Tabara de haiducie

Duminica am venit dintr-o tabara cu totul si cu totul deosebita si dorinta mea este sa mai particip. Este o tabara peste care am dat intamplator pe fb si mi-a atras atentia inca de la inceput. Citind explicatiile, am vazut ca este exact ce imi doresc sa fac de mult timp si ce ma pasioneaza. “Reziliență, anduranță, precizie tehnică și gândire tactică”, citez din descriere, adica supravietuire. Daca te pasioneaza si pe tine asa ceva sau iti doresti sa experimentezi, sa inveti, sa te reconectezi la tine si la natura, sa iti testezi limitele si sa simti ca a trecut o luna nu 3 zile, eventual sa vrei sa revii, asa cum vreau eu, te invit sa citesti aici si sa il urmaresti pe Eugen Sechila, cel care face astfel de tabere, pe acest site. Despre el nu voi scrie pentru ca sunt destule materiale pe yt, g, fb care sa te lamureasca. L-am cunoscut aceste 3 zile si asa cum il vezi online este si in realitate. Mi-a placut mult de el si ma bucur ca face parte acum din cercul meu de cunostinte. In ciuda sau poate tocmai datorita ororilor pe care le-a experimentat prin prisma meseriei, este un om cu coloana vertebrala, realist si credincios. Si calm. Care a condus cu intelepciune oameni veniti din toate colturile tarii, din strainatate, de varste foarte diferite, dar animati de idealuri comune.

In tabara am avut parte de multe aventuri, am punctat toate activitatile din program, dar cateva mi-au mers la inima in mod deosebit. Si nu am cuvinte suficiente sau potrivite ca sa le recomand asa cum trebuie. M-au impresionat cel mai mult deplasarile pe teren ostil, insa ele nu sunt obisnuite. Sunt deplasari in care te prinde noaptea in padure si mergi ore intregi pana aproape sau dupa miezul noptii. Se merge in sir indian, in liniste si fara nici o sursa de lumina artificiala, poate doar 1-2 minute pentru a studia harta din cand in cand. Se merge ascultand sunetele naturii, se merge uneori doar in sunetul pasilor si bataile inimii, se merge sub un cer instelat sau innorat, se merge sub o luna frumoasa care lumineaza totul in jur intr-un mod feeric, se merge ascutindu-ti simturile amortite de zgomotul fara fond al oraselor. Luna a fost in crestere zilele acestea si am prins-o aproape plina (pentru ca abia azi e luna plina) si rotunda si foarte, foarte luminoasa. Natura in lumina lunii se cuprinde cu ochii si cu inima. Orice cuvinte ar fi de prisos. Am traversat rauri, am urcat si am coborat, am trecut prin poieni si prin paduri, ne-am agatat in salcami cu spini si muri enervanti, am calcat in noroaie si baltoace, ne-am bagat in lastaris, am trecut pe langa stani si ne-au latrat cainii (aici chiar mi-a fost frica). Dar a fost minunat.

Conditionarea fizica si morala a fost alt punct care mi-a cazut bine. Miscarea pentru mine este esentiala insa recunosc ca am o lene, uneori, de ma doare. Dar cel mai bine ma simt cand ma misc, cand merg, cand fac un efort fizic. Aceasta completata si cu conditionarea morala, cu povesti ale unor oameni care au trecut prin incercari la care nu cred ca ar mai fi multi in stare, zic eu, completeaza armonios un om. Compasul moral e peste conditionarea fizica.

Noțiuni de reziliență și autonomie individuală, de familie și de obște sunt ceva la care ma gandesc de cand ma stiu, bine, nu puse in aceste cuvinte. Partea cu familia si obstea am constientizat-o mai tarziu pentru ca prin prisma felului meu, introvertit, conform MBTI, dar poate ma insel, am lumea mea si asta e suficient. Sau nu, dupa cum descopar uneori. Oricum, rezilienta si autonomia individuala sunt foarte importante pentru mine si acesta a fost alt punct care mi-a mers la inima.

Studiul terenului si topografia tactica reprezinta o necunoscuta si ma bucur mult ca am invatat despre asta. Dar descopar ca nu pricep, cu toate ca Eugen a explicat foarte bine, am facut si practica. Dar ce vrei, imi ia timp. Da-mi o harta a oricarui oras din lume si ma descurc foarte bine, fara sa intreb pe nimeni sau foarte rar. Dar in natura sunt oarba de un picior si schioapa de un ochi. Totusi mi-a deschis ochii cursul acesta si acum vad altfel o harta geografica. S-a mers in detaliu pana la metru, pentru ca ne-a predat asa cum se face pentru lunetisti. Ar trebui sa ma descurc excelent in padure cu o asemenea harta, insa inca nu. Dar mai am o speranta. :))

Peste toate a fost focul cu lumina si caldura lui care ne-a adunat pe toti ca un bunic jovial si plin de intelepciune. E fascinant sa il privesti, sa te incalzesti si sa stai la povesti. Asa ne-am dat ragaz sa ne cunoastem.

