Category Archives: Wonderlust

Cautari si gasiri


Mai tii minte aceasta postare? Ce caut eu in viata mea? Azi am gasit o continuare a acestei aventuri deosebite. Ca un raspuns mai amplu, ca o confirmare.

Incarca-te pozitiv ascultand o poveste frumoasa, in miezul verii. Daca te pune pe ganduri atunci e si mai bine.

Elena G

Tabara de haiducie


Duminica am venit dintr-o tabara cu totul si cu totul deosebita si dorinta mea este sa mai particip. Este o tabara peste care am dat intamplator pe fb si mi-a atras atentia inca de la inceput. Citind explicatiile, am vazut ca este exact ce imi doresc sa fac de mult timp si ce ma pasioneaza. “Reziliență, anduranță, precizie tehnică și gândire tactică”, citez din descriere, adica supravietuire. Daca te pasioneaza si pe tine asa ceva sau iti doresti sa experimentezi, sa inveti, sa te reconectezi la tine si la natura, sa iti testezi limitele si sa simti ca a trecut o luna nu 3 zile, eventual sa vrei sa revii, asa cum vreau eu, te invit sa citesti aici si sa il urmaresti pe Eugen Sechila, cel care face astfel de tabere, pe acest site. Despre el nu voi scrie pentru ca sunt destule materiale pe yt, g, fb care sa te lamureasca. L-am cunoscut aceste 3 zile si asa cum il vezi online este si in realitate. Mi-a placut mult de el si ma bucur ca face parte acum din cercul meu de cunostinte. In ciuda sau poate tocmai datorita ororilor pe care le-a experimentat prin prisma meseriei, este un om cu coloana vertebrala, realist si credincios. Si calm. Care a condus cu intelepciune oameni veniti din toate colturile tarii, din strainatate, de varste foarte diferite, dar animati de idealuri comune.

In tabara am avut parte de multe aventuri, am punctat toate activitatile din program, dar cateva mi-au mers la inima in mod deosebit. Si nu am cuvinte suficiente sau potrivite ca sa le recomand asa cum trebuie. M-au impresionat cel mai mult deplasarile pe teren ostil, insa ele nu sunt obisnuite. Sunt deplasari in care te prinde noaptea in padure si mergi ore intregi pana aproape sau dupa miezul noptii. Se merge in sir indian, in liniste si fara nici o sursa de lumina artificiala, poate doar 1-2 minute pentru a studia harta din cand in cand. Se merge ascultand sunetele naturii, se merge uneori doar in sunetul pasilor si bataile inimii, se merge sub un cer instelat sau innorat, se merge sub o luna frumoasa care lumineaza totul in jur intr-un mod feeric, se merge ascutindu-ti simturile amortite de zgomotul fara fond al oraselor. Luna a fost in crestere zilele acestea si am prins-o aproape plina (pentru ca abia azi e luna plina) si rotunda si foarte, foarte luminoasa. Natura in lumina lunii se cuprinde cu ochii si cu inima. Orice cuvinte ar fi de prisos. Am traversat rauri, am urcat si am coborat, am trecut prin poieni si prin paduri, ne-am agatat in salcami cu spini si muri enervanti, am calcat in noroaie si baltoace, ne-am bagat in lastaris, am trecut pe langa stani si ne-au latrat cainii (aici chiar mi-a fost frica). Dar a fost minunat.

Conditionarea fizica si morala a fost alt punct care mi-a cazut bine. Miscarea pentru mine este esentiala insa recunosc ca am o lene, uneori, de ma doare. Dar cel mai bine ma simt cand ma misc, cand merg, cand fac un efort fizic. Aceasta completata si cu conditionarea morala, cu povesti ale unor oameni care au trecut prin incercari la care nu cred ca ar mai fi multi in stare, zic eu, completeaza armonios un om. Compasul moral e peste conditionarea fizica.

Noțiuni de reziliență și autonomie individuală, de familie și de obște sunt ceva la care ma gandesc de cand ma stiu, bine, nu puse in aceste cuvinte. Partea cu familia si obstea am constientizat-o mai tarziu pentru ca prin prisma felului meu, introvertit, conform MBTI, dar poate ma insel, am lumea mea si asta e suficient. Sau nu, dupa cum descopar uneori. Oricum, rezilienta si autonomia individuala sunt foarte importante pentru mine si acesta a fost alt punct care mi-a mers la inima.

Studiul terenului si topografia tactica reprezinta o necunoscuta si ma bucur mult ca am invatat despre asta. Dar descopar ca nu pricep, cu toate ca Eugen a explicat foarte bine, am facut si practica. Dar ce vrei, imi ia timp. Da-mi o harta a oricarui oras din lume si ma descurc foarte bine, fara sa intreb pe nimeni sau foarte rar. Dar in natura sunt oarba de un picior si schioapa de un ochi. Totusi mi-a deschis ochii cursul acesta si acum vad altfel o harta geografica. S-a mers in detaliu pana la metru, pentru ca ne-a predat asa cum se face pentru lunetisti. Ar trebui sa ma descurc excelent in padure cu o asemenea harta, insa inca nu. Dar mai am o speranta. :))

Peste toate a fost focul cu lumina si caldura lui care ne-a adunat pe toti ca un bunic jovial si plin de intelepciune. E fascinant sa il privesti, sa te incalzesti si sa stai la povesti. Asa ne-am dat ragaz sa ne cunoastem.

