Tag Archives: calatorie

Dulciurile din ghetute


Mi-a placut o gluma de fb care spune asa:

“Ghici ce era in ghetele mele la 6:30 dimineata?! Eram eu, plecam la serviciu…”

Eu nu m-am trezit chiar asa devreme, doar jumatate de ora mai incolo. Si gluma ramane adevarata in rest. :))

Ca oama, nu am asteptari si mi-am zis ca la mine a venit Mos Nicolae mai devreme. Cand primesc ceva special fara o ocazie anume, ci doar pentru ca atunci de nimereste, ma bucur si leg acel dar de o ocazie speciala cand probabil sau posibil sa nu apara nimic. (Ar trebui insa mi se intampla) Dar ma bucur de ce am, cand am. Asa am evitat sa mai pierd momente doar pentru ca nu se intampla la anumite date (cu toare ca ar fi frumos sa se intample si atunci, macar un pic). Asa, acum sa vedem ce am primit eu de la Sfantul Nicolae. I like to brag about it a little, indulge me. Este o zi deosebita si ma bucur.

Eu am primit de Sfantul Nicolae o excursie la Sibiu. Vara am avut timp liber si niste bani ramasi de la tata, cand a fost el darnic anul trecut, si mi-am oferit o calatorie. Imi doream Maramuresul insa depasea bugetul si am renuntat. Plus ca vroiam sa ma descurc singura si m-a speriat o doamna dintr-o excursie de o zi la bulgari cu ursii si distantele si lipsa curselor. Am zis ca prin paduri si sate ma descurc mai greu si chiar nu as vrea sa ma intalnesc cu ursul. Am facut asta candva. In oras, orice oras, in schimb, ma descurc ca pestele in apa. Nu imi trebuie decat o cazare decenta si o harta. Ce oras mi-am dorit sa vad? Fusesem la Sighisoara, insa la Sibiu nu am fost niciodata. Acum era o ocazie minunata. Am cautat o cazare ok, am gasit chiar in buricul targului, langa Podul Minciunilor. Mi-am luat un bilet dus-intors, mi-am facut o lista cu toate muzeele si locurile pe care mi-as dori sa le vad si am plecat. Au fost 5 zile de vis, cu mult soare si muuult mers pe jos. A meritat. Am vazut tot, mai putin Muzeul de Vanatoare, pentru ca era in renovare. Muzeul Astra m-a impresionat cat era de mare si am prins o zi asa de calda ca m-am topit efectiv. Acolo am stat de vorba cu preotul de la biserica veche si am aflat ca se fac case din lemn de catre meseriasi ai muzeului asa ca am luat cartea de vizita. Poate imi fac o casa din lemn, nu se stie niciodata. Gradina Zoologica e mica dar ingrijita si atat de ieftin biletul, ca nu mi-a venit sa cred.

Am batut parcurile toate, bisericile toate, zidurile si turnurile toate, muzeele, care imi plac oricum, sunt primele pe lista cand ajung intr-un loc nou si am stat de vorba cu cativa oameni. Mi-am luat afine din piata si am venit cu ele la Bucuresti. A iesit un gem de-li-cios. Mi-am dorit salamul meu preferat, de Sibiu, insa, ghinion, nu mai era la magazinul fabricii. Si m-am plimbat de dimineata pana seara. Ce mi-a mai placut a fost atmosfera relaxata din piete, cu terase cochete in care se auzea seara muzica life, de toate genurile dar nu stiu cum se canta ca nu erau amestecate si nici sa iti sparga timpanul. Mi-am propus sa vad biserica de la Biertan si Castelul de lut Valea Zanelor insa mi-am dat seama ca nu am nici o sansa. Nu exista tren si nu exista curse. Am incercat, am vorbit cu cineva insa nu mi-a iesit. Dar am ajuns la Medias, locul acela de unde fiecare familie, cred, are cristal in casa. Acum din pacate nu se mai fabrica insa oraselul este placut si e un fel de Sibiu mic-mic. Acolo am mancat un cremsnit delicios, in singura cofetarie a orasului, cred. Si am vazut toata fortificatia, intr-o plimbare frumoasa sub soarele de vara.

Revenind la Sibiu, totul e impresionant. Si frumos si bibilit. Este impietrit in timp din cauza centrului vechi. Cand ajung intr-un loc nou, cochetez cu ideea, ca o visatoare de sunt, de a trai acolo. Cum ar fi? Cred ca ar fi ok insa am nevoie de o siguranta financiara si emotionala pe care cu greu o gasesc. Nu ma vad mutandu-ma cu totul in alta parte asa, de nebuna. Ca iti trebuie nitica nebunie sa faci asta. Asa ca ramane un vis pe care sunt constienta ca nu il pot transforma in realitate. Mi-e bine unde sunt acum. Nu zic ca nu ar fi poate mai bine in alta parte. Insa nu in orice conditii.

