Tag Archives: adevar

Fara titlu


Nu stiu ce titlu sa pun acum insa subiectul este despre singuratate. Mi-a trimis o cunostinta un clip pe care l-am urmarit cu viteza pentru ca dureaza prea mult pentru mine si pentru ca ma enerveaza timpii morti. Thanks God for playback speed! πŸ˜… Oricum, chiar abordasem cu ea acest subiect si se pare ca ambele ne-am asemanat aici. Pentru mine singuratatea e o oportunitate. Nu i-as zice singuratate, mai degraba solitudine. M-am obisnuit de mult timp asa iar cand cineva a dorit sa imi arate contrariul, a dat cu bata in balta. A facut-o din nestiinta si din neiubire si mai mult mi-a stricat zenul, karma si feng-shui-ul. Chiar acceptasem ideea de singuratate. Avea sansa sa ma convinga de contrariul. Insa nu doresc nimanui asemenea abordare, niciodata. Toti meritam sa fim iubiti si respectati iar daca nu poti oferi asta cuiva, lasa-l/o in pace.

Acum ma straduiesc sa imi recapat echilibrul de dinainte. Abordarea e pe mai multe planuri si e si fake it till you make it. Fac rai din ce am asa cum pot eu si merg mai departe. Ce va fi, va fi. πŸ™‚

Recent am avut si o surpriza placuta cand cineva m-a abordat foarte frumos. Chiar m-am minunat ca apreciaza lucrurile marunte care imi produc bucurie. Din fericire, mi-a dat posibilitatea de alegere, care imho, este abordarea cea mai buna. Si eu am ales. πŸ™‚ Si trebuie sa multumesc experientei de viata si intuitiei de care acum tin cont. Pentru ca “cu orice pret” eu nu vreau.

Dar sa revenim la singuratate. Nu e usoara. Uneori ma copleseste. Insa nu e nici grea. Stiu ca nu e pentru toata lumea. Dar si o companie nepotrivita e mai grea decat singuratatea. Plus ca mie chiar imi place de multe ori. Singuratatea zic. Am nevoie de liniste, de izolare. Ma echilibreaza atunci cand ma stresez. E ca in vorba asta de pe insta: “Everytime I socialize I’m like ok that’s enough for the next eleven days” (Alyssa Limperis) πŸ˜…

Revenind, am ascultat clipul si am extras ceea ce imi convine. Il adaug aici si vezi si tu ce impresie iti face. Poate esti de acord, poate nu. Pentru perioada asta a anului, mai ales daca te regasesti singur/a, poate o vorba de acolo sa te ajute. Poate nu. Solutii ideale si adevaruri absolute nu exista si nu le detine nimeni. Dar ce ai de pierdut? Pont: daca il asculti la 1,5 sau 1,7 injumatatesti timpul. :)) Win-win.

Elena G

Ce rost are?


Uneori e bine sa ii lasi pe oameni sa iti spuna ce au pe suflet. Chiar daca o fac atat de dur si dureros incat plangi pe dinauntru. Poti fi inteles gresit. Poti gresi cumplit, si din nestiinta sau voit, chiar tu sa ii ranesti si sa nu realizezi si sa se ajunga la asta. Suntem fiinte atat de diferite! Stiu ca mai devreme sau mai tarziu, va realiza vorbele spuse aceasta persoana. Culmea e ca nu vede ca ceea ce reproseaza este si la el! Insa eu ma simt ca batuta efectiv. Si nu e prima data cand mi se intampla asta. Insa pentru prima data am invatat ca trebuie sa ma rog. Nu are nici o vina. Si nici eu. Fiecare avem dreptate in felul nostru si imi dau seama ca vede diferit si mai ales pot invata ceva. In general nu ma apar pentru ca se vine atat de tare incat simt ca pun gaz pe foc. Fie si asa. Ce rost are? Oricum putem arunca mingea de la unul la altul si sa nu mai terminam niciodata. In momente din acestea aleg sa tac si sa las asa. Si sa ma retrag. De tot. Din pacate ma urmaresc unele cuvinte si mi-e greu sa trec peste insa ma rog sa gasim fiecare pacea in inima. Trebuie sa ma retrag. Sa fiu lasata in pace.