Am plecat din tabara sanatoasa, in ciuda dormitului afara, cu picioare reci, am plecat cu un buzunar plin de leurda culeasa din padure, am plecat franta de oboseala insa cu un tonus aparte si liniste in inima. Nu stiu ce imi rezerva viitorul insa tabara aceasta nu o voi uita niciodata.

Mai jos ai cateva imagini care imi vor pastra amintirile mai bine, atunci cand ma voi uita peste ele. 🙂

Elena G

Despre munte


De la 5 ani merg pe munte. Am avut noroc si cu mama, invatatoare, care facea o tabara in fiecare an, uneori si de doua ori pe an, doar sa ne duca pe mine si pe sora mea la munte. Fiind de la malul marii, copil care respira doar briza si rasfatat in soare, aveam nevoie, conform unei gandiri sanatoase, sa ma ionizez mai mult, sa ma intaresc, sa beau o apa limpede de izvor si sa mananc cu pofta (ca in general nu prea aveam pofta de mancare si mai eram si pretentioasa, ca multi copii). Asa ca cca 10 zile pe an, de obicei vara, schimbam peisajul. Asa am ajuns sa iubesc calatoriile si sa simt nevoia de munte an de an. Ma laud un pic, indulge me, cand spun ca la un moment dat aveam mai multe tabere decat ani impliniti. Asa am vazut aproape toata tara si cred ca ar trebui sa imi regasesc harta fizica a Romaniei (o am pierduta pe undeva), pe care sa imi marchez tot ce am vazut pana acum. Asa, ca reminder ca am fost pe ici, pe colo. A calatori e ceva minunat si te imbogateste sufleteste asa cum putine alte lucruri o fac.

Daca vrei sa calatoresti e frumos sa incepi cu Romania, apoi sa iesi si in alte parti dar pana la urma nu e o regula. Totusi, daca vezi toata lumea si nu ai iesit din orasul in care te-ai nascut, e o mare pierdere. Parerea mea. 🙂

Revenind, mersul la munte e ca o rugaciune. Nu cred ca a trecut vre-un an in care sa nu fi ajuns acolo, macar o data si macar prin alte tari, daca nu in Romania. Imi lipseste si ma straduiesc sa il vad. Anii au trecut, taberele s-au dus insa am ramas la drumetii si mici concedii de cate zile am putut. Am dat peste iubitori si cunoscatori de munte asa ca de cativa ani fac drumetii de cate o zi pe diverse carari. Numai ca incepand eu asa lejer, mi-am dat seama ca totusi am nevoie de echipament cat de cat specializat, mai ales pentru acele ture care dureaza toata ziua. La mai multe zile nu am ajuns inca insa ramane pe lista mea de dorinte macar o drumetie cu cortul.

Am inceput sa citesc mai mult despre ce ture, despre echipament si in timp cred ca mi-am luat esentialul. Dar eu, ca incepatoare, pentru ca asta sunt, nu as putea sa fac o prezentare atat de reusita, frumoasa, completa si de bun simt cum este cea facuta de Ancuta Iosif, in acest articol de mai jos, articol pe care l-am gasit evident in site-ul de care ea vorbeste si pe care il recomand tuturor iubitorilor de munte sau celor care inca nu stiu ca iubesc muntele. 🙂 Carpati.org

Învățături după zece ani de umblat prin munți. În caz că ești la început de potecă

Citeste cu atentie articolul, de mai multe ori. Si hai la munte! ❤

IMG_2574

Elena G

Pe urmele lui Sobieski


De multi ani am aceasta dorinta: in aceasta viata sa ajung daca nu in toate, macar in cateva capitale si orase importante ale Europei, chiar si cateva zile doar, gen city break. Bun, dorinta ca dorinta insa si cand devine realitate, fara sa fac mai nimic, ma bucur mai ceva ca un copil. A fost o surpriza totala ca anul acesta, in care nu imi propusesem sa ajung undeva anume, ci sa las timpul sa curga si sa raman deschisa la intamplari, sa fiu invitata la Varsovia. Din experienta am invatat ca atunci cand imi doresc ceva si nu imi iese, sa ma retrag atunci cand simt ca nu merge. Bine, asta dupa ce am incercat, ca sa nu am ce imi reprosa. Insa Dumnezeu stie mai bine si le aranjeaza altfel, tot spre binele meu. Vezi, o filosofie simpla si buna care te scuteste de dureri. Man proposes, God disposes.

Deci, reluand eu legatura cu o veeeeche prietena cunoscuta acum muuuuulti ani in Londra, ea fiind poloneza de origine, i-am scris de cateva ori. Cand e sa fie, este, ca nici eu nu stiu cum de a pastrat ea un numar de telefon de Anglia ca sa pot da de ea acum ceva ani, apoi am schimbat mail-uri si gata, prin mail nu prea ai cum sa mai pierzi pe cineva. Si dupa aproximativ 1 an si ceva, ma apuc sa ii scriu iar, sa vad ce mai face. Si ma trezesc cu invitatia de a veni in Varsovia. S-a potrivit foarte bine la ambele, eu cu vacanta, ea cu disponibilitatea. Asa ca mi-am luat bilet de avion si iata-ma intr-o tara si un oras nou. Daca nu aveam cazarea asigurata probabil ajungeam candva cu un citybreak si crede-ma ca dupa ce ajungi, in cca 3 zile cam vezi tot. Avea dreptate ea cand imi spunea ca il vezi repede.