Insa faptul ca am avut ocazia nesperata sa vad Sibiul, a fost un cadou minunat de la Mos Nicolae. Ce as mai putea sa spun despre el? Trebuie sa mergi sa il vezi, sigur iti va placea si tie, cel/ cea care citesti acum. Eu voi lasa acum cateva imagini sa vorbeasca. Noapte buna! Si La Multi Ani sarbatoritilor de azi! Sa va aduca si voua Sfantul Nicolae momente de neuitat si multe dulciuri!

Carte postala


Azi am verificat cutia postala, dupa mai multe zile, pentru ca imi zic, lasa sa se mai adune. Si ce am gasit? Printre hartii si fluturasi cu care deja m-am obisnuit, am dat de o carte postala, o vedere, cum ii mai zic eu. Stiam ca trebuie s-o primesc, Krasimira nu a putut tine secretul. Chiar eram curioasa initial, pentru ca imi ceruse adresa. Si adresa de mult nu se mai cere. Imi zisese ca voi primi ceva, dar alte amanunte nu si ma gandeam ca o fi vre-un pachet. Nu am intrebat, pentru ca nu se cade. Apoi, cateva zile mai tarziu ma intreaba daca am verificat cutia postala si se desconspira ca mi-a trimis o vedere. M-am simtit asa de bine cand mi-a zis si mi-a rascolit amintirile.

A fost intr-o zona mirifica din Muntii Apuseni si in satul Mandra, pentru cine dorea, se puteau achizitiona si trimite cu timbru oriunde in tara, carti postale. A facut asta cand era mica, demult, asa ca nu a ratat ocazia sa reinvie un obicei uitat dar atat de frumos. A fost un gest deosebit ca s-a gandit sa imi trimita. Ca stiu ca nu se trimite la oricine, de obicei te gandesti la cineva drag. Mi-a facut o surpriza mi-nu-na-ta! πŸ’—

Asa mi-am amintit ca faceam si eu, cand plecam in tabere. Bine, in acele vremuri, cam toata lumea avea acest obicei. Alta cale de a arata pe unde ai calatorit nu era. Pozele se faceau cu fotografi ambulanti in zonele turistice, erau ceva special si dura un pic pana iti ajungeau in mana. Mai aveai cartile postale. Era o placere deosebita sa le aleg si apoi sa cumpar timbre. Uneori, mai rar, aveau deja timbre preplatite. Trebuia sa ma gandesc la cine trimit si mai ales sa am carnetelul cu adrese. Bunicii erau intotdeauna pe lista, cativa prieteni din acele timpuri si cate vreo profesoara draga, la care trimiteam pe adresa scolii. Cum zicea si Krasimira, trimiteam si apoi urmaream sa vedem daca ajunge inaintea noastra/mea sau in acelasi timp cu noi/mine sau dupa noi/mine. Apoi a trecut timpul si am incetat sa mai trimit vederi insa am si acum o colectie deosebita si numeroasa acasa. Pentru ca aveam obiceiul sa iau si pentru mine, sa am amintire. Plus ca toate vederile primite le-am pastrat.

Acum am devenit nostalgica si ce crezi, mi-a deschis apetitul. Mi-am propus ca de acum incolo sa reincep sa fac asta si sper doar ca cei care le vor primi sa se bucure la fel de mult cum m-am bucurat si eu acum. Un telefon audio sau video, poze facute cu telefonul nu sunt ceva palpabil. Insa o vedere va ramane acolo, pitita intr-o carte, printre filele inimii. Cu cateva cuvinte scrise pentru cineva special. O amintire frumoasa dintr-un loc frumos, de la cineva care te are aproape. Tu pe unde te vei duce anul acesta si cui vei trimite o carte postala?

Elena G

Dor de duca si inapoi


Stiu ca tot pamantul e plin de locuri frumoase. Bine-nteles ca cel mai frumos e in tara mea si asa va ramane pentru mine pana mor. Dar ma bucur intotdeauna cand am ocazia sa vad si altceva. Am senzatia ca am fost candva o tiganca, asa un dor de duca mi se face uneori incat chiar trebuie sa plec undeva. Nu conteaza unde, o iesire sa fie. Si cand nu pot exact atunci cand imi doresc din toata inima, asa greu imi e! πŸ™‚ Se spune ca trebuie sa ai rabdare, uneori am, alteori mai putin.

