That Is The Question

Titlul are legatura cu articolul pe care te invit sa il citesti. Mi-a placut ca a fost scris simplu, pe intelesul tuturor. Cel putin asta e parerea mea. Si oricum, de multe ori in viata ne complicam aiurea. Ia ce rezoneaza cu tine de aici. Un text frumos scris, mai ales cand bordeaza ceva serios, e ca o boare de aer proaspat.

Despre a fi singur sau a fi intr-o relatie

Elena G

Despre timp

Cand a trecut timpul? Ce mai faci? De cand ne cunoastem? Acum ceva timp… Uite, tot vorbim despre timp. Dar o data cu trecerea lui il apreciez cu totul altfel. Inainte doar ziceam ca e important insa mi-am dat seama ca nu simteam cu adevarat, mai mult ma stresam cand il aveam apoi ma stresam cand nu il aveam sau pur si simplu credeam ca am timp suficient. Nu e asa insa stii cum se zice, calitatea nu cantitatea. Oricum, nu stiam sa ma bucur intr-un mod relaxat si constient. Si sa il iau cum vine, sa il apreciez si sa il folosesc corect si bine. Poate au fost perioade cand mi-a iesit asta dar privind in urma… Azi il privesc ca pe o comoara la adevarata ei valoare. Adica sper ca fac asta.

Recent am gasit un articol pe linkedin care mi-a confirmat inca o data ceea ce am simtit si am stiut de atata timp ca cel mai pretios dar pe care il avem (pe langa iubire) este timpul. Nu am gasit articolul sa il adaug aici, chiar daca l-am cautat asa ca ramane doar sa spun pe scurt despre el. S-a facut un sondaj (nu, nu de catre cercetatorii englezi :)) )si s-a descoperit ca ceea ce vor oamenii de la un serviciu, nu mai sunt maririle de salariu, bonusurile, ore platite suplimentar sau mai stiu eu ce alte chestii trecatoare. Ci timp personal. Si resimt asta si eu. Si vad si la cei din jur. Suntem ocupati sa alergam, sa muncim, uneori nici nu mai stim pentru ce si trec zilele iar la sfarsitul saptamanii, daca avem asa ceva, cadem lati si uneori nu ne ajunge sa ne revenim. Nu ne bucuram de viata pentru ca avem preocupari mai “importante”. De parca ne ridica cineva statuie. :)) Sau cine stie, posteritatea ne va fi vieeesnic recunoscatoare…

Prin prisma jobului, sunt printre norocosii care mai are ceva timp liber. Cand vine, parca imi oxigenez creierul la munte, asa ma simt. Nu l-as da pentru nimic in lume pe bani, program prelungit sau mai stiu eu ce. At least I try not to get there again. Been there, done that too. Macar ca stiu cum e si reversul medaliei. Imi place sa mai spun cand mai vorbesc cu cineva ca degeaba ai bani daca ii dai pe doctori din cauza ca te termina munca. Sanatatea e foarte importanta mai ales cand o pierzi. :)) Da, nu pot spune ca am totul, insa ceea ce am imi ajunge. (Asta cu ajunsul am invatat-o de la buna, care este atat de fericita si recunoscatoare pentru tot ce are, nu e de mirare ca arata minunat la varsta ei. Ar fi bine sa o cunosti si tu sa te mai aduca cu picioarele pe pamant) Se tot spune sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, nu pentru ceea ce iti lipseste. Atatia ani asta am facut, m-am stresat ca tot nu aveam ceva, nu imi convenea ceva, tot timpul eram intr-o vesnica nemultumire. Bine ca m-am trezit. Oricum nu putem avea totul. Gandeste-te putin. Nici macar nu se poate face o lista cu ceea ce vrea fiecare, lista care oricum variaza pe parcursul anilor si in urma experientelor personale. Pentru ca suntem diferiti si ceea ce vreau eu pare ciudat pentru altcineva si ceea ce vrea altcineva, mie mi se pare ca vrea prea mult, etc.  Plus ca ne si razgandim uneori in ceea ce vrem, inainte sau dupa ce obtinem si cateodata suntem taaare dezamagiti. Oare pentru asta am investit atata energie si timp si bani si etc? Dap, si se cheama experienta. Cum am putea sti ce vrem pana nu experimentam ceea ce nu vrem? De obicei vrem ce ne lipseste insa ceea ce ne lipseste cu adevarat sunt chestii simple care aduc o bucurie plina in suflet. Acesta ar fi un criteriu de selectie a dorintelor: daca simti ca ti se umple inima de bucurie, fa-o, daca nu, mai asteapta. Uneori nici nu stim ce vrem. Dar ne pierdem in detalii.