Bine, de cum am stiut ca voi merge, am inceput cautarea pe net: youtube pentru invatarea unor cuvinte si familiarizarea cu o cultura si o limba noua, locuri de vizitat, zile cu intrare libera la muzee, stabilirea unui buget aproximativ si schimbarea unor lei in zloti, etc. In cazul in care ajungi si tu, cititorule, la polonezi, te poti inspira de aici cu niste info pe care ma straduiesc sa le structurez cat mai simplu. Pentru alte informatii, oricand poti consulta site-uri de profil, poti intreba prieteni si cunostinte care au ajuns acolo, etc.

Acum, iata lista mea cu obiective turistice (pe care mi-am printat-o si am luat-o cu mine, normal), lista in care am bifat ce am vazut, chiar daca uneori doar pe afara, din diverse motive. Le-am gasit in engleza foarte bine documentate si asa m-am gandit sa le postez si aici pe motivul ca acolo oricum tot in engleza te vei descurca – daca nu cumva stii poloneza:

  • Warsaw Old Town(Stare Miasto and colloquially as Starówka) √
  • Old Town Market Place, unde au loc spectacole in aer liber √
  • The Royal Castle – la intrarea din Old Town, in Castle Square, fosta resedinta a conducatorilor – intrarea libera in fiecare miercuri, turul scurt √
  • Castle Square cu coloana lui Sigismund √
  • Łazienki Park impreuna cu statuia lui Chopin, si in care in fiecare duminica poti asculta in aer liber concerte de Chopin, primul la 12:00, al doilea la 16:00 √
  • Chopin Monument din parcul Lazienki √
  • Palace on the Isle din parcul Lazienki – intrarea libera in fiecare vineri √
  • Ogród Botaniczny Uniwersytetu Warszawskiego lipita de parcul Lazienki, mai mica si apartinand de Universitatea din Varsovia √
  • Museum of Hunting and Horsemanship din Parcul Lazienki
  • Palace of Culture and Science, semanand izbitor cu Casa Presei Libere din Bucuresti, ca doar sunt facute in perioada comunista √
  • Museum of King Jan III’s Palace at Wilanów, intrarea libera in fiecare joi √
  • Fryderyk Chopin Museum, mai ales pentru melomani
  • Copernicus Science Centre
  • Nicolaus Copernicus Monument √
  • POLIN Museum of the History of Polish Jews, pe locul ghetoului din timpul celui de-al doilea razboi mondial
  • Saxon Garden, cel mai vechi vechi parc al orasului, si unul din primele parcuri publice ale lumii √
  • Tomb of the Unknown Soldier, de la intrarea in Saxon Garden √
  • The National Museum, intrarea libera in fiecare marti √
  • City Zoological Garden
  • St. John’s Archcathedral din Orasul Vechi √
  • Multimedia Fountain Park unde, la fel ca si in Bucuresti si in alte orase care sunt preocupate de asa ceva, pe timpul verii, in fiecare week-end poti urmari un spectacol de lumini, culori si sunet minunat (anul acesta subiectul a fost legenda lui Wars si Sawa, despre infiintarea orasului – sunt mai multe variante oricum si e interesant sa descopar povesti noi, pentru ca imi plac mult povestile) √
  • Presidential Palace √
  • Warsaw Barbican √
  • St. Anne’s Church √
  • Maria Skłodowska-Curie Museum √
  • Nożyk Synagogue √
  • Pałac Belwederski √
  • Polish Army Museum √
  • Warsaw New Town √
  • Ujazdów Park √
  • Krasiński Palace
  • The Dollhouse Museum
  • Powsin Park cu gradina botanica a Academiei Poloneza de Stiinte

Am avut ocazia si sa ies din Varsovia asa ca adaug aici si cateva orase pe care le-am vizitat undeva in sud, la cca 200 km distanta de capitala: Ćmielów, Ostrowiec, Sandomierz, Święty Krzyż . Iti recomand sa iesi din oras daca stai mai multe zile si ai cazare sau iti permite bugetul, mergi la hotel/ motel, dupa preferinte si posibilitati. Fiecare si le stie pe ale sale. Am avut ocazia sa vad Polonia la tara si mi-a placut foarte mult.

Ce pot spune ca impresie a unui turist? In primul rand a fost o surpriza foarte frumoasa orasul Varsovia. Ma asteptam la ceva gen Bucuresti insa este departe de el. Pare mult mai mic, are doar 2 linii de metrou, este mult mai aerisit, curat pana peste poate, verde, linistit si are asa un aer de Transilvania! Poate din cauza cladirilor in stil imperial, poate oamenii mai linistiti si mai relaxati si mai inceti. Chiar vorbesc cu no in fata de multe ori si ma gandeam cand ii auzeam vorbind, daca nu de la ei or fi preluat cei din Ardeal stilul.

In schimb limba lor e teribila. M-am straduit din rasputeri sa invat cuvinte uzuale si tot nu am reusit sa le retin. Daca nu m-am tot uitat pe un site de expresii si google translate pentru un simplu multumesc sau buna ziua, etc!!! :)) Pur si simplu nu mi le aminteam. Iar cand am auzit ca pentru numeralul 2 au 22 de forme de exprimare, m-au lasat nervii. Noroc ca acolo majoritatea tinerilor cunosc engleza insa le este jena sa o vorbeasca. Dar una peste alta te descurci foarte bine. Orasul il poti face si la pas daca te tin picioarele. Eu m-am dus de multe ori cu autobuzul/ metroul pana in centru si m-am intors pe jos. Una din distantele lungi a fost de cca 2h:20′ din buricul targului pana la prietena mea acasa. O nimica toata. Vorba aceea: mersul pe jos face piciorul frumos.