De curand mi-a fost dat sa ajung prin Bulgaria si Macedonia. Bulgaria sa zicem ca o mai stiam, ca multi altii, ca doar e vecina. De la Bucuresti sau Constanta nu e chiar asa departe. In orice caz, merita vazuta, e surprinzatoare. Dar acum am ramas impresionata de Macedonia si Skopje. E o tara mai putin cunoscuta dar tocmai acest lucru imi place. Imi plac locurile care nu sunt asa aglomerate si vizitate pentru ca au o energie curata, o carisma anume, o frumusete deosebita, nealterata. Din pacate nu am putut stat si vizita foarte mult dar ce am vazut mi-a placut foarte mult. Skopje, capitala Macedoniei e un oras “nou”, din cauza ca in 1963 s-a daramat la cutremur si a fost refacut. Si se cunoaste. Totul e mai nou, aerisit, linistit, curat. Nu arata ca o capitala, nu este foarte mare, mai mult ca Brasovul aduce. E inconjurata de munti, are o cetate impresionanta pe care am admirat-o din masina, are piata Alexandru cel Mare care iti scoate un “wow”, un munte frumos, cu cruce in varf si de unde ai o panorama superba asupra orasului, si ziua si noaptea, e locul unde s-a nascut Maica Tereza si probabil multe altele care trebuie descoperite. Pentru o vacanta relaxanta merita sa ajungi acolo si sa stai macar 3-5 zile, daca nu chiar o saptamana. Nu ai cum sa nu te incarci pozitiv.

Pentru cei care nu stiu pe unde sa mai calatoreasca, le recomand acest loc si sper sa aiba aceeasi surpriza placuta, asa cum am avut si eu.

Down Under: Great Barrier Reef (XVI)


Am ajuns si aici. Inchei aventura australiana cu coralii, pentru ca merita. De fapt aveam de ales intre Sydney sau bariera. Tough choice. Dupa cum vezi, am ales. πŸ™‚ Despre corali nu vreau sa scriu prea multe, cauta pe google ca ai info, insa sunt cu adevarat spectaculosi in realitate. Si daca viata te trimite la ei, trebuie vazuti. Macar cat mai exista. Se straduiesc australienii sa ii tina in viata cat pot ei de mult insa factorul uman afecteaza ireversibil natura, din pacate. Ar trebui probabil interzis turismul pe o suta de ani in zona si nici atunci nu e sigur.

Bariera de corali, partea cea mai frumoasa a ei, se viziteaza cel mai bine din zona de nord, din Cairnes, Port Douglas si alte orase de pe coasta. Sunt o groaza de insule la care se ajunge cu vaporul si de unde se pot face scufundari in adancul oceanului. Si australienii sunt foarte organizati. Am avut de ales dintr-o multitudine de variante din Cairnes si am ales una mai accesibila. Deja ne alintasem cu padurea tropicala asa ca am fost un pic mai modesti de data asta. Excursiile sunt foarte bine gandite si foarte bine puse la punct si costa. Insa sunt pentru toate buzunarele. Noi am ales o excursie la Green Island, cea mai apropiata insula de tarm si de unde poti sa te scufunzi pentru a admira coralii.

Am pornit de dimineata, la vila ni s-a asigurat transportul pana la locul de plecare, care e destul de departe de unde stateam noi si ne-am trezit imbarcati si cu multe explicatii date, pe un vapor destul de incapator care la ora potrivita a plecat spre destinatie. E incredibila plimbarea pe ocean. Am admirat asa multe nuante de albastru, ca atunci cand am mers sa vedem balenele. Albastrul marin e una din cele mai frumoase culori care exista in natura, dupa parerea mea. Plimbarea a avut parte si de valuri, noroc ca nu am rau de mare. Ce naiba, doar sunt fata de la mare, ar fi fost si aiurea. Dar nu imposibil. :)) Am pornit pe o vreme noroasa si vanturoasa si chiar ma gandeam, am ratat inotul, ca nu as fi vrut sa inghet. Insa atunci cand ne-am apropiat de insula, dupa cca 2 ore, a iesit si soarele. Si ce frumoasa s-a facut ziua deodata. πŸ™‚

Vaporul a acostat undeva mai in larg si ne-am pregatit sa coboram si sa ne ducem fiecare la treaba lui. Mama adora apa dar de pe uscat asa ca si-a luat o plimbare cu barca cu fund de sticla, prin care sa admire coralii si pestii si inca o plimbare cu un semi-submarin, pentru ca era doar cam jumatate sufundat in apa, tot cu pereti de sticla. Pozele cele mai multe cu bariera de corali sunt cele facute mai mult de mama, din submarin, macar ca era uscat. Din pacate nu am avut cu mine o protectie pentru mobil asa ca eu am facut poze de deasupra apei.