Elena G

Opinie


Din start afirm ca pot gresi si ca nu detin adevarul absolut. Eu singura ma pun sub semnul intrebarii pentru ca asa raman deschisa. Insa se intampla uneori sa trebuiasca sa imi dau cu parerea, ceruta. Persoana care ma intreaba are sentimentul ca nu greseste si ca merita mult mai mult decat primeste. Si vrea sa auda poate o validare a acestei pareri de sine. Eu il numesc misecuvinism, descrie foarte bine comportamentul.

Sunt pusa sa spun care din cele doua alegeri in urma unui concurs este mai buna, pentru ca persoana in cauza considera ca merita primul loc. Insa vad ambele lucrari. Ca sa alegi, implica foarte mult subiectivism. Uneori castiga pe merit cineva, alteori, altcineva pierde in ciuda faptului ca lucrarea sa e mai buna. Insa eu am invatat de mica, ca nu conteaza asta. Fac o mica paranteza aici si revin la intamplarea care ma determina acum sa scriu postarea. Deci, eu nu am luat niciodata premiul 1 cu coronita. Invatatoarea mea avea clar favoriti si mai ales o favorita. Dumnezeu sa o ierte, ca a nedreptatit la greu! M-a durut la acel moment insa mama ne spunea ca nu conteaza daca avem sau nu coronita, oricand ne putem face singure, si asta se intampla in fiecare vara in tabara la munte, unde culegeam si impleteam coronite din margarete. Si ne bucuram simplu. Imi placea la nebunie sa le fac, invatasem cu ata sau mai ales cand nu o aveam, in drumetie, cu firul ierbii. Si acum am poze cu coronita. De atunci imi plac foarte mult margaretele de munte.

Si uite-asa mi-a trecut supararea ca nu am primit ce meritam, mai ales ca in clasa I chiar meritam si eu o coronita. Singura coronita pentru ca stiu ca dupa aceea nu am mai invatat de premiul 1. Inchei paranteza.

Vad eu ambele lucrari. Ambele sunt foarte diferite insa munca din spatele fiecareia este imensa. Este greu de ales si totusi cineva trebuie sa aleaga. Bine ca nu am fost eu. Insa acum a trebuit sa aleg cumva si am simtit eu ca vroia sa ii spun ca ea merita premiul 1 mai mult decat cealalta persoana. Stii cum e, mai ales cand ti se spune ca vrea o parere. Apoi aude ceva ce nu ii convine pentru ca nu pot sa mint. Am spus ca e greu de ales, ambele lucrari sunt foarte complexe. Pana si mie imi e greu sa aleg, pentru ca am vazut munca din spate. Si incepe cu descrierea muncii si cu acel hint, daca intelegi ce vreau sa spun. Pe mine asta ma enerveaza pentru ca nu vad si eu un om multumit si recunoscator. Nici eu nu sunt. Tot timpul exista ceva de comentat si negat, ca asa si pe dincolo, totul e nedrept. Insa la un concurs este cel mai toxic sa mergi pe premisa ca vrei sa castigi. Bucura-te de drum. E un concurs, for God’s sake, nu e ceva de viata si de moarte. Poftim acum, bucura-te de orice, ca si asa nu prea avem multe. Pe bune acum! Si nemultumitului i se ia darul. Imi pare rau.

Imi pare rau ca nu a auzit ceea ce credea ca ii voi spune. Insa e parerea mea si mi-o mentin. Si simt ca s-a suparat. Chiar daca nu recunoaste. Ce e asa de greu sa spui, da, poate ai si tu dreptate. Pana la urma si cealalta lucrare este complexa, recunoaste munca din spatele ei, cu gratie, si multumeste. Greu cu oamenii, cand orgoliul e mai mare decat casa.

Imi pare rau pentru ca am dezamagit-o insa m-as dezamagi pe mine daca nu as spune cum e. Plus ca e persoana care spune ca poti sa ii spui in fata ca nu se supara. Si exact astfel de persoane sunt de fapt cele care, daca le spui ceva ce nu le convine, se supara. De ce or mai zice unii sa fii sincer cu ei cand simti foarte clar ca nu le convine, e un mister pentru mine. Afiseaza asa un aer de superioritate si sentimentul ca tu gresesti spunand ceea ce simti! Proiectie la maxim! Greu.

