sarpe, uite dovada mai jos (de fapt piele dar tot pe acolo),  am sarutat o broasca, pardon, am fost sarutata de o broasca (testoasa) si culmea, nu s-a transformat nici ea nici eu. :))

Sa nu uit de mancare, am dat peste inghetata curcubeu, au ei ceva cu toate culorile si am mancat la sushi, de ma mir de mine ca nu am facut ochii oblici inca dar never say never!!

Am mai avut parte de o aventura noaptea dar asta in alt episod.

Va urma !!!

Arhiva personala si proprie, nu copia!!! :)))

Advertisements

Down Under: Brisbane (I)


Uite ca am ajuns si aici. Nici eu nu stiu cum, m-or fi iubit astia care dau viza, ca altfel nu imi explic. Si probabil am fost foarte cuminte, ca doar nu cad asa lucrurile bune din cer doar ca exist. Si probabil ca nu mi-a pasat prea mult, am fost recunoscatoare pentru toate calatoriile facute pana acum si am zis gata, ce o fi, o fi. Daca primesc viza, inseamna ca asa trebuie sa fie, iar daca nu, sunt foarte fericita si stand pe-un picior de plai (ai ghicit, de Romania vorbesc). Dar nitel cu capul in jos e chiar fun. Si uite-ma vara, ca atunci se intampla cele mai multe lucruri frumoase, luand-o pe drumuri, schimband avioane dupa avioane si stand in fund cu orele, adica nu asa, 1-2 ci 14 pentru un drum. De asta mi s-a latit mie. :(( Bootylicious, ce mai! :))

Oricum, ca toate calatoriile, si aceasta face parte din calatoria vietii mele si sunt foarte entuziasmata de ce mi s-a intamplat asa ca am zis neaparat sa scriu, macar asa pentru mine (si restul web-ului). Daca iti place ce citesti, nu inseamna ca iti spun sa ajungi neaparat acolo, pentru ca nu e posibil sa vezi toata lumea dar e posibil sa te bucuri de tot ce ai , chiar langa tine. 🙂

Ajung intr-un final si vreo 2 zile de drum la destinatie: Brisbane. De ce acolo si nu Sydney? Uite-asa, ca pot! O sa vezi tu ca ajung si acolo, ai nitica rabdare si cateva episoade in plus. Oricum, acum aseaza-te si treci prin primul episod si daca nu o sa zici ca esti acolo, atunci lasa-te de citit. 😉 Cand imi zicea mama ca acolo e altfel, nu o credeam. Ei, acum zic si eu ca ea: acolo e altfel! :))

Ajung eu in Brisbane si sunt luata de la aeroport cu mare “pompa” (o masinuta simpatica pe care mi-as dori-o si eu) si nu stiu cum se face ca dupa o noapte de somn, a doua zi sunt fresh. Acum, inchide ochii si vei trece printr-un oras frumos, curat al naibii (am vazut eu si alte tari dar astia chiar pastreaza), cu un aer atat de curat si limpede (cica stratul de ozon e divina) si cu oameni simpli si draguti (sounds familiar?) Deocamdata sa trecem prin vecini, ca sa cunoastem cu cine avem de a face. Deci, primul contact e cu o scoala unde imigrantii si cei care locuiesc legal (nu prea se sta altfel) invata engleza, gratuit. M-a frapat prezenta mochetelor pretutindeni dar exista o explicatie: ei nu ai zapada, nu au noroi si este cald tot timpul anului (nu ninge niciodata si temperaturile scad foarte rar sub 15 grade) asa ca daca vrei sa mergi descult prin scoala, n-ai decat. Nu mai zic de dotare (ma gandesc cat se trage de foi si de cerneala si de imprimanta si de muuuulte ca sa ajunga la noi) si ii spuneam mamei ca daca intr-o gradi sau scoala generala s-ar scoate atatea materiale cat scot ei pe zi, ar fi in coma. :)) Tare risipitori sunt astia, mon cher! 😉

Apoi alt lucru care m-a frapat: toaletele!!! Se zice ca gradul de civilizatie e dat, printre altele, de simpla prezenta a toaletelor publice. Si ce toalete! Stiu ca poate nu e interesant dar e totusi fascinant sa vezi asa ceva foarte des, prin tot orasul, sa intri si sa vezi ca exista hartie igienica si sapun, sa nu scoti un ban ca sa platesti pentru asta si sa mai ai si robinet special pentru apa potabila. Apropo de asta, mi-a placut si prezenta tasnitorilor peste tot,  atat de diverse si de simpatice, ca sa iti potolesti setea.

Si inca un lucru definitoriu pentru Brisbane si pentru intreg statul Queensland: gratarele publice!!! Deci ai inteles, te-am trecut prin mochete, materiale didactice, toalete si acum gratare. Stai ca mai urmeaza, asta e doar inceputul. Gratarele lor sunt alimentate cu energie electrica, gaz si lemn, pentru cele mai vechi. Sunt din inox, sunt accesorizate cu perie speciala si alte minunatii, se pornesc cu un buton si se opresc automat in cca cateva minute pentru a nu fi periculoase si se curata dupa ce le folosesti. Oricum vin dupa tine cei de la primarie sa mai igienizeze o data. Si unde sunt gratare, sunt si banci cu mese, acoperite de cele mai multe ori, pentru a te proteja de soare si ploi si ai ghicit, toalete publice. :)) Te las pe tine sa iti scormonesti creierul sa iti dai seama de ce.