Eu cu tata am zis ca ne aventuram sa facem snorkeling. Pentru cine nu stie, si recunosc ca nici eu nu am stiut pana la acel moment, snorkeling e un sport desul de nou care inseamna sa inoti/ scufunzi mai mult la suprafata apei, purtand un echipament de baza format din tubul de respirat, vizorul si labele de inot. Ultimele pot lipsi pentru unii inotatori. Uite aici in engleza si aici in romana mai multe explicatii. Era ceva nou si pentru mine si am zis ca trebuie sa incerc, mai ales ca nu trebuie sa ma duc unde e apa foarte adanca. Abia asteptam. Pentru cine avea echipament personal, foarte bine, pentru restul, se putea imprumuta de pe vapor, intra in costul excursiei. Trebuia doar sa dai ca garantie parca 40 de dolari australieni, pe care ti-i luai cand inapoiai echipamentul. Zis si facut. Ne-am trezit noi cu niste googles si tuburi si labe de inot de mai mare dragul. Pentru ca m-a vazut cu ochelari, personalul care dadea echipamentul ma intreaba ce dioptrii am. A fost amuzanta intamplarea. Credeam ca pentru cei cu ochelari se dau niste vizoare mai speciale si mai mari, astfel incat sa se poata sta cu ochelarii pe nas la scufundari. De unde sa stiu eu, neavizata de mine care nu auzise in viata ei de snorkeling? :)) Si cate n-oi mai sti eu!!! Dar lasa, ca doar nu s-o opri soarele din rasarit ca nu stiu eu totul. πŸ˜‰ Ii spun eu de dioptrii si ma trezesc ca imi da un vizor cu acele dioptrii. Adica nu trebuie sa stau cu ochelarii pe nas ca sa vad si eu o floricica de coral, ca altfel, ceata totala ci vizorul meu e de fapt ochelar. :)) Super tare, nu? Nu vazusem asa ceva niciodata si ma gandeam, wow! Ce au mai inventat si astia. Asa ca, inarmati, ne despartim spre noi orizonturi, pana la ora 12:00 cand trebuia sa ne intoarcem pe nava ca sa servim pranzul, bufet. Tare!

Invat eu cum se folosesc toate si ma indrept cu tata spre o zona cu corali, nu foarte adanca. Daca cumva trebuia sa ma opresc, macar sa simt nisipul sub picioare. Sau sub labe, whatever. Senzatia de inot e incredibila, iti pierzi toata greutatea dar sa inoti pe burta si cu capul in apa, un fel de pluta rasturnata, era o noutate pentru mine. Cel mai greu a fost sa nu ma panichez si sa inghit apa dar am trecut si peste asta. Oricum, cred ca in ziua aia mi-am facut sigur tratamentul pe un an intreg contra sinuzitei, la cata apa sarata am tras pe nas si pe gat si cata mi-a intrat prin urechi. Si ce sarata e, Doamne! Declar Marea Neagra dulce ca o prajiturica. :))

O data ce te prinde microbul sportului asta, chiar e o placere. Am stat o groaza in apa, cu multe opriri, ca sa scap de apa care mai intra in vizor, in rest, calm si dat din maini si din picioare in reluare. Si plimbat printre corali. Unde am fost eu erau corali si nu prea si nici foarte colorati, mai in adanc e mai viu totul. Dar si asa tot am admirat ceva ce nu voi uita toata viata. Am vazut corali in multe culori foarte frumoase, roz, frez, rosii, albi. Astia erau corali vii, i-am atins, ca sa fiu sigura ca nu visez, tare moi si placuti la atingere. Nu imi venea sa cred ca am asa o sansa. Mai erau si corali nevii, saracutii. Astia sunt coralii aia tari si albi pe care i-am vazut in multe case de navigatori din tara. :)) Oricum, erau multi corali Β dusi (din pacate) si Doamne fereste sa te atingi de ei, din greseala. Zgarie si ustura apoi incat nu iti mai trebuie. De aceea inaintam foarte atent si foarte incet. Si tot m-am zgariat, dar a meritat. :)) Aveam portiuni unde ma puteam strecura printre ei, ca printr-o padure, alte portiuni unde puteam inota deasupra lor. Era incredibil! Sunt atat de diversi ca forme si asa frumos colorati si dispusi peste tot in apa, nu stii unde sa te uiti si ce sa admiri mai intai. Iti canta sufletul de fericire in acel moment. Cireasa de pe tort: o scoica gigant asa cum am admirat eu cand eram mica in cartea “20 000 de leghe sub mari” a lui Jules Verne. Da, am vazut asa ceva, era imensa, cca 1 metru, cat sa incapa un bebelus in ea si era infipta intre niste corali, cu deschizatura in sus si un pic ciobita. Din pacate era si ea trecuta in nefiinta insa ochii mei au vazut in realitate asa ceva. Nu voi uita niciodata. Pe langa ea, pe tot fundul oceanului, pe langa corali, erau si surori si frati de-ai ei, mai mici, probabil inca bebelusi, si vii, cu niste culori incredibile de mov asa cum nici in realitate nu am vazut vreodata. Si acum ma minunez cand vad cu ochii mintii. πŸ™‚

