Recunostinta (II)

Azi continui traditia inceputa anul trecut. Anul acesta sunt recunoscatoare pentru (asa cum imi vin imi minte, intr-o ordine aleatorie):

• ca sunt in viata
• ca sunt sanatoasa
• ca m-am ingrasat (chiar daca vreau sa dau jos, tot sunt recunoscatoare)
• ca am avut mancare sa pun pe masa si sa ofer si la altii
• cardul de calatorie primit pentru prima data care mi-a oferit o calatorie superba in Delta Dunarii, despre care voi scrie la anul
• doua excursii de 1 zi la bulgari, ma bucur ca am iesit din tara un pic
• o excursie foarte reusita dar si cu peripetii la Sibiu, pe care nu il vazusem inca
• cadourile primite cu ocazia zilei mele de nastere
• timpul, intalnirile, discutiile si petrecerile cu prietenii si oamenii dragi din viata mea
• cursul de limba rusa din vara, unde am cunoscut oameni noi, din pacate rusa s-a legat greu de mine insa a fost o experienta care m-a imbogatit si asta conteaza
• ca am avut timp sa merg la plaja Trei papuci unde am reusit sa ma bronzez si anul acesta
• noua mea colega de la gradinita, cu care ma completez bine
• surorile Matilda si Nuti, am avut imensa bucurie sa le am in viata mea cativa ani, m-au iubit foarte mult, le pomenesc acum cu drag, Dumnezeu sa le odihneasca in rai!
• buna, care a trecut printr-o incercare foarte grea dar s-a intors cu bine acasa si asa mult ma bucur ca e iar alaturi de mine
• caldura si apa calda pe care le am in casa, sunt iar foarte recunoscatoare pentru ca stiu cum e cand nu le am, cu atat mai mult le pretuiesc
• vacantele care imi permit sa ma relaxez si sa ma bucur de lucrurile simple si marunte dar atat de importante
• telefonul care merge bine, i-am schimbat bateria si o vreme stiu ca nu voi avea probleme cu el
• experienta pe care am acumulat-o la gradi
• ca inca ii mai am pe mama si cei doi tati dragi
• hainele si incaltarile pe care le-am cumparat sau primit si reciclat si anul acesta, de la cunoscuti, ceea ce imi permite sa fac o economie si in acelasi timp sa fiu imbracata frumos (pentru ca, de ce sa nu recunosc, imi plac foarte mult hainele)
• primul disc cu colinde de Stefan Hrusca, pe care l-am gasit chiar inainte de Craciun la un anticariat (nu il mai gasesc pe cel pe care il cumparasem cand aparuse), fapt care m-a bucurat foarte mult, a fost inca un cadou de la Mosul pentru mine
• cartile pe care mi le-am luat
• ca l-am vazut pe Mos Craciun (a venit la gradi si m-am simtit iar ca un copil, mai ales ca nu l-am mai vazut de cand eram mica, asa, aproape, si cu cadouri pentru copii si pentru mine, ce mirare! 🙂)
• imaginile cu case superbe pe care le gasesc pe net, din care imi iau inspiratia pentru o viitoare casuta
• ca am primit sampania mea preferata, Cashmere, pe care nu o mai gasesc in supermarket. Vroiam sa o platesc si a fost cadou de Craciun. Asa m-am bucurat, este deosebita pentru mine ♥️
• zilele cand m-am adunat si am facut sport
• painea de casa pe care o fac cu drag si foarte des (aproape m-am specializat 😉)
• toate experientele frumoase sau mai putin frumoase prin care trec, le primesc
• ca am invatat sa fiu mai atenta la oamenii din jurul meu si la semne, ceea ce ma ajuta sa pastrez alaturi pe aceia cu care rezonez si cu care ma simt bine, echilibrata
• ca exista Dumnezeu, nu stiu ce as face fara el (ca sa parafrazez zicerea unui copil)

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? ♥️

Elena G

Recunostinta (I)

Pentru sfarsitul anului m-am gandit sa fac un exercitiu de recunostinta. Si sa incep o mica traditie a mea. Cand imi va fi greu, sa reusesc sa revin aici, sa citesc si sa nu cartesc.