Am plecat din tabara sanatoasa, in ciuda dormitului afara, cu picioare reci, am plecat cu un buzunar plin de leurda culeasa din padure, am plecat franta de oboseala insa cu un tonus aparte si liniste in inima. Nu stiu ce imi rezerva viitorul insa tabara aceasta nu o voi uita niciodata.

Mai jos ai cateva imagini care imi vor pastra amintirile mai bine, atunci cand ma voi uita peste ele. 🙂

Elena G

Dor de duca si inapoi

Stiu ca tot pamantul e plin de locuri frumoase. Bine-nteles ca cel mai frumos e in tara mea si asa va ramane pentru mine pana mor. Dar ma bucur intotdeauna cand am ocazia sa vad si altceva. Am senzatia ca am fost candva o tiganca, asa un dor de duca mi se face uneori incat chiar trebuie sa plec undeva. Nu conteaza unde, o iesire sa fie. Si cand nu pot exact atunci cand imi doresc din toata inima, asa greu imi e! 🙂 Se spune ca trebuie sa ai rabdare, uneori am, alteori mai putin.

De curand mi-a fost dat sa ajung prin Bulgaria si Macedonia. Bulgaria sa zicem ca o mai stiam, ca multi altii, ca doar e vecina. De la Bucuresti sau Constanta nu e chiar asa departe. In orice caz, merita vazuta, e surprinzatoare. Dar acum am ramas impresionata de Macedonia si Skopje. E o tara mai putin cunoscuta dar tocmai acest lucru imi place. Imi plac locurile care nu sunt asa aglomerate si vizitate pentru ca au o energie curata, o carisma anume, o frumusete deosebita, nealterata. Din pacate nu am putut stat si vizita foarte mult dar ce am vazut mi-a placut foarte mult. Skopje, capitala Macedoniei e un oras “nou”, din cauza ca in 1963 s-a daramat la cutremur si a fost refacut. Si se cunoaste. Totul e mai nou, aerisit, linistit, curat. Nu arata ca o capitala, nu este foarte mare, mai mult ca Brasovul aduce. E inconjurata de munti, are o cetate impresionanta pe care am admirat-o din masina, are piata Alexandru cel Mare care iti scoate un “wow”, un munte frumos, cu cruce in varf si de unde ai o panorama superba asupra orasului, si ziua si noaptea, e locul unde s-a nascut Maica Tereza si probabil multe altele care trebuie descoperite. Pentru o vacanta relaxanta merita sa ajungi acolo si sa stai macar 3-5 zile, daca nu chiar o saptamana. Nu ai cum sa nu te incarci pozitiv.

Pentru cei care nu stiu pe unde sa mai calatoreasca, le recomand acest loc si sper sa aiba aceeasi surpriza placuta, asa cum am avut si eu.

Down Under: Whale Watching (IV)

Privitul balenelor, ce activitate interesanta! Ca si privitul pasarilor si a altor vietuitoare, cu sau fara picioare. Au englezii astia o atractie spre privit animalele, ceva nemaipomenit, domnule. 🙂 Adevarul e ca si eu stau sa privesc… cum trec masinile pe langa mine, blocurile, oamenii si natura, cand ajung in mijlocul ei. Dar asa au ei activitate de sine statatoare, sa te duci sa privesti balene. Cum as privi eu delfinii la Marea Neagra, cu toate ca inca nu am vazut unul. Si doar sunt nascuta la malul marii (nici chiar pe plaja dar intelegi tu) si uite ca in atatia ani de trait in Constanta nu am vazut unul macar. Exceptand Delfinariul dar acolo nu se pune pentru ca delfinii aceia nu sunt liberi. De fapt as putea privi ursi, daca mai gasesc ceva prin munti. Bare watching? Anyone? … No? Bear watching?… No? Your choice…not. :))

Sa revin. O asemenea activitate nu trebuie ratata. Si cum in Gold Coast se face asta si era si sezonul, am zis hai s-o facem si pe asta. Sa nu regret ca nu am vazut ceva atat de frumos. Pentru acest lucru a trebuit sa ma scol devreme pentru ca balenele au si ele programul lor. La pranz trag un pui de somn si nu le mai vezi. 😉 Imbracata bine pentru vant si frig, ca in largul Oceanului Pacific e destul de frig, am purces la drum cu  ai mei. Aveam noi un voucher de reducere (sa stii ca privitul balenelor costa si inca destul de mult) si am zis sa incercam sa vedem un pestisor. Ajungem noi undeva in Gold Coast la unul din locurile de imbarcare, plin de iachturi si intrebam. Neah, astia nu primeau voucherul nostru dar ce-a fi daca am lua ceva mi scump si sa intram si la Sea World. Nope, thank you. Noi vrem doar balene, da? Atat.

