Pe cine pacalesti, de fapt?

Mi s-a facut pofta de nuci. E si timpul lor. Asa ca am mers la piata sa imi iau. Imi place sa le am in casa pentru ca nu se stie cand gatesc ceva si merg foarte bine la multe cocaturi, inclusiv la delicioasa si preferata mea paine cu nuci, muuulte nuci.

Am luat si am platit. Am primit rest pe care l-am numarat. E un obicei al meu, pe care l-am invatat de la varul meu primar Lusu si stiu ca e bine sa numeri banii, pentru a evita orice confuzie. Si nu e prima data cand primesc mai mult decat trebuie. Am primit 10 lei in plus. Aici e lectia. Ce faci cand cineva iti da mai mult la rest, sau se incurca oricum? Multi ar zice ca e vina celui/ celei care nu e atent/a si este paguba lui/ei. Nu este asa. Nu ma bucur la paguba nimanui pentru ca ma pun in locul acelei persoane. Si atunci cand iei ceva ce nu iti apartine, te lacomesti si te pacalesti de fapt pe tine. Pentru ca totul se intoarce. Ai deranjat echilibrul moral. Pentru o infima suma e posibil sa platesti de zeci de ori mai mult. Sau daca nu tu, cineva drag. Si nu neaparat in bani se plateste dar apare un necaz, o situatie asa neplacuta ca mai bine esti corect. E cel mai bine asa. Nu stii ce situatie ocolesti atunci cand te ghidezi dupa conduita morala. Stii intrinsec ce e bine si ce e nu. In functie de ce alegi, pui in miscare o intreaga furtuna sau o ploaie binefacatoare. Oricum, in inima ta stii cum e bine. Trebuie doar sa iti exersezi liberul arbitru.

Noapte buna!

Elena G

Re-cunostinta

Incepi sa citesti. Primul rand, pana la capat. Deocamdata nimic. Mai dai o sansa, hai, ca poate te inseli. Si iar nimic. Deja randul doi. Ce naiba citesc aici? O fi ceva interesant sau e doar a waste of time? Acum iei decizia. Bine, mai dai vreo cateva sanse, asa ca esti om/ oama buna. Daca te pacalesti, data viitoare iti zici ca nu mai repeti greseala. Ok, data viitoare esti mai atent/a si tot o dai in bara. :)) Sau nu, ai facut la fel ca acum si uite ca ti-a iesit. Nici nu stii cum sa faci. Dar asta e, te numesti negustor, ca doar in viata este un dans echilibrat, chiar elegant si frumos de castig (aici sunt in dubiu, da-mi definitia e-xac-ta a castigului) si pierdere (mai da-mi o definitie aici, ca zau ca nu stiu, si fii foaaaaarte precis/a. Got you, it is impossible, see?).

Hai ca pe la randul asta daca ai ajuns, inseamna ca mi-ai mai dat o sansa. Ca sa nu mai bat campii cu gratie, ca am obiceiul asta uneori, vreau sa scriu despre ce e in titlu. Adica nu despre cineva care a disparut si a reaparut in viata mea sau a oricui, ca pana la urma se aplica si la general, sau despre cineva pe care credeai ca il cunosti si pe care, de fapt, ti-ai dat seama ca nu il/o cunosti deloc si acum il/ o vezi cu alti ochi. Nope, sir/miss. Vreau sa vorbesc despre darurile pe care le primim si pe care nu le vedem si ne concentram pe chestii marunte ca sa ne bosumflam ca si copiii cei mici. Si mai mari. Stii vorba aceea, nu vezi padurea din cauza copacilor. Azi mi-a fost dat sa vorbesc cu cineva. Nu dau nume, persoana importanta, se intelege. Dar nu e vorba de persoana cat mai ales de recunostinta. Ea sau el se plange de o nedreptate. Are de dat niste bani la stat, conform documentelor pe motiv ca scoate prea mult cu o activitate adiacenta. Ok, pana aici are dreptate. E nedrept, monser. Are un venit mic si renumeratia mare. Dar ce te faci cu legea, ca e lege? Bine, ca e numai pentru catei, nu mai trebuie s-o amintesc, asta e double standard din partea statului. De aici si nedreptatea cu care sunt in principiu de acord. Omul/ oama trebuie sa se chinuie ca sa poate trai, iar statul nici macar un trai decent nu garanteaza.

Cu ce nu sunt de acord e ca atunci cand a avut un venit mai mult decat multumitor, a uitat sa fie recunoscator/oare. S-a plimbat, s-a rasfatat. A fost bine. Si-a indeplinit niste vise, e drept, prin munca, nu i-a cazut nimic din cer. Nu a primit banii cadou. Insa aici intervine ceva mai presus de noi. Din punctul meu de vedere, nu e nimic intamplator. Bine, imi place mie sa gasesc o explicatie logica la orice. Asa ca opreste-te acum din citit si inchide, daca nu mai vrei sa citesti continuarea. Ok, ce vreau sa spun e ca in viata avem ups and downs. Cand suntem up, nu vedem binecuvantarile din viata noastra. Sau mai bine spus, putini le vad. Cand se intoarce foaia, se dezlantuie iadul. Uitam tot ce a fost bun, tot ce am primit, toti oamenii care ne-au fost alaturi la greu, toate bucuriile si placerile de care am avut parte. Toate dispar si incepem sa ne plangem ce greu e. Uneori blamam si pe cei care ne-au sprijinit la greu si nici macar nu vedem ce au facut si ii indepartam. Pentru ca ne gandim doar la noi, doar noua sa ne fie bine, chiar atunci cand altora le e greu, poate exact din cauza noastra.

