Tag Archives: Despre

Anul Nou cu trei de doi


La multi ani, iar! 🙂 Nu stiu cand a trecut anul care tocmai s-a terminat, parca a fost alaltaieri ;)) (parafrazand o gluma a actorului Zoltan Lovas) a fost un amalgam de evenimente, stari, evolutii, stagnari, involutii, a fost o avalansa, frumoasa in felul ei. Acum iata-ne in 2022. Celor care treceti pe aici, va multumesc din suflet. Pentru ca acest blog este un proiect de suflet. Va doresc sa reveniti, daca mai doriti, sa descoperiti si redescoperiti nuante, culori, retete, sfaturi necerute, umor, liste folositoare, idei bune, inspiratie, bunatate, nervi, credinta si muzica frumoasa, poezie si regasire si iubire uneori.

As vrea sa continui traditia si cu cele mai cautate postari ale anului 2021, si pentru mine si pentru cine isi doreste sa reciteasca ceva ce poate i-a placut. Iata clasamentul:

  1. Scrisoare catre fiul meu
  2. Pagina de inceput/ Arhiva
  3. Pita armaneasca
  4. Eu sunt
  5. Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i?
  6. Polish Omelette
  7. Cardio
  8. Little Meatballs in Rich Cheese Sauce
  9. Anul Nou
  10. Amintiri
  11. Tabara de haiducie – pentru ca pagina de pornire/ arhiva nu se pune ;))

Si acum, ca nu am terminat, urmeaza cele mai putin citite 10 postari ale lui 2021. Sa vedem daca e vreo diferenta cu cele de anul trecut.

  1. Self-Reliance
  2. How Much Is Enough?
  3. “Without music, life would be a mistake” Friedrich Nietzsche
  4. Canalul de Youtube al Sirmei Granzulea
  5. Inceput
  6. Down Under: Kuranda Scenic Railway, Skyrail Rainforest (XV)
  7. Uite! Nu e!
  8. Rumanian Baked Fish
  9. Pisc (oturi)
  10. Prin Tailanda

Dap, este. Chiar mare. Dar e bine.

Inchei aici a treia postare a Anului Nou 2022. Cu inca o urare a unei poete care scrie foarte sensibil, Cristina Firoiu Maria. Urarea ei este atat de reusita ca tot ce am scris eu paleste. Dar ea are sensibilitatea ei unica si calea ei, iar eu o am pe a mea.

“…vă doresc din suflet să aveți sănătate și dragoste! Să aveți iertare și înțelepciunea de a lupta frumos pentru ceea ce îndrăgiți! Să citiți poezie și să ascultați îmbrățișările… Să învățăm să nu transformăm în amintire vreun sentiment… Vă iubesc și vă mulțumesc pentru tot! Vă sunt recunoscătoare! La mulți ani, oameni dragi!” Cristina Firoiu Maria

Elena G

To Be Or Not To Be Homeschooled


De mult ma gandeam sa scriu un articol despre homeschooling sau pe romaneste, scoala acasa. Nu e un concept nou deloc, gandeste-te ca inainte de a fi institutionalizata educatia, cu un anume scop, scoala chiar se facea acasa. Acum se revine la origini, dupa cum observ si devine din ce in ce mai cunoscuta si chiar populara in Romania, chiar daca legal este din 2002. Exista multe informatii legate de cum se face, nu o sa scriu despre asta ci doar parerea mea, proprie si personala. Subiectiva evident, insa ce nu e subiectiv pe lumea aceasta?