Dupa cum vezi, a ajuns si cel care a scris articolul la concluzia ca nu se merita. Ca pana la urma ce ai? O viata. Asta cu relaxarea si o atitudine de multumire pentru ce ai am mai invatat-o si de la un batranel tare simpatic din Londra si mi-aduc si acum aminte ca imi ziceam ascultandu-l, mai, sa stii ca are dreptate. E adevarat ca muncise sa ajunga undeva insa inainte sa moara prematur, caci simtea el ceva, s-a oprit, si-a facut calculele si s-a retras in asa fel incat sa se declare multumit si evident sa isi prelungeasca viata. Nu era dator si ceea ce avea, ii ajungea sa se bucure de calitatea vietii si sa si respire. Uite ca am invatat si eu ceva de la el. O atitudine cu totul noua si un fel de a vedea viata altfel decat cum fusesem eu crescuta si vazusem in jur. Si acum, cu repretuirea timpului personal, ca e la moda, cu simplitatea vietii si actiunile care se fac pentru a se ajunge acolo, toate se leaga, cel putin pentru mine si cel putin in teorie. In practica, mai vedem. Presupun ca pentru fiecare om este un proces foarte personal si fiecare vede in felul sau viata, dar acum, pe bune, nu-i asa ca timpul personal e cel mai pretios? Uita-te in oglinda si da-ti un raspuns. Si nu minti. Ca pe tine te minti. Sau cum imi place sa zic copiilor: dintre toate pe care le faceti, cel mai mult urasc minciuna. Asa ca mie imi spui adevarul, oricare ar fi el. Si sa stii ca esti pe jumatate iertat/a. I will choose honesty over perfection every single time. So…what’s your honest answer? ;))

 

 

Despre copii si pomi…laudati

Intr-o zi ma intreaba o mamica ce scoala recomand pentru copilul ei care peste 2 ani trebuie sa intre in sistem. Brr…urat suna, in sistem, dar cam asa e. Deja era stresata. Si m-a mai intrebat care e diferenta intre copiii de la scoala de stat si cei de la o scoala particulara. Pai, sunt toti copii. Nu am experienta scolii private insa sunt plusuri si minusuri de ambele parti. Pana la urma alegi ce iti convine tie la acel momen. Cam asa sta treaba. I-am spus parerea mea sincera. Din punctul meu de vedere ar trebui facute liste. Una pentru stat si alta pentru particulara. Chiar si o a treia, pentru home schooling. Trebuie sa le cantaresti apoi foarte bine pe toate si dupa aceea sa alegi. Si mai ales sa iti cunosti bine copilul si sa fii atent/a la el. Trebuie sa iti folosesti bunul simt, intuitia, ratiunea si echilibrul, atat cat se poate omeneste (se poate gresi insa se poate si repara) in asa fel incat sa stii ca pentru “n” ani, copilul tau este pe maini bune.  Sa te uiti cu atentie la lista, sa sondezi terenul cu scolile pe care le vizezi, particulare sau de stat, forumurile, sa iei temperatura ca sa zic asa, sa stai de vorba cu mamicile si taticii, invatatoarele. Si sa faci asa cum crezi tu ca e cel mai bine pentru copilul tau. E usor pentru altcineva sa dea sfaturi si sa creada ca el/ea stie cel mai bine dar doar parintele stie. Decizia ii apartine si i-am dat un sfat pentru ca m-a intrebat. Oricum, se pare ca vorbele mele i-au adus o perspectiva noua pe care nu o vazuse pana acum, chiar daca a vorbit si cu alte persoane. Ma laud acum. 😛 Daca se intampla acelasi lucru si pentru tine ca citesti postarea, ma bucur.