PS: ca reminder pentru vesnica nemultumire, pun aici poezia “Multumesc” gasita pe linkedn, care pe mine ma ajuta sa nu mai fiu asa. Chiar daca postarea este pentru altcineva, care culmea, stie, insa ce te faci cu practica. Recunostinta este un muschi ce trebuie exersat. Go for it!

Elena G

Despre adevar si minciuna


Ambele dor. Dar minciuna doare mai tare. Si mai ales cand vine din partea unei persoane care spune ca nu minte. Hotul striga hotul. Ma doare cand unii oameni afirma ca sunt asa de minunati, se lauda pe sine si iti dai seama ca de fapt sunt exact invers. Numai minunati, sinceri si buni nu sunt. Chiar nu miroase a bine. E si asta tot o minciuna. Alege o cale echilibrata. Nici nu te lauda cat esti de minunat/a pentru ca nu e frumos si nici adevarat si nici nu iti pune cenusa in cap pentru cat de nenorocit/a esti si ce viata grea ai. Ca si asta tot o minciuna este. Toti avem parte de greutati dar si de mult mai multe lucruri pentru care uitam sa fim recunoscatori.

Pentru ca am mintit si eu in viata mea si am si spus adevarul, pentru ca am simtit pe pielea mea cat de mult doare o minciuna si cat de greu imi este sa o iert sau sa fiu iertata si cat afecteaza increderea, ma straduiesc sa invat din greseli si ii invat pe copii sa fie sinceri si sa spuna adevarul. Stiu ca le e frica de multe ori, pentru ca orice minciuna are consecinte mai grave, insa atunci cand imi spun adevarul, sau ceea ce simt eu ca e adevar, ca doar nu sunt infailibila, iert pe jumatate deja. Si ma straduiesc sa inteleg motivele. Intrebarea urmatoare e “de ce?”. Parca ii vad explicand. Si sa stii ca le inteleg si explicatiile. Am fost ca ei. Si ma pun in pielea lor si stiu cat de greu le este uneori si ce importanta au unele lucruri din viata lor, lucruri pe care la maturitate deja le categorisim in copilarii.

Ar trebui sa invatam de la copii sa fim sinceri. Si sa acceptam consecintele. Stim foarte bine unde duce minciuna si unde duce adevarul. Din experienta mea bitter-sweet am invatat ca adevarul e mai bun. Si nici nu strica viata asa cum strica o minciuna.

Partea buna la minciuna e ca te pune in garda. Dar atatea garzi! πŸ™‚

Elena G

Despre timp


Cand a trecut timpul? Ce mai faci? De cand ne cunoastem? Acum ceva timp… Uite, tot vorbim despre timp. Dar o data cu trecerea lui il apreciez cu totul altfel. Inainte doar ziceam ca e important insa mi-am dat seama ca nu simteam cu adevarat, mai mult ma stresam cand il aveam apoi ma stresam cand nu il aveam sau pur si simplu credeam ca am timp suficient. Nu e asa insa stii cum se zice, calitatea nu cantitatea. Oricum, nu stiam sa ma bucur intr-un mod relaxat si constient. Si sa il iau cum vine, sa il apreciez si sa il folosesc corect si bine. Poate au fost perioade cand mi-a iesit asta dar privind in urma… Azi il privesc ca pe o comoara la adevarata ei valoare. Adica sper ca fac asta.

Recent am gasit un articol pe linkedin care mi-a confirmat inca o data ceea ce am simtit si am stiut de atata timp ca cel mai pretios dar pe care il avem (pe langa iubire) este timpul. Nu am gasit articolul sa il adaug aici, chiar daca l-am cautat asa ca ramane doar sa spun pe scurt despre el. S-a facut un sondaj (nu, nu de catre cercetatorii englezi :)) )si s-a descoperit ca ceea ce vor oamenii de la un serviciu, nu mai sunt maririle de salariu, bonusurile, ore platite suplimentar sau mai stiu eu ce alte chestii trecatoare. Ci timp personal. Si resimt asta si eu. Si vad si la cei din jur. Suntem ocupati sa alergam, sa muncim, uneori nici nu mai stim pentru ce si trec zilele iar la sfarsitul saptamanii, daca avem asa ceva, cadem lati si uneori nu ne ajunge sa ne revenim. Nu ne bucuram de viata pentru ca avem preocupari mai “importante”. De parca ne ridica cineva statuie. :)) Sau cine stie, posteritatea ne va fi vieeesnic recunoscatoare…