Oricum, legat de Varsovia, imi place vorba lor cum ca toate cladirile sunt mai tinere ca parintii lor. Si aceasta pentru ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, razboi care a inceput la ei, dar nu din vina lor (pentru razboaie nu exista vina unei tari ci un ego al unor oameni care cred ca e ok sa ia viata altora, parerea mea, si care majoritatea se ascund si nu au habar ce inseamna realitatea dar raman in viata de multe ori ca sa vada unde a dus alegerea lor) Varsovia a fost 85% distrusa si refacuta aproape de la 0. Pe buna dreptate se mai numeste si Phoenix City. 

Si daca tot mergi acolo, sa ne conectam zic, ca altfel nu se poate. :)) O solutie foarte buna e ca in momentul cand ajungi, sa iti iei net si minute sau ce vrei tu, dar musai net sa fie. Cat mai mult, normal. Daca ai un abonament multumitor din tara, e super. Daca nu, din ce am cautat eu, mi-a placut oferta la T-mobile, unde cu 30 de zloti, am primit nelimitat in Polonia in orice retea si 10 gb, pentru o luna de zile, pe cartela. Pentru cat am stat eu, adica mult sub o luna, am fost multumita insa netul asta, fir-ar sa fie, se duce ca untul topit pe paine. Plus ca nu am gasit o solutie sa verific cat mai am, asa ca, parca ar fi stiut astia, exact in ultima zi am primit mesaj ca nu mai am net. Si l-am folosit, mai ales pe google maps. Ca asa m-am descurcat, cu telefonul in mana, ruta calculata si aratata. Dar la cat de des am revazut unele locuri, deja stiam orasul.

Ce mai poti face? Pai sa incerci bucataria poloneza, ca merita. De fapt, cand te duci intr-un loc nou asta e si farmecul, sa te adancesti cu totul in ce e acolo si mai ales sa degusti ce este traditional. Daca nu iti place, un mc, kfc, pizzerie gasesti iar un sandvici si o apa/ fruct in rucsac asa cum calatoresc eu, este mai mult decat suficient. Incearca celebrele pierogi, adica paste sau galuste umplute cu diverse umpluturi, chiar si fructe, inghetata la orice pas, cum sunt la noi patiseriile, gogosile cu gem, supele si multe alte bunatati listate aici. Poti sa iti iei o bijuterie de chihlimbar pentru ca au printre cele mai frumoase rezerve din lume din aceasta rasina. Sau macar poti admira privelistea ce ti-o ofera magazinele care vand chihlimbar. Pentru o femeie este ceva deosebit. 🙂

Mai poti face diverse sporturi, gen caiac-canoe. Am avut ocazia sa fac un caiac de mi-am facut basici in palma, dar ce vrei, pentru senzatii tari si amintiri frumoase, ce nu face omul! Ce as fi povestit acum? La ei e ceva mai obisnuit ca la noi si mai accesibil. De asemenea sunt celebri pentru caii pe care ii au sau nu ii mai au, cu privatizarea lor, asa ca e ceva normal acolo sa ai unul si sa il tii intr-un grajd, propriu sau inchiriat. Daca ajungi pe spatele lui si nu cazi, e minunat. Daca ajungi cum am ajuns eu, cal cuminte dar foarte inalt, atunci cazi cu gratie de balerina. Nu am ce sa reprosez doar ca la trap nu merge cu mine. Imi trebuie un ponei sau ceva cal mai scund si mult exercitiu. Dar ia un om crescut la oras si pune-l pe cal. Ce te astepti? Cad si cei cu experienta, zice vulpea uitandu-se la struguri, daca intelegi ce vreau sa spun. :))

Mai poti merge prin padure, pe poteca. Au o natura ca peste tot, fru-moas-sa. Am prins o vreme minunata, mure si alte fructe de padure pe care nu le cunosc si m-am bucurat de cat e de frumos. Mai poti manca mere chiar la ei acasa, ca la noi oricum sunt tot timpul anului, made in Poland. Poti sa te minunezi cati oameni au caini si cat de civilizati sunt si cainii, ca o intrebam pe Joanna, Asia pe scurt: cainii astia nu latra? Ca nu i-am auzit. Poti admira parcurile lor intinse si ingrijite si curate. Si ii poti privi si pe ei, oameni normali, nu neaparat frumosi din punct de vedere fizic, asa cum am spune de greci, italieni, noi, etc insa linistiti si civilizati. M-a impresionat curatenia lor, si nu numai in zona centrala, unde, sa zicem ca de ochii soacrei si ai strainilor, se mentine, insa eu am stat departe de centru si in cartier nu am gasit o hartie sau un muc de tigara pe jos. Nu au prea multi straini, poate si din cauza limbii si din cauza economiei. Leul si zlotul sunt cam 1:1. Tara este fosta comunista, insa blocurile lor vechi au fost construite cu mai mult bun gust si mai multa verdeata intre ele decat in Romania, si nu le poti arata cu degetul, dar asta e parerea mea.

Sunt multe de povestit si nu le pot cuprinde pe toate si mai ales povestesc ca un turist, nu m-am dus sa lucrez sau sa traiesc acolo asa ca nu stiu care ar mai fi parerea mea apoi. Ar fi meritat sa vad Cracovia insa nu am reusit. Ramane pe alta data. 🙂 Cam asta e pe scuuurt.