Lectia de recunostinta am invatat-o de la buna. Ma repet iar cat de norocoasa sunt ca o am in viata mea. Probabil Dumnezeu ma iubeste si pe mine de mi-a trimis-o. E prima persoana, (ca nu imi amintesc sa mai fi auzit inainte, sau a fost poate sporadic, la cateva persoane si de asta nu am retinut si nici nu a avut vreun impact anume, sau pur si simplu nu a percutat atunci cand am auzit, nu eram pregatita din nestiinta si ego) care, de fiecare data spune ca atunci cand se roaga seara, se uita la icoana cu Dumnezeu si primele ei cuvinte sunt: “Nu am cuvinte, Doamne, sa iti multumesc pentru tot ce imi dai!” Azi asa, maine asa, am inceput sa inteleg si eu mai bine ce vrea sa spuna si am invatat sa fiu recunoscatoare pentru orice, mai ales pentru lucrurile marunte, lucrurile care vin cumva si nu le mai bag in seama insa in momentul in care dispar, se termina totul. E o gluma asta. Nu se termina insa e mai greu si ele isi au importanta lor.

Asa ca pentru anul acesta care pleaca maine, iata pentru ce multumesc lui Dumnezeu si pentru ce sunt recunoscatoare, fara a urma o ordine anume ci cum imi vin ele acum in minte. Sper sa nu uit prea multe din lista.

• pentru ca traiesc
• pentru un acoperis deasupra capului, fara rate
• pentru caldura din casa (este foarte importanta pentru mine, am inceput sa refuz sa merg acolo unde nu sunt conditii 😅 )
• pentru apa calda pe care o am la orice ora
• pentru ca am intotdeauna ce pune pe masa si chiar cand a fost putin, am impartit cu buna si ne-am saturat de ziceai ca am mancat ca niste regine
• pentru doua din prietenele mele, care, fara sa cer nimic, s-au oferit sa ma ajute cu orice as fi avut nevoie (prietenul la nevoie se cunoaste) si le imbratisez din suflet cu suflet
• pentru prietenele toate care au fost alaturi de mine si m-au sprijinit, asa cum au stiut mai bine, cu o vorba buna, o imbarbatare, o imbratisare, o plimbare
• pentru cunostintele, de care nu sunt la fel de apropiata ca si cu prietenele si care, la fel, s-au oferit sa imi fie alaturi, stiind prin ce trec, fara sa cer nimic – sunt impresionata de intentiile si gesturile lor
• pentru tata si mama care m-au ajutat, mama fara sa ma intrebe daca am sau nu nevoie – evident ca aveam, iar tata, minune, dupa atatia ani in care nu a fost alaturi de mine, a ajuns sa se gandeasca si sa imi arate grija lui
• pentru televizorul cadou de la tata
• pentru abonamentul platit anual la net si telefon, cadou de la tata
• pentru inspectorul de la Sectorul 4 care, atunci cand m-am dus sa ma interesez cum pot sa revin in invatamant, m-a indemnat sa dau examenul, ca “n-am nimic de pierdut”, deoarece mie imi era frica si nu credeam ca am vreo sansa
• pentru ca atunci cand m-am rugat zi de zi la Dumnezeu si Maica Domnului sa ma ajute sa iau examenul si sa imi cada basmul, minune, chiar asta mi-a cazut. Il stiam cel mai bine si eram asa stresata, pentru ca m-am hotarat tarziu si am avut putin timp de invatat.
• pentru nota de la titularizare, in viata mea nu am luat asa o nota mare, care m-a ajutat sa ma titularizez – examenul e destul de greu si posturi destul de putine
• pentru singurul post foarte aproape de casa, din multele din care puteam alege, care, atunci cand mi-a venit randul, destul de repede, la sedinta de repartizare, era neluat si ma astepta pe mine
• pentru serviciul pe care il am in urma examenului, din septembrie, chiar daca, din martie, datorita situatiei despre care chiar nu imi doresc sa vorbesc pe blog, (sunt suficiente stiri online) am ramas fara, cateva luni
• pentru ca totusi din martie si pana in mai inclusiv, am beneficiat de somajul tehnic, dramuit maxim, care m-a ajutat sa imi achit cheltuielile curente. E foarte important pentru mine sa am un venit si sa ma pot sustine singura, nu imi place si nu sunt genul care sa apeleza la cineva pentru ajutor
• pentru ca, cu tot stresul gasirii unui servici si al examenului, am reusit sa am parte si de putina relaxare, la plaja, in conditiile in care am cazarea la tata, iar un maaare avantaj
• pentru revederea cu prietenele din Constanta, pe care le vad din vara in vara, ca doar atunci mai ajung. Ele nu prea vin in Bucuresti asa ca nu imi ramane decat sa vin eu la mare si sa vorbim la telefon si sa vedem cum ne vedem 😉
• pentru ca merg pe jos pana la servici
• pentru ca o am pe buna alaturi si imi e sprijin emotional, ma iubeste asa cum sunt si ma distrez maxim cu ea
• pentru celelalte doua bunici ale mele, surorile, cu care ma simt iar foarte bine si care imi spun de fiecare data cand plec de la ele: “Si nu uita ca te iubim!” 💞 Nu uit si multumesc ca imi amintiti.
• pentru ca m-au invitat in ziua de Craciun, pentru a nu fi singura (si cu complicitatea bunei, ea mergand la baiatul ei in prima zi) si m-am simtit foarte bine cu ele
• pentru ca accept singuratatea ca pe un dar si ma desfat in ea de multe ori
• pentru ca sunt sanatoasa
• pentru ca am parte de liniste, conteaza foarte mult pentru mine
• pentru covata primita de la surori, daruita cu toata iubirea lor
• pentru ca in Ajun de Craciun m-au colindat nepotelele mele iubite
• pentru toate drumetiile pe care le-am facut anul acesta, la munte
• pentru cartile pe care mi le-am luat anul acesta, erau demult pe lista
• pentru toate amintirile frumoase facute cu oamenii dragi
• pentru blogul acesta de care nu m-am lasat
• pentru sacul cu faina de la moara, pe care mi l-a luat Cris
• pentru ideea aceasta de a initia aceasta traditie
• pentru tot ce mi s-a intamplat bun sau mai putin bun, in acest an
• pentru bunatatea oamenilor care tin la mine

