Tag Archives: despre recunostinta

Recunostinta (I)


Pentru sfarsitul anului m-am gandit sa fac un exercitiu de recunostinta. Si sa incep o mica traditie a mea. Cand imi va fi greu, sa reusesc sa revin aici, sa citesc si sa nu cartesc.

Lectia de recunostinta am invatat-o de la buna. Ma repet iar cat de norocoasa sunt ca o am in viata mea. Probabil Dumnezeu ma iubeste si pe mine de mi-a trimis-o. E prima persoana, (ca nu imi amintesc sa mai fi auzit inainte, sau a fost poate sporadic, la cateva persoane si de asta nu am retinut si nici nu a avut vreun impact anume, sau pur si simplu nu a percutat atunci cand am auzit, nu eram pregatita din nestiinta si ego) care, de fiecare data spune ca atunci cand se roaga seara, se uita la icoana cu Dumnezeu si primele ei cuvinte sunt: “Nu am cuvinte, Doamne, sa iti multumesc pentru tot ce imi dai!” Azi asa, maine asa, am inceput sa inteleg si eu mai bine ce vrea sa spuna si am invatat sa fiu recunoscatoare pentru orice, mai ales pentru lucrurile marunte, lucrurile care vin cumva si nu le mai bag in seama insa in momentul in care dispar, se termina totul. E o gluma asta. Nu se termina insa e mai greu si ele isi au importanta lor.

Asa ca pentru anul acesta care pleaca maine, iata pentru ce multumesc lui Dumnezeu si pentru ce sunt recunoscatoare, fara a urma o ordine anume ci cum imi vin ele acum in minte. Sper sa nu uit prea multe din lista.

  • pentru ca traiesc
  • pentru un acoperis deasupra capului, fara rate
  • pentru caldura din casa (este foarte importanta pentru mine, am inceput sa refuz sa merg acolo unde nu sunt conditii πŸ˜… )
  • pentru apa calda pe care o am la orice ora
  • pentru ca am intotdeauna ce pune pe masa si chiar cand a fost putin, am impartit cu buna si ne-am saturat de ziceai ca am mancat ca niste regine
  • pentru doua din prietenele mele, care, fara sa cer nimic, s-au oferit sa ma ajute cu orice as fi avut nevoie (prietenul la nevoie se cunoaste) si le imbratisez din suflet cu suflet
  • pentru prietenele toate care au fost alaturi de mine si m-au sprijinit, asa cum au stiut mai bine, cu o vorba buna, o imbarbatare, o imbratisare, o plimbare
  • pentru cunostintele, de care nu sunt la fel de apropiata ca si cu prietenele si care, la fel, s-au oferit sa imi fie alaturi, stiind prin ce trec, fara sa cer nimic – sunt impresionata de intentiile si gesturile lor
  • pentru tata si mama care m-au ajutat, mama fara sa ma intrebe daca am sau nu nevoie – evident ca aveam, iar tata, minune, dupa atatia ani in care nu a fost alaturi de mine, a ajuns sa se gandeasca si sa imi arate grija lui
  • pentru televizorul cadou de la tata
  • pentru abonamentul platit anual la net si telefon, cadou de la tata
  • pentru inspectorul de la Sectorul 4 care, atunci cand m-am dus sa ma interesez cum pot sa revin in invatamant, m-a indemnat sa dau examenul, ca “n-am nimic de pierdut”, deoarece mie imi era frica si nu credeam ca am vreo sansa