Alte lucruri pe care le-am observat au fost cosurile de gunoi, din inox, acoperite, circulatul pe stanga, faptul ca autobuzele au soseaua lor speciala, despartita cu zid de restul strazilor, in mare parte (cam o treime din drum il faci fara sa te impedici de semafoare si alte masinute si ajungi repede), fructele exotice proaspete (asta chiar mi-a placut, sunt tare gustoase), stilul arhitectural specific queenslandez, casele foarte intinse, cladirile de la mall-uri si alte institutii publice mai degraba pe latime intinse decat pe inaltime. Au destul spatiu, slava Domnului! Daca am vazut cladiri inalte a fost doar in centrul orasului, in rest, te uiti si vezi cerul. Si ce cer frumos! Si ziua, si noaptea. Ziua, cu niste nori tare simpatici, cu niste culori fantastice la apusul soarelui iar noaptea! Noapte plina de stele si cu o luna atat de mare si frumoasa! Tare mult imi place cerul noaptea, sa stau sa il privesc si acolo am avut ocazia din plin.

Iar un lucru simpatic la ei, in cartierele mai departe de centru, vezi semne de atentie la canguri si koala. Ei, asa ceva nu vezi oriunde. ;))

Ar mai fi atatea de zis dar mai enumar scurt cateva acum si apoi mergem la plimbare prin parc: pretul benzinei, dureros de mic, trandafirii curcubeu (cand i-am observat prima data am zis ca nu sunt adevarati dar cand i-am atins, m-am convins), pretul untului (ador untul, de ce trebuie sa fie atat de accesibil acolo. :((

Ce poti face intr-un oras? Neaparat iei contactul cu natura, sa te mai aduca cu picioarele pe pamant, sa te echilibreze si sa iti bucure sufletul. Brisbane are multe parcuri, unul mai frumos ca altul, mai bibilit si mai atragator. Azi mergem prin parcul Roma. De ce? Pentru ca am ramas impresionata de el. Este un parc nou, terminat recent, facut cu multa grija si atentie la detaliu. Mai multe amanunte aici si vei descoperi si singur/a ca merita vazut. M-a frapat ca era totul nou, ca intr-o casa noua, stii senzatia! 🙂 Si sa vad si harti ale parcului, care e impartit tematic, asta chiar m-a dat pe spate. Harta pentru parc!!! Dar e necesara, stiu ei ce stiu, cu harta in mana l-am vazut si eu. :)) Am dat peste padure tropicala, flori de toate culorile si soiurile, atat de frumos aranjate, poduri peste parc, pentru a-l putea admira de la inaltime, cascade, wi-fi (nu se putea fara), loc pentru spectacole, soparle peste tot si destul de mari, atat de multe ca efectiv calcai pe ele, ceea ce era sa mi se intample. Se confunda atat de bine cu cimentul si sunt atat de lungi si de linistite ca treci foarte aproape de ele si nici nu se sinchisesc de tine. Ce infumurate! ;)) Dar una peste alta, e un parc spectaculos care te umple de bucurie. Din  pacate eu l-am vazut iarna (la ei) dar vara e si mai colorat si vesel. Imi spuneau ai mei ca toti copacii sunt plini de flori vara, dar nu pot decat sa imi imaginez si sa caut poze pe net si sa zambesc, ca l-am vazut. Chiar si iarna e frumos.

Ar mai fi atatea de povestit, nici nu stiu de unde sa incep si unde sa termin. 🙂 Orice calatorie e nesfarsita in amintire dar pentru ca intervine uitarea, am zis sa imi pun gandurile si impresiile in cuvinte si la batranete sa recitesc cu drag si sa zambesc ca s-a intamplat. Si sa am ce povesti la nepoti, evident.

M-am gandit sa adaug pozele la final, asa ca despre tot ce am vorbit mai sus, te invit sa calatoresti in imagini printr-o tara de la capatul pamantului, care nu a avut nici un razboi pe teritoriul ei (te pune pe ganduri, nu?).

Enjoy!

Poze din arhiva personala

Caldura mare


Tot citesc zilnic diverse info, mai mult sau mai putin importante si am o selectie de lucruri cu care rezonez, din diverse motive. Si imi notez mental ca o data si o data voi scrie despre acestea dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ de cele mai multe ori. Daca nu vine natural, trebuie sa ma adaptez. Ca nu toate le fac cum vin ci si fortat uneori. Pentru ca trebuie facut, ca imi convine sau nu. Si uite asa ma trezesc ca a fost chiar bine. Asa fac si acum, ma fortez sa scriu ceva dar imi lipseste inspiratia, bat-o vina. Muza aia care ma mai ocoleste, ca e cu toane, de, e femeie. Dar ce m-as face fara ea? Destul de bine zic eu, nu am murit inca.

