Mai tii minte aceasta postare? Ce caut eu in viata mea? Azi am gasit o continuare a acestei aventuri deosebite. Ca un raspuns mai amplu, ca o confirmare.
Incarca-te pozitiv ascultand o poveste frumoasa, in miezul verii. Daca te pune pe ganduri atunci e si mai bine.
Duminica am venit dintr-o tabara cu totul si cu totul deosebita si dorinta mea este sa mai particip. Este o tabara peste care am dat intamplator pe fb si mi-a atras atentia inca de la inceput. Citind explicatiile, am vazut ca este exact ce imi doresc sa fac de mult timp si ce ma pasioneaza. “Reziliență, anduranță, precizie tehnică și gândire tactică”, citez din descriere, adica supravietuire. Daca te pasioneaza si pe tine asa ceva sau iti doresti sa experimentezi, sa inveti, sa te reconectezi la tine si la natura, sa iti testezi limitele si sa simti ca a trecut o luna nu 3 zile, eventual sa vrei sa revii, asa cum vreau eu, te invit sa citesti aici si sa il urmaresti pe Eugen Sechila, cel care face astfel de tabere, pe acest site. Despre el nu voi scrie pentru ca sunt destule materiale pe yt, g, fb care sa te lamureasca. L-am cunoscut aceste 3 zile si asa cum il vezi online este si in realitate. Mi-a placut mult de el si ma bucur ca face parte acum din cercul meu de cunostinte. In ciuda sau poate tocmai datorita ororilor pe care le-a experimentat prin prisma meseriei, este un om cu coloana vertebrala, realist si credincios. Si calm. Care a condus cu intelepciune oameni veniti din toate colturile tarii, din strainatate, de varste foarte diferite, dar animati de idealuri comune.
In tabara am avut parte de multe aventuri, am punctat toate activitatile din program, dar cateva mi-au mers la inima in mod deosebit. Si nu am cuvinte suficiente sau potrivite ca sa le recomand asa cum trebuie. M-au impresionat cel mai mult deplasarile pe teren ostil, insa ele nu sunt obisnuite. Sunt deplasari in care te prinde noaptea in padure si mergi ore intregi pana aproape sau dupa miezul noptii. Se merge in sir indian, in liniste si fara nici o sursa de lumina artificiala, poate doar 1-2 minute pentru a studia harta din cand in cand. Se merge ascultand sunetele naturii, se merge uneori doar in sunetul pasilor si bataile inimii, se merge sub un cer instelat sau innorat, se merge sub o luna frumoasa care lumineaza totul in jur intr-un mod feeric, se merge ascutindu-ti simturile amortite de zgomotul fara fond al oraselor. Luna a fost in crestere zilele acestea si am prins-o aproape plina (pentru ca abia azi e luna plina) si rotunda si foarte, foarte luminoasa. Natura in lumina lunii se cuprinde cu ochii si cu inima. Orice cuvinte ar fi de prisos. Am traversat rauri, am urcat si am coborat, am trecut prin poieni si prin paduri, ne-am agatat in salcami cu spini si muri enervanti, am calcat in noroaie si baltoace, ne-am bagat in lastaris, am trecut pe langa stani si ne-au latrat cainii (aici chiar mi-a fost frica). Dar a fost minunat.
Conditionarea fizica si morala a fost alt punct care mi-a cazut bine. Miscarea pentru mine este esentiala insa recunosc ca am o lene, uneori, de ma doare. Dar cel mai bine ma simt cand ma misc, cand merg, cand fac un efort fizic. Aceasta completata si cu conditionarea morala, cu povesti ale unor oameni care au trecut prin incercari la care nu cred ca ar mai fi multi in stare, zic eu, completeaza armonios un om. Compasul moral e peste conditionarea fizica.
Noțiuni de reziliență și autonomie individuală, de familie și de obște sunt ceva la care ma gandesc de cand ma stiu, bine, nu puse in aceste cuvinte. Partea cu familia si obstea am constientizat-o mai tarziu pentru ca prin prisma felului meu, introvertit, conform MBTI, dar poate ma insel, am lumea mea si asta e suficient. Sau nu, dupa cum descopar uneori. Oricum, rezilienta si autonomia individuala sunt foarte importante pentru mine si acesta a fost alt punct care mi-a mers la inima.