Prin prisma jobului, sunt printre norocosii care mai are ceva timp liber. Cand vine, parca imi oxigenez creierul la munte, asa ma simt. Nu l-as da pentru nimic in lume pe bani, program prelungit sau mai stiu eu ce. At least I try not to get there again. Been there, done that too. Macar ca stiu cum e si reversul medaliei. Imi place sa mai spun cand mai vorbesc cu cineva ca degeaba ai bani daca ii dai pe doctori din cauza ca te termina munca. Sanatatea e foarte importanta mai ales cand o pierzi. :)) Da, nu pot spune ca am totul, insa ceea ce am imi ajunge. (Asta cu ajunsul am invatat-o de la buna, care este atat de fericita si recunoscatoare pentru tot ce are, nu e de mirare ca arata minunat la varsta ei. Ar fi bine sa o cunosti si tu sa te mai aduca cu picioarele pe pamant) Se tot spune sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, nu pentru ceea ce iti lipseste. Atatia ani asta am facut, m-am stresat ca tot nu aveam ceva, nu imi convenea ceva, tot timpul eram intr-o vesnica nemultumire. Bine ca m-am trezit. Oricum nu putem avea totul. Gandeste-te putin. Nici macar nu se poate face o lista cu ceea ce vrea fiecare, lista care oricum variaza pe parcursul anilor si in urma experientelor personale. Pentru ca suntem diferiti si ceea ce vreau eu pare ciudat pentru altcineva si ceea ce vrea altcineva, mie mi se pare ca vrea prea mult, etc.Β  Plus ca ne si razgandim uneori in ceea ce vrem, inainte sau dupa ce obtinem si cateodata suntem taaare dezamagiti. Oare pentru asta am investit atata energie si timp si bani si etc? Dap, si se cheama experienta. Cum am putea sti ce vrem pana nu experimentam ceea ce nu vrem? De obicei vrem ce ne lipseste insa ceea ce ne lipseste cu adevarat sunt chestii simple care aduc o bucurie plina in suflet. Acesta ar fi un criteriu de selectie a dorintelor: daca simti ca ti se umple inima de bucurie, fa-o, daca nu, mai asteapta. Uneori nici nu stim ce vrem. Dar ne pierdem in detalii.

Dupa cum vezi, a ajuns si cel care a scris articolul la concluzia ca nu se merita. Ca pana la urma ce ai? O viata. Asta cu relaxarea si o atitudine de multumire pentru ce ai am mai invatat-o si de la un batranel tare simpatic din Londra si mi-aduc si acum aminte ca imi ziceam ascultandu-l, mai, sa stii ca are dreptate. E adevarat ca muncise sa ajunga undeva insa inainte sa moara prematur, caci simtea el ceva, s-a oprit, si-a facut calculele si s-a retras in asa fel incat sa se declare multumit si evident sa isi prelungeasca viata. Nu era dator si ceea ce avea, ii ajungea sa se bucure de calitatea vietii si sa si respire. Uite ca am invatat si eu ceva de la el. O atitudine cu totul noua si un fel de a vedea viata altfel decat cum fusesem eu crescuta si vazusem in jur. Si acum, cu repretuirea timpului personal, ca e la moda, cu simplitatea vietii si actiunile care se fac pentru a se ajunge acolo, toate se leaga, cel putin pentru mine si cel putin in teorie. In practica, mai vedem. Presupun ca pentru fiecare om este un proces foarte personal si fiecare vede in felul sau viata, dar acum, pe bune, nu-i asa ca timpul personal e cel mai pretios? Uita-te in oglinda si da-ti un raspuns. Si nu minti. Ca pe tine te minti. Sau cum imi place sa zic copiilor: dintre toate pe care le faceti, cel mai mult urasc minciuna. Asa ca mie imi spui adevarul, oricare ar fi el. Si sa stii ca esti pe jumatate iertat/a. I will choose honesty over perfection every single time. So…what’s your honest answer? ;))