De cand am auzit de homeschooling, acum multi ani, mie mi-a placut ideea. Am rezonat. Pentru ca uitandu-ma la mine, si stiind cum sunt ( partial, pentru ca nu ma cunosc total), eu as fi vrut sa fac scoala acasa. Si m-am gandit si ca daca as avea copii, tot acasa as vrea sa faca scoala. Evident ca nu se pot face toti anii insa cel putin primele 8 clase si chiar liceu, in functie de copil, cred ca e super. Atata timp cat se poate echivala cu scoala de stat, e foarte bine. Apoi l-am descoperit pe John Taylor Gatto si a lui superba carte pe care ti-o recomand din tot sufletul, “Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling”. O poti asculta pe yt aici, in 8 episoade sau o poti achizitiona sa o citesti cu ochii tai, sa subliniezi si sa scrii pe ea ceea ce iti place (pe anumite carti am ajuns la concluzia ca e chiar indicat sa scrii ;)) ; uite si o idee buna de cadou de Craciun). Cartea lui Gatto te duce la a doua lui carte “Weapons of Mass Instruction: A Schoolteacher’s Journey Through the Dark World of Compulsory Schooling”, la bibliografia din spatele cartilor si la alte descoperiri pe yt care iti ridica valul de pe ochi, cum zice o colega de-a mea.

Instinctiv stiam de ce mi-ar fi placut sa fiu scolita acasa, insa citind si ascultand, am aflat si de ce, intr-un mod academic. In nici un caz nu imi place ideea de a mi se impune ce, cand, cat si cum sa invat. Pentru ca suntem toti unici si minunati asa cum suntem, asa si educatia in scoala ar trebui sa fie. Insa este imposibil.

Din perspectiva mea, ca adult, privind la copilul din mine, tare m-as fi tinut acasa. Homeschooling inseamna si sa urmaresc ce ma atrage, iar educatia formala din Romania iti impune sa treci prin niste materii ca sa mergi mai departe. Dar, daca nu sunt un Leonardo Da Vinci, la ce imi trebuie sa aprofundez formule matematice si altele la scoala, care acum chiar nu imi sunt de folos? In schimb, aprofundand ce imi place, sa devin foarte buna in domeniu? Pentru ca tot acolo se ajunge, la specializare. Cred si ca homeschooling-ul m-ar fi ajutat sa imi doresc sa cunosc acele materii care sunt mai respingatoare pentru mine, atata timp cat nu mergeam prea departe. Sunt o curioasa din fire si, natural, as fi vrut sa aflu cat mai multe despre orice. Pana as fi vazut ce ma atrage cel mai tare. Pentru ca daca ma pasioneaza ceva, sunt in stare sa nu dorm.

In clipul de mai sus, Jordan Peterson, un filosof si intelectual de o modestie si o inteligenta aparte, pe care il ascult cu drag in multele lui conferinte inregistrate, si pe care ti-l recomand si tie, prezinta ambele fete ale problemei. Imi place asta la el, reuseste, cu discernamant, sa se puna si in locul celuilalt. Sa vada ambele perspective si sa argumenteze de ce da, de ce nu. Ca orice om cu carte care ma inspira, evident ca ma straduiesc sa nu il pun pe un piedestal pentru ca de-a lungul timpului, am fost dezamagita si am realizat ca eu nu sunt de acord cu tot ce zice cineva. Iar daca o ia grav pe aratura, din punctul meu de vedere, raman cu ce e in regula dar restul nu mai primeste timp sau atentie din partea mea. Revenind, Jordan pune in balanta si personalitatea parintilor pentru ca da, unii chiar nu pot sa fie buni educatori si atunci ori raman copiii la scoala sau angajeaza in privat. Cam ca pe vremuri, cu guvernante si profesori chemati acasa. 🙂

In mare si in ocean, eu agreez aceasta forma de invatamant si in ciuda aspectelor negative, care exista si ele, din punctul meu de vedere, cele pozitive cantaresc mult mai mult. Iar cand ma uit si la comentarii, pentru ca intotdeauna le citesc, sunt curioasa ce parere au oamenii, mai mult peste postari pozitive dau. Acum, tine de multe, dar sa stii ca financiar, acolo unde majoritatea se opresc, tot acolo se ajunge. Aduc argumentul scolii gratuite din Romania, care numai gratuita nu e. Iar calitatea si implicarea naturala a copiilor in homeschooling o depaseste, imho, pe cea oferita de scoala. Doar ca e nevoie si de o implicare si renuntare totala de sine a unuia dintre parinti, iar cel care sustine financiar familia sa nu ramana nici el pe dinafara. Aici e o problema insa where there’s a will, there’s a way.