  • pentru ca atunci cand m-am rugat zi de zi la Dumnezeu si Maica Domnului sa ma ajute sa iau examenul si sa imi cada basmul, minune, chiar asta mi-a cazut. Il stiam cel mai bine si eram asa stresata, pentru ca m-am hotarat tarziu si am avut putin timp de invatat.
  • pentru nota de la titularizare, in viata mea nu am luat asa o nota mare, care m-a ajutat sa ma titularizez – examenul e destul de greu si posturi destul de putine
  • pentru singurul post foarte aproape de casa, din multele din care puteam alege, care, atunci cand mi-a venit randul, destul de repede, la sedinta de repartizare, era neluat si ma astepta pe mine
  • pentru serviciul pe care il am in urma examenului, din septembrie, chiar daca, din martie, datorita situatiei despre care chiar nu imi doresc sa vorbesc pe blog, (sunt suficiente stiri online) am ramas fara, cateva luni
  • pentru ca totusi din martie si pana in mai inclusiv, am beneficiat de somajul tehnic, dramuit maxim, care m-a ajutat sa imi achit cheltuielile curente. E foarte important pentru mine sa am un venit si sa ma pot sustine singura, nu imi place si nu sunt genul care sa apeleza la cineva pentru ajutor
  • pentru ca, cu tot stresul gasirii unui servici si al examenului, am reusit sa am parte si de putina relaxare, la plaja, in conditiile in care am cazarea la tata, iar un maaare avantaj
  • pentru revederea cu prietenele din Constanta, pe care le vad din vara in vara, ca doar atunci mai ajung. Ele nu prea vin in Bucuresti asa ca nu imi ramane decat sa vin eu la mare si sa vorbim la telefon si sa vedem cum ne vedem πŸ˜‰
  • pentru ca merg pe jos pana la servici
  • pentru ca o am pe buna alaturi si imi e sprijin emotional, ma iubeste asa cum sunt si ma distrez maxim cu ea
  • pentru celelalte doua bunici ale mele, surorile, cu care ma simt iar foarte bine si care imi spun de fiecare data cand plec de la ele: “Si nu uita ca te iubim!” πŸ’ž Nu uit si multumesc ca imi amintiti.
  • pentru ca m-au invitat in ziua de Craciun, pentru a nu fi singura (si cu complicitatea bunei, ea mergand la baiatul ei in prima zi) si m-am simtit foarte bine cu ele
  • pentru ca accept singuratatea ca pe un dar si ma desfat in ea de multe ori
  • pentru ca sunt sanatoasa
  • pentru ca am parte de liniste, conteaza foarte mult pentru mine
  • pentru covata primita de la surori, daruita cu toata iubirea lor
  • pentru ca in Ajun de Craciun m-au colindat nepotelele mele iubite
  • pentru toate drumetiile pe care le-am facut anul acesta, la munte
  • pentru cartile pe care mi le-am luat anul acesta, erau demult pe lista
  • pentru toate amintirile frumoase facute cu oamenii dragi
  • pentru blogul acesta de care nu m-am lasat
  • pentru sacul cu faina de la moara, pe care mi l-a luat Cris
  • pentru ideea aceasta de a initia aceasta traditie
  • pentru tot ce mi s-a intamplat bun sau mai putin bun, in acest an
  • pentru bunatatea oamenilor care tin la mine