Studiul terenului si topografia tactica reprezinta o necunoscuta si ma bucur mult ca am invatat despre asta. Dar descopar ca nu pricep, cu toate ca Eugen a explicat foarte bine, am facut si practica. Dar ce vrei, imi ia timp. Da-mi o harta a oricarui oras din lume si ma descurc foarte bine, fara sa intreb pe nimeni sau foarte rar. Dar in natura sunt oarba de un picior si schioapa de un ochi. Totusi mi-a deschis ochii cursul acesta si acum vad altfel o harta geografica. S-a mers in detaliu pana la metru, pentru ca ne-a predat asa cum se face pentru lunetisti. Ar trebui sa ma descurc excelent in padure cu o asemenea harta, insa inca nu. Dar mai am o speranta. :))
Peste toate a fost focul cu lumina si caldura lui care ne-a adunat pe toti ca un bunic jovial si plin de intelepciune. E fascinant sa il privesti, sa te incalzesti si sa stai la povesti. Asa ne-am dat ragaz sa ne cunoastem.
Am plecat din tabara sanatoasa, in ciuda dormitului afara, cu picioare reci, am plecat cu un buzunar plin de leurda culeasa din padure, am plecat franta de oboseala insa cu un tonus aparte si liniste in inima. Nu stiu ce imi rezerva viitorul insa tabara aceasta nu o voi uita niciodata.
Mai jos ai cateva imagini care imi vor pastra amintirile mai bine, atunci cand ma voi uita peste ele. 🙂
Afla in povestea care urmeaza. ♥️ Nu este o scriere originala, am dat peste ea citind blogul Cristinei. Imi place atat de mult ce am citit incat trebuie musai sa dau mai departe, trebuie sa circule. Chiar o cunostinta draga mi-a zis ca i-am dat o idee magica asa ca preiau termenul. Cristina a descoperit pe Blogul Anei si Ana a descoperit pe blogul acesta care a avut ca sursa originala o postare de pe fb a lui Christy Hutchison. Hai ca am ajuns la Cina cea de taina acum. 😄
Am distribuit ieri un articol scris mai demult, despre faptul că să lăsăm copilul să creadă în Moș Crăciun nu înseamnă că îl învățăm să mintă. Mai mulți cititori mi-au trimis link-ul de la acest articol, în care o mamă vorbește despre cum le-a spus ea copiilor acest adevăr. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat […]
„În familia noastră, avem un mod special să facem trecerea copiilor de la a primi daruri de la Moș Crăciun la a deveni un Moș Crăciun. În acest fel, adevărul despre Moș nu este o minciună care este descoperită, ci o serie de fapte bune, în spirit de Crăciun.
Când au 6 -7 ani sau ori de câte ori vedeți acea bănuială în zorii zilei, că Moșul nu poate fi o ființă din carne și oase, asta înseamnă că cel mic este pregătit.
Îl scot „la o cafea” în oraș, oriunde. Primim o masă, ne comandăm băuturile și se face următoarea declarație: „Chiar ai crescut mult în acest an. Nu numai că ești mai înalt, dar pot vedea că și inima ta a crescut. [Și subliniez 2-3 exemple de comportament empatic, când a luat în considerare sentimentele oamenilor, ce fapte bune a făcut în ultimul an] De fapt, inima ta a crescut atât de mult, încât cred că ești gata să devii un Moș Crăciun.Probabil că ai observat cum majoritatea moșilor pe care îi vezi sunt oameni îmbrăcați ca el. Este posibil ca unii dintre prietenii tăi să-ți fi spus chiar că nu există Moș Crăciun. Mulți copii cred asta, dar numai pentru că ei nu sunt încă pregătiți să fie un Moș. Dar TU Ești. Spune-mi cele mai bune lucruri despre Moș Crăciun. Ce primește Moș Crăciun pentru toată străduința lui? [conduci copilul la răspunsuri de la „fursecuri”, până la sentimentul bun că a făcut ceva pentru altcineva] Ei bine, acum Ești gata să-ți faci prima treabă ca Moș!” [Asigurați-vă că mențineți tonul conspirativ adecvat]
Rugăm apoi copilul să aleagă pe cineva pe care îl cunoaște – un vecin, de obicei. Misiunea lui este să descopere în secret, în mod sincer, ceva de care are nevoie persoana, apoi să achiziționeze acel lucru, să îl împacheteze, să îl livreze – și să nu-i dezvăluie niciodată vecinului respectiv de unde a venit cadoul. Să fii Moș nu e ca să obții vreun beneficiu, știți. Este dăruirea dezinteresată.