Elena G

Tare prost mai esti!


Un cioban și un filosof se întâlnesc pe coama unui deal.

– Zâua bună, zice ciobanul.

– Bună ziua, zice și filosoful.

Amândoi se așează și se pun pe contemplat.

– De la oraș vii? întreabă ciobanul.

– De la oraș.

– Dar tot mai bine-i în natură!

– Este.

– Și ce lucri tu la oraș?

– Studiez.

– Apăi ce studiezi?

– Viața omului.

– Și ies parale din asta?

– Iau un salariu. Cam mic, ce-i drept.

– Așa studiu fac și eu când stau pe prispă. Și nu iese niica. E bine la voi la oraș…

– Eu am mers la școli ca să pot lua bani pentru asta.

– Multă școală ai făcut?

– Multă.

– Apăi zâ-mi și mie cum ți-o ieșit la studii că e viața omului?

– E greu de spus, așa, în două vorbe…

– Încearcă în trei.

– Vezi tu, bade, ce fac eu e să mă gândesc la cum sunt lucrurile care nu sunt evidente. Cum ar fi de exemplu cum poate fi omul fericit, și când e, de ce e…

– Dacă-i sunt sănătoși copiii și-l iubește muierea de ce n-ar fi?

– Cum să îți zic eu? se străduie filosoful… Ție ți-a venit așa vreodată un dor de ducă? sau o jale și să nu știi ce-i cu ea?

– Mi-a venit. Dar am zis că trece, și-o trecut.

– Dar să te gândești tu că viața se duce și să simți durere?

– Apăi doare, dacă șezi degeaba, dar pui mâna pe coasă și îți iei gândul.

– Dar când vezi că se întâmplă ceva nedrept nu vrei să schimbi acel lucru?

– Ce e nedrept? dacă tot ce ne e dat de la Dumnezeu vine? Poate socoți doar tu că e nedrept.

– Nu știm dacă există Dumnezeu sau nu.

– Apăi știm cu sufletul, nu cu mintea.

– Nu știm nici dacă există suflet!

– Cum să nu știm? Când te doare că trece viața și te temi că nu te iubește muierea și că e nedreaptă lumea, unde te doare dacă nu în suflet? Ptiu, drace, că ai făcut atâta școală, mai iei și bani să studiezi viața și tare prost mai ești!

Sursa: https://www.facebook.com/groups/801174117155775/posts/954835215122997

Reteta … aproape ideala


Trimit ieri un link pe whatsapp la cativa prieteni si cunostinte care ar putea fi interesate, de la un curs recomandat de Eugen Sechila, cel cu care am facut tabara de rezilienta, tabara pe care nu o voi uita niciodata. Uite aici link-ul, e un curs gratuit care pare interesant. Il dau mai departe pentru ca imi place si poate mai e interesat cineva aici. Never say never!

Cum să ai copii mai calmi cu ajutorul naturii

Azi dimineata citesc urmatorul mesaj de la o prietena din Constanta.

Mihaela: Foarte frumos dar ai ceva și pentru “cum sa ai părinți mai calmi”? 🤣🤣🤣🤣

Eu: 😂 sedatif pc

Mihaela: 🤣🤣🤣

Elena G

PS: in nici un caz acest text nu este o reclama la medicament. A se inlocui sedatif pc cu ce vrei tu. 😂

Maia si dormitorul


Zilele acestea am vorbit despre bunici, despre lemn, despre cat de mult imi place prezenta lui in casa si despre dormitorul meu. Ii povesteam bunei ca eu sunt binecuvantata cu mai multi bunici, cei patru de sange si altii care au aparut in viata mea si care mi-au luminat-o, atat timp cat au facut parte din ea. Si trebuie sa recunosc ca am realizat mai degraba recent. Sunt foarte recunoscatoare, chiar daca mai tarziu, dar sper, nu prea tarziu. O parte sunt deja adormiti, Dumnezeu sa ii odihneasca. Iar altii imi bucura viata chiar acum: buna si surorile. Si nu se stie niciodata ce bunici voi mai avea. Din cei care nu mai sunt, azi va fi despre maia. Poate voi povesti candva si despre Hugh si Eileen, insa astazi vreau sa scriu despre maia si despre una din amintirile pe care le am de la ea, amintire care imi este foarte draga.