Daca am uitat ceva, mai revin pe aici si completez. Cand voi reciti, voi avea mai multe motive de recunostinta.

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? ♥️

Elena G

Ana

Azi e o sarbatoare speciala, sarbatoarea Sfintilor Parinti Ioachim si Ana. Si mai este speciala pentru ca e ziua de nume a bunei mele, Ana. Cum sa nu iubesc numele acesta cand e numele bunei? Im doresc sa am parte inca muuulti ani de ea si daca vrei sa stii mai multe, te invit sa citesti si aici, ca sa stii despre cine vorbesc. Dar oricum ar fi, ea imi este mai draga decat chiar bunicile mele si o simt mai aproape decat oricine. Sper ca e reciproc insa chiar nu conteaza asta, eu o iubesc oricum si sunt foarte bucuroasa sa o am in viata mea. Ma bucur ca am inca bunica si ma simt din aceasta cauza mai mica, pentru ca nu-i asa, cand ai bunica esti inca un copil. Si pentru ca buna mea e ardeleanca, chiar daca azi i-am facut o mica bucurie, o sa ii mai dedic si aceasta postare, insotita de o melodie chiar din zona ei, ca e fata de la munte. Iar maine, ca azi e prea tarziu cand scriu ca sa ii arat surpriza, va asculta si ea cantecul. Si isi va aduce aminte de satul unde s-a nascut, de tinerete cu frumusetea ei si va lacrima o lacrima de dor. Dar se va si bucura foarte mult. La multi ani cu numele, buna mea Ana! La multi ani tuturor ce poarta numele acesta drag! Sfanta Ana sa va ocroteasca si sa va indrume intotdeauna!

PS: Cum la ambele ne place frumosul, il vom admira pe artistul Ioan Bocsa si ca interpret si ca barbat fain.