Copilul meu cel mare a ales-o pe „doamna vrăjitoare” de la colț. Era într-adevăr oribilă – avea un gard în jurul casei și nu-i lăsa niciodată pe copii să intre și să ia vreo minge rătăcită sau un Frisbee. Striga la ei, să se joace mai liniștit, etc – moartea pasiunii. El a observat, când se ducea la școală, că ea ieșea în fiecare dimineață după ziar, în picioarele goale. Așa că s-a gândit că are nevoie de papuci de casă. Apoi a trebuit să facă pe spionul și să afle ce mărime poartă. S-a ascuns în tufișuri într-o sâmbătă și a decis că i s-ar potrivi un M. Ne-am dus la magazin și am cumpărat o pereche de papuci de casă pufoși. I-a împachetat și a scris așa: „Crăciun fericit!.. Moșul.”
După cină, într-o seară, a pornit spre casa ei și a strecurat pachetul sub poartă. A doua zi dimineață, am urmărit-o cum a ieșit după ziar, a luat cadoul și s-a dus înăuntru. Fiul meu era foarte încântat și abia așteptam să văd ce se va întâmpla în continuare. A doua zi dimineață, în timp ce noi plecam la școală, ea era acolo, după ziar, cu papucii cei noi în picioare. Copilul meu era în extaz. A trebuit să-i reamintesc că nimeni NICIODATĂ nu va putea ști că el a fost autorul sau nu va putea fi un Moș Crăciun.
De-a lungul anilor, a ales un număr bun de persoane cărora să le facă mereu un cadou doar pentru ele. Într-un an, și-a aranjat bicicleta, i-a înlocuit jițul și a dat-o uneia dintre fiicele prietenului nostru. Acești oameni au fost și sunt foarte săraci. L-am întrebat pe tată înainte, dacă este în regulă. Bucuria de pe chipul ei, când a văzut bicicleta pe terasă, cu o fundă mare pe ea, a fost aproape la fel de mare ca bucuria de pe chipul fiului meu.
Când a venit timpul ca Fiul nr.2 să intre pe baricade, cel mare a venit și m-a ajutat cu discursul de introducere. Acum, amândoi fac niște cadouri extraordinare și niciodată nu au simțit că au fost mințiți – pentru că au aflat Secretul de a fi un Moș Crăciun.
De cativa ani incoace sunt atrasa de self-reliance. In sensul in care inteleg clar acum (adica mi-a cazut si mie fisa in sfarsit, cu niste suturi in spate, evident) si accept ca trebuie sa ma bazez pe mine insami in multe situatii. Si inainte o faceam insa credeam ca totusi nu sunt ok. Ei bine, sunt ok. A, daca cineva se ofera si ajuta cu adevarat, sunt foarte fericita, insa, ce pot face eu, fac si nu ma bazez pe nimeni.
Ca inspiratie urmaresc niste canale foarte reusite ce documenteaza placut si bine o viata independenta si armonioasa. Asa ca le voi trece aici pe o lista si sa stii ca atunci cand ai ganduri multe si aiurea prin cap, chiar iti recomand sa te relaxezi macar urmarind. Self-reliance inseamna, culmea, sa depinzi de natura insa intr-un mod cat mai curat si mai binefacator atat pentru tine cat si pentru natura.
Viata ne-a adus pe toti, cu totul neasteptat, in momentul in care e indicat sa devenim cat mai self-reliant, off grid, home-stead, minimalists, etc. Adica sa fim pe picioarele noastre si sa depindem cat putem doar de noi insine, avand in acelasi timp grija de cei dragi si de alti oameni, in general. Nu se aplica egoismul. Pentru ca back-fires.
Eu am sansa sa fiu inconjurata de o mana de oameni care nu numai ca imi sunt dragi si aproape, insa primesc ajutor si fara sa il cer. Ca nu prea imi place sa cer ajutor, asta e alta mancare de peste. Insa o vorba buna, o plimbare, o comunicare, o imbratisare rezolva foarte mult. Din fericire, ma descurc destul de bine singura insa stiu ca la nevoie, mai ales, ma pot baza pe cineva. Conteaza foarte mult pentru mine asta. La randul meu, vin in intampinare, sper. Mai bine sa zica altii decat eu.