Pe maia o chema Elena, ca pe mine. Venea de undeva din Transilvania, dintr-o familie mai rasarita. Nu am amintiri prea clare pentru ca povestea o stiu de cand eram mica si maia are multi ani de cand s-a dus, asa ca si eu am uitat multe. Maia statea la acelasi etaj cu noi si, de cand ne-am nascut, ne-a crescut, ajutand-o pe mama. Vezi tu, bunicii mei din partea tatalui erau la tara, si au venit la oras cand am implinit noi 3 ani. Bunicii mamei nu stateau bine cu sanatatea asa ca maia a fost prima noastra bunica, de fapt. Fusese invatatoare in sat, se casatorise si sotul ei era tot invatator, sau ofiter, nu mai stiu clar. Cert este ca s-au tot mutat prin tara, pana au ajuns la malul marii. Era o femeie deosebita, cu un suflet de artist. Il ajuta pe ginerele ei, un artist plastic foarte talentat si ce iesea din mainile ei se ducea in Galeriile de arta. Mama a cumparat atunci cateva obiecte, pe care acum le pastrez, pe care le port atat eu cat si sora mea si stiu ca sunt nu numai unicate si nepretuite insa ele ne amintesc de maia.

Era o prezenta foarte linistitoare! Ne povestea mama ca venea sa ne scoata la plimbare si eu ma agitam si faceam niste ochi mari, mari, de bucurie. Nu am ochii mari insa in pozele de cand eram bebelusi, aratam intotdeauna mirata, fata de sora mea care era cool. Si este si acum. 🙂 Ma bucuram si aratam asta cand o vedeam, de mica. Instinctiv simteam ceva, pentru ca bunicii ceilalti erau mai aspri si sa am parte de o persoana atat de calda si atat de diferita, era un balsam. Am iubit-o pe maia. Chiar si cand am crescut, am tinut aproape. Era maia noastra si pentru ca ea era foarte blanda cu noi, ne era chiar mai draga. Cat a facut parte din viata noastra a fost o minunatie si ma bucur ca am avut-o. Cred ca orice copil si-ar dori o asa maie. Stiu ca ne-a iubit si ea foarte mult. Si pentru ca ne-a iubit, chiar fata ei, dupa ce maia nu a mai fost, a venit la noi si ne-a oferit dormitorul, pentru ca stia ca maia s-ar fi bucurat foarte mult. Stiau ambele cat de fascinate eram si cat de mult ne placea. De ce? Citeste in cele ce urmeaza.

Povestea dormitorului, din ce imi amintesc eu acum, a inceput acum cca 100 de ani. Maia s-a casatorit la 18 ani si ca dar de nunta a primit un dormitor, facut pe comanda. I-l facuse un mestesugar tamplar evreu, dupa un model dintr-o revista frantuzeasca, din acele vremuri, probabil pe la inceputul secolului. Pe scurt asta e originea lui. Cand l-am vazut prima data, am ramas fermecate. Era un dormitor de printesa, ca in cartile cu povesti pe care le citeam cu atata placere. Nu vazusem niciodata si la nimeni ce am vazut la ea. Tot dormitorul era din lemn, de culoare maronie, nici prea inchisa, nici prea deschisa, realizat din vreo 4-5 esente, din care unele nu stiu nici acum ce sunt. Patul avea tablie inalta si la cap si la picioare. Sifonierul avea o oglinda ovala, din cristal, pe usa din mijloc iar manarele de la toate cele trei usi erau sub forma de butoane de cristal (sau sticla) rosu, ca un rubin. Mai erau doua noptiere inalte cu usi si o masa de toaleta cu o oglinda identica cu a sifonierului. Toate umpleau spatiul acela mic al dormitorului insa pentru noi erau coplesitoare si impresionante. Mai fusesera cateva parti de mobilier insa familia ei s-a tot mutat prin tara si spatiul s-a tot redus. Imi imaginez acum cum ar fi aratat intr-o casa mai mare, ca sa fie pus in valoare. Mi-nu-nat!

