Category Archives: Sweet nothings

Cashmere


Postarea de azi este o recomandare. Atat de mult imi place, ca mi-am zis sa ii dedic un text special. Este vorba de un vin spumant romanesc pe care l-am descoperit prin 2012. Sau 2013, nu mai tin minte exact dar oricum unul din acesti ani. Eram in Bucuresti, mutata proaspat, bucuroasa ca imi gasisem servici, dupa 3 ani de cautari si stari. Mergand eu la cumparaturi, intr-un supermarket, posibil sa fi cautat cu intentie o sampanie. Cand stiu ca se apropie un alt an, imi doresc sa fiu pregatita. Sau daca gasesc ceva ce mi-ar placea, ca spumant, iau oricand si pastrez pana la momentul potrivit. Uite-asa am dat peste Cashmere. Dupa nume mi-a placut imediat si ma gandeam ca si gustul ar trebui sa fie foarte bun. Mie cuvantul casmir imi da o senzatie de cald, moale, placut, parfumat si senzual in acelasi timp si ma duce cu gandul la un parfum pe care l-am avut acum multi ani, care miroase foarte placut insa doar iarna si la un pulover rosu din casmir pe care l-am purtat cu drag dar, la un moment dat, mi-a scapat la masina, la programul de bumbac. A iesit asa mic ca nu mi-a venit sa cred! 😂

Cashmere nu numai ca avea numele atragator insa si sticla era deosebita, altfel decat ce sa gasea atunci. Am zis sa incerc ceva nou si sa ma rasfat un pic. Si sa rasfat pe cineva. Nu am regretat o clipa. A fost delicios. Nici prea piscator, cum sunt unele spumante, nici sec sa ma usture pe gat, era ideal. A devenit sampania mea preferata si l-am cautat an de an sa il am de revelion. De cele mai multe ori l-am gasit, insa in doar doua locuri. In ultimii ani insa nu am mai dat de el. A disparut cu desavarsire. Nu stiu de ce. L-am cautat si anul trecut, fara nici o speranta. Insa, la una din iesirile mele cu niste cunoscuti, il intreb pe George, ca tot era ospatar la un restaurant. M-am gandit ca trebuie sa il stie, la cate sticle ii trec prin mana. Intr-adevar, ii suna cunoscut. Voiam doar sa se intereseze la restaurant sa vada daca il au si daca il pot cumpara.

Aflu apoi misterul. Zisese ca l-a vazut pe acasa insa nu stia sigur unde. A ramas sa caute si sa imi dea un semn. Era acasa, ca… opritor de usa. 😅 Nici el nu mai stia de cand il are. Pe sticla scria 2008 insa mi-a spus ca il primise de acum ceva ani. Cum, necum, vinul spumant avea 14 ani. Iar la urmatoarea noastra intalnire, cand am facut bradul cu totii, ghici ce primesc de la George, cadou de Craciun? Exact, Cashmere. Ne adusese la toate fetele cate ceva si mie s-a gandit sa imi ofere exact ce imi doream in acel moment. A fost o surpriza, pentru ca nu ma/ne asteptam nici una si in general nu prea ne facem cadouri, insa ne vedem si cantam. Dansam. Degustam. E o atmosfera foarte placuta! ♥️

De Anul Nou am deschis Cashmere. Chiar ma gandeam ce gust o avea, dupa atata timp. A fost mi-nu-nat. Delicios! As bea oricand asa ceva, si eu nu le am cu bautura totusi. Doar ca o fost si s-o dus! Daca mai vreau, singura solutie ar fi o comanda de pe site-ul firmei, aici. Recomand Cashmere Tamaioasa Romaneasca dar si La vie en rose. Insa iubirea mea este primul. O alta solutie ar fi o plimbare pe acolo. Oi vedea ce voi face, sper totusi ca il vor reintroduce in magazine pentru ca mi-as dori sa ma mai bucur de el. Dar daca nu e, atunci ma bucur si de ce am. Ca de exemplu, de Lambrusco Chiarli, recomandat de Anca. O bunatate si acela! Sau un prosecco.