Apropo de moarte, anul trecut am fentat-o cu gratie. Despre ea, numai de bine, oricum nimeni nu scapa. Fiind destul de veche intamplarea, pot povesti acum despre ea chiar cu umor. Oricum e si un semnal de alarma. Toti iesim in oras si servim ceva si unii, “norocosii”, au parte de niste surprize care se soldeaza cu sechele. Desi e aiurea si nu ar trebui sa se intample, suntem oameni si greseli se fac peste tot. Se fac, chiar si unde te astepti mai putin. Ori e cafeau cam apa chioara, ori gasesti ceva nepotrivit in mancare, ca sa nu zic scarbos de-a dreptul, ceva tot e. De aceea chiar trebuie sa verifici ce consumi, se poate intampla oricui. Oricum nu credeam ca mi se va intampa chiar mie, ca tot citesc despre fel si fel de intamplari nefericite care se intampla altora. Dar de ce as fi eu ocolita? Toti cred ca avem cate o patanie sau mai multe din care iesim asa, mai clatinati. Iat-o pe a mea.

Era o zi de vara frumoasa si calda, spre seara, cand briza racorea aerul si te chema la o plimbare pe malul marii si la o terasa cu ceva racoritor. Sau doar o plimbare pe malul marii, preferata mea. Dar eram cu parintii mei si un prieten de familie asa ca ne-am asezat la o terasa, nu zic care, putea fi oricare, la malul marii noastre si am cerut un cocktail fara alcool cu ananas. Apare minunatia, plina de cuburi de gheata si incep sa beau ca nevinovata. Cine ar fi crezut ca voi avea parte de asa o surpriza dupa un timp? Mama are cosmaruri saraca, de la ce mi s-ar fi putut intampla dar eu sunt mai zen. Beau eu cu paiul cam o treime si mai mestec din cand in cand bucatile de ananas care se strecoara prin el. Deodata simt ca dintii mei mesteca ceva care scrasneste si ma gandesc ce o fi, sa nu ma raneasca in gura. Suna ciudat si am banuit ca ar fi ceva necomestibil, oricum. Nu ca nu as incerca unele lucruri dar macar sa stiu si eu. Dar asa, nu se poate, monser. Tradare, tradare dar sa stiu si eu. Ma opresc din mestecat si imi pun limba in search mode. Usor, usor, dau peste ceva ascutit si dur. Cand scot din gura, peste ce dau? Una bucata de ciob de sticla, destul de mica pentru a trece prin pai dar suficient de mare s-o pot “rontai”. Cum naiba o fi ajuns in cocktailul meu, nu stiu. Am avut asa un feeling, nu poate fi doar un ciob singur-singurel, de capul lui. Si ma uit apoi cu atentie in pahar. Spre groaza mea, vad un ciob mai mare. Daca ma hotaram sa beau fara pai, il inghiteam si ma asteptau niste organe interne ranite si probabil un spital. No-no. Nu e de mine. Cu grija scot una bucata mare de ciob spart (din cine stie ce sticla sau pahar sau mai stiu eu ce) si il prezint “mandra” celor din jur. Si mai caut prin pahar dupa alte “rude”. Intr-adevar, erau. Mici si mai mari, cateva. Cand vad cei de la masa, sa pice. Noroc ca stateam pe scaune cu totii. Cheama un responsabil. Apare saraca chelnerita, care oricum nu avea vreo vina, ea aducea ce i se servea de la bar si bucatarie. Ii aratam cu totii bucata de sticla, ca pe diamantul “Hope”(macar de ar fi fost un diamant, zau daca ziceam ceva, adica as fi zis un multumesc Doamne, sa imi pice asa in bautura – I wish). Incercam sa vorbim cu un responsabil dar nu apare nimeni in afara de dumneai. Ce sa facem? Mama zicea sa sunam la urgenta si sa vada cei de acolo ce e de facut, mintea mea credea deja ca am inghitit toate bucatile de sticla existente si ma durea stomacul, deja vedeam niste cioburi prin organele interne. Tata zicea sa sunam la OPC, se solda cu scandal oricum. Tot noi dezbateam la masa si incercam o explicatie. Cred ca cea mai apropiata de adevar ar fi ca in gheata care se face pentru bauturi s-a spart ceva de sticla. Si cel care ar fi putut indeparta cioburile a fost ori orb si surd de nu a vazut cioburile si nu a auzit cum s-a spart ceva sau pur si simplu iresponsabil ca sa le scoata. Ce o fi zis? Gheata cu condiment de sticla – specialitate rara ca trufele albe sau sofranul. Deci gheata venise deja cu cioburi, sa zicem. Si nici barmanul nu a vazut cioburile cand a facut cocktailul. Dar, explicatie sau nu, era s-o patesc urat.

Sa fiu sincera, nici acum nu am habar daca am inghitit ceva cioburi mai mici atunci dar inca traiesc. Deci am avut un inger pazitor totusi. Asta pentru cine nu crede in ingeri pazitori, ei exista.

Morala: cand e sa se intample, se intampla. Deci, nu te mai bosumfla din orice si accepta adevarul, chiar daca doare. Imi dau seama ca unii oameni o pot lua personal, chiar si eu uneori dar un adevar ramane un adevar, indiferent cum e transmis. Daca nu il accept si invinovatesc persoana din fata, e problema mea. Altfel primesc cioburi. Nu stiu ce e mai rau. Grow up and own it! Celebrate life!

O seara frumoasa tuturor!

