La multi ani, iubita mea sora! La multi ani celor nascuti azi! La multi mie! M-am nascut azi dimineata, chinuind-o pe mama si in acelasi timp aducandu-i atata bucurie, cu doua luni mai devreme chiar. Nu mai stiu exact cat aveam dar stiu ca eram mica, mica, pana intr-un kilogram si jumatate, destul de creata la piele si galbejita, uratica chiar, dar in acelasi timp superba. Ca orice bebelus din lumea asta. Nu stiu daca se dadeau note pe atunci, nici nu o intreb pe mama. Probabil ca nu si fi luat 10, dar ce conteaza. Parca un copil sau o viata de om pot fi notate in vre-un fel. Mai stiu ca am stat intr-un incubator cateva luni, ca sa mai cresc, ca aveam sanse slabe de a trai, dupa spusele doctorului (nu stiu daca a vrut sa fie crud de realist sau doar crud, dar a fost alegerea lui la momentul respectiv) si in toate pozele din acele vremuri, alb-negru, evident, aveam o figura mirata si niste ochi mari si curiosi. Ce vedeam asa interesant, nu stiu, dar acum stau si ma gandesc, ce pacat ca primii ani din viata nu mi-i amintesc. As avea tot felul de intamplari si senzatii si povesti de spus, pentru ca totul era nou in ochii mei. Faceam cunostinta cu mama, cu tata, cu maia, care venea sa ne scoata pe mine si pe sora mea la plimbare si stiam ca asta urma, de cum o vedeam si nu mai puteam de fericire. Atat de fericita sa fiu ca ies la plimbare in parc, oare de ce eram asa? Acum, daca ies in parc, nu mai traiesc asa intens momentul, dar ma bucur sa fiu in mijlocul naturii. Are si copilaria farmecul ei.
Mama mai spune ca eram destul de cuminte, nu plangeam dar si cand plangeam, faceam concert, pentru ca indiferent care din noi incepea, cealalta urma. De mici “cantam” la doua voci si uneori se alatura si a “treia”, de stres si neputinta, cand nu mai stia ce sa faca. Si uite asa, sa te tii. O aventura totala si eu nu imi amintesc nimic. Noroc cu mama si pozele pe care le am ca sa stiu cam cum eram mica. Dar am crescut si trecand peste o bucata mare din viata, iata-ma azi, scriind impresii si amintiri pe blog.
Acum cateva saptamani, din intamplare, am dat peste o melodie care se intituleaza exact 27 Mai, adica ziua in care m-am nascut si mi-a placut foarte mult sa stiu ca exista asa ceva. Povestea din spatele piese este alta, dar eu ii dau intelesul meu, deoarece coincide cu ziua mea si ma bucur de ea. Ce e mai frumos decat sa am propria melodie? Poate doar o imbratisare si sentimentul ca sunt iubita. Si un desert minunat, pe care il fac oricand cu placere. 🙂
Sweet Nothings 