Sanatate! La multi ani! 🥂🍾

Elena G

Anul Nou cu trei de doi


La multi ani, iar! 🙂 Nu stiu cand a trecut anul care tocmai s-a terminat, parca a fost alaltaieri ;)) (parafrazand o gluma a actorului Zoltan Lovas) a fost un amalgam de evenimente, stari, evolutii, stagnari, involutii, a fost o avalansa, frumoasa in felul ei. Acum iata-ne in 2022. Celor care treceti pe aici, va multumesc din suflet. Pentru ca acest blog este un proiect de suflet. Va doresc sa reveniti, daca mai doriti, sa descoperiti si redescoperiti nuante, culori, retete, sfaturi necerute, umor, liste folositoare, idei bune, inspiratie, bunatate, nervi, credinta si muzica frumoasa, poezie si regasire si iubire uneori.

As vrea sa continui traditia si cu cele mai cautate postari ale anului 2021, si pentru mine si pentru cine isi doreste sa reciteasca ceva ce poate i-a placut. Iata clasamentul:

  1. Scrisoare catre fiul meu
  2. Pagina de inceput/ Arhiva
  3. Pita armaneasca
  4. Eu sunt
  5. Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i?
  6. Polish Omelette
  7. Cardio
  8. Little Meatballs in Rich Cheese Sauce
  9. Anul Nou
  10. Amintiri
  11. Tabara de haiducie – pentru ca pagina de pornire/ arhiva nu se pune ;))

Si acum, ca nu am terminat, urmeaza cele mai putin citite 10 postari ale lui 2021. Sa vedem daca e vreo diferenta cu cele de anul trecut.

  1. Self-Reliance
  2. How Much Is Enough?
  3. “Without music, life would be a mistake” Friedrich Nietzsche
  4. Canalul de Youtube al Sirmei Granzulea
  5. Inceput
  6. Down Under: Kuranda Scenic Railway, Skyrail Rainforest (XV)
  7. Uite! Nu e!
  8. Rumanian Baked Fish
  9. Pisc (oturi)
  10. Prin Tailanda

Dap, este. Chiar mare. Dar e bine.

Inchei aici a treia postare a Anului Nou 2022. Cu inca o urare a unei poete care scrie foarte sensibil, Cristina Firoiu Maria. Urarea ei este atat de reusita ca tot ce am scris eu paleste. Dar ea are sensibilitatea ei unica si calea ei, iar eu o am pe a mea.

“…vă doresc din suflet să aveți sănătate și dragoste! Să aveți iertare și înțelepciunea de a lupta frumos pentru ceea ce îndrăgiți! Să citiți poezie și să ascultați îmbrățișările… Să învățăm să nu transformăm în amintire vreun sentiment… Vă iubesc și vă mulțumesc pentru tot! Vă sunt recunoscătoare! La mulți ani, oameni dragi!” Cristina Firoiu Maria

Elena G

Revelionul de altadata


La multi ani, 2022!

Elena G

Recunostinta (II)


Azi continui traditia inceputa anul trecut. Anul acesta sunt recunoscatoare pentru (asa cum imi vin imi minte, intr-o ordine aleatorie):