A fost odata… (III)


Shh…inchid ochii…Asa. A fost odata …in Germania. Hm, m-am saturat de vise. Imi place sa povestesc. Mie insumi sau celor dragi, sau celor carora le place sa povesteasca si ei la randul lor. Asa ca azi nu mai visez. Pun pe ecran inca o aventura de vara. E un exercitiu de scriere, o incercare de a ta, cel/cea care citesti de a vedea niste locuri prin ochii mei si si o indemnare a mea pentru tine de a merge in excursii daca iti si place. Asa ca, draga Geta, asta e pentru tine. Calatoreste intai prin amintirile mele si iti doresc sa ajungi in locuri mai minunate pe care sa mi le descrii la randul tau. Asta doresc oricui. Pentru ca e minunat sa calatoresti, din punctul meu de vedere. E cel mai frumos cadou pe care il pot primi in viata, o calatorie. Chiar si langa Bucuresti, intr-o zona frumoasa, tot conteaza. Important e sa ies din casa.

Deci, am fost odata in Germania. Foarte, foarte frig cateva zile. Atat de frig ca m-a luat pe nepregatite. In plina vara? Da, de ce nu. Partea amuzanta e ca visand cu ochii deschisi la vara, hainele mele erau toate subtiri. Si uite cum am inceput eu sa le imbrac, unele peste altele, pe mine, pentru a crea efectul de termopan. ;)) Ceva, ceva efect tot au avut si m-am mai ajutat si de cate o haina imprumutata, pentru o izolare mai buna. Asa, trecand peste efectul termic, sa admir acum nitel locurile.

Verde. Cochem, un oras vazut prin ochii mei, un simplu vizitator. Dealuri inalte cat vezi cu ochii, pline de paduri, muuulte paduri. M-am simtit cumva ca la noi la munte doar ca totusi vedeam mai mult cer decat in muntii nostri. Si din loc in loc vita-de-vie. Si multa ordine si atentie la detaliu. Strazile lor perfect de aliniate, casele bibilite de zici ca ieri le-au terminat. Stiu ca mai sunt si scapari, in orasele mari, unde e mai greu de intretinut totul dar totusi germanii astia sunt ordonati si disciplinati in felul lor. Oh, si prajiturile! Ce mai, declar Germania tara mea preferata. 🙂 Germanii stiu sa faca prajituri delicioase, cu creme si frisca, cu fructe, au ei tartele si torturile lor de te lingi pe degete. Uite aici.IMG_1140

Daca tot vorbeam de dealuri, sa le urc un pic. Am o destinatie anume, dealul cu cruce in varf. IMG_1488

Si uite ce frumos se vede Cochem de sus.

IMG_1526

IMG_1585

E o drumetie ca la noi, si surpriza: ce gasesc pe marginea cararii si prin zonele insorite? Ei, ai ghicit? Te las cateva secunde…1,2,2 si jumatate…3. N-ai ghicit? Fragute!!! Fragute muuuuulte si mari, vezi daca nu le-a cules nimeni, au avut timp sa creasca. Si chiar la poalele dealului o panta insorita plina de fragute. Ce bucuroasa sunt!

IMG_1491

In varful altui deal, un castel. Te indeamna la visare locul acesta.

IMG_2262

Sa calatorim mai departe. Lahr. Un satuc in care abia vezi cate un om, dar e plin de semne de circulatie cu “Atentie la copii!”. Unde sunt copiii, ma intreb? A, s-a terminat scoala si in week-end vad cativa, de samanta. In rest liniste, racoare, lanuri de grau si alei asfaltate in ele. Si in departare alte dealuri si paduri. Din Lahr am pornit o drumetie prin padure pana la … casuta din padure. Ma gandesc, ce om fericit e cel care locuieste acolo. Cel putin pentru o vreme e rupt de realitate si se relaxeaza. Zi-mi si tu daca nu te relaxezi doar uitandu-te la poza?

IMG_1208

Ca sa nu mai zic ca tot acolo mi-am intalnit the knight in shining armour. Ma rog, ragged. Dar ce conteaza, m-am indragostit pe loc. E solid, mai inalt ca mine, e stabil, nu se misca nici daca il imping, nu cere de mancare si nici nu e preocupat de moda mai mult ca mine. :)) A, detaliu fffff important: nu vorbeste. :))

IMG_1237

Acum sa vedem alt oras. Koln. Doamne, intunecat mai e. Si ploios. Imi plang de mila. Noroc cu magazinele, m-au salvat. Pacat, nu m-am putut bucura prea mult de oras pentru ca o vreme rece si ploioasa nu prea ajuta. Si am o nedumerire. De ce e Domul din Koln asa negru? Cica de poluare. Imi inchipui cum era la inceput, curat si frumos. E impresionant totusi si sunt norocoasa ca l-am vizitat. Timpul limitat nu mi-a ajutat sa vad prea mult dar am mai aflat un lucru. Apa de colonia, sau mai corect spus Eau de Cologne nu e pe ph-ul pielii mele. Ok. Next. Podul plin de lacate din Koln. E frumos sa vezi atata iubire declarata. Doar sa tii minte unde ai pus lacatul. ;)) Oricum e o priveliste interesanta si m-au fascinat nu neaparat lacatele noi si colorate ci cele foarte vechi, vintage, parca din alta epoca. Sper sa indentifici ceva de aici. (Se pare ca iubirea unora e mai mare ca a altora ;), daca te iei dupa marimea lacatelor)

IMG_1319

Ei, daca ti-am deschis apetitul pentru calatorii, ma bucur foarte mult. Calatorii frumoase si amintiri de neuitat iti doresc. Somn usor!