Am mai admirat si pesti, unii aproape invizibili, i-am vazut dupa ce mi-a atras atentia tata ca sa ma uit, apoi si alte culori, galbeni, albastri, mai mici sau mai mari, care traiesc printre corali. M-am straduit sa plutesc si sa misc cat mai putin din brate si picioare ca sa ma uit cu atentie la corali si sa ii vad, ca sa nu se sperie. Oricum cred ca sunt destul de obisnuiti cu prezenta oamenilor. Eu am vazut mai putine insa tata mi-a spus ca a vazut un pui de rechin si un peste foarte lung pe fundul apei pe care l-a si atins si multe alte minunatii.

“Just look at the world around you
Right here on the ocean floor
Such wonderful things surround you
What more is you lookin’ for?

Under the sea
Under the sea
Darling it’s better
Down where it’s wetter
Take it from me”

Soo :)))

Se face ora de masa si cu parere de rau parasim noi locul ala ud si plin de culoare, care incepea sa se cam usuce. Venea refluxul. Mai, si cand a venit, a disparut apa aceea multa asa de repede incat ma intrebam unde e? Ai vazut-o? Pe bune, pana la vapor, deci destul de departe, apa scazuse cam pana la genunchi, aproximativ, nu mai zic ca la mal si cam pana la jumatatea pasarelei, era uscat. Admiram nisipul acolo unde mai inainte inotasem pana la gat. E ceva de vazut la ei, au niste maree incredibile si spectaculoase, pentru ca lasa in urma fundul oceanului plin de corali. Nu-i asa ca e o minunatie? Avea dreptate Sebastian. :)) Racusorul. Ia vezi si te uita la Mica sirena, haide!

Vai, am uitat sa zic de caldura. Deci inainte de a te baga in apa e musai sa te dai cu crema de protectie, asta daca nu vrei sa te faci rosu ca un rac. Sau pentru cine vrea mai multa protectie, costume intregi de inot speciale, pentru a tine de cald si a nu te arde. Hai ca m-am dat eu dar totusi m-am inrosit pe spate, luand urma costumului de baie. Daca tot i-am aratat spatele, ce o fi zis soarele, nu te las, asa de mult te iubeeeesc. :)) Intr-adevar, era foarte cald si balaceala era asa bine-venita!

Revenind, daca tot a disparut apa si era ora de masa, am facut noi pauza si am mancat. Ne-a cazut asa de bine, ca dupa atata inot, mi-era o foame de lup. Plus ca era una din mancarurile mele preferate, chinezeasca.

Apoi, inapoi in apa. Refluxul a durat ceva si abia cand am plecat si-a revenit insa tot nu m-am lasat, am mers pana la o adancime cu ceva apa si am mai inotat oleaca. Am dat si peste o scoica atat de frumoasa pe care deja o vedeam in colectia mea de scoici. Dar cand am luat-o in mana, era grea. Nu, nu insarcinata. Ci doar vie. Asa ca i-am facut poza, ca amintire si am pus-o la loc. Ce mi-am permis sa iau cu mine au fost scoici si bucati mici de corali de pe fundul oceanului si de pe mal, asa cum le-am gasit. Le-am facut un pic curatenie. ;)) Am avut voie, m-am asigurat inainte, pentru orice eventualitate. Dar fara scoici si corali oricum nu plecam. :))

Apoi am facut o plimbare pe insula, care e amenajata foarte frumos si pe care poti sta cate zile te tin buzunarele, au toate conditiile, am admirat niste pasarele atat de simpatice, parca erau gainile noastre, asa se plimbau peste tot. Doar ca era mici si efectiv te inveseleau. Ne-am facut dus ca sa scapam de sare, la dusurile publice de pe insula, ne-am schimbat si ne-am intors pe nava. Am asistat acolo la hranirea pestilor si e iar ceva sa vezi niste fiinte atat de colorate si diferite de ce admiram in apele noastre cum se imbulzesc sa manance si ei la bufet. πŸ˜‰ Nava s-a miscat si am lasat in urma o insula verde inconjurata de apa albastra si de corali colorati. Pe drum ne-am impartasit fiecare experientele. Si am si tacut pentru ca multe nu se pot exprima in cuvinte, se simt.