Insa pe la 94-95 de ani, maia a plecat. Fata ei a venit la noi si ne-a spus ca nu il poate pastra, era foarte vechi si trebuia restaurat tot. Avea si ea o varsta si a recunoscut ca nu se poate ocupa de el asa cum merita. Il putea vinde la un anticariat, primise o oferta destul de buna insa ne-a intrebat daca il dorim noi, stiind ca ne place si spunandu-ne ca maia sigur s-ar fi bucurat. Din fericire, o ruda de-a mamei, tamplar, l-a verificat si mobila nu mai avea cari, doar gaurile ramasesera. Putea fi restaurat. Asa ca am primit cu bucurie dormitorul.

Cum nu mai facusem niciodata asta, am apelat initial la un specialist, insa am avut asa o dezamagire. A fost cineva care zicea ca are experienta insa pana si eu stiu ca o mobila trebuie intai curatata, stearsa de praf, dat lacul jos, etc. Si cand vine “expertul” si incepe direct sa aplice un lac de nuc, peste toata mizeria de 85 de ani (atunci avea atata, intre timp a venit 2021) fara sa respecte culoarea si esenta lemnului, care numai nuc nu era, chiar ca m-au apucat dracii. Am fost asa suparata si efectiv imi era mie rusine sa ii spun. A vorbit tata cu el si am fost usurata sa il vad ca pleaca. Ce a urmat in vara anului 2006 a fost “labor of love” pentru ca nu mai vroiam pe nimeni si in sinea mea stiam ca oricine s-ar fi ocupat de el nu ar fi facut-o cu atata atentie si dedicatie si placere ca mine. Oricum nu avea rost sa mai caut. Diy!

Nu as fi putut face ce am facut fara o mana barbateasca totusi, era muuult de munca. Tata a venit cu un meserias pe care il stia, care facea cu totul altceva, insa s-a dovedit a fi un domn foarte priceput si bun care si-a facut treaba foarte bine. Ma bucur ca am lucrat cu el, pentru ca ma stiu pe mine, nu pot lucra cu oricine si daca simt ca nu ma potrivesc si nu pot comunica si colabora, nu iese. Am invatat atunci multe despre restaurare si diy insa a trebuit si sa improvizez uneori. In Constanta nu exista un centru de reconditionare mobila veche iar Bucurestiul era prea departe si nici acolo nu stiam. Plus ca aveam un buget. Intotdeauna am un buget. 🙂

Am luat dormitorul vechi si neatins si l-am demontat bucata cu bucata. Am ramas uimita sa vad cum e facut, cum se faceau imbinarile la lemn, pentru ca nu avea cuie. M-a impresionat patul care se demonteaza usor si se poate transporta. Partea cu saltea, clasica, cu arcuri, a ajuns la un om care repara paturi si l-a facut ca nou. A inlocuit toate arcurile rupte sau stricate, a inlocuit toate celelalte piese cu altele noi. Eu cu mama am luat un material tare dragut care sa se potriveasca si sa imbrace frumos patul.

