Tag Archives: amintire

Carte postala


Azi am verificat cutia postala, dupa mai multe zile, pentru ca imi zic, lasa sa se mai adune. Si ce am gasit? Printre hartii si fluturasi cu care deja m-am obisnuit, am dat de o carte postala, o vedere, cum ii mai zic eu. Stiam ca trebuie s-o primesc, Krasimira nu a putut tine secretul. Chiar eram curioasa initial, pentru ca imi ceruse adresa. Si adresa de mult nu se mai cere. Imi zisese ca voi primi ceva, dar alte amanunte nu si ma gandeam ca o fi vre-un pachet. Nu am intrebat, pentru ca nu se cade. Apoi, cateva zile mai tarziu ma intreaba daca am verificat cutia postala si se desconspira ca mi-a trimis o vedere. M-am simtit asa de bine cand mi-a zis si mi-a rascolit amintirile.

A fost intr-o zona mirifica din Muntii Apuseni si in satul Mandra, pentru cine dorea, se puteau achizitiona si trimite cu timbru oriunde in tara, carti postale. A facut asta cand era mica, demult, asa ca nu a ratat ocazia sa reinvie un obicei uitat dar atat de frumos. A fost un gest deosebit ca s-a gandit sa imi trimita. Ca stiu ca nu se trimite la oricine, de obicei te gandesti la cineva drag. Mi-a facut o surpriza mi-nu-na-ta! πŸ’—

Asa mi-am amintit ca faceam si eu, cand plecam in tabere. Bine, in acele vremuri, cam toata lumea avea acest obicei. Alta cale de a arata pe unde ai calatorit nu era. Pozele se faceau cu fotografi ambulanti in zonele turistice, erau ceva special si dura un pic pana iti ajungeau in mana. Mai aveai cartile postale. Era o placere deosebita sa le aleg si apoi sa cumpar timbre. Uneori, mai rar, aveau deja timbre preplatite. Trebuia sa ma gandesc la cine trimit si mai ales sa am carnetelul cu adrese. Bunicii erau intotdeauna pe lista, cativa prieteni din acele timpuri si cate vreo profesoara draga, la care trimiteam pe adresa scolii. Cum zicea si Krasimira, trimiteam si apoi urmaream sa vedem daca ajunge inaintea noastra/mea sau in acelasi timp cu noi/mine sau dupa noi/mine. Apoi a trecut timpul si am incetat sa mai trimit vederi insa am si acum o colectie deosebita si numeroasa acasa. Pentru ca aveam obiceiul sa iau si pentru mine, sa am amintire. Plus ca toate vederile primite le-am pastrat.

Acum am devenit nostalgica si ce crezi, mi-a deschis apetitul. Mi-am propus ca de acum incolo sa reincep sa fac asta si sper doar ca cei care le vor primi sa se bucure la fel de mult cum m-am bucurat si eu acum. Un telefon audio sau video, poze facute cu telefonul nu sunt ceva palpabil. Insa o vedere va ramane acolo, pitita intr-o carte, printre filele inimii. Cu cateva cuvinte scrise pentru cineva special. O amintire frumoasa dintr-un loc frumos, de la cineva care te are aproape. Tu pe unde te vei duce anul acesta si cui vei trimite o carte postala?

Elena G

In Ajun de Mos Nicolae


Uite cum ma emotionez eu! Azi am facut curat, am spalat si am impodobit casa de sarbatori. Sunt foarte incantata. Ma simt asa bine cand e curat si cumva ma pregatesc pentru ziua de maine, pentru ca e o zi frumoasa si speciala pentru noi toti, copiii. (wink!) Am o cutie cu ornamente de Craciun cu diverse obiecte luate de-a lungul timpului, nu foarte multe pentru ca intr-adevar imi place mai simplu si le tot folosesc pe aceleasi. Am si cateva facute prin tehnica origami, de catre o prietena, Georgiana. Daca le-as pierde pe toate, singurele dupa care as plange ar fi stelutele si bradul de la ea pentru ca le-a facut cu drag pentru mine. Dar toate sunt frumoase si fac parte din traditia impodobitului casei de sarbatori.