Cand ne e bine, cu atat mai mult sa fim recunoscatori. Cand ne e greu, e frumos sa fim in continuare. Sa multumim pentru ceea ce se intampla. Exista un echilibru pe care omul, in egoismul si lacomia sa, il strica. Poate trebuia sa tac. Insa multa lume uita cate binecuvantari, cate bucurii are. Si atunci cand se intampla ceva, nu poate accepta sa mai si piarda. Si m-am enervat. Mai ales pierderea materiala, aceea doare pentru unii, pentru altii pierderea oamenilor. Cate calatorii poate face cineva si daca rateaza una, s-a terminat viata? Sau cate masini a schimbat, sau cate case si-a luat, sau cate garderobe a umplut, sau cate seri a petrecut in oras? Si lista poate continua. Oare pentru unele ocazii ratate se justifica nemultumirea? E asa important in viata partea materiala? Uneori nu simti ca cu cat alergi dupa ea cu atat se incapataneaza sa ramana departe? Oare nu si pentru faptul ca de multe ori Dumnezeu ne da exact ce avem nevoie? Si nevoia aceea nu inseamna bogatie. Sau daca ne dorim neaparat o situatie materiala, cand o obtinem, tot nefericiti suntem. Cum se explica acest lucru? Cred ca atunci cand lasi lucrurile sa vina la tine, cand Dumnezeu iti aduce oportunitati in cale, fara ca tu sa le fugaresti, poate atunci e momentul prielnic. Mai stii vorba aceea: nu acum? Fii re-cunoscator/oare si fericirea va veni de la sine. Poate nu in bani dar exista si alte fericiri, nu trebuie sa dau exemple ca fiecare si le stie. Noapte buna si linistita sa ai si nu te ma framanta de ceva ce nu poti controla. Ia partea buna. Pentru ca intotdeauna exista o parte buna. Trebuie doar sa o vezi cu inima.

Elena G

Bucurie

Saptamana aceasta am asistat la o intamplare care m-a facut sa ma gandesc la importanta pe care o acordam lucrurilor. E o constatare si o parere pur personala, cu care poti sa fii sau nu de acord. Nu pot fi ipocrita sa spun ca eu nu acord importanta lucrurilor si daca as fi in aceeasi situatie posibil sa reactionez asemanator.

Eram la banca si asteptam sa imi vina randul. Nu conteaza care. Se poate intampla la orice banca. Era agitatie la biroul directoarei de sucursala, angajatele care se puteau scuza erau inauntru impreuna cu un domn destul de tanar, care era foarte fericit si le servea cu prajituri si sampanie. Ma gandeam initial ca este ziua lui si le serveste, in fine, se pot face o mie de supozitii si toate pot fi valabile. Dar imi vine randul la ghiseu. Angajatele de la ghiseu pentru ca nu puteau veni in birou, au fost servite foarte frumos de dansul cu prajituri si sampanie. De fapt asteptam sa ma trezesc si eu cu vreo prajitura pusa in fata. :)) Aud cuvantul 15 la un moment dat. Doamna/ domnisoara de la ghiseu, cumva jenata de acest moment pentru ca era cu spectatori (clienti) imi ofera o explicatie. Domnul sarbatorea inchiderea creditului. Presupun ca dupa 15 ani. Si m-a strafulgerat imediat gandul pe care nu am putut sa nu il spun cu glas tare, referitor la cat de important a devenit acest eveniment. Achitarea unui credit bancar devine mai importanta ca Anul Nou, Craciunul, ziua de nastere, nunta, botezul, licenta, you name it, evenimente care marcheaza viata unui om in mod profund. Probabil ca nici daca ii nastea sotia nu era asa de fericit. (Poate exagerez dar ma indoiesc cateodata, allow me to doubt my own doubt) Se obtine atat de greu si se termina… cand se termina. Este foarte important sa scapi cumva de ideea ca banca te “are”. Esti si te simti liber. E un sentiment foarte reconfortant, mai ales in relatie cu o banca.

Ma bucur pentru el insa in acelasi timp ma intristeaza gandul ca un credit iti poate lua ceva din tine, incat in momentul in care scapi de el, zici ca l-ai apucat pe Dumnezeu de picior si iti produce asa o bucurie! Numai ca inteleg ca fara el, cand/ daca nu ai incotro, nu se poate. De fapt, consider ca este singurul imprumut pe care il accept, cu foarte mare greutate oricum, dar e singurul. Pentru orice altceva nu sunt de acord insa asta e parerea mea.