Revenind acasa, am dezinfectat tot lemnul cu petrosin. Era plin de praf, cateva insecte relicva si altele. Pentru mine nu era nimic altceva de care sa fiu sigura ca dezinfecteaza cum trebuie. Plus ca a indepartat cu succes mirosul de lemn vechi. Apoi am stricat cateva perii mai moi si am consumat mult sapun de casa pentru ca efectiv totul a fost bagat in cada si frecat de a iesit toata mizeria care nu se dusese la petrosin. Erau 85 de ani totusi, in care adunase multe. Dupa ce s-a uscat, am inceput laborioasa si “parfumata” munca de scoatere a lacului. Am pastrat toate clantele, butoanele, tot ce era original insa am avut parti lipsa si a trebuit sa inlocuiesc cu ceva asemanator. Greu a fost atunci, ca nu gaseai. Oglinzile mari, din pacate, erau asa intr-o stare incat nu am putut sa le reconditionam insa tata a facut comanda la ceva care sa semene. Din pacate nu a mai fost cristal. Insa a reusit sa gaseasca sa le faca cu marginea aceea pe care o vezi la multe oglinzi vechi. La geamurile de la noptiere am pus folie semitransparenta pentru ca ele au un detaliu special. Nu vroiam sa le inlocuiesc cu ceva nou. Si stiu ca am si doua bucati de rezerva, in cazul in care se sparge vreuna.

Am lipit furnir de aceeasi esenta sau sa fie asemanatoare acolo unde lipsea; am luat niste detalii din lemn dintr-o parte din spate pentru a lipi pe fata mobilierului, unde nu erau; am chituit la greu. Mai ales usile sifonierului erau ciuruite de cari si nu puteam lasa gaurile asa. Dar tot mi-au scapat cateva, oricat am verificat. Am frecat totul cu glaspapir si stiu ca au mai fost niste pasi insa acum am uitat. Au fost zile in care am asteptat sau am cautat, pentru ca lemnul nu era pregatit insa s-a dovedit “a good sport”, daca pot spune asa despre lemn. Am cautat cu ai mei un lac bun, transparent. Si am pictat tot, si pe dinafara si pe dinauntru. De doua ori, sa fiu sigura ca e protejat, nu inainte de a mai da cu glaspapir intre lacuiri. A iesit o minunatie. Cand l-a vazut Mirena, fata maiei, a ramas impresionata. A fost pana la urma “en famille”, fiecare aducandu-si aportul. Mi-a placut enorm procesul si glumeam apoi ca as putea sa ma apuc sa restaurez mobila, ca ma pricep. 🙂

Si mi-am dat seama ca acum a imbatranit. Avusese 85 de ani atunci insa acum e deja la centenar. Pentru mine e impresionanta varsta. Si e o munca de iubire si o amintire frumoasa si o bucurie sa il folosesc zilnic. Fac tot ce tine de mine sa ramana impecabil si sper sa ramana in familie. Renunt la orice alta mobila insa nu si la dormitorul de la maia. ❤

Elena G

Cine ti-a spus … ?


– Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?

– Ei bine, din câte știu, așa se face.

– Nu, nu este singura modalitate de a face dragoste.

– Și cum atunci?

– Lasă-ți hainele mai departe și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul până când încercăm să ne dăm seama.

– Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită ne putem atinge pe noi înșine. Înțelegi?

– Ne atingem, zici?

– Da, ne vom atinge cu tandrețea docilă a unei mângâieri care se extinde dulce până la moarte într-o îmbrățișare.

– Oh, ce frumos.

– Uite, mă vei lăsa să te țin de mână?

– Da.

– Simți? Acesta este unul dintre modurile de a face dragoste.

Despre asta este vorba.

Îți vei lăsa hainele pe tine și vom vorbi până ce ne vom sătura. Să ne privim gurile, genele, buzele unul altuia, iar dacă sărutul va fi necesar, va veni fără să ne ceară permisiunea.

Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde, doar să mă lași să te privesc spre cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd sufletul până la epuizare, până când acești ochi renunță și mă obligă să cobor pleoapele care mă determină să dorm .

– Și o să-i forțezi să rămână deschiși?

– Da, să te privesc toată noaptea …

Numai pe tine.

Gabriel García Márquez

Obicei parfumat din copilarie


Azi este ziua aceea in care imi bag nasul in toate parfumurile pe care le am. Nu ma dau cu ele, doar ma bucur de mireasma. Am luat la mana tot si ma delectez. Am parfumat si casa cu unele, pentru ca nu sunt sigura daca mai miros. Ori m-am obisnuit cu ele, ori sunt slabe.