A fost odata…(II)


Shh…inchid ochii…Asa. A fost odata … la munte. Zile caniculare de vara. Undeva, departe, langa niste chei, intr-un lac de acumulare aproape secat de caldura se ascunde o biserica. Sunt Cheile Bicazului. Si din ele se inalta spre cer Ceahlaul. Sfantul si minunatul Ceahlau. Este un taram magic si protejat. De oameni. 🙂

IMG_2515

O iau la pasi marunti si urc si cobor pe carari umbroase unde vara nu indrazneste sa se aventureze, unde soarele timid lumineaza, ca intr-o catedrala, unde brazii miros a tamaie, unde radacinile adanc infipte formeaza trepte, unde se aude cate un tril de pasare ca un strigat de inger. Unde se ivesc din cand in cand fragi rosii sau mai galbui pe langa carare ce inmiresmeaza gura si sufletul. Unde urc si cobor iar, tinundu-ma de radacini, de iarba, de un bat care ajuta cele doua picioare ale mele. Unde imi vine sa cant dar respir greu de atata mers. Si nu ma opresc. Urc, cobor, urc…in viata.

IMG_2519

Urc si urechile aud un susur de apa, care devine rau apoi o cadere. E o cascada inalta. Cascada Duruitoarea. Am ajuns. De cand te asteptam! Aerul se umple de stropi mici, mici si reci care se lipesc de pielea mea transpirata.

IMG_2523

Marescpasul, ajunglangaapa si imicufundmainile. Le fac caus si le umplu cu licoarearece pe care o duc la buze si o sorb cu nesat. Si mai fac o data asta, doar de dragul de a-mi bagamainile in apa, iar si iar. Apoi si picioarele. Imiamintesc de copilarie. Ce bine e aici!

Apoi o alta scena. Muntii in toata splendoarea lor, care canta o data cu mine, la ecou. Helloooooooo! Si muntii raspund: Helloo!Helloo! Hellooo! Raspund in orice limba vrei, sunt asa destepti! 😉 Si verde cat cuprinzi cu ochii. Verde si albastru. IMG_2600

Si flori. De colt. Am gasiiiit! Nu pot sa cred, cu ochii mei am vazut flori de colt. La intoarcere, ca la dus am trecut fara sa stiu pe langa ele. Mi-am mai implinit un vis, in vis. 🙂 IMG_2607

Dar sus acolo, la cabana Dochia, caldura, soare si vant. Privelistea e superba dar caldura ma topeste. Cobor incet si imi ascult iar ecoul. Munte de vis, vreau sa revin!

Acum, cine zice ca n-am noroc? Cu patru am tot gasit dar cu 5? Ei, ia spune, cine gaseste cu 5? Ar fi si cu 6 dar alta data. IMG_2679

Seara coboara incet peste casuta cu fantana si flori, peste oameni calzi si primitori, peste mine. IMG_2650

Somn usor, munte!

A fost odata… (I)


Shh…inchid ochii…Asa. A fost odata … in Spania. Cateva zile calde de vara dar nu foarte calde. Cat sa ies si sa respir un aer cald care invaluie si ma mangaie, ca o paturica moale si racoroasa in acelasi timp. Aerul acesta ma imbie la calatorie, sa ies din casa sa vad minunile spaniole. Madrid. O capitala europeana care orice capitala, cu multe cladiri, fara prea mult spatiu de parcare si muuulte magazine. E august deci sezonul reducerilor. Asa ca de ce nu as cumpara cateva lucruri. Ceva folositor si practic in acelasi timp, ceva care chiar imi trebuie. Sa zicem un pulover negru si unul alb. Si maieruri. Tot negru si alb. Ascult vocile oamenilor, care ma mangaie si ma invita la dans in acelasi timp. Si admir cladirile din centru. Mari, maiestuoase, palate vechi cu intrebuintare mai noua. Si parcurile pline de copaci umbrosi si racorosi. A, mai multa racoare adauga si fantanile arteziene. O incantare sa ma intind pe banca si sa visez.

IMG_2838

Si visez si ma trezesc. Dar e mai liniste. E un fosnet al frunzelor si un susur al apelor. Fantani arteziene aproape la fiecare imbratisare de alei.IMG_3018

Si un zgomot de apa mai puternic. E raul care curge pe langa palatul regal de vara din Aranjuez. Stau si ma uit cum curge apa, puternic, involburat iar mai incolo linistit. Linistit ca pestii care inoata. Hm…daca as avea o undita. 🙂

IMG_3019

E atat de mare parcul, e o padure intreaga. Ma pierd in el, pe aleile unbroase sau insorite, ajung la un helesteu artificial. Pe el se plimba mandra o lebada neagra. Se indreapta spre mine dar nu din pacate nu am ce sa ii arunc. Doar ii soptesc ca imi pare rau. Nu stiam ca o voi intalni si am venit nepregatita. Se indeparteaza dezamagita iar eu ii mai admir eleganta. Vreau sa mai raman aici.