Si acum te invit sa vezi Polonia prin ochii mei. 🙂

Elena G

Dor de duca si inapoi


Stiu ca tot pamantul e plin de locuri frumoase. Bine-nteles ca cel mai frumos e in tara mea si asa va ramane pentru mine pana mor. Dar ma bucur intotdeauna cand am ocazia sa vad si altceva. Am senzatia ca am fost candva o tiganca, asa un dor de duca mi se face uneori incat chiar trebuie sa plec undeva. Nu conteaza unde, o iesire sa fie. Si cand nu pot exact atunci cand imi doresc din toata inima, asa greu imi e! 🙂 Se spune ca trebuie sa ai rabdare, uneori am, alteori mai putin.

De curand mi-a fost dat sa ajung prin Bulgaria si Macedonia. Bulgaria sa zicem ca o mai stiam, ca multi altii, ca doar e vecina. De la Bucuresti sau Constanta nu e chiar asa departe. In orice caz, merita vazuta, e surprinzatoare. Dar acum am ramas impresionata de Macedonia si Skopje. E o tara mai putin cunoscuta dar tocmai acest lucru imi place. Imi plac locurile care nu sunt asa aglomerate si vizitate pentru ca au o energie curata, o carisma anume, o frumusete deosebita, nealterata. Din pacate nu am putut stat si vizita foarte mult dar ce am vazut mi-a placut foarte mult. Skopje, capitala Macedoniei e un oras “nou”, din cauza ca in 1963 s-a daramat la cutremur si a fost refacut. Si se cunoaste. Totul e mai nou, aerisit, linistit, curat. Nu arata ca o capitala, nu este foarte mare, mai mult ca Brasovul aduce. E inconjurata de munti, are o cetate impresionanta pe care am admirat-o din masina, are piata Alexandru cel Mare care iti scoate un “wow”, un munte frumos, cu cruce in varf si de unde ai o panorama superba asupra orasului, si ziua si noaptea, e locul unde s-a nascut Maica Tereza si probabil multe altele care trebuie descoperite. Pentru o vacanta relaxanta merita sa ajungi acolo si sa stai macar 3-5 zile, daca nu chiar o saptamana. Nu ai cum sa nu te incarci pozitiv.

Pentru cei care nu stiu pe unde sa mai calatoreasca, le recomand acest loc si sper sa aiba aceeasi surpriza placuta, asa cum am avut si eu.

Down Under: Great Barrier Reef (XVI)


Am ajuns si aici. Inchei aventura australiana cu coralii, pentru ca merita. De fapt aveam de ales intre Sydney sau bariera. Tough choice. Dupa cum vezi, am ales. 🙂 Despre corali nu vreau sa scriu prea multe, cauta pe google ca ai info, insa sunt cu adevarat spectaculosi in realitate. Si daca viata te trimite la ei, trebuie vazuti. Macar cat mai exista. Se straduiesc australienii sa ii tina in viata cat pot ei de mult insa factorul uman afecteaza ireversibil natura, din pacate. Ar trebui probabil interzis turismul pe o suta de ani in zona si nici atunci nu e sigur.

Bariera de corali, partea cea mai frumoasa a ei, se viziteaza cel mai bine din zona de nord, din Cairnes, Port Douglas si alte orase de pe coasta. Sunt o groaza de insule la care se ajunge cu vaporul si de unde se pot face scufundari in adancul oceanului. Si australienii sunt foarte organizati. Am avut de ales dintr-o multitudine de variante din Cairnes si am ales una mai accesibila. Deja ne alintasem cu padurea tropicala asa ca am fost un pic mai modesti de data asta. Excursiile sunt foarte bine gandite si foarte bine puse la punct si costa. Insa sunt pentru toate buzunarele. Noi am ales o excursie la Green Island, cea mai apropiata insula de tarm si de unde poti sa te scufunzi pentru a admira coralii.

Am pornit de dimineata, la vila ni s-a asigurat transportul pana la locul de plecare, care e destul de departe de unde stateam noi si ne-am trezit imbarcati si cu multe explicatii date, pe un vapor destul de incapator care la ora potrivita a plecat spre destinatie. E incredibila plimbarea pe ocean. Am admirat asa multe nuante de albastru, ca atunci cand am mers sa vedem balenele. Albastrul marin e una din cele mai frumoase culori care exista in natura, dupa parerea mea. Plimbarea a avut parte si de valuri, noroc ca nu am rau de mare. Ce naiba, doar sunt fata de la mare, ar fi fost si aiurea. Dar nu imposibil. :)) Am pornit pe o vreme noroasa si vanturoasa si chiar ma gandeam, am ratat inotul, ca nu as fi vrut sa inghet. Insa atunci cand ne-am apropiat de insula, dupa cca 2 ore, a iesit si soarele. Si ce frumoasa s-a facut ziua deodata. 🙂

Vaporul a acostat undeva mai in larg si ne-am pregatit sa coboram si sa ne ducem fiecare la treaba lui. Mama adora apa dar de pe uscat asa ca si-a luat o plimbare cu barca cu fund de sticla, prin care sa admire coralii si pestii si inca o plimbare cu un semi-submarin, pentru ca era doar cam jumatate sufundat in apa, tot cu pereti de sticla. Pozele cele mai multe cu bariera de corali sunt cele facute mai mult de mama, din submarin, macar ca era uscat. Din pacate nu am avut cu mine o protectie pentru mobil asa ca eu am facut poze de deasupra apei.