Se simt.

Daca as vrea sa repet ceva in viata asta, aventura asta cu snorkeling si corali ar fi una din ele cu siguranta. πŸ™‚

Goodbye, my green island in the sun!

Down Under: Kuranda Scenic Railway, Skyrail Rainforest (XV)


Ajunsi in Cairnes si cu ceva cunostinte despre ce ar merita sa vedem, alegem excursia de o zi intreaga in padurea tropicala. Ai aici mai multe info, insa experienta pe care am avut-o depaseste cu mult imaginile, cuvintele si tot ce mai vrei tu.

Am pornit de dimineata cu masina care a venit sa ne ia de la vila si ne-a dus la gara. Acum am facut cunostinta cu o familie foarte de treaba si inimoasa din Perth cu care ne-am imprietenit si care au fost cumva si ghizii nostri, noi toti avand acelasi traseu. De la gara ne-am urcat intr-un tren care ne-a transportat in timp, acum cca 100 de ani, de cand exista acest traseu superb. In tren an mai facut cunostinta cu o familie de americani si uite-asa am fost impreuna oameni de pe 3 continente si ne-am simtit bine, am ras si am facut poze si am avut numai momente wow. Am trecut prin padurea tropicala listata Unesco, prin tunele de granit si pe langa cascade superbe (Baron Falls), am admirat oceanul de departe si am ajuns la satul Kuranda “The Village in the Rainforest” si caminul aborigenilor Djabugay. Ne-am clatit ochii prin targul de obiecte facute manual, am admirat fluturii australieni si nu numai, din Butterfly Sanctuary, cu peste 2000 de exemplare vii apoi am luat autocarul care ne-a dus in adancul padurii, unde am facut excursia cu masina amfibie prin padurea tropicala, am participat la spectacolul cu muzica si dansuri aborigene, aruncatul cu bumerangul, sulita si cantatul la unul din instrumentele lor specifice, am vizitat mica gradina zoologica si mica gradina botanica, in care am vazut pentru prima data arborele de cacao (daca ar fi crescut si la alte temperaturi ar fi fost tare bine πŸ˜‰ ), am avut parte de un pranz copios cu de toate si mai ales cu frigarui de carne de cangur (btw, noua mea “leguma” favorita :)) ), supa de crocodil fara crocodil (ce l-am mai cautat! 😦 ) si nu in ultimul rand finalul excursiei cu telecabina peste padurea tropicala. Am fost cu totii impresionati de tot ce am vazut si ne-am minunat cum au putut sa construiasca asa ceva in salbaticia aceea. Ca daca te pierzi acolo nici aborigenii nu te mai cauta, asa e de periculos. Dar ce vederi, Doamne! Look and be amazed! Totul la superlativ! Si totul organizat ceas, nu aveai timp de pierdut. Merita sa faci asa ceva in Australia, chiar si numai asta daca nu poti mai mult.

Oricum, cuvintele raman sarace in fata experientelor traite. πŸ™‚

PS: La Sanctuarul cu fluturi ne-am dus convinsi ca este inclus in itinerariu. Puteam sa juram asta. Spunem noi adevarul nostru insa nu se pupa cu ce aveau pe lista cei de acolo. Au sunat, au verificat si prin puterea de convingere a noii noastre prietene, am intrat. :p Dupa nici 5 minute, vine dupa noi una din cele in charge acolo sa ne spuna ca totusi nu e inclus si ca trebuie sa iesim. Ok, ne-am conformat insa tot ea apoi, dupa 1 minut, ne spune ca daca tot am intrat, sa ramanem sa vedem restul si asta e, s-a intamplat, fara sa ne oblige sa platim ceva. Asta da bunavointa! Si uite-asa, am avut parte de bonus la excursie. :)) Si ne-am ales cu niste amintiri de neuitat.