Cand eram mica intram in camera mamei si ma asezam pe scaunul de la masa de toaleta. Eram fascinata de sticlele acelea de forme diferite, asezate una langa alta, asa frumos. Nu erau multe, 3 sau 4. Suficiente pentru mine. Inca nu stiam ce imi place sau nu, toate imi placeau. Scoteam un capac de la o sticla si imi bagam nasul in el. Apoi il puneam la loc. Luam capacul de la alta sticla si faceam la fel. Daca nu il simteam, pulverizam un pic in capac. Si stateam asa fermecata, ceva timp. Daca erau si spray-uri parfumate, le luam si pe ele la rost. Apoi gata. Imi trecea. Ca sa revin alta data.

Mai tarziu am avut si eu un parfum, apoi altul. La inceput mi-au placut cele unisex, sau cat mai fresh. Ani de zile am avut chiar si un preferat. Salariul si orizonturile m-au ajutat sa descopar si mai multe parfumuri. Cui nu-i plac? Dupa o luuunga perioada, am schimbat preferatul cu altul, pentru ca nu mi se mai potrivea. Nu mai imi placea nici mirosul. Am ramas insa fidea firmei. Apoi am vrut sa incerc si altele. La testere pe piele, in magazin, miroseau tare bine. Daca am putut, am mai luat sau am primit. Aveam problema sa fie de firma si din strainatate pentru ca in Ro se spunea ca sunt falsuri. Si acum e aceeasi problema. Recent, in anii acestia, am luat la rost si parfumurile din magazinele de haine si cele din revistele care umbla prin locurile de munca, stii tu care reviste. Daca mi-a placut aroma si a fost oferta, am luat. Am luat chiar si de pe online. Am eu o lista cu parfumuri de incercat si e pacat sa nu bifez cand se poate. Asa de pasionata am fost la un moment dat!

Insa in ultima vreme constat ca din cele pe care le am, nu mai imi plac multe. Unele pur si simplu miros doar a alcool, cu o usoara aroma de parfum. Sau nu rezista. Sau isi schimba mirosul pana seara. Am incercat sa le rotesc, poate ma insel, insa degeaba. Acum imi place la nebunie parfumul de trandafiri, dar sa miroasa a trandafiri, nu a altceva. Si am mai descoperit parfumurile frantuzesti de nisa si parfumurile naturale. Miros frumos pe piele, nu isi schimba mirosul pe parcursul zilei, sunt placute si feminine si de cele mai multe ori rezista sau ramane un miros placut mai tarziu. Iar pretul este decent. Bine, daca imi place, nu conteaza cat costa. Sa nu fie exagerat doar. Mai este un parfum care mi-a placut la nebunie, culmea, de la firma cu revista insa nu a mai fost introdus la noi. Era de fapt un mist spray. Multi ani am pastrat sticla goala si am tot urmarit sa il iau. Sper sa apuc totusi macar o data sa ma mai bucur de el si il urmaresc pe site-ul american. Din pacate doar acolo se comercializeaza. Daca ar sti ei cat de mult mi-a placut mie! Dar am totusi o intrebare retorica mai mult: oare va mirosi la fel? Daca schimba formula sau calitatea ingredientelor, orice e posibil.

Azi am simtit nevoia sa imi adulmec parfumurile. Le-am tot comparat. Am intrat si in cele ale mamei dar am renuntat la ale ei, nu suntem compatibile. Insa mi-am facut o bucurie si ca sa fie treaba oabla, din cele pe care nu consider ca mi se mai potrivesc, le pastrez ca parfumuri de camera. Miros placut si difuz in ditamai incaperea si candva mi-au placut deci e ok. Ziua mea a fost foarte placuta. Si inmiresmata. Iti doresc si tie o seara parfumata! Si sa te bucuri de un obicei placut din copilarie, pe care, daca alegi sa il aduci in maturitate, sa iti ofere momente frumoase! Ca acesta, de exemplu.

Elena G