Eu cu tata am zis ca ne aventuram sa facem snorkeling. Pentru cine nu stie, si recunosc ca nici eu nu am stiut pana la acel moment, snorkeling e un sport desul de nou care inseamna sa inoti/ scufunzi mai mult la suprafata apei, purtand un echipament de baza format din tubul de respirat, vizorul si labele de inot. Ultimele pot lipsi pentru unii inotatori. Uite aici in engleza si aici in romana mai multe explicatii. Era ceva nou si pentru mine si am zis ca trebuie sa incerc, mai ales ca nu trebuie sa ma duc unde e apa foarte adanca. Abia asteptam. Pentru cine avea echipament personal, foarte bine, pentru restul, se putea imprumuta de pe vapor, intra in costul excursiei. Trebuia doar sa dai ca garantie parca 40 de dolari australieni, pe care ti-i luai cand inapoiai echipamentul. Zis si facut. Ne-am trezit noi cu niste googles si tuburi si labe de inot de mai mare dragul. Pentru ca m-a vazut cu ochelari, personalul care dadea echipamentul ma intreaba ce dioptrii am. A fost amuzanta intamplarea. Credeam ca pentru cei cu ochelari se dau niste vizoare mai speciale si mai mari, astfel incat sa se poata sta cu ochelarii pe nas la scufundari. De unde sa stiu eu, neavizata de mine care nu auzise in viata ei de snorkeling? :)) Si cate n-oi mai sti eu!!! Dar lasa, ca doar nu s-o opri soarele din rasarit ca nu stiu eu totul. 😉 Ii spun eu de dioptrii si ma trezesc ca imi da un vizor cu acele dioptrii. Adica nu trebuie sa stau cu ochelarii pe nas ca sa vad si eu o floricica de coral, ca altfel, ceata totala ci vizorul meu e de fapt ochelar. :)) Super tare, nu? Nu vazusem asa ceva niciodata si ma gandeam, wow! Ce au mai inventat si astia. Asa ca, inarmati, ne despartim spre noi orizonturi, pana la ora 12:00 cand trebuia sa ne intoarcem pe nava ca sa servim pranzul, bufet. Tare!

Invat eu cum se folosesc toate si ma indrept cu tata spre o zona cu corali, nu foarte adanca. Daca cumva trebuia sa ma opresc, macar sa simt nisipul sub picioare. Sau sub labe, whatever. Senzatia de inot e incredibila, iti pierzi toata greutatea dar sa inoti pe burta si cu capul in apa, un fel de pluta rasturnata, era o noutate pentru mine. Cel mai greu a fost sa nu ma panichez si sa inghit apa dar am trecut si peste asta. Oricum, cred ca in ziua aia mi-am facut sigur tratamentul pe un an intreg contra sinuzitei, la cata apa sarata am tras pe nas si pe gat si cata mi-a intrat prin urechi. Si ce sarata e, Doamne! Declar Marea Neagra dulce ca o prajiturica. :))

O data ce te prinde microbul sportului asta, chiar e o placere. Am stat o groaza in apa, cu multe opriri, ca sa scap de apa care mai intra in vizor, in rest, calm si dat din maini si din picioare in reluare. Si plimbat printre corali. Unde am fost eu erau corali si nu prea si nici foarte colorati, mai in adanc e mai viu totul. Dar si asa tot am admirat ceva ce nu voi uita toata viata. Am vazut corali in multe culori foarte frumoase, roz, frez, rosii, albi. Astia erau corali vii, i-am atins, ca sa fiu sigura ca nu visez, tare moi si placuti la atingere. Nu imi venea sa cred ca am asa o sansa. Mai erau si corali nevii, saracutii. Astia sunt coralii aia tari si albi pe care i-am vazut in multe case de navigatori din tara. :)) Oricum, erau multi corali  dusi (din pacate) si Doamne fereste sa te atingi de ei, din greseala. Zgarie si ustura apoi incat nu iti mai trebuie. De aceea inaintam foarte atent si foarte incet. Si tot m-am zgariat, dar a meritat. :)) Aveam portiuni unde ma puteam strecura printre ei, ca printr-o padure, alte portiuni unde puteam inota deasupra lor. Era incredibil! Sunt atat de diversi ca forme si asa frumos colorati si dispusi peste tot in apa, nu stii unde sa te uiti si ce sa admiri mai intai. Iti canta sufletul de fericire in acel moment. Cireasa de pe tort: o scoica gigant asa cum am admirat eu cand eram mica in cartea “20 000 de leghe sub mari” a lui Jules Verne. Da, am vazut asa ceva, era imensa, cca 1 metru, cat sa incapa un bebelus in ea si era infipta intre niste corali, cu deschizatura in sus si un pic ciobita. Din pacate era si ea trecuta in nefiinta insa ochii mei au vazut in realitate asa ceva. Nu voi uita niciodata. Pe langa ea, pe tot fundul oceanului, pe langa corali, erau si surori si frati de-ai ei, mai mici, probabil inca bebelusi, si vii, cu niste culori incredibile de mov asa cum nici in realitate nu am vazut vreodata. Si acum ma minunez cand vad cu ochii mintii. 🙂

Am mai admirat si pesti, unii aproape invizibili, i-am vazut dupa ce mi-a atras atentia tata ca sa ma uit, apoi si alte culori, galbeni, albastri, mai mici sau mai mari, care traiesc printre corali. M-am straduit sa plutesc si sa misc cat mai putin din brate si picioare ca sa ma uit cu atentie la corali si sa ii vad, ca sa nu se sperie. Oricum cred ca sunt destul de obisnuiti cu prezenta oamenilor. Eu am vazut mai putine insa tata mi-a spus ca a vazut un pui de rechin si un peste foarte lung pe fundul apei pe care l-a si atins si multe alte minunatii.