Down Under: Cairnes, Port Douglas, Mossman Gorge, coconut, sugar cane and… and… (XIV)


Nu ai vazut Australia daca nu ai vazut padurea tropicala si Marea Bariera de Corali (si… si… si….). Despre acestea urmeaza sa vorbesc acum, insa o luam incet, ca sunt multe de povestit. Pe rand. Ca sa vizitezi aceste minunatii, un loc recomandat de a incepe este unul din orasele-statiuni din nord-estul Australiei, mai precis din statul Queensland: Cairnes, Port Douglas ar fi printre cele mai bune locuri. De aici poti sa pornesti in aventura vietii tale. Ma rog, una din ele!

Asa ca am avut de ales. Si am ales Cairnes. Si a fost bine. Am fost cu ai mei intr-o excursie de vreo 5 zile in Cairnes si am vizitat tot ce se putea. Incep cu orasul statiune pentru ca de aici ne-am luat zborul in toate locurile minunate. Cairnes e very tourist-friendly. Si cum am fost “iarna”, destul de aerisit si putin populat. Nu vreau sa imi inchipui cum e vara la ei. Cum nu imi plac aglomeratiile in mod special, a fost foarte placut sa ma pot plimba pe malul oceanului lejer. Acolo am simtit si eu in sfarsit ca e vara, am putut sa port sandale si sa stau in tricou si pantaloni scurti. Ce sa spun despre Cairnes? Ca are promenada si mai are o alee pentru biciclisti, si mai are trotuar langa strada, asa ca sa nu te inghesui, ca in ocean nu poti intra pentru ca e pericol de crocodili si sunt puse semne de avertizare si pentru asta au facut ei o piscina imensa, publica, o laguna superba, chiar langa promenada, din care poti vedea oceanul peste cativa metri? Ca e atat de curata si albastra si amenajata atat de frumos incat nu iti vine sa iesi din ea? Are si portiuni cu nisip, si fantani arteziene, diverse adancimi, si zone umbrite si sediul politiei speciale langa, dusuri, zone de gratare si o curatenie de admirat, si… si…. :)) Am vazut mai aproape fluxul si refluxul, de ma intrebam unde a disparut atata apa (ca doar eram cazati langa ocean), pelicani australieni, atat de frumos colorati in alb si negru, o zona pentru copii cu multe tasnitori si alte chestii dragute, cu zona de odihna si de mancat, cu magazin si creme de protectie solara gratis pentru cei care vin sa se balaceasca, asa ca am zis, ce bine e sa fii copil aici. :))

Oamenii sunt prietenosi, calzi ca vremea, camerele mari si toate hotelurile si vilele au cate o piscina, cat de mica, dar o au, pentru ca daca nu ai loc in laguna iar in ocean te mananca crocodilii si rechinii, apai unde sa te scalzi, zau asa? Am asistat si la un week-end plin de evenimente artistice, cu carnaval, muzica buna pe care putini dansau insa ascultau cu atentie, un show pirotehnic superb asezonat cu alta muzica potrivita, facut de un artist, lumini si luminite in copaci de am crezut ca e Craciunul. E un loc superb in care m-am relaxat. In concluzie, Eye Love Cairnes. ❀

In excursia din padurea tropicala am cunoscut un cuplu foarte simpatic si de treaba cu care, intr-o alta zi, am ajuns cu masina la Port Douglas. Si atunci ne-am dat seama ca am ales bine Cairnes. E frumos si in Port Douglas insa mult mai liniste si la scara mai mica totul. Insa in ziua aceea am admirat alte plaje superbe pe drum, am mancat nuca de cocos proaspat culeasa din cocotier (o premiera pentru noi si…. apropo, e minunata. Mi-a placut foarte mult si as mai gusta oricand), am admirat decolarea unui aeroplan, Β am ajuns in zona muntoasa, trecand prin campii pline de trestie de zahar, care se recolta, asa ca am bifat-o si pe asta. Si pentru ca tot era “coapta”, nu puteam sa nu ne oprim si sa gustam din ea. Si iata-ne degustatori de zahar. :)) Se mai vinde cum se vand la noi sucurile din portocale proaspat stoarse: suc din trestie de zahar stoarsa in fata ta insa noi am gustat de la sursa. Doar ca am vazut asta prin diverse locuri si ma gandeam, oare cine ar bea apa cu zahar, pana la urma? Dar, avand in vedere ca e natural, de ce nu?

Trecand noi prin holde de trestie de zahar, musai sa vizitam un loc inclus in parcul national si in patrimoniul Unesco (nu stiam ca e dar era anunt acolo asa ca ii cred pe cuvant.) Mossman Gorge. Ce pacat ca am ajuns spre seara! Ce loc superb, ce plimbare frumoasa prin padure! Tare am mai fi marsaluit insa se insera. Oricum am avut parte de o plimbare superba prin padure si am admirat inca o data Natura.