Dupa ce am terminat, am invitat-o pe buna sa imi vada casa, ca sa ne bucuram ambele de luminite si alte minunatii, pe un fundal cu cantece de iarna. Cu ocazia asta a vazut si chitara. O am din liceu, cand am invatat sa cant si am muuulte amintiri frumoase legate de ea. A calatorit cu mine pe unde am mai fost, in strainatate, la munte, la mare, in tabere, ce mai, daca ar putea vorbi, ar avea de spus multe povesti. Ma bucur ca mai stiu ceva si constat ca degetele mele au memorie insa tot trebuie sa reiau multe. Pentru perioada aceasta am in caietele de chitara atatea colinde, ca am zis ca trebuie sa le cant. Daca tot m-am laudat bunei, in seara aceasta i-am facut un mic concert. Cu mici poticniri, am colindat-o cu unul din colinde, care imi este atat de drag! β™₯️ Il cantam cand eram la liceu, cu sora si cu mama mea, la trei voci. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile si alte minunatii sa inregistrezi si tare mult mi-ar placea sa dau timpul inapoi, sa o fac. Insa daca cumva viata ne aduce impreuna, musai sa refacem cantecul si sa il inregistram. Colindul se numeste “Acum coboara seara!” si nu stiu de unde este, stiu doar ca este minunat. M-am emotionat pentru ca mi-am adus aminte de acele momente cand l-am cantat si am colindat cu el, impreuna cu sora mea. E mai greu de descris.

Apoi hai sa mai cantam. Ma uite prin caiete si ce crezi, nu se poate seara cu chitara fara “Andrii Popa”. Am inceput sa cant, si buna cu mine. Ce bucurie! Trebuie sa mai facem asta, a fost o seara incarcata de energie pozitiva, de liniste, de simplitate. O seara minunata in care lacrimile sunt doar de bucurie!

Elena G

Amintiri din gradinita (ADG) 1: Sunt foarte suparata!


Intr-o zi, la ora pranzului, cand toti copiii se culca pentru a mai creste 1 cm sau nu, pentru ca unii pleaca acasa si nu dorm, se culca in patut si Iris. Iris e o pretioasa cu personalitate, simpatica precum o veverita si foarte isteata care te poate scoate din calmul zen imediat. E o incapatanata pe cinste. Dupa ce toti s-au culcat, inclusiv ea, o vad la un moment dat sculandu-se si stand in fund pe patut.

– Iris, culca-te la loc! De ce nu dormi? intreb eu.

– Sunt suparata! raspunde ea. Daca era peltica ar fi fost haios intr-un anumit fel dar si asa, la 3 ani ai ei, tot haioasa e. Si se uita cu o privire, se incrunta asa urat, parca ar vrea sa te omoare.

De ce era suparata nu m-am lamurit pentru ca nu a stiut sa raspunda. O conving sa se intinda totusi. Dupa o vreme o vad iar in capul oaselor, acum si incaltandu-se.

– Iris, nu te incalta ca nu pleci nicaieri. Unde sa pleci? Culca-te.

– Sunt foarte suparata!

A trebuit sa plec la o sedinta insa cand m-am intors, suparata sau nesuparata, Iris adormise.

Sfarsit

Sau nu

Elena G

O amintire fericita


Candva am descoperit piesa aceasta, cu mult inainte de acest an si eram foarte fericita. Pluteam si credeam ca sunt cu adevarat iubita. Si iubeam cu o naivitate copilareasca si fara nici o pretentie, asa cum credeam ca trebuie sa fie iubirea adevarata. Fara sa ceara, doar sa ofere. Nu ma interesa nimic decat sa dau. Credeam ca iubind e suficient si ca va fi asa puternica iubirea mea incat sa celalalt sa o simta si sa o vada. Aveam rabdare, iertam lipsa, neatentia, neimplicarea, neocrotirea, nedaruirea, lipsa faptelor pentru ca iubeam si gaseam scuze. Am vrut de multe ori sa plec insa credeam ca nu trebuie sa renunt atunci cand iubesc. Pentru cel mai mic strop de atentie mi se deschidea toata inima si uitam totul. A ales el calea cea mai simpla in iubire, a plecat. Am inteles ca poti iubi fara sa fii iubit, fara sa ti se raspunda. Si mi-am imbratisat inima ranita si am acceptat.