Elena G

Mission Impossible: Operatiunea “Cozonacul”

Anul acesta mi s-a pus pata, efectiv, sa fac un cozonac. Nu la masina de paine ci asa, the old fashioned way. Pentru ca nu am masina de paine, altfel never say never. 😉 Am timp mai mult, Craciunul vine abia marti si nu sunt nici obosita, nici grabita ca altfel, nu il mai fac. Am observat ca nu sunt singura care considera ca atunci cand esti pe graba, stresat(a), obosit(a), parca nu iti mai vine sa faci ceva si ajungi chiar sa nu mai faci. Dar acum imi doresc foarte mult sa fac un cozonac, primul din viata mea. Am ajutat cand eram mica dar nu e acelasi lucru. Asa ca o data decisa, ma cam tin de cuvant. Chiar si buna m-a sunat, la un moment dat, sa ma intrebe daca nu cumva m-am razgandit. Vorbiseram sa il facem impreuna, dupa reteta ei. Ca tot imi povestea ea ce cozonaci frumosi facea. Eu am zis ca il fac singura dupa reteta mamei (ca si mama facea niste cozonaci, Doamne!!!) dar s-a oferit. Asa ca am acceptat. Si i-am spus la telefon ca daca mi s-a pus pata, patata ramane. :)) Imi face placere si pentru ca nu am facut niciodata si pentru ca acum simt ca e momentul. Nu se stie daca voi repeta experienta dar daca am dispozitia, de ce nu? Daca nu, stiu cateva locuri in care se face un cozonac bun. Exista solutii pentru orice, dupa cum vezi. 🙂 Si nu exclud nici o varianta. 

Asa ca m-am pregatit mental si fizic pentru noua misiune “imposibila”, nume de cod COZONAC. Am facut lista si am bifat incet-incet tot ce era pe ea, mi-am pregatit muschii pentru cea mai faimoasa bataie a anului, cu aluat si i-am drumul. Terenul a fost la buna, ca daca tot e co-productie si sub ghidarea ei, ii era mai usor la ea acasa. Mai vrei ceva? Doar colinde in surdina si mult drag. Am decis sa facem 4 cozonaci doar ca reteta ce urmeaza are cantitatile necesare doar pentru doi si dublezi tu mai departe. Isi mai aminteste cineva tavile acelea vechi de cozonac? Eu da, ca am ajutat ani la rand in bucataria familiei la cozonaci. Din pacate nu mai am asa tavi dar are buna. Eu am tavile acelea mici si prapadite (ca asa imi place sa le zic, cand le vad, ca zau asa sunt) care se gasesc acum in comert, in care faci si chec si alte minunatii dar nu pot zice ca sunt suficiente pentru cozonac, iti trebuie 3-4 ca sa fii sigur/a ca incape tot.  Deci cu acelea am mers la inaintare iar buna cu cele mari si gata. Ne-am  descurcat, ca doar suntem mari. ;)) Asa ca sambata de dimineata, adica ieri, pe la 9, m-a chemat buna, deja incalzise bucataria, facuse maiaua si am purces la framantare. A inceput ea si cand mi-a venit si mie randul, asa m-am lipit de coca! Si ea de mine, eram plina pe maini. Pana la urma l-a framantat mai mult buna si am constatat ca nu dureaza totul chiar asa mult, ca deja ma gandeam ca pana seara stam. De fapt, pana pe la 2 si un pic, cand a scos  buna ultimii cozonaci din cuptor. Doamne, ce frumos mirosea in casa! Stau acum si ma gandesc ca sambata am avut parte de una din cele mai frumoase zile ale vietii mele. Parca devenisem iar copil si retraiam o amintire pe care nu am avut-o niciodata dar care mi-a fost data acum in dar sa o traiesc, sa ajut pe buna cu cozonacii, intr-o casa calda si plina de miresme imbietoare, cu colinde romanesti in surdina si multa pace si bucurie in inima. Cantam cu buna din cand in cand, ne bucuram ambele de cozonacii nostri minunati si ne spuneam ca abia asteptam sa vina Craciunul sa ii mancam. Urmeaza acum reteta, asa cum o am de la buna si iti doresc sa ai parte de o zi la fel de luminoasa si frumoasa asa acum am avut-o eu, chiar daca faci sau nu cozonaci.