Te las acum sa admiri si pe tine acum. Enjoy!

Down Under: Sydney < 3 (XIII)


Bun, acum trecem la o alta zi in care am vizitat parcurile orasului, gradina botanica si doua muzee. Din pacate, muzeele din Australia nu sunt asa mari si impresionante ca cele din Europa. Cred ca Europa e cea mai tare in muzee, nu se compara cu nimic si dupa ce le vezi pe acelea, restul par asa, hm. Au si ei cateva cu intrare libera, si am bifat un muzeu de arta si muzeul orasului si unul cu bilet, de istorie naturala. Colectiile lor sunt mai mici dar pentru un iubitor de arta si istorie, totusi merita vizitate, au frumusetea lor. In ritmul in care am vazut orasul, nu am putut sa ma delectez pe indelete insa m-am straduit sa vad cat mai mult. Am vazut si o catedrala catolica impresionanta si e ceva mai special la ea, pentru ca e noua dar construita in stil vechi. Obisnuita cum sunt cu monumente istorice cu vechime, asta m-a facut sa zambesc totusi placut. Si e amplasata intr-o piata care are si un centru sprotiv cumva bagat in pamant, asa interesant e realizat. Mai vezi apoi cateva poze din gradina botanica, cu plante si copaci minunati, pacat ca era iarna. πŸ˜‰ Vara stiu ca e plin de culoare insa temperatura e criminala.

Iar in ultima zi am vizitat o parte din oras, mai spre margine un pic, cu zona campusului, care se intindea efectiv pe strazi intregi, insa integrata in oras. Si niste cladiri verzi, foarte interesante, le vezi in poze. Si nu in ultimul rand piata de peste, celebra, ca de altfel toate marile pieti de peste din lume. Ne-am luat dupa semne, ceea ce nu e prea greu pentru ca stiu sa semnalizeze foarte bine si lizibil si usor orice, orb sa fii si nici atunci. Doamne, ce mi-au vazut ochii acolo, nu am vazut niciodata pana acum. Toate culorile si formele si soiurile de pesti, raci, crabi, scoici, creveti, mai vii sau mai putin vii doar toate proaspete. Hala din care se aprovizionau en-gros nu era accesibila publicului insa aveau pe o portiune destul de intinsa multe firme care vindeau si cantitati mai mici, si pentru public si mai ales, si gatite multe fiinte din acestea ale marii. Mai ca nu am vazut si sirene ca zau daca m-as fi mirat, la cate am vazut. Si evident ca am incercat sa pozez cam tot. Bine-nteles ca nu am ratat sa ne luam si noi ceva si din toate cele, care se vad cu mandrie in farfurie, cred ca mi-a picat cel mai bine homarul, ca nici nu mai stiu exact ce era acolo, atat de asemanatoare erau, dar am fost cea mai dulce si mai buna carne pe care papilele mele gustative au gustat-o vreodata. In schimb stridia nu a fost o alegere buna, cel putin pentru mine. Insa putina carne, foarte putina. Ne-am ridicat de la masa flamanzi si am alimentat mai tarziu un pic in golf, cu mancare indiana si turceasca. Stai ca nu am terminat cu fish market. Tot acolo am vazut ton proaspat pescuit si mi-am zis, deci asa arata saracutul. Si nu se putea rata povestit pelicanul. Cum ne plimbam noi prin piata, vedem la un moment dat un pelican australian. Daca il compari cu cel din Delta Dunarii, vei vedea ca e un pic diferit. Dar ce ne-a frapat la acest pelican a fost faptul ca era imblanzit. Statea sa se pozeze cu oricine si nu am ratat momentul sa il fac vedeta. :)) Chiar l-am mangaiat pe pene si posibil sa ii fi placut ca nu a plecat. Am tras noi concluzia ca el s-a aciuiat pe acolo, ca sa aiba peste din belsug si probabil e hranit bine iar el e un fel de mascota acum. Toti turistii il plac. A fost o experienta frumoasa,sa am asa o sansa sa vad un pelican de aproape si sa il si ating. Sper sa aiba o viata lunga si prospera in continuare, e iubit de toti.

Si uite-asa am avut parte de inca o excursie de neuitat in aceasta viata. Nu am terminat tot, ca sunt multe de povestit, insa asa, cat am putut, am postat, pentru prosperitate. Pentru ca erau foarte multe poze si mult de spus, am decis ca e mai bine sa fac doua episoade despre Sydney si sa evit carnatul de poze amestecate din care nu stiu ce se intelege. In fine, pricepi tu ce vreau sa zic. Sper. :))

Enjoy !