“Just look at the world around you
Right here on the ocean floor
Such wonderful things surround you
What more is you lookin’ for?

Under the sea
Under the sea
Darling it’s better
Down where it’s wetter
Take it from me”

Soo :)))

Se face ora de masa si cu parere de rau parasim noi locul ala ud si plin de culoare, care incepea sa se cam usuce. Venea refluxul. Mai, si cand a venit, a disparut apa aceea multa asa de repede incat ma intrebam unde e? Ai vazut-o? Pe bune, pana la vapor, deci destul de departe, apa scazuse cam pana la genunchi, aproximativ, nu mai zic ca la mal si cam pana la jumatatea pasarelei, era uscat. Admiram nisipul acolo unde mai inainte inotasem pana la gat. E ceva de vazut la ei, au niste maree incredibile si spectaculoase, pentru ca lasa in urma fundul oceanului plin de corali. Nu-i asa ca e o minunatie? Avea dreptate Sebastian. :)) Racusorul. Ia vezi si te uita la Mica sirena, haide!

Vai, am uitat sa zic de caldura. Deci inainte de a te baga in apa e musai sa te dai cu crema de protectie, asta daca nu vrei sa te faci rosu ca un rac. Sau pentru cine vrea mai multa protectie, costume intregi de inot speciale, pentru a tine de cald si a nu te arde. Hai ca m-am dat eu dar totusi m-am inrosit pe spate, luand urma costumului de baie. Daca tot i-am aratat spatele, ce o fi zis soarele, nu te las, asa de mult te iubeeeesc. :)) Intr-adevar, era foarte cald si balaceala era asa bine-venita!

Revenind, daca tot a disparut apa si era ora de masa, am facut noi pauza si am mancat. Ne-a cazut asa de bine, ca dupa atata inot, mi-era o foame de lup. Plus ca era una din mancarurile mele preferate, chinezeasca.

Apoi, inapoi in apa. Refluxul a durat ceva si abia cand am plecat si-a revenit insa tot nu m-am lasat, am mers pana la o adancime cu ceva apa si am mai inotat oleaca. Am dat si peste o scoica atat de frumoasa pe care deja o vedeam in colectia mea de scoici. Dar cand am luat-o in mana, era grea. Nu, nu insarcinata. Ci doar vie. Asa ca i-am facut poza, ca amintire si am pus-o la loc. Ce mi-am permis sa iau cu mine au fost scoici si bucati mici de corali de pe fundul oceanului si de pe mal, asa cum le-am gasit. Le-am facut un pic curatenie. ;)) Am avut voie, m-am asigurat inainte, pentru orice eventualitate. Dar fara scoici si corali oricum nu plecam. :))

Apoi am facut o plimbare pe insula, care e amenajata foarte frumos si pe care poti sta cate zile te tin buzunarele, au toate conditiile, am admirat niste pasarele atat de simpatice, parca erau gainile noastre, asa se plimbau peste tot. Doar ca era mici si efectiv te inveseleau. Ne-am facut dus ca sa scapam de sare, la dusurile publice de pe insula, ne-am schimbat si ne-am intors pe nava. Am asistat acolo la hranirea pestilor si e iar ceva sa vezi niste fiinte atat de colorate si diferite de ce admiram in apele noastre cum se imbulzesc sa manance si ei la bufet. 😉 Nava s-a miscat si am lasat in urma o insula verde inconjurata de apa albastra si de corali colorati. Pe drum ne-am impartasit fiecare experientele. Si am si tacut pentru ca multe nu se pot exprima in cuvinte, se simt.

Se simt.

Daca as vrea sa repet ceva in viata asta, aventura asta cu snorkeling si corali ar fi una din ele cu siguranta. 🙂

Goodbye, my green island in the sun!

Tortul de vata sau cum fac japonezii prajituri


In Sydney fiind, intr-una din zile am trecut pe langa o coada imensa de oameni care statea la faimosul Uncle Tetsu’s cheesecake. De ce a faimos nu am prea inteles dar ne-am nimerit exact la cca o saptamana de la deschidere asa ca lumea era foarte incantata si doritoare. Atata de doritoare incat, ca sa aiba mai multi sansa de a gusta asa ceva, era regula de a cumpara doar un tort de persoana. Uite aici povestea lui. Se poate sa nu incerc eu asa ceva? Evident ca nu (se poate sa nu incerc, si uite-asa ma invart ca un titirez 😉 ). Mai ales ca era o noutate si plus, era ceva de mancat si arata si mirosea foarte bine. Cam scump la pret dar o data in viata merita. Si in urmatoarea zi am hotarat sa degustam si noi, asa ca ne-am asezat cuminti la coada, foarte organizata si pazita de un angajat, ca sa nu se strecoare nimeni in fata. Iar partea fun era ca puteai urmari prin magazinul numai geamuri,tot procesul de fabricatie. Bine-nteles ca ne-am si pozat, ca marturie, da?