Daca am uitat ceva, mai revin pe aici si completez. Cand voi reciti, voi avea mai multe motive de recunostinta.

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? β™₯️

Elena G

Re-cunostinta


Incepi sa citesti. Primul rand, pana la capat. Deocamdata nimic. Mai dai o sansa, hai, ca poate te inseli. Si iar nimic. Deja randul doi. Ce naiba citesc aici? O fi ceva interesant sau e doar a waste of time? Acum iei decizia. Bine, mai dai vreo cateva sanse, asa ca esti om/ oama buna. Daca te pacalesti, data viitoare iti zici ca nu mai repeti greseala. Ok, data viitoare esti mai atent/a si tot o dai in bara. :)) Sau nu, ai facut la fel ca acum si uite ca ti-a iesit. Nici nu stii cum sa faci. Dar asta e, te numesti negustor, ca doar in viata este un dans echilibrat, chiar elegant si frumos de castig (aici sunt in dubiu, da-mi definitia e-xac-ta a castigului) si pierdere (mai da-mi o definitie aici, ca zau ca nu stiu, si fii foaaaaarte precis/a. Got you, it is impossible, see?).

Hai ca pe la randul asta daca ai ajuns, inseamna ca mi-ai mai dat o sansa. Ca sa nu mai bat campii cu gratie, ca am obiceiul asta uneori, vreau sa scriu despre ce e in titlu. Adica nu despre cineva care a disparut si a reaparut in viata mea sau a oricui, ca pana la urma se aplica si la general, sau despre cineva pe care credeai ca il cunosti si pe care, de fapt, ti-ai dat seama ca nu il/o cunosti deloc si acum il/ o vezi cu alti ochi. Nope, sir/miss. Vreau sa vorbesc despre darurile pe care le primim si pe care nu le vedem si ne concentram pe chestii marunte ca sa ne bosumflam ca si copiii cei mici. Si mai mari. Stii vorba aceea, nu vezi padurea din cauza copacilor. Azi mi-a fost dat sa vorbesc cu cineva. Nu dau nume, persoana importanta, se intelege. Dar nu e vorba de persoana cat mai ales de recunostinta. Ea sau el se plange de o nedreptate. Are de dat niste bani la stat, conform documentelor pe motiv ca scoate prea mult cu o activitate adiacenta. Ok, pana aici are dreptate. E nedrept, monser. Are un venit mic si renumeratia mare. Dar ce te faci cu legea, ca e lege? Bine, ca e numai pentru catei, nu mai trebuie s-o amintesc, asta e double standard din partea statului. De aici si nedreptatea cu care sunt in principiu de acord. Omul/ oama trebuie sa se chinuie ca sa poate trai, iar statul nici macar un trai decent nu garanteaza.

Cu ce nu sunt de acord e ca atunci cand a avut un venit mai mult decat multumitor, a uitat sa fie recunoscator/oare. S-a plimbat, s-a rasfatat. A fost bine. Si-a indeplinit niste vise, e drept, prin munca, nu i-a cazut nimic din cer. Nu a primit banii cadou. Insa aici intervine ceva mai presus de noi. Din punctul meu de vedere, nu e nimic intamplator. Bine, imi place mie sa gasesc o explicatie logica la orice. Asa ca opreste-te acum din citit si inchide, daca nu mai vrei sa citesti continuarea. Ok, ce vreau sa spun e ca in viata avem ups and downs. Cand suntem up, nu vedem binecuvantarile din viata noastra. Sau mai bine spus, putini le vad. Cand se intoarce foaia, se dezlantuie iadul. Uitam tot ce a fost bun, tot ce am primit, toti oamenii care ne-au fost alaturi la greu, toate bucuriile si placerile de care am avut parte. Toate dispar si incepem sa ne plangem ce greu e. Uneori blamam si pe cei care ne-au sprijinit la greu si nici macar nu vedem ce au facut si ii indepartam. Pentru ca ne gandim doar la noi, doar noua sa ne fie bine, chiar atunci cand altora le e greu, poate exact din cauza noastra.

Cand ne e bine, cu atat mai mult sa fim recunoscatori. Cand ne e greu, e frumos sa fim in continuare. Sa multumim pentru ceea ce se intampla. Exista un echilibru pe care omul, in egoismul si lacomia sa, il strica. Poate trebuia sa tac. Insa multa lume uita cate binecuvantari, cate bucurii are. Si atunci cand se intampla ceva, nu poate accepta sa mai si piarda. Si m-am enervat. Mai ales pierderea materiala, aceea doare pentru unii, pentru altii pierderea oamenilor. Cate calatorii poate face cineva si daca rateaza una, s-a terminat viata? Sau cate masini a schimbat, sau cate case si-a luat, sau cate garderobe a umplut, sau cate seri a petrecut in oras? Si lista poate continua. Oare pentru unele ocazii ratate se justifica nemultumirea? E asa important in viata partea materiala? Uneori nu simti ca cu cat alergi dupa ea cu atat se incapataneaza sa ramana departe? Oare nu si pentru faptul ca de multe ori Dumnezeu ne da exact ce avem nevoie? Si nevoia aceea nu inseamna bogatie. Sau daca ne dorim neaparat o situatie materiala, cand o obtinem, tot nefericiti suntem. Cum se explica acest lucru? Cred ca atunci cand lasi lucrurile sa vina la tine, cand Dumnezeu iti aduce oportunitati in cale, fara ca tu sa le fugaresti, poate atunci e momentul prielnic. Mai stii vorba aceea: nu acum? Fii re-cunoscator/oare si fericirea va veni de la sine. Poate nu in bani dar exista si alte fericiri, nu trebuie sa dau exemple ca fiecare si le stie. Noapte buna si linistita sa ai si nu te ma framanta de ceva ce nu poti controla. Ia partea buna. Pentru ca intotdeauna exista o parte buna. Trebuie doar sa o vezi cu inima.

Elena G