  • ca sunt in viata
  • ca sunt sanatoasa
  • ca m-am ingrasat (chiar daca vreau sa dau jos, tot sunt recunoscatoare)
  • ca am avut mancare sa pun pe masa si sa ofer si la altii
  • cardul de calatorie primit pentru prima data care mi-a oferit o calatorie superba in Delta Dunarii, despre care voi scrie la anul
  • doua excursii de 1 zi la bulgari, ma bucur ca am iesit din tara un pic
  • o excursie foarte reusita dar si cu peripetii la Sibiu, pe care nu il vazusem inca
  • cadourile primite cu ocazia zilei mele de nastere
  • timpul, intalnirile, discutiile si petrecerile cu prietenii si oamenii dragi din viata mea
  • cursul de limba rusa din vara, unde am cunoscut oameni noi, din pacate rusa s-a legat greu de mine insa a fost o experienta care m-a imbogatit si asta conteaza
  • ca am avut timp sa merg la plaja Trei papuci unde am reusit sa ma bronzez si anul acesta
  • noua mea colega de la gradinita, cu care ma completez bine
  • surorile Matilda si Nuti, am avut imensa bucurie sa le am in viata mea cativa ani, m-au iubit foarte mult, le pomenesc acum cu drag, Dumnezeu sa le odihneasca in rai!
  • buna, care a trecut printr-o incercare foarte grea dar s-a intors cu bine acasa si asa mult ma bucur ca e iar alaturi de mine
  • caldura si apa calda pe care le am in casa, sunt iar foarte recunoscatoare pentru ca stiu cum e cand nu le am, cu atat mai mult le pretuiesc
  • vacantele care imi permit sa ma relaxez si sa ma bucur de lucrurile simple si marunte dar atat de importante
  • telefonul care merge bine, i-am schimbat bateria si o vreme stiu ca nu voi avea probleme cu el
  • experienta pe care am acumulat-o la gradi
  • ca inca ii mai am pe mama si cei doi tati dragi
  • hainele si incaltarile pe care le-am cumparat sau primit si reciclat si anul acesta, de la cunoscuti, ceea ce imi permite sa fac o economie si in acelasi timp sa fiu imbracata frumos (pentru ca, de ce sa nu recunosc, imi plac foarte mult hainele)
  • primul disc cu colinde de Stefan Hrusca, pe care l-am gasit chiar inainte de Craciun la un anticariat (nu il mai gasesc pe cel pe care il cumparasem cand aparuse), fapt care m-a bucurat foarte mult, a fost inca un cadou de la Mosul pentru mine
  • cartile pe care mi le-am luat
  • ca l-am vazut pe Mos Craciun (a venit la gradi si m-am simtit iar ca un copil, mai ales ca nu l-am mai vazut de cand eram mica, asa, aproape, si cu cadouri pentru copii si pentru mine, ce mirare! 🙂)
  • imaginile cu case superbe pe care le gasesc pe net, din care imi iau inspiratia pentru o viitoare casuta
  • ca am primit sampania mea preferata, Cashmere, pe care nu o mai gasesc in supermarket. Vroiam sa o platesc si a fost cadou de Craciun. Asa m-am bucurat, este deosebita pentru mine ♥️
  • zilele cand m-am adunat si am facut sport
  • painea de casa pe care o fac cu drag si foarte des (aproape m-am specializat 😉)
  • toate experientele frumoase sau mai putin frumoase prin care trec, le primesc
  • ca am invatat sa fiu mai atenta la oamenii din jurul meu si la semne, ceea ce ma ajuta sa pastrez alaturi pe aceia cu care rezonez si cu care ma simt bine, echilibrata
  • ca exista Dumnezeu, nu stiu ce as face fara el (ca sa parafrazez zicerea unui copil)

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? ♥️

Elena G

Moving 🫀


Cine ti-a spus … ?


– Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?

– Ei bine, din câte știu, așa se face.

– Nu, nu este singura modalitate de a face dragoste.

– Și cum atunci?

– Lasă-ți hainele mai departe și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul până când încercăm să ne dăm seama.

– Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită ne putem atinge pe noi înșine. Înțelegi?

– Ne atingem, zici?

– Da, ne vom atinge cu tandrețea docilă a unei mângâieri care se extinde dulce până la moarte într-o îmbrățișare.

– Oh, ce frumos.

– Uite, mă vei lăsa să te țin de mână?

– Da.

– Simți? Acesta este unul dintre modurile de a face dragoste.

Despre asta este vorba.

Îți vei lăsa hainele pe tine și vom vorbi până ce ne vom sătura. Să ne privim gurile, genele, buzele unul altuia, iar dacă sărutul va fi necesar, va veni fără să ne ceară permisiunea.

Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde, doar să mă lași să te privesc spre cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd sufletul până la epuizare, până când acești ochi renunță și mă obligă să cobor pleoapele care mă determină să dorm .

– Și o să-i forțezi să rămână deschiși?

– Da, să te privesc toată noaptea …

Numai pe tine.