O amintire


Se pare ca trebuie sa fac un lucru de doua ori, ca sa iasa bine. Am scris pana acum un articol asa de drag mie si l-am pierdut, pentru ca internetul nu a vrut. Nu ma pot pune cu el. Dar parca as fi ca in bancul cu Dumnezeu care a creat intai barbatul si apoi femeia. Trebuia si eu sa fac o ciorna mai intai. ;))

Sa trecem si la lucruri serioase acum. Citind azi diverse, am dat peste un articol care mi-a trezit o amintire tare veche, din copilaria mea, pe care nu credeam ca o mai am, dar uite ca era acolo, undeva, ascunsa bine printre alte amintiri. Articolul “vinovat” se numeste “Patrimoniul uitat: bisericile de lemn din Romania” si m-a dus cu gandul la o manastire deosebita pe care am vizitat-o demult, cand eram prin scoala generala, impreuna cu mama si sora mea. Eram prin zona si prin cineva de acolo, am ajuns noi, calatoarele, la Manastirea Dintr-un Lemn. Se numeste asa pentru ca povestea spune ca un cioban de prin partea locului a visat Icoana Maicii Domnului ascunsa intr-un stejar. Si trezindu-se, a cautat el copacul si taindu-l, a dat peste icoana. Pe locul acela a construit el o bisericuta folosind doar trunchiul stejarului. De aici si denumirea “dintr-un lemn”. πŸ™‚ Daca ti-am trezit curiozitatea, cauta aici si aici si oriunde pe google informatii mai multe.

Mi-aduc aminte si acum ce mirate eram noi, copii fiind, de cum poate fi construita o bisericuta dintr-un singur trunchi de copac. Abia asteptam sa vedem si cu mintea noastra ne inchipuiam ceva asemanator cu bisericile clasice. Dar nu mica ne-a fost mirarea si dezamagirea cand am vazut-o. Era asa de mica si de neagra! πŸ™‚ In fond, cat de mare putea fi o biserica construita dintr-un copac? Nu mai vazusem niciodata asa ceva dar a compensat cu zona in care era asezata. Acum stiu de ce era asa dar ce vrei, minte de copil. Mi-as dori sa am iar ocazia sa o vad si mi-as dori sa o regasesc in documentar. Daca nu e, nu-i bai, stiu ca sunt mai Β mult de 20 de biserici de lemn in tara asta frumoasa si toate merita vizitate si pastrate. Documentarul ramane oricum o valoare si ma bucur ca a fost realizat. Dar daca e bisericuta, iti dai seama ce m-as bucura! Eu ma gandesc si ma razgandesc de mai multe ori pana pe 15 aprilie, dar daca iei tu revista poate imi spui si mie daca este mentionata. Si multumesc in avans pentru gest.

Ma bucur de asa amintire si sper sa am ocazia sa ajung la cateva sau chiar la toate manastirile din film si nu numai. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, am vazut chiar destule manastiri de lemn dar e loc de mai mult. Pun si eu pe harta cateva, din cele de care imi aduc aminte ca le-am vizitat: biserica inimii mele, din parcul Tabacarie, Constanta, biserica de lemn din parcul Titan, Bucuresti, manastirea Doamnei si manastirea Sf. Ilie din Toplita, biserica din lemn din Bilbor. Trebuie vizitate, pentru pacea pe care ne-o aseaza in inima, pentru locurile atat de potrivit alese si atat de intime, pentru viata simpla pe care o evoca, pentru intoarcerea la radacini. Iti doresc sa ai parte de multe calatorii (sunt una din bucuriile singurei vieti pe care o avem) si sa ajungi la patrimoniul uitat al Romaniei. La cat mai multe amintiri frumoase, ascunse in minte si in inima…