COZONACUL BUNEI

Ingrediente:

• 1 kg faina alba 000 (sau din cea pe  are scrie ca e de cozonac)
• 4 oua medii, la temperatura camerei
• 300 g zahar 
• 100 g unt (gras) topit, caldut
• 25 g drojdie proaspata
• 0,5 l lapte, caldut
• 2 plicuri zahar vanilat Bourbon (se pare ca e mai bun decat restul sau poti pune semintele de la o pastaie de vanilie)
• 1 lingurita coaja rasa de lamaie si 1 lingurita coaja rasa de portocala (nu uita sa speli fructele inainte pentru ca in coaja se depoziteaza multe substante nocive, in caz ca nu esti de acord, poti inlocui cu esente)
• 4-6 linguri ulei caldut
• 1 galbenus batut pentru uns cozonacii
• jumatati de nuci pentru ornat

Pentru umplutura:

• 1/2 kg nuci, macinate cat sa ramana bucati sa se vada frumos si sa se rontaie cu pofta
• 2-3 linguri cacao (20-22% grasime)
• 2 albusuri (optional)
• 2-3 linguri zahar praf/ tos (dupa gust)
• lapte

Preparare:  

• Se incalzeste laptele cu coaja de lamaie si portocala, vanilia/ zaharul vanilat. Din acest amestec caldut se ia cca 1/2 pahar, se adauga un varf de cutit de sare si se introduce drojdia ca sa se topeasca. Faina se pune intr-un lighean de framantat sau covata daca ai cum face rost de asa ceva. In faina se face o groapa nici prea mica, nici prea mare si se lasa in ea maiaua cu drojdie. Se adauga un pic de faina in ea, se amesteca usor, se mai pune un pic de strat de faina deasupra si se lasa sa creasca, cu ligheanul acoperit cu o panza curata, eventual pe aragazul incalzit, pe un fund de lemn mai mare. Se verifica cresterea atunci cand stratul de faina de deasupra e crapat. In acest moment e gata de framantat. 
• Se adauga incet laptele si se framanta iar. Se adauga si untul, cate putin, in parti, nu direct peste faina si se framanta. Apoi se adauga si uleiul, la fel ca untul. Nu te opresti din framantat nici o clipa. Uite asa ne-am facut noi bratele frumoase si pielea mainilor catifelata. Daca ar sti toata lumea acest secret de frumusete! ;)) Chiar are efect si ma bucur de cate ori am ocazia sa imi pun mainile in vreo coca. Deci framanti pana face basici aluatul de cozonac. Nu dureaza mult, nu te speria. 
• In momentul cand a facut asta, inseamna ca aluatul e pregatit sa creasca asa ca se pune ligheanul peste cuptorul incalzit, se acopera iar cu panza, nu inainte de a aseza un sucitor sau orice alt bat de lemn curat pe care il ai la indemana, peste marginile ligheanului. Rolul lui e sa mai opreasca coca din crescut si de a sustine panza sa nu cada in lighean. Bine, nu creste atat de mult, depinde de cantitate si marimea ligheanului. Acum il lasi in pace si te apuci de umplutura.
• Se adauga albusurile, un pic de lapte, zaharul praf, cacao si cateva picaturi de esente preferate (la mine ar fi o amestecatura, depinde de ce am in casa, la buna a fost doar rom). Daca nu ai oua suficiente, sa stii ca la aceasta crema poti folosi doar laptele si e in regula.
• Verifici cresterea aluatului si in momentul cand e gata, il mai framanti un pic si il imparti in tot atatea parti egale cate forme de cozonac ai, adica 2 din tavile vechi sau 3, din tavile de acum, potrivite ca sa incapa frumos si suficient. Cantitatea ideala e cca 2/3 din tava pentru ca la crestere sa ajunga pana la margine, fara a da in afara totusi. Se aseaza toate frumos pe masa de lucru, nu inainte de a fi fost unsa cu ulei. Pentru a nu se lipi coca, poti pune inca un pic de ulei in lighean, inainte de a o framanta de final. Acum iei una din parti si o intinzi cu mainile cat sa formeze un fel de farfurie de pizza de cca 30 cm. Poti face si sub forma de dreptunghi, cum iti cade mai bine. Intinzi pe toata suprafata aluatului umplutura de nuca (atat mie cat si bunei ne place doar cu nuca, dar daca ai si alte preferinte, fii liber/a sa experimentezi), avand grija sa fie si aceasta dozata in mod egal pentru fiecare cozonac. Acum, rulezi aluatul, il bibilesti ca pe un cocon (arata ca un bebelus) si il asezi frumos in prima tava, acoperita cu foaie de copt, pentru a-ti usura viata. 😉 In cazul in care te-ai murdarit de cacao sau a cazut si pe masa, te speli rapid cu apa si stergi apoi masa, pentru ca aluatul sa fie curat atunci cand il rulezi. Repeti operatia pana termini cozonacii. Acum asezi tavile pe aragaz, ca niste soldatei si astepti sa creasca iar. Nu e nevoie sa acoperi cozonacii de data asta, iar coca creste foarte frumos. 
• In functie de cantitatea care intra in fiecare cuptor, pregatesti acum doar cozonacii care intra primii. Ii ungi cu galbenusul batut si asezi deasupra nucile. Dupa cum vezi, la cozonacii mari poti aseza 4 iar la cei mai mititei, 3 nuci. Daca ai alte preferinte, poti inlocui cu: mac, zahar, seminte de susan, etc.
• Se introduc cozonacii in cuptorul cald, la o temperatura de cca 180°C. Se lasa aproximativ 30 de minute si se intorc apoi inca cca 15 minute. Verifici cu un pai subtire daca s-au copt si ii scoti. Ii lasi cca 10 minute sa se raceasca si ii scoti din tava, indepartezi foaia de copt si ii lasi neacoperiti, pana se racesc complet. Ii mai intorci din cand in cand ca sa nu se turteasca. Dupa ce s-au racit complet, ii poti pune la loc in forme sau nu, ii acoperi cu coala de hartie curata si panza si eventual intr-o punga curata de plastic, in cazul in care ii pastrezi mai multe zile, pana la Craciun si dupa. Acum, depinde de tine cat rezista, pentru ca sunt irezistibili. Te invit acum sa privesti si de Craciun te astept la cozonac. 🙂