IMG_3079

Zgomot. Mult zgomot. Oameni care striga: guapa si toti vor sa iti vanda ceva. E targul de sambata dimineata din Aranjuez. Aici gasesc de toate pentru toti. Ma atrag tarabele unde se vand haine care poarta amprenta altor oameni. Se vand ieftin si imi poti innoi garderoba pe un an cu foarte putini bani. Ma amestecc printre oameni, in special femei si caut. Caut lucruri frumoase care mai pot fi purtate. In fond am mai purtat. De la alti frati, verisori, parinti, prieteni. Unele sunt vintage. Ma incanta culorile, materialele, miscarea si bucuria de a gasi ceva frumos. Cui nu-i place ceva frumos? Ma probezi cu multe dar caut pantaloni scurti. Nu am si ma gandesc ca un asa chilipir e foarte bine-venit. Din pacate ma razgandesc si nu iau nimic. Raman cu amintirea lor si promit ca voi reveni intr-o sambata dimineata in piata in aer liber din Aranjuez. 🙂

Obosita, ma retrag la o terasa. Aflu ca spaniolii apreciaza si alte parti ale unui animal decat celebrele ceafa si cotlet. Intreb ce inseamna una alta. Am ratat mancarea cu burta si matele fripte. s fi vrut sa le incer dar alta data acum. Ajung sa ma infrupt dintr-o salata de vara cu peste, traditionala in Spania si apoi cea mai gustoasa friptura de vita pe care am mancat-o vreodata. Mi se topeste in gura.

Zid inalt, caramiziu. Arata de parca a fost facut ieri. Ma simt ca intr-o poveste.IMG_2858

Case inalte, strazi inguste care urca si urca si se ascund si iar apar, plinde umbra si oameni. E Toledo. Bijuterii lucrate cu aur, evantaie, o palarie alba, piatra cubica, portelan, ziduri, creneluri si un magarus al carui proprietar are simtul umorului. Oh, hapiness is that way! 😉

IMG_2907

Case suspendate pe un colt de stanca. 2-3, una peste alta, cu balcoane amenintator iesite in abis.

IMG_3015Oare cum ar traiau oamenii acolo? Asa cum traiesc cei care locuiesc in zgarie-nori, probabil. Abis peste ele, un pod aruncat si un barbat care isi doreste neaparat sa faca poze. Caut un rau care izvoraste din stanca. E singurul rece din tot ce e. E bun si mai stinge din caldura. Dar mai e un rau. In drum spre casele suspendate e un rau verde dar in acelasi timp limpede. De-o parte si de alta sunt copaci care il umbres si din loc in loc banci. Doi batranei urmaresc raul.IMG_2979

Il urmaresc si eu pe o alta banca.IMG_2981

Muzica spaniola. Oameni, in varsta mai ales, care ar face de rusine pe orice tanar, la cum danseaza. Au parca o coreografie a lor, stiu toate miscarile si le fac la unison. Slava Domnului ca nu la toate cantecele. Dansez. Imi imaginez ca intr-o alta viata am fost vreo tiganca andaluza. Ador pasiunea pe care o intalnesc in dans. O vad in jurul meu si ma topesc in ea. Ole!

Vise placute!

SMS


Mergeam pe strada. Cautam pe cineva, dar nu imi amintesc foarte bine pe cine. De fapt totul e cam confuz in mintea mea dar in mare imi amintesc totusi ce e important. Si de aceea am zis sa fac o nota ca sa nu uit si ce imi mai amintesc. Iar unde nu sunt sigura, intervine imaginatia mea pentru a completa.

Mergeam pe strada, intr-un oras necunoscut. Cautam pe cineva de care trebuia sa am grija. Cum ajunsesem aici nici eu nu stiu. Dar trebuia sa ma intorc acasa si sa dau de persoana respectiva care imi fusese data in grija. Eram pe trotuar, intr-o zona cu case inalte, albe sau caramizii, cu cateva scari la intrare si garduri in fata, ma simteam ca as fi undeva prin Londra. Si mergeam si ma uitam in stanga la masinile parcate. Poate o vedeam acolo asteptandu-ma. Dar nu era. Deodata imi suna telefonul. Primisem un mesaj. Il deschid si ma infior: “Esti condamnata. Azi vei muri.” Bine-nteles, anonim. Cine vroia sa ma omoare? M-am uitat in jur caci ma gandeam ca se poate intampla in acel moment. De ce? Aceasta era alta intrebare. Intrebari fara raspuns. Aveam sa imi dau seama mai tarziu. Deocamdata m-am uitat cu groaza in jur si ma gandeam cum sa mor? Asa, in plina strada? De parca mai conteaza. Dar totusi, daca cineva vrea sa ma omoare, parca nu mergea asa, in vazul tuturor. Mi-era greu sa cred ca voi muri imediat. Imi vine sa rad. Ce femeie sunt! Nu eram pregatita sa mor, nu vroiam sa mor. Nu ma obinsuiam cu ideea. Dar cine ar putea?

Si cum ma uitam in jur, simteam ca asasinul trebuie sa fie undeva aproape pentru a face nefapta. Si intr-adevar, instictul meu nu s-a inselat. L-am vazut la cativa metri mai departe in spatele meu. Era predictibil, zau. Era un barbat foarte inalt, bine facut, imbracat in negru, si cu gluga de la geaca pe cap. Era ca in filme. Amenintator si de neidentificat. Nu ii vedeam fata. S-a aplecat si a aruncat cu o piatra spre mine, atat de repede ca abia m-am ferit. Mi-a trecut razant pe langa cap. Doamne fereste! Sa mor lovita cu pietre. Era un cosmar! Lovita cu pietre, urmarita, in plina strada. M-ar fi aparat cineva? Ar fi indraznit oare? Ma simteam singura si neputincioasa. Stiam ca trebuie sa ma bazez doar pe mine. Cine si-ar fi riscat pielea? Nici eu nu vroiam sa imi pierd viata dar altcineva? Mda, m-am lasat de cautat persoane si m-am uitat rapid in jur. Ce puteam sa fac? Zzzz, inca o piatra pe langa mine, dar a trecut printre picioare. Acum mai urma sa dansez cu pietre! Trebuia sa ma indepartez cat mai repede. Am pornit-o la fuga pe strada, uitandu-ma dupa cladiri si usi deschise. Nu puteam sa intru oriunde, cautam ceva mai deosebit, ceva care sa imi ofere singuranta. In orice casa as fi intrat, necunoscand interiorul, nu ma simteam ok. Plus ca daca erau oameni in ea, ce ar fi facut? Poate m-ar fi dat afara, de teama. In nici un caz nu puteam risca asa ceva.

