Nu stiu cum se face dar de cate ori fac paine la Constanta, iese mai buna. Sau asa consider eu. Am cautat diverse explicatii, ca e aerul mai uscat, mai sarat, e marea, poate apa de la robinet ( da, sunt printre ciudatii si rarii, probabil, care inca bea apa de la robinet, dar nu stii ce apa buna de la cismea este in Tomis Nord dar si in Bucuresti in zona in care stau, si uite ca n-am murit 🤭), poate drojdia, poate lumina soarelui in bucatarie, care ajuta altfel cresterea aluatului, am luat la rand totul si tot nu stiu de ce painea iese mai buna. Apoi, daca tot a venit tata la Bucuresti, de ziua mea, iar am facut paine si minune, a iesit bine. M-am declarat satisfacuta, cand am vazut ce repede si frumos a crescut aluatul, apoi ce bine arata dupa coacere, pufoasa. Si mi-am dat seama ca de fapt, chiar e datorita lui tata. Si i-am si zis: “acum imi dau seama ca atunci cand esti tu, painea iese cum trebuie, frumoasa si buna si gustoasa. Cand nu esti tu, nu e aceeasi paine, ma enerveaza!”
Mai ales ca aveam impresia ca la Bucuresti nu iese pentru ca nu e acelasi aer, aceeasi apa, etc. Dar uite ca a venit tata si painea nu a tinut cont de oras. Asa ca de acum incolo o sa fac intotdeauna paine cand e tata cu mine. Iar cand nu este, adica de cele mai multe ori, oricum fac paine, dar o sa o urmaresc ca pe hotii de cai, sa vad ca iar nu e ceva ok si sa ma repet, ca nu e tata. 🤭
Elena G
PS: Tata are o vorba, ca daca faci mancare si pui dragoste, nu are cum sa nu iasa. Eu chiar pun dar painea nu stiu ce are. Cateodata nu iese cum as vrea eu. Dar ma bucur ca atunci cand dau, place. Si asta e, folks!
Sweet Nothings 