Craciun fericit!

Martisorul meu, buna

Nu stiu altii cum sunt (ca sa il parafrazez pe Creanga) insa eu ma bucur acum de buna mea. E un martisor tare frumos, si pe dinauntru si pe dinafara. Asa as fi vrut sa am o buna la varsta copilariei. Dar daca nu am avut atunci, poate ca nu as fi apreciat acum ceea ce este si face buna. Nu zic ca buncii mei nu au fost buni, au fost acolo dar prin buna simt toata caldura si iubirea si blandetea unei bunici. E ceea ce am citit in carti si am mai auzit la altii. Si mi-as fi dorit. Ea atinge acea parte a mea care raspunde la vorbe calde si frumoase, la fapte bune si se inmoaie, fara insa a profita de reactia mea. Ea ramane la fel de blanda si de iubitoare si eu la randul meu ii raspund in modul meu si uite-asa ne completam foarte bine. Ba chiar complotam impreuna viitorul si aventuri. Ne uitam la filme, citim, vorbim cate in luna si in stele, mancam impreuna, iesim prin parc, la cumparaturi, desfacem firul in patru si il impletim in cinci, ne ascultam reciproc, ne sunam, ne vizitam, plangem si radem, uneori in acelasi timp, ne ingrijoram una de cealalta (cred ca ea mai mult de mine decat invers dar ce sentiment placut sa stiu ca buna imi poarta de grija), ne sfatuim, ne iubim, ne lasam spatiu atunci cand e nevoie si ne revedem pline de bucurie. Ma simte mai mult ca pe fata ei insa eu o simt ca pe bunica mea de care ma bucur acum, la varsta asta. Ea ma suna sa afle daca am ceva de mancare sau daca am mancat, daca sunt bine. Eu o sun sa o intreb daca are nevoie sa ii iau ceva cand merg la cumparaturi. Cand vine caldura, deja am un loc nou si frumos in care trebuie neaparat sa mergem impreuna. Abia astept. Ea asculta povestile mele de la servici si nu numai si ne amuzam sau ne enervam impreuna si eu o ascult pe ea cu povestile ei de viata si ce se mai intampla in fiecare zi. Si ne avem una pe alta. Nu stiu cate zile va mai avea si nu stie nici ea, ne amuzam impreuna  cateodata, pentru ca da, e bine sa si razi despre asta insa stiu ca vreau sa ma bucur de ea si ea de mine.