Incercam in alta parte, tot asa plin de iachturi care mai de care, asa frumoase si albe si curate. Chiar si apa era curata la mal. :)) Nici macar un fir de matasea broastei, ceva acolo. sau un pahar de plastic. M-am uitat special, sa vad daca gasesc ceva. Era atat de curat incat umblau pestii la suprafata. Asta e un indiciu de nepoluare. Apa era asa limpede ca pe pontoane vedeai pestii cum se plimba. La intoarcere chiar am asistat la hranirea lor, o familie cu copil a facut asta si era chiar dragut sa vezi asa ceva, cum se ingramadesc pestii si ce vanzoleala fac. ;))

Sa revin, ajungem noi la alta statie, sa zic asa, si ii arat doamnei voucherul. Si cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, ea ne spune: dar am ceva mai bun pentru voi. Si ne arata o contra-oferta mai buna si cu informatia ca vaporasul pleaca imediat, daca ne hotaram. Mai incape vorba. Ne-am hoatarat pe loc, doamna a sunat la vapor sa ne astepte si pe noi un pic si gata, dusi am fost. Ce incantata am fost! Totul s-a intamplat asa repede dar asa de frumos si bine, de nici nu imi venea sa cred. Domnule, cand e sa se intample, se intampla, asa deodata, si se intampla minunat de bine. 🙂

Asa incepe marea noastra aventura pe ocean la cautat balene. Sa fiu sincera, cand ma gandesc la cat e oceanul de mare, deodata balenele chiar devin greu de gasit. Si e ceva de cautat, nu gluma. Dar plimbarea cu totul e superba. Merge vaporasul asta tot inainte si lasam in spate orasul, celelalte vapoare, iachturi si barcute, admiram insulele si plajele pe langa care trecem pana deodata totul se micsoreaza si ma trezesc mica,mica pe un vapor care pare si el mic si oceaaaaaaaaaaaaaaaaaaanul. Wow! Admir niste nuante de albastru atat de frumoase ca imi taie respiratia. By the way, ti-am zis ca acum sunt blue? Noua mea culoare preferata e albastrul, cu toate ca acum cativa ani nici nu as bagat-o in seama. Nu o placeam ca de, aveam alte preferinte. Imi placea turcoazul insa, ca nuanta de albastru. Imi va placea intotdeauna turcoazul oricum dar si albastrul. Pai la cat albastru vezi, in cate nuante il vezi, nu ai cum sa nu il iubesti. Si oceanul are niste culori splendide. Uite in poze ce frumos e si zi-mi daca nu iti place! Si stai linistit/a ca nu se stie ce culoare imi va placea peste o vreme, nu raman la albastru. Doar sunt atatea culori, le iau pe toate la rand. :))

Avem si ghid pe vapor, care ne spune unde e o balena si alte info. Ei cica au un elicopter care surfoleaza zona si ii anunta unde sunt balene ca sa ne putem ghida mai usor. Si uite asa vedem intai o mamica cu puiul ei, pe care o lasam la un moment dat in pace, ca asa e frumos, apoi mergem mai in larg sa cautam. Am senzatia ca e mai usor sa gasesti acul in carul cu fan decat o balena in ocean. :)) Si in cele cca 4 ore reusim totusi sa vedem vreo 5-7, nici eu nu mai stiu ca nu le-am numarat. Ceea ce inseamna ca e o zi buna, pentru ca e posibil sa mergi in larg si sa nu vezi nici una. Cel mai mult imi placea nu neaparat cand aparea ci mai ales jetul acela de aer pe care il expira si e ca si cum ai vedea un fel de geyser (hai, cauta repede pe google daca nu stii ce e ala, rusinica 😉 ). Spre final, o balena ne-a facut cinstea si onoarea cu giumbuslucuri prin apa, ceea e iar o vedere mai rara, si de cate ori vroiam sa o prind in filmare sau poze, se intampla la final, cand mare lucru nu mai era, doar o coada si un jet mai mare de apa. 😦 Lasa ca ramane in amintire, cuvintele sunt putine pentru a descrie senzatiile, mai ales in scris. Oricand la o sueta povestea va fi reluata si impodobita si uite-asa o sa vezi cu ochii mintii ce o sa tot povestesc eu. Daca nu cumva adormi intre timp. :))

Acum las pozele sa vorbeasca si tie sper ca ti-a placut plimbarea pe ocean si balenele.

Va urma!