Gabriel García Márquez

Colectii


Azi vreau sa scriu despre pasiunile si colectiile mele de cand eram mica. E un subiect placut. Mai ales ca urmeaza intrebarea: tu ce pasiuni ai avut? Ce ai colectionat cand erai mic/a sau in adolescenta?

Nu stiu cu ce am inceput. Insa stiu ca am invatat de la ai mei sa colectionez. Atata mama cat si tata aveau pasiunea aceasta. Mama colectiona servetele si mai tarziu ni le-a dat noua. Am adaugat si noi la ele. Nu se gaseau oriunde, nu se dadeau la discretie ca acum, sa fie la liber. Un servetel cu inscriptia localului, langa o cafea era ceva deosebit. Sau cu desene pe el. Servetele erau rare si foarte frumoase. Mama ne aducea din peregrinarile ei, cand putea. Stiu ca nu prea se dadeau daca cereai, asa ca pastra ce avea si incerca sa nu foloseasca, tocmai ca sa adauge la colectie. Am adaugat si noi, mai tarziu. Cand ne-am despartit cararile, am impartit cu sora mea. Bine ca noi ne impacam si am facut cumva un schimb corect, mai ales ca nu toate erau la dublu exemplar. Dar am facut in asa fel incat sa fim ambele multumite. Le am si acum pe ale mele, pastrate intr-o bucata de panza. Acum nu mai colectionez pentru ca sunt peste tot si parca nu mai are acelasi farmec. Dar le voi da nepoatelor mele si sper sa le placa si sa continue aceasta pasiune. Mi-aduc aminte ca a fost si o perioada cand se gaseau greu sau erau foarte scumpe si am zis ca le vom folosi pe acestea, ca pana la urma ce sa facem cu ele? Dar nu ne-am indurat. Am colectionat servetele.

Am colectionat si timbre. Nu am fost filatelista in adevaratul sens al cuvantului insa mi-aduc aminte ca am primit de la un alt copil timbre multe si erau tare frumoase. Le-am pus intr-o agenda si ma mai uitam printre ele, chiar erau frumoase. Acum am o banuiala pe unde ar fi, daca dau peste ele, ma bucur. Tot la nepoate se vor duce. Sunt sigura ca vor fi fascinate de ele.

Am colectionat impreuna cu sora mea poze de la gumele de mestecat. Tip Top, Turbo si tot felul de gume si gumite de toate soiurile. Le-am pastrat intr-o cutie veche de tigari Assos, puse in ordine de la mic la mare si pe numere, acolo unde erau. De curiozitate am comparat cu ce e acum pe piata. De exemplu, pozele de la gumele Turbo, celebrele gume care erau cele mai bune si se gaseau foarte greu, nu ca acum, pe la toate colturile, erau mult mai mari atunci. Erau poze cu mici povesti, poze cu actori, poze cu desene care ieseau la suprafata daca mazgaleai cu creionul, poze cu desene animate, poze lungi si poze scurte, de toate pentru toti. Ba chiar am si cateva ambalaje. Am zis ca tot nepoatelor le dau. Abia asteapta.

Am colectionat plante in ierbar. Avea mama un ierbar facut in liceu, o minunatie. La liceu ne-am facut si noi unul, mai ales ca ne trebuia ca material didactic. Adunam tot felul de frunze si flori, plante cu radacina sau fara, le presam prin carti mari si groase, ca sa se usuce bine. Am stricat un pic in felul acesta unele carti. Dar nu imi pare rau. Daca trec prin ele si vad urme, stiu ca acolo au stat niste plante puse de noi. Inca am ierbarul mamei. Si pe al nostru. Dar tot ascunse stau pentru ca nu am biblioteca. Of!

In scoala generala am zis ca ma fac designer de moda si de bijuterii. Desenam in pauze, pe foi albe sau de matematica, desenam si acasa. Imi placea mult aceasta indeletnicire si le-am pastrat pe toate intr-un dosar. Nu sunt desene tehnice, sunt creatii libere si acum imi dau seama ca unele chiar sunt imposibil de realizat, mai ales ijuterii. Dar atunci erau ceva special. M-a tinut si in liceu pasiunea asa ca acum am o mica colectie de minunatii. Nu as putea sa renunt la ele si chiar sunt foarte frumoase, pentru mine.