In cca 30 de minute stateam cu tortul cald in mana si mergeam spre hotel. In strainatate si mai ales unde sunt comunitati de asiatici, descoperi nu numai o bucatarie uimitoare dar au acestia niste dulciuri total diferite de cele europene sau cele cu care suntem noi obisnuiti. Sunt mult mai putin dulci, sunt facute din tot soiul de boabe si seminte si daca nu esti obisnuit, nu poti zice ca te atrag. In fond nimic nu se compara cu o savarina sau o sarlota sau mai stiu eu ce alte torturi si prajituri avem noi. Dar merita sa gusti pentru ca poti fi placut surprins. Asa ca de cum am intrat in camera de hotel am desfacut pachetul si ne-a aparut in fata ochilor ceva miiic, rotund, un fel de blat de tort de fapt, cu o puternica aroma de vanilie si ou. Ca sa pricepem noi, astia cu ochii normali, japonezii au denumit tortul cheesecake insa el e cunoscut sub numele de cotton cake la asiatici si exista multe retete dupa care se face. Am degustat noi minunatia, care a alunecat imediat pe gat, asa pufoasa si usoara era si mi-am dat seama ca te prinde, ca un drog. Ai manca si ai tot manca. Cel putin mie mi-a placut. Si apoi mi-am pus intrebarea: dar eu nu pot sa fac asa ceva? Bine-nteles ca pot. Si am facut, intr-o zi cu soare dupa ce ne-am intors acasa. Mai ramane sa il mai fac, evident, in Romania. Am descoperit ca e un tort un pic pretentios, deosebit, ca orice tort, asa ca il fac la vreo ocazie mai speciala, sau nu, ma mai gandesc. Asta cu ocaziile mi-am dat seama in timp ca nu se merita, fie ca nu prea vin, fie ca nu ai timp sau dispozitie exact atunci si viata trece tot asteptand nu stiu ce. So, nici o ocazie speciala, vad eu cand il fac si abia astept sa ma laud cu el iar. :)) Si sa il mancaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaam impreuna, ca se imparte cu cineva. Intotdeauna. 🙂

Pana atunci, pun aici link-ul tortului pe care l-am facut eu, in original, si aici pe blog, traducerea pentru cei care nu cunosc limba engleza si vor sa il faca. Nu vor regreta, doar sa ramana deschisi, ca nu e ceva ce au mai mancat. Dar e addictive.

Tort de vata

8 portii

Ingrediente:

  • 230 gr branza Philadelphia (sau orice alta crema de branza la un gramaj apropiat, la temperatura camerei)
  • 1/2 cana lapte
  • 5 oua mari (la temperatura camerei)
  • 1/4 crema de tartar (cream of tartar)
  • 1/4 cana zahar + 1/4 cana zahar
  • 1/4 unt nesarat (cca 80-82% grasime, la temperatura camerei)
  • 1 lingura suc de lamaie
  • 1/4 cana faina (alba)
  • 2 linguri amidon de porumb (cornstarch)

Preparare:

  • Pune pe forma de tort de 20 cm (8 inch) foaie de copt si sigileaz-o bine pe afara cu multa folie de aluminiu pentru a evita scurgerea.
  • Umple o tava de cuptor sau un vas mai mare ca forma de tort cu apa, pana la jumatate si pune-o in cuptor sa se incalzeasca la 157,2-160 °C/ 315 °F, in partea de jos a cuptorului.
  • Separa albusurile de galbenusuri. Bate albusurile incepand cu o viteza mica si terminand cu cea mai mare, pana se intaresc un pic. Adauga crema de tartar si bate in continuare pana se mai intareste un pic. Adauga 1/4 zahar treptat pana se stransforma in bezea.
  • Intr-un alt bol, adauga crema de branza si laptele si bate-le cca 2-3  minute pana se omogenizeaza. Pune untul, restul de zahar si sucul de lamaie si bate cca 1 min. Adauga amidonul de porumb si mai bate un pic. Pune si galbenusurile si hai, inca 1 min de batut. Strecoara apoi tot continutul printr-o sita.
  • Incorporeaza cate 1/3 din bezea in crema cu oua si amesteca usor prin miscari circulare, pana termini toata bezeaua.
  • Pune apoi aluatul in forma de tort si niveleaza-l usor cu o spatula, sa nu aiba dealuri si vai apoi apuca usor forma de tort si loveste de vreo 6 ori in masa ca sa iasa aerul.
  • Aseaza cu grija tortul in vas, la bain-marie si lasa-l la cuptor cca 1 ora si 10 minute. Verifica daca s-a copt dupa acest timp, cu o scobitoare si daca iese curata din centru, atunci stii ca e gata. Miroase minunat in bucatarie acum asa ca eu cred ca te-ai saturat deja.;) Mai lasa-l apoi 10-15 minute sa se coloreze deasupra.
  • Opreste cuptorul, lasa usa deschisa un pic si tortul ca sa se raceasca o ora acolo. Apoi scoate-l din forma, pune-l la frigider sa se raceasca macar 4 ore (da, e mai bun rece) si apoi e numai bun de mancat cu frisca, smantana, sos de ciocolata, fructe si chiar asa simplu, pudrat usor deasupra.

Pofta buuuuuuuuuuuuuuuuuuuunaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! ❤

PS: ca tot se apropie atatea zile in care sa sarbatoreste iubirea, va doresc sa o pretuiti, sa fiti iubiti si sa iubiti, sa daruiti si sa pastrati iubirea primita. ❤