Down Under: Aventura de o noapte (III)

Hai ca am ajuns si aici! A fost intr-adevar o noapte de pomina si merita povestita. :))

Totul a inceput cu dorinta mea de a vedea Brisbane noaptea/ de a vedea un spectacol de jazz. Trebuie sa am grija ce imi doresc. :)) Ca mi s-a implinit peste asteptari. Deci, la dorinta mea trimisa in eter a raspuns Dumnezeu si mi-a trimis o tanara si talentata si frumoasa artista din Republica Moldova, Aliona, prietena cu ai mei. S-a intamplat ca ea sa vina in Brisbane pentru un curs, a ajuns sa doarma o noapte la ei acasa cand eram si eu acolo si din vorba in vorba am stabilit ca intr-una din zile sa iesim in oras noaptea. Sa se potriveasca si cu o seara in care era un spectacol de jazz, normal, pentru ca la ambele ne-ar fi placut si chiar merita. Planul facut, urma sa vedem ce se intampla. Si nu trec prea multe zile si suna Aliona ca urmeaza sa vina in oras cu sotul ei. Aranjam sa fie exact in seara cu spectacolul si ma pun pe asteptat.

Vine seara. Sosesc cei doi muschetari, sunt depusa in siguranta in mainile lor si purcedem. Un oras noaptea e altfel. Eu am o vorba: nici un oras sau loc de pe acest pamant nu e vazut 100% daca nu il vezi si noaptea. Adica imho e obligatoriu. Si merita. Urcam noi in masina si vorbim si stabilim ce mai putem face si admir noaptea si orasul. Ma bucur asa de mult de sansa asta! Daca stateam in centru era alta poveste dar vezi ca se intampla totusi frumos? Vezi mai jos, dupa cum te-ai obisnuit, poze noaptea si cred ca iti plac la fel de mult ca si mie. Are un farmec aparte noaptea. Ajungem noi la destinatie pana la urma, dar ajungem cam pe la jumatatea spectacolului, intr-un bar de jazz asezat superb pe malul raului Brsibane, undeva in centru. Si pentru ca nu suntem de la inceput, doamna de la bilete ne propune sa platim jumatate din bilet, ca de, si spectacolul e jumatate. 🙂 Deja aud muzica si pun asa un zambet maaaaaaare pe fata, incantata. Inauntru nu e full dar e ceva lume si toti stau la masa si asculta, unii mai filmeaza si fac poze dar discret. La masa la care ne-am asezat intreb ce e cu sticla aceea cu apa si paharele puse alaturi. La care mi se raspunde ca e pentru noi, daca vrem sa bem. Uimire!!! Nu am mai vazut asta de ani de zile, obisnuita cum sunt in Romania sa platesc pentru apa in orice locatie. Si aflu ca acolo se ofera apa gratis (pe bune) iar daca vrei sa bei ceva iti cumperi. Uite inca ceva specific. O mai fi si prin alte parti, cred ca in America dar stiu ca la noi nu prea. Buna afacere! :))

Ne delectam noi cu muzica buna, facem poze, filmez cateva minute si eu, sa am amintire, admir raul luminat si cladirile inalte de pe celalalt mal, care se vad de la geam. Formatia e cu spatele la rau asa ca ascultatorii nu numai ca isi delecteaza urechile ci si ochii. Un adevarat rasfat. Si ma relaxez. La 10 se termina totul, seful localului invitandu-ne sa iesim in liniste afara, pentru ca suntem langa case in care dorm copii si alte animale bipede si daca dorim sa achitam o monstruoasa suma pe care nu vreau sa o pomenesc, nu avem decat sa mai stam si eventual sa ne facem de cap. :)) Ghici cum s-a intamplat! Dap, ai ghicit bine. :))

Ok, ce facem acum? Pai, hai sa iesim prin cluburi. La naiba, trebuia sa am pasaportul cu mine. Nu am stiut asa ca incercam marea cu degetul. Dar sa nu uitam. Ce facem cu masina? Parcarea in centrul orasului e floare de colt, pe atat de rara pe atat de scumpa. Dupa vreo jumatate de ora de plimbat prin centru dupa cai verzi pe pereti, nu stiu cum se intampla si ne iese in cale o parcare in fata unui magazin, parcare care atentiona ca are 24h supraveghere si ca e interzis a fi folosita, nu e publica. Dar mai erau 2 masini parcate acolo. La ora aceea, cine sa mai vina? :)) Dap, cred ca banuiesti. Sa mai cautam, e peste puteri. Asa ca lasam masina si hoinarim pe strazi. Intram intr-un bar mai ciudat, unde un tip canta la chitara si cativa oameni veseli il asculta si danseaza, mai dam peste o trupa rock in alt bar, din care am iesit mai repede, poluare fonica teribila. Vedem orasul chinezesc, din cand in cand oameni pe strada si la un moment dat ajungem la un club cu muzica latino. Yes! Nu stiu cum ajungem inauntru dar cert e ca nimeni nu ne-a cerut nimic si ma trezesc in ceva ce cred ca seamana probabil cu Versailles. Varianta mai kitsch, evident. Dar fun! :)) E plin si toata lumea danseaza. Salsaaaaa! :(( Sunt cu doua picioare stangi la salsa si toata noaptea am incercat, de fapt pana la 3 cand s-a dat stingerea, dar nu mi-a iesit. Dar m-am distrat pe cinste. Am dansat cum nu mai dansasem de mult timp si mi-a placut la nebunie. Si nu pot sa zic ca au fost surprize urate, lumea e civilizata si se bucura de  dans din tot sufletul. Plus ca a fost si formatie live. A fost foarte frumos si imi amintesc cu placere de noaptea aceea. Pacat ca tot nu am invatat salsa. :)) Sa nu uit sa zic ca am fost des aprovizionate cu apa de sotul Alionei, (apa, ca si la spectacolul de jazz, se cere de la bar sau iei pahare si ti le umpli singur de la robinet. Dap, nu se plateste nici aici. :))  ), tot el ne-a tinut hainele, gentile, ne-a facut rost de scaune libere, a stat cu ochii pe noi sa fim in siguranta, ce mai, un adevarat gentleman. A si dansat ca doar nu era sa stea toata noaptea dar macar nu am fost singura cu 2 picioare stangi.