Am colectionat pietre. Prin locurile vizitate cautam pietre cat mai interesante, ca forma si culoare si le puneam in cutii de hartie sau de plastic. Scriam pe ele de unde sunt si am avut atat din tara cat si din strainatate. Stateau in biblioteca sau vitrina si cand ne uitam la ele, ne aminteam de acele locuri. Dar la un moment dat nu mi-am mai dorit sa fac asta, ba chiar m-a deranjat. Cate pietre sa adun? Sunt totusi pietre, pe bune?! Le-am aruncat. Erau prea multe locuri vizitate si chiar nu mai puteam sa adun pietre.

Am colectionat vederi. D-na invatatoare ne aducea la scoala, la geografie sau istorie, vederi diverse care completau materia de invatat. Aveam si noi acasa de la mama, care colectiona si ea la randul ei (era si ea invatatoare) asa ca nu ne-a mai ramas decat sa cumparam din locurile vizitate, ca sa avem amintire (ca poze nu prea se faceau) si sa le pastram pe cele primite. Nu stiu pe unde sunt acum, am asa o banuiala si la ele insa pentru ca nu am inca o biblioteca, asteapta probabil cuminti sa le scot la iveala, sa le pun intr-o cutie frumoasa pe care sa scriu “Vederi”. Si sa ma uit din cand in cand peste ele.

Am colectionat scoici. De toate felurile. Cand am ajuns in Anglia am ramas impresionata de scoicile acelea mari, in care puteai servi o prajitura. Le-am cules, le-am spalat si le-am adus acasa. Din Australia am venit, infasurate in vata si bagate in cutii, cu tot felul de scoici si mai ales corali. Le-am cules de pe plaja sau din apa. Coralii sunt bucati mici, deja albite. Stiu ca este interzis sa rupi asa ca m-am multumit cu ce am gasit. De la un unchi, vaporean, ;)) am primit o scoica interesanta din Africa de Sud, adusa de el dinainte de ’89. Din Noua Zeelanda am o scoica paua, primita de ai mei de la niste prieteni de acolo, culeasa de pe plaja. De la marea mea, am scoici si melci. Toate sunt pastrate in cateva borcane mari, cu capac. Chiar si acum, daca dau peste ceva interesant pe plaja, iau si adaug la colectie. Pot spune ca pasiunea aceasta a venit mai tarziu insa ma bucur cand ma uit la colectia mea de scoici.

Mai am o colectie mica de desene si picturi. Desenam frumos la scoala. Cred ca am ramas cu talentul acesta insa il folosesc rar. Ma apucasem prin ultimii ani de generala sa pictez vara, mai ales vaze cu flori. Am desenat si multe personaje de desene animate, pentru ca imi placeau foarte mult. Le am puse undeva bine si acum ca scriu despre ele, ma umplu de o stare de bine. Chiar imi placea sa desenez sau sa pictez tare mult.

Inca nu am terminat. Mai am o mica colectie de flori de mina. Pe acestea le am de la tata, care le primise de la un coleg. S-a intamplat acum mult timp, cred ca prin anii ’90. Doamne, ce fascinate am fost cand le-am vazut prima data! Credeam ca pirita aceea chiar e aur! Le-am spalat sa se curete de praf si asa frumos straluceau! Stiam ca sunt rare, ca se gasesc numai in anumite locuri din tara si ca nu ai voie sa pleci cu ele in strainatate. Avand in vedere prezenta unor flori de mina si a altor pietre pe piata, ma indoiesc ca mai e cazul acum. Una din ele imi place in mod deosebit pentru ca este in forma de inima. Este cam cat inima mea, cred. Asa o si numesc. Sta pe noptiera de langa pat, langa mine. Este un cuart alb, frumos si cred ca este cea mai atinsa floare de mina. Restul stau cuminti puse intr-o vitrina de sifonier de moda veche, alaturi de colectia de scoici si niste carti. Multe carti.

Nu stiu ce colectii mai am, eu zic ca am terminat de povestit. Insa daca am uitat ceva, revin si continui textul. Tu ce colectii ai?

Elena G