Continuand discutia, stiu ca eu nu as alege pomul laudat. M-am fript de multe ori si am vazut ca pomul nu e chiar asa de bun asa ca i-am spus sa nu se ia dupa vorbe. Am insistat insa sa isi cunoasca bine copilul si sa vada mai ales cu ce invatatoare rezoneaza, este compatibil. Poate fi o invatatoare excelenta insa daca copilul nu are chimie cu ea, atunci trebuie sa te gandesti foarte serios sa ii schimbi invatatoarea. Si nu, repet, nu e neaparat vina invatatoarei. Trebuie sa stii foarte bine ce copil ai, nu sa crezi ca ai, si sa nu vezi realitatea. Decizia de a-l muta nu trebuie luata dupa cateva zile de mers la scoala, trebuie sa lasi ceva timp sa te convingi. E o perioada de adaptare la fiecare, nu numai la copil asa ca fii realist(a). Si vei sti cand ai luat hotararea corecta, in momentul in care copilul se schimba in bine cu altcineva. Un copil trebuie sa fie fericit. Nu sa fie lenes, nu zic asa, ci pur si simplu sa ii fie drag sa mearga la scoala, sa isi iubeasca invatatoarea si sa invete cat poate el de bine. Pentru mine conteaza aceasta compatibilitate, poate si din perspectiva faptului ca daca as fi fost in locul mamei, as fi ales alta invatatoare pentru mine. Nu zic ca nu a fost o invatatoare foarte buna si exigenta, nu ii neg pregatirea insa caracterul in modelarea micilor inimi a lasat de dorit. Am suferit multa nedreptate si incorectitudine, am simtit pe pielea mea atitudinea partinitoare si o fatarnicie a faptelor incat acum, uitandu-ma in urma, mi se face pielea gaina. As fi fost mai fericita daca era altcineva.  Pentru un copil e important acest lucru si toti am fost copii la un moment dat. Daca invatatoarea e mai dura, exigenta la anumite materii si vrea sa scoata olimpici, foarte bine. Insa daca iti stii copilul un sensibil si cu aplecare spre altceva, ca parinte, s-ar putea sa gresesti. Dar ce zic eu, tu stii cel mai bine. Putina atentie si bun simt si intuitie, ca om matur, nu strica sa fie folosite pentru propriul copil atunci cand faci alegeri pentru el. S-ar putea sa iti multumeasca mai tarziu. Sau sa iti scoata ochii. :)) Si nu exagerez. Conteaza foarte mult alegerile parintilor pentru proprii copii si oricum ar alege, tot ajung la scos ochii. Dar de ce sa se ajunga acolo?

Oricum, ceea ce am vrut sa scot in evidenta e ca nu pot face recomandari privitoare la cineva/ceva. Mi-am luat-o urat si acum suflu si in gheata. 🙂 E strict parerea mea daca vorbesc despre ceva si intotdeauna spun acelei persoane care imi cere sfatul ca nu trebuie sa se ia dupa ce zic eu ci sa isi faca propria parere. S-ar putea ca pentru mine o situatie si o persoana sa fie minunate (si explic ce si cum pentru a intelege parerea mea, si ma repet daca nu se intelege – asta e defect profesional si natural si cateodata mi se zice ca nu trebuie sa explic ca doar nu e copil persoana din fata mea, doar ca o fac fara rea vointa, asa m-am obisnuit. Daca cineva imi cere sa explic, ma apuc sa o fac cu lux de amanunte dar sper simplu, exagerand uneori si venind cu un exemplu mai extrem, dar daca mesajul se clarifica e bine) insa pentru altcineva sa fie exact invers. Si vice-versa. Si nu e gresita nici una. Pentru ca suntem oameni si suntem diferiti. 🙂 Si atata timp cat nu iti impun cu sila o parere, atunci raspunde-mi la fel. Iar daca cumva ajungi la aceeasi parere cu mine, in cele din urma, sau ajung eu la aceeasi parere cu tine, nu putem decat sa ne bucuram impreuna. De aceea exista comunicare si pana la urma lucrurile se aseaza cum trebuie, chiar daca dureaza ceva. Ai incredere. Asa imi zic si mie insami.

So, let’s agree to disagree. 🙂

Mai bine prea tarziu decat niciodata