Pe la 3 am facut si noi pasi. Am facut pana am ajuns in parcare. Noi am ajuns dar parca nu era parcarea noastra. Stii jocul acela de imagini, gaseste diferenta? :)) Diferenta era ca in a doua imagine, nu era masina. :)) Acum pot sa rad amintindu-mi dar atunci nu a fost prea haios. Nu pricepeam ce se intampla. Din telefoane, discutii si cautari am inteles ca intr-adevar era interzis sa parchezi acolo si ca este o amenda foarte mare. Din intamplare sau nu, ca am ajuns sa cred ca nimic nu e intamplator, trecea pe acolo un tanar, pe care Aliona l-a oprit sa il intrebe daca nu a vazut ceva, inainte sa ajungem noi, ca tot era prin zona. Nu a vazut dar a stat cu noi si am vorbit. Nu ramanea decat sa stam pana pe la 5 cand venea primul tren ca sa ajungem acasa sau alte variante. Pana la urma, tipul acesta, caruia i-am uitat numele dar nu i-am uitat fapta buna, ne invita la el sa stam cele cateva ore ramase, ca sa nu hoinarim ca fantomele pe strazi, era si frig, totul era inchis, nu prea aveam optiuni. El statea undeva prin zona si nu aveam decat de mers pe jos un pic. Poate unii nu ar fi acceptat, altii ar fi zis cine stie ce om o fi si acesta, vre-un criminal in serie. 🙂 Dar nu e asa. Te uiti in general la om si simti. Plus ca noi pana la urma era 3, din care un barbat asa ca daca era cineva in nesiguranta, ar fi putut fi el, puteam fi si noi niste oameni rai. Am avut incredere, instictul a fost bun si a fost bine. Am acceptat si uite-asa, am cunoscut si ospitalitatea queenslandeza. Exista oameni buni pe lumea asta si ii gasesti unde nu te astepti. El a fost un alt om bun.

Am ajuns sa radem, sa vorbim de patanie, sa ne incalzim cu un ceai, sa jucam carti si sa il trezim pe celalalt chirias cu care impartea casa. Dar am incercat sa nu facem galagie si timpul a trecut repede si placut. Ne-am simtit bine la el si ne-a facut noaptea mai frumoasa, in ciuda pataniei. Multumesc, straine! 🙂

Spre dimineata parasim noi casa, mai veseli decat venisem. Ajung sa iau un tren, adio masina (credeam ca ajung eu asa comod dar vezi ca trebuia sa am experienta trenului, cam gol la acea ora) si pe la ora 6-7 ma trezesc in sfarsit acasa si mai stau la povesti cu ai mei, sa le povestesc patania. Intre timp, Aliona si sotul ei isi recupereaza masina si stim cu totii ca nu v-a mai fi parcata unde nu trebuie. :))

Mai jos sunt cateva amintiri colorate din aventura de o noapte, asa cum am vazut-o eu. Enjoy!

Down Under: Brisbane (II)

Sa trecem la un nou episod. Azi vizitam orasul Brisbane. Ca orice oras din Australia, e nou. Nou-nout si modern. Totul sclipeste si e bibilit si asa cu greu gasesti ceva mai vechi, de pe vremea primilor englezi. Si cand vezi cate o cladire veche, te minunezi. M-a uimit noutatea lor si deschiderea spre tehnologie. In centru am ajuns cu autobuzul, ca e mai rapid, mai simplu si nu ne batem capul cu parcarea.