Suficient, acum sa trec la lista, care nu e exhaustiva. Tu decizi daca si ce iti place si m-as bucura sa iti fie de folos. Ba chiar sa gasesti si alte canale pe care, de ce nu, sa le impartasesti aici. O seara frumoasa sa ai!
An answer that is closer to a real definition of love. Though I have to say that my favourite ‘definition’ is that from Paul, 1 Corinthians 13:4-7 NIV:
“4 Love is patient, love is kind. It does not envy, it does not boast, it is not proud. 5 It does not dishonor others, it is not self-seeking, it is not easily angered, it keeps no record of wrongs.6 Love does not delight in evil but rejoices with the truth. 7 It always protects, always trusts, always hopes, always perseveres.”
Sau cale batuta, cum vrei s-o iei. In viata mea a reaparut cineva. De unde a rasarit, nu am habar. Este o persoana care si-a aratat interesul insa din motive foarte bine intemeiate am decis ca e mai bine sa nu incep nimic. Am avut asa o indoiala ca poate gresesc initial. Dar ma felicit ca am tinut cont de instinct. Pentru ca oricum si-a dat arama pe fata. De fapt asta si astept, sa isi dezvaluie intentiile pentru ca mai devreme sau mai tarziu, toti o facem. Rabdare sa fie, doar. Si atunci, stiu ce am de facut. Asa ca a gresit, urat. In conditiile in care nici amical nu se face asa, dar mai ales daca iti doresti sa impresionezi pe cineva. Sau daca asta e felul sau natural, atunci nu, multumesc. Si nu cred ca si-a dat seama ca a gresit pentru ca dupa cateva luni de pauza, trimite mesaj.
Daca eu sterg tot, mesaje, telefon si alte medii sociale si dispar, nu o fac degeaba. Intotdeauna am un motiv bine intemeiat si ma feresc sa mai trec prin situatii cand bunatatea mea e abuzata. De ce nu stau sa vobesc si sa ii spun in acel moment? Pentru ca in primul rand nu imi vine sa cred cat de indolent si needucat poate fi si in al doilea rand nu educ pe nimeni. In al treilea rand, cand am comunicat, tot eu am fost de vina si bunatatea si intelegerea si iertarea mea au fost luate drept slabiciune. Nu sunt slaba, consider ca toti meritam mai multe sanse. Dar pana cand? Enough! De la o varsta incolo deja trebuie sa stie un abc al relatiilor. In orice fel de relatie stabilesti ceva din timp. Nimeni nu e dator sa isi modifice timpul propriu dupa toanele unei persoane care se razgandeste in decurs de mai putin de o ora, sau intr-un moment scurt, oricum. In orice fel relatie iti respecti angajamentul, cuvantul, uneori cu riscul de a pierde. Cand exista intelegere poti face foooooarte rar si amendamente dar dupa aceea nu mai repeti pentru ca arati ca esti un neserios/neserioasa.
Si asta s-a intamplat chiar din prima. :)) Me, gone. Ei, si acum reapare ca un ghiocel. Deci neseriozitate din prima. Apoi, nesimtire de-a dreptul, dupa cateva luni, cand la ora 5:30 dimineata scrie un mesaj pe care nici nu am catadicsit sa il deschid, doar am citit cat se vedea, cu scuza ca “csf, acum m-am trezit.” Pe bune? Csf? Ce sa faci, ca mi-a picat fisa pana la urma. :)) Da, si eu ma pot trezi sa scriu un mesaj tupeist unei persoane pe care am tratat-o mizerabil si revin dupa cateva luni cu un rahat de text. Dar nu oricum, la 2 noaptea. Fara scuze, total indiferenta la cel/cea careia ii scriu, pentru ca, nu-i asa, doar eu sunt importanta si speciala. Si nu fac nimic gresit, evident, nu?
Am glumit, nu as putea sa fac asta nimanui. Cu atat mai mult cand stiu ca am dat-o in bara. Daca intr-adevar tii la acea persoana sau chiar vrei sa repari, o faci ca la carte. Si nu ai asteptari. Pentru ca oricum nu le prea meriti. Iertarea nu inseamna si acordarea increderii. Aia se recastiga cu munca. Si inseamna ca acum am ziduri ridicate al naibii de sus.
Parafrazand un citat de pe net care se potriveste acum, “avoiding certain people to protect your emotional health is not weakness, it’s wisdom.”
Sweet Nothings 