Mergeam cu criminalul in spate care nu ma slabea. Eram disperata. Chiar nu vroiam sa imi pierd viata dar cum ma puteam apara? Deodata, la dreapta mea am vazut o biserica. M-am gandit ca in casa Domnului nu se poate face o crima si m-am gandit ca eram poate in siguranta. Biserica se inalta pe niset trepte, pline de oameni. Martori! Asa poate ar fi dat inapoi asasinul. Am intrat in curte si am urcat scarile. Am intrat in biserica, plina de alti oameni. Nu aimi aduc aminte daca era slujba dar stiu ca erau alti oameni in ea care o vizitau. Biserica era si monument istoric dar ca orice biserica, te impresiona prin inaltimea si grandoare ei. Am intrat, simtindu-ma cumva in siguranta. Ma uitam la usa sa vad daca indrazneste sa intre. Spre groaza mea a intrat. Nu stiu cum sau cand dar s-au inchis usile. Lumea parea mult mai putina, abia daca mai vedeai cate un om, aproape ca ramasesem singuri. Biserica parea ca devenise o sala de judecata. Ma gandeam ca nu trebuie sa moara si altii asa ca cu cat erau mai putini cu atat mai bine. Daca nimerea din greseala pe altcineva? Nu vroiam asta.

Acum intre noi doi, m-am gandit. M-am uitat la el. Parca era un om al pesterilor, barbos si intunecat. Ma gandeam ca asa arata un motociclist din acela dur si rau. Nu stiu daca era dar asta era imaginea din mintea mea. Mi-a spus:

-Trebuie sa mori azi. Prin impuscare.

Eu: -Cum asa? De ce eu? Si de ce prin impuscare? Cui i-a venit ideea asta?

El: -Pur si simplu se transmite acest mesaj random pe telefon, la cate o persoana. Si cea aleasa l-a intamplare trebuie sa moara. Nu am nimic cu nimeni. Va fi prin impuscare pentru ca asa mi-a venit mie. Nu conteaza cum tu vei muri.

Eu: -Wow. Geniala idee. Sa alegi un numar de telefon la intamplare si sa condamni pe cineva la moarte. Intr-adevar, nu m-as fi gandit. Dar cum de a ajuns la mine sms-ul? Putea sa fie oricine altcineva.

Ma gandeam in acelasi timp, oare cui i-o fi venit ideea? Vre-unui nebun probabil. Un nebun geniu sau geniu nebun, oricum, ideea era geniala in nebunia ei. Un sms. Un simplu sms pe telefon ca urmeaza sa mori. Si fara explicatii, pentru ca nu erau. Nu exista nici o logica. Doar ca sms-ul era adevarat. Si trebuia sa se implineasca. Si uite ca m-am trezit cu un urias dupa mine care indrazneste sa ma urmareasca in biserica-tribunal, ca nu mai stiu nici eu ce era, din moment ce Doamne-Doamne nu ma putea apara. Mi se parea o blasfemie sa indrazneasca sa calce pragul bisericii si sa indeplineasca o crima. Asa ceva nu se face. Ma revoltam pur si simplu. Nici in biserica sa nu ma simt in siguranta ca asta vine si aici. Om fara frica de Dumnezeu.Ce mai, roman politist! Dar tot mi se parea nedrept. Am inceput sa il iau la rost, pentru ca era corect ce mi se intampla.

-O sa ma omori aici? In biserica? Prin impuscare?

-Da, zice el. Avea deja o pusca in mana si urma sa o faca.

-Ok, dar totusi sunt oameni. Nu e cam greu cu martori? Nu ar trebui sa fim undeva singuri si sa nu stie nimeni? Si sa nu fii identificat niciodata? Asa, uite ca totusi te vad oamenii.

-Nu, nu se face asa. Pur si simplu sms-ul trebuie rezolvat, in orice conditii. Si imi asum orice rsic. Dar nu prea cred ca voi fi dat de gol pentru ca ceea ce vezi s-ar putea schimba alta data. Sunt o iluzie. Ceea ce pot declara oamenii la politie sa nu existe.

Asta nu e prost dar cam greu sa te ascunzi cu asa o figura memorabila. Bine, la fata nu stiu cat de bine ar fi descris dar la inaltime, era foarte usor de identificat. Era foooooarte inalt. Slabe sanse sa mai gasesti asa unul ca el. Am simtit ca s-a iritat. A scos o seringa.

-Vei muri prin injectia letala.

S-a apropiat de mine.