De o parte a raului care il strabate, admir intai Muzeul Maritim, cu cateva nave expuse la soare, impecabil aranjate intr-un fel de fosta ecluza, apoi podul numai pentru noi cei cu doua picioare sau doua roti, dupa preferinta, asa ca e liber la traversat. Vederea de pe podul asta iti taie respiratia si admir o sumedenie de cladiri. Nu merg pana la capt dar ceea ce vad e superb. Uite mai jos niste poze de pe el. Apoi ma deplasez pe margine raului, cea din sud si trec printr-un fel de tunel cu flori suspendate, ceva de vis. Cand e vara (ca acum a fost iarna) e mai colorat si mai viu si mai frumos. Dar zau daca nu e frumos si acum. Esti de acord cu mine, sper. Exista un traseu minunat care te trece prin diverse locuri, incepand cu acest “tunel”. Ajung la statuia lui Confucius, apoi continui cu doua piscine imense cu apa, una fara nisip, cealalta cu nisip, atat de albastre si curate! Plaja la rau, trebuie sa recunosc ca nu am vazut pana acum asa ceva, adica s-au chinuit mai marii orasului sa aduca un pic de balaceala in conditii impecabile in oras, in centru, asa ca sa admire si inotatorii si copiii cladirile acelea de pe malul opus. Si este o vedere de vis, un adevarat rasfat, pentru toata lumea. Te las sa visezi, eu merg mai departe cu o padure tropicala, asa deasa si intunecata, o binecuvantare in caldurile acelea pe care nici nu vreau sa mi le imaginez. Pe drum mai dam de restaurante si targuri si magazine, niste pasari tare urate, toate paralel cu natura. Nu mai zic ca mai este si promenada chiar langa rau, paralel cu toate toate acestea. Adica daca chiar nu te hotarasti pe unde s-o apuci, apoi ai 3 drumuri, sa nu te vaiti. 🙂

Padurea se termina dar e asa binevenita si racoroasa! La capatul ei dam intr-o pagoda care e de fapt un restaurant, nici eu nu stiu exact dar asa bine se asorteaza cu totul, ma simt cum cred ca se simt cei ce viziteaza Asia. Chiar ma gandeam ca as putea zice ca am ajuns si pe acolo, ce mai conteaza. Si bine-nteles sa nu uit de roata. Celebra roata pe care o vezi in toate orasele mari, de la Londra la Sydney si mai stiu eu unde. Daca nu am facut la poze cu ea, e asa rotunda si imensa, pe mine ma fascineaza. Deci, iata roata!!! Ajungem la celalalt pod, foarte circulat si la zona de teatre, imi aminteste de Londra. Se vede de aici si mai mult si mai ales se vede autostrada de coasta, deasupra apei. Acopera o suprafata destul de mare, e o minune inginereasca de admirat. Doar ca pe acolo nu prea intra soarele. 😉

Apoi centrul cu cladirile inalte, stralucitoare, strazile pline de oameni, nelipsitele tasnitori si magazine cu de toate, in care am intrat asa, de plictiseala! Joking, imi place window shopping asa ca am putut admira destule, unele magazine fiind si pe la noi. Fast forward, vizitam intr-o zi si primaria, deschisa la public, adapostind si Muzeul orasului Brisbane, in care admiri nasterea orasului si istoria raului pe marginea caruia creste orasul. Am facut o rezervare si am vizitat si turnul cu ceas de unde chiar mi-a placut vederea asupra orasului, am observat si curcubeul facut de soare prin sticla dar ce m-a impresionat a fost liful. Liftul acela vechi dar asa de bine mentinut si curat, e incredibil cum pastreaza. Oricum nu se intra decat cate 10 o data dar ghidul a avut destule povesti sa ne povesteasca legat de lift, ca de exemplu distractiile care aveau loc in el. Ce viata, domle!! Si ceasul din turn care a fost reglat si reparat vreme de 25 de ani de acelasi ceasornicar. 🙂

Ce sa mai zic despre Brisbane: ca are Piata Catedralei, unde am vazut biserici si temple atat de frumoase, cel putin una am crezut ca e un castel, la prima vedere. St John’s Cathedral. Este incredibila si cred ca esti de acord cu mine ca e frumoasa. Razele soarelui trec prin fereastra rotunda de la intrare si deodata toata biserica se umple de culorile curcubeului, mai ales in partea dreapta unde razele se opresc in stalpi.

Apoi, raul, in jurul caruia se invarte totul si pe care m-am deplasat cu grija cu feribot, platind un bilet de autobuz, ca atata este. Mai au ei un servici gratuit, pentru o portiune mai restransa, centrala dar nu am nimerit. Ce pacat!!! :)) Daca vrei sa vezi orasul mai bine, sa ai asa o perspectiva mai ampla si diferita asupra lui, ia feribotul, ca merita. Plimbarea pe apa face bine, ca si cele 30 de minunte de miscare, sa stii.