Ea inchina masa atunci cand mancam impreuna, un obicei pe care eu nu il aveam insa stiu ca de acum incolo nu il voi uita niciodata si stiu ca va fi doar al bunei si la nimanui altcineva. De la ea invat recunostinta pentru orice lucru, cat de mic, simplitatea si viata cumpatata, iubirea si dorul. Trecand peste durerea de al pierde de bunul, gaseste putere sa se bucure de orice, sa aprecieze ceea ce are, cat ar fi de putin, pentru ca are o inima asa de mare si plina de iubire ca nu ii trebuie prea multe. Nu pot fi ca ea insa e un exemplu foarte bun in viata mea si asa as dori oricui sa aiba o buna ca a mea.

Buna mea din Alba, martisorul meu! Sa imi traiesti, buna mea! (Ea ar zice: “Sa imi traiesti, iubirea lui buna!” )

 

La multi ani, buna!

Sunt binecuvantata. Dumnezeu imi scoate in cale oameni buni, calzi si iubitori, la momentul potrivit. De circa doi ani, sunt mai bogata cu o bunica. Recunosc ca nu sunt cea mai bagacioasa si am cunoscut-o prin mama, care vorbeste cu vecinii si isi face relatii usor. Eu sunt mai retrasa si nu prea insist. Ei bine, am cunoscut acum 2 ani o familie extraordinara in bloc. Bunul era un om vesel, Dumnezeu sa il ierte ca a plecat acum un an din lumea aceasta. Era un exemplu de optimism si ratiune in acelasi timp, si se mandrea cu faptul ca era dobrogean. Cand a aflat ca si noi suntem tot de acolo, era si mai bucuros. Cum ne vedea, spunea cu mandrie: uite dobrogeni de-ai mei. Era un om credincios si echilibrat, cel putin in ultima parte a vietii lui, care si-a dus greutatile fara sa cracneasca si care a fost iubit de buna cu toata inima si el a iubit-o pe buna din toata inima. Adica asa pare din afara. Si acum cand ma mai gandesc la ei si mai vorbesc cu buna, ii spun ca ei sunt un exemplu pentru mine si pentru cei din jur despre cum trebuie sa fie o casnicie.

Sa revin acum la buna. Azi e ziua ei, nascuta intr-o zi de 27, ca si mine. Nu stiu cum se face ca o parte din oamenii dragi si speciali din viata mea impart cu mine ziua de 27. E ca un facut. Stiu ca exagerez insa asa imi place sa cred. Si buna e nascuta azi. Este bunica pe care nu am avut-o niciodata, este bunica pentru care sunt recunoscatoare ca a aparut in viata mea. Imi amintesc cu duiosie de celelalte bunici, sau cu tristete, in functie de relatia pe care am avut-o cu fiecare, pentru ca trebuie sa zic ca am fost binecuvantata cu vreo trei. Acum, la o varsta mai mare, ma bucur din suflet pentru buna mea, cu care am descoperit ca am foarte multe puncte comune. Poate si de asta ne intelegem asa bine. Este o buna tandra, blanda, inteleapta, iubitoare, echilibrata, modesta si lista ramane deschisa. Este asezata, mai domoala, calda, cum sunt ardelenii in general, ca este din Ardeal, o foarte buna ascultatoare si o bucatareasa extraordinara. Nu stiu cat de buna sunt si eu la a asculta insa imi place sa cred ca o ascult si eu pe ea macar tot atat de mult cat ma asculta si ea pe mine. Am impartit multe bucurii, tristeti si mese impreuna, este umarul pe care plang sau rad atunci cand am nevoie (recunosc ca si proximitatea ajuta dar ar fi degeaba daca nu exista o anumita “chimie”, cum imi place mie sa spun, intre noi) si care intelege foarte bine momentele de retragere si de apropiere de care am nevoie. Si ea e la fel. Insa ce iubesc la ea e blandetea si bunatatea ei. Imi aminteste de cineva drag si ma bucur foarte mult ca exista. Sa imi traiesti, buna mea buna! La multi ani!