-Oh, nu! In nici un caz! Am strigat revoltata. Uram siringile si injectiile. De cand ma stiu le uram. Cat am fost mica am avut parte foarte de des de ele, ca tot raceam si nu mai suportam. Nu vroiam durerea asta. Trecerea timpului si vorbitul cu el ma facuse sa accept ideea ca voi muri. Eram impacata.

-Nu, ai zis ca voi muri prin impuscare. Asta a fost initial. Nu te poti schimba acum. Cum ai zis la inceput asa trebuie sa ramana. Nu accept. Ti-ai dat cuvantul, nu il poti schimba. Te-au auzit si vazut oameni, ai martori iar eu nu accept. Accept ca voi muri dar numai prin impuscare. Asa ai zis la inceput si protestez.

Te teama incepusem sa vorbesc repede si sa spun cat mai multe, poate il fac sa se razgandeasca. Eram destul de linistita sa mor, ma impacasem cu ideea. Trebuia sa mor oricum, candva, asa ca daca s-a nimerit acum si nu aveam alta solutie, asta era. Dar sa mor cum a  zis la inceput. Altfel nu. Nu avea dreptul sa se schimbe si eu nu mai eram de acord sa mor in alte conditii. Le schimbase dar nu era bine.

Parea sa ezite. Intr-adevar, avea martori. Si nu era chiar asa un om rau si fara cuvant. Cred ca il ametisem de cat vorbisem, defect profesional. Vroia el sa ma omoare dar il bombardasem cu reprosuri. Da, nu i se parea corect sa schimbe felul condamnarii. Si totusi obosise. Il simteam. Atata am protestat. S-a gandit sa schimbe siringa cu un cutit.

-A, nu, nu sunt de acord nici asa. Ai zis ca trebuie sa mor. De acord, accept. Chiar nu sunt suparata, nici pe tine nici pe altcineva. Dar nu vreau decat cum ai stabilit la inceput. Nu te poti schimba cum vrei tu, asa ca ti s-a pus tie pata. Ai zis prin impuscare, asa trebuie. De ce te tot schimbi? Ce nu iti convine? Dupa ce ca accept sa mor si nu mai imi pare rau, tu strici totul acum. Vezi ca sunt linistita, e ok. Fa-o! Dar fara sa schimbi nimic.

Ma enervam pentru ca era asa nedrept. Dupa ce ca acceptam indeplinirea sms-ului, el se tot razgandea. Nu puteam suporta asta, era incorect fata de mine. Iar el incepea sa dea semne de nerabdare. Stia si ca nu e corect ce face. Poate avea un dram de omenie, sau cine stie? De parca mai conta cum mor, eu oricum muream. De ce ma impotriveam felului de a muri? De frica. Nu suportam durerea fizica. Vroiam sa se termine repede. In fond, nu imi era frica de moarte ci de felul cum as muri. Una e sa mor natural sau dintr-o suferinta dinautru. Dar cu totul altceva e sa mor de mana unui om si el sa ma chinuie. Nu era corect sa se schimbe. I-am spus ca nu accept decat prin impuscare. Si atat. Ori, ori. Nu isi poate schimba optiunea sub nici o forma.

Si s-a intamplat in acel moment ca s-a saturat. I s-a facut lehamite de gura mea. Nu stiu de ce tot amana sa faca ce trebuie ca doar avea pusca. Nu stiu de ce i se parea ca poate duce la indeplinire treaba si in alt fel. Sau poate il enervasem si vroia sa impinga limita. Nu aveam sa stiu, cum nu aveam sa stiu nici alte lucruri, pentru ca intr-un moment, fara nici un sms, a ales un alt om din biserica pentru a-l omori.

Sfarsit

PS: A venit vacantaaaaa! E oficial! E 15 iunie? Da. Deci sa ne relaxam. Vacanta imi aduce aminte de copilarie si de muuult timp liber sa fac ce imi place. Ca de exemplu, sa fac un exercitiu de scriere. Nu sunt scriitoare dar pot incerca. Ma ajuta si ca am citit si citesc in continuare destul de mult si foarte variat. Imaginatie sa fie.

Intr-o dimineata ma scol cu un vis foarte interesant. Nu s-a intamplat acum dar e recent si m-am gandit ca daca tocmai a inceput vacanta (pentru mine da, nu stiu pentru altii), sa scriu o poveste pentru ca visul mi-a placut ca idee. Oricum, visez, zilnic sau noptic, cum vrei. 😉 Visez si cu ochii deschisi, ca sa am mai mult exercitiu. Sa revin. M-am trezit intr-o dimineata cu un vis care mie mi s-a parut foarte interesant. Repet, pentru ca pentru mine a fost ca un click. Mi-am zis sa il pun intr-o poveste si asta am facut. Nu retin toate amanuntele din vis dar la naiba, nu degeaba am imaginatie. Si pentru ca povestea sa fie completa, are si titlu. Numai citind descoperi de ce se numeste asa. Deci, tot inainte. Promit sa nu te plictisesc, poate chiar te-ai amuzat un pic. Si oricum, tu decizi daca merita sa citesti, doar ai inconita de inchidere. Foloseste-o. Ha, ha, asta am scris-o abia la sfarsit. In fine. Daca ai apucat sa citesti pana aici, multumesc. Inseamna ca:

a) ti-a placut

b) esti curios

c) esti plictisit

d) completeaza ce mai vrei tu aici…

O seara frumoasa de vara sa ai!