De muzee ce sa zic, am vizitat unul, cel de istorie naturala. Cred ca din majoritatea muzeelor care trebuie vizitate in lume, cel de istorie naturala e pe primul loc pentru mine. Are de toate si e cel mai bun loc atat pentru adulti dar mai ales pentru copii. Vezi toata fauna si flora lumii adunate sub o acoperis si iei si contact direct cu multe materiale didactice. E minunat. Am pus si eu mana pe sarpe, uite dovada mai jos (de fapt piele dar tot pe acolo),  am sarutat o broasca, pardon, am fost sarutata de o broasca (testoasa) si culmea, nu s-a transformat nici ea nici eu. :))

Sa nu uit de mancare, am dat peste inghetata curcubeu, au ei ceva cu toate culorile si am mancat la sushi, de ma mir de mine ca nu am facut ochii oblici inca dar never say never!!

Am mai avut parte de o aventura noaptea dar asta in alt episod.

Va urma !!!

Arhiva personala si proprie, nu copia!!! :)))

Down Under: Brisbane (I)

Uite ca am ajuns si aici. Nici eu nu stiu cum, m-or fi iubit astia care dau viza, ca altfel nu imi explic. Si probabil am fost foarte cuminte, ca doar nu cad asa lucrurile bune din cer doar ca exist. Si probabil ca nu mi-a pasat prea mult, am fost recunoscatoare pentru toate calatoriile facute pana acum si am zis gata, ce o fi, o fi. Daca primesc viza, inseamna ca asa trebuie sa fie, iar daca nu, sunt foarte fericita si stand pe-un picior de plai (ai ghicit, de Romania vorbesc). Dar nitel cu capul in jos e chiar fun. Si uite-ma vara, ca atunci se intampla cele mai multe lucruri frumoase, luand-o pe drumuri, schimband avioane dupa avioane si stand in fund cu orele, adica nu asa, 1-2 ci 14 pentru un drum. De asta mi s-a latit mie. :(( Bootylicious, ce mai! :))

Oricum, ca toate calatoriile, si aceasta face parte din calatoria vietii mele si sunt foarte entuziasmata de ce mi s-a intamplat asa ca am zis neaparat sa scriu, macar asa pentru mine (si restul web-ului). Daca iti place ce citesti, nu inseamna ca iti spun sa ajungi neaparat acolo, pentru ca nu e posibil sa vezi toata lumea dar e posibil sa te bucuri de tot ce ai , chiar langa tine. 🙂

Ajung intr-un final si vreo 2 zile de drum la destinatie: Brisbane. De ce acolo si nu Sydney? Uite-asa, ca pot! O sa vezi tu ca ajung si acolo, ai nitica rabdare si cateva episoade in plus. Oricum, acum aseaza-te si treci prin primul episod si daca nu o sa zici ca esti acolo, atunci lasa-te de citit. 😉 Cand imi zicea mama ca acolo e altfel, nu o credeam. Ei, acum zic si eu ca ea: acolo e altfel! :))

Ajung eu in Brisbane si sunt luata de la aeroport cu mare “pompa” (o masinuta simpatica pe care mi-as dori-o si eu) si nu stiu cum se face ca dupa o noapte de somn, a doua zi sunt fresh. Acum, inchide ochii si vei trece printr-un oras frumos, curat al naibii (am vazut eu si alte tari dar astia chiar pastreaza), cu un aer atat de curat si limpede (cica stratul de ozon e divina) si cu oameni simpli si draguti (sounds familiar?) Deocamdata sa trecem prin vecini, ca sa cunoastem cu cine avem de a face. Deci, primul contact e cu o scoala unde imigrantii si cei care locuiesc legal (nu prea se sta altfel) invata engleza, gratuit. M-a frapat prezenta mochetelor pretutindeni dar exista o explicatie: ei nu ai zapada, nu au noroi si este cald tot timpul anului (nu ninge niciodata si temperaturile scad foarte rar sub 15 grade) asa ca daca vrei sa mergi descult prin scoala, n-ai decat. Nu mai zic de dotare (ma gandesc cat se trage de foi si de cerneala si de imprimanta si de muuuulte ca sa ajunga la noi) si ii spuneam mamei ca daca intr-o gradi sau scoala generala s-ar scoate atatea materiale cat scot ei pe zi, ar fi in coma. :)) Tare risipitori sunt astia, mon cher! 😉

Apoi alt lucru care m-a frapat: toaletele!!! Se zice ca gradul de civilizatie e dat, printre altele, de simpla prezenta a toaletelor publice. Si ce toalete! Stiu ca poate nu e interesant dar e totusi fascinant sa vezi asa ceva foarte des, prin tot orasul, sa intri si sa vezi ca exista hartie igienica si sapun, sa nu scoti un ban ca sa platesti pentru asta si sa mai ai si robinet special pentru apa potabila. Apropo de asta, mi-a placut si prezenta tasnitorilor peste tot,  atat de diverse si de simpatice, ca sa iti potolesti setea.

Si inca un lucru definitoriu pentru Brisbane si pentru intreg statul Queensland: gratarele publice!!! Deci ai inteles, te-am trecut prin mochete, materiale didactice, toalete si acum gratare. Stai ca mai urmeaza, asta e doar inceputul. Gratarele lor sunt alimentate cu energie electrica, gaz si lemn, pentru cele mai vechi. Sunt din inox, sunt accesorizate cu perie speciala si alte minunatii, se pornesc cu un buton si se opresc automat in cca cateva minute pentru a nu fi periculoase si se curata dupa ce le folosesti. Oricum vin dupa tine cei de la primarie sa mai igienizeze o data. Si unde sunt gratare, sunt si banci cu mese, acoperite de cele mai multe ori, pentru a te proteja de soare si ploi si ai ghicit, toalete publice. :)) Te las pe tine sa iti scormonesti creierul sa iti dai seama de ce.

Alte lucruri pe care le-am observat au fost cosurile de gunoi, din inox, acoperite, circulatul pe stanga, faptul ca autobuzele au soseaua lor speciala, despartita cu zid de restul strazilor, in mare parte (cam o treime din drum il faci fara sa te impedici de semafoare si alte masinute si ajungi repede), fructele exotice proaspete (asta chiar mi-a placut, sunt tare gustoase), stilul arhitectural specific queenslandez, casele foarte intinse, cladirile de la mall-uri si alte institutii publice mai degraba pe latime intinse decat pe inaltime. Au destul spatiu, slava Domnului! Daca am vazut cladiri inalte a fost doar in centrul orasului, in rest, te uiti si vezi cerul. Si ce cer frumos! Si ziua, si noaptea. Ziua, cu niste nori tare simpatici, cu niste culori fantastice la apusul soarelui iar noaptea! Noapte plina de stele si cu o luna atat de mare si frumoasa! Tare mult imi place cerul noaptea, sa stau sa il privesc si acolo am avut ocazia din plin.

Iar un lucru simpatic la ei, in cartierele mai departe de centru, vezi semne de atentie la canguri si koala. Ei, asa ceva nu vezi oriunde. ;))

Ar mai fi atatea de zis dar mai enumar scurt cateva acum si apoi mergem la plimbare prin parc: pretul benzinei, dureros de mic, trandafirii curcubeu (cand i-am observat prima data am zis ca nu sunt adevarati dar cand i-am atins, m-am convins), pretul untului (ador untul, de ce trebuie sa fie atat de accesibil acolo. :((

Ce poti face intr-un oras? Neaparat iei contactul cu natura, sa te mai aduca cu picioarele pe pamant, sa te echilibreze si sa iti bucure sufletul. Brisbane are multe parcuri, unul mai frumos ca altul, mai bibilit si mai atragator. Azi mergem prin parcul Roma. De ce? Pentru ca am ramas impresionata de el. Este un parc nou, terminat recent, facut cu multa grija si atentie la detaliu. Mai multe amanunte aici si vei descoperi si singur/a ca merita vazut. M-a frapat ca era totul nou, ca intr-o casa noua, stii senzatia! 🙂 Si sa vad si harti ale parcului, care e impartit tematic, asta chiar m-a dat pe spate. Harta pentru parc!!! Dar e necesara, stiu ei ce stiu, cu harta in mana l-am vazut si eu. :)) Am dat peste padure tropicala, flori de toate culorile si soiurile, atat de frumos aranjate, poduri peste parc, pentru a-l putea admira de la inaltime, cascade, wi-fi (nu se putea fara), loc pentru spectacole, soparle peste tot si destul de mari, atat de multe ca efectiv calcai pe ele, ceea ce era sa mi se intample. Se confunda atat de bine cu cimentul si sunt atat de lungi si de linistite ca treci foarte aproape de ele si nici nu se sinchisesc de tine. Ce infumurate! ;)) Dar una peste alta, e un parc spectaculos care te umple de bucurie. Din  pacate eu l-am vazut iarna (la ei) dar vara e si mai colorat si vesel. Imi spuneau ai mei ca toti copacii sunt plini de flori vara, dar nu pot decat sa imi imaginez si sa caut poze pe net si sa zambesc, ca l-am vazut. Chiar si iarna e frumos.

Ar mai fi atatea de povestit, nici nu stiu de unde sa incep si unde sa termin. 🙂 Orice calatorie e nesfarsita in amintire dar pentru ca intervine uitarea, am zis sa imi pun gandurile si impresiile in cuvinte si la batranete sa recitesc cu drag si sa zambesc ca s-a intamplat. Si sa am ce povesti la nepoti, evident.

M-am gandit sa adaug pozele la final, asa ca despre tot ce am vorbit mai sus, te invit sa calatoresti in imagini printr-o tara de la capatul pamantului, care nu a avut nici un razboi pe teritoriul ei (te pune pe ganduri, nu?).

Enjoy!

Poze din arhiva personala