Tag Archives: exercitiu de recunostinta

Recunostinta (III)


Iata ca sunt in al treilea an de cand efectiv scriu pentru tot ce sunt recunoscatoare in anul care se incheie. Traditia trebuie sa continue. Constat pe propria mea piele ca, cu cat sunt mai recunoscatoare, cu atat am mai multe motive sa continui sa fiu. Ori sunt o optimista incurabila, ori e ceva invatat, ori e ambele. Cred ca e ambele.

Anul acesta a fost plin de momente de neuitat, de oameni dragi, vechi si noi, de mai multe motive de recunostinta. Iti multumesc Doamne pentru tot! 🙏 Iti multumesc pentru:

  • ca am mai trait un an frumos din aceasta viata
  • ca am casa si masa
  • ca am ajuns in locuri noi (imi plac foarte mult calatoriile):
    • Dunarea la intrarea in tara ( am incheiat traseul cumva, pentru ca anul trecut am vazut Delta Dunarii si varsarea Dunarii in Marea Neagra),
    • Cazanele Dunarii,
    • Pestera Cheile Nerei,
    • statuia lui Decebal de la Cazanele Mici ale Dunarii,
    • cascada Beusnita,
    • cascada Bigar,
    • Lacul Ochiul Beiului,
    • Manastirea Nera,
    • o plimbare spectaculoasa cu Semeringul Banatean,
    • orasul Oravita,
    • Parc Mulinologic din Sud – Estul Europei (Tinutul Morilor de Apa din Rudaria (de unde am venit cu 4 kg de faina si 2 kg de malai, macinate la moara – as fi luat un sac intreg daca aveam cum 😅 ),
    • Manastirea Strehaia,
    • salina Turda, Targu Secuiesc, Baile Tusnad, Parcul Mini Transilvania
    • Muzeul Micul Paris din Bucuresti,
    • Casa Mita Bicilista,
    • strada si muzeul Anton Pann din Bucuresti,
    • nordul Dobrogei si sudul Dobrogei cu manastiri pe care nu le vazusem inca, Manastirea Saon, Manastirea Cerbu, Manastirea Izvorul Tamaduirii (parca eram undeva in Grecia acolo)
    • Manastirea Pangarati din judetul Neamt
    • DORKOVO International Festival for Authentik Folklore, cu locuri atat de frumoase ca mi-as dori sa revin la anul: satul Dorkovo, comuna Pestera cu cetatea antica de pe coline, cu o priveliste de iti taie rasuflarea,
    • Kazanlak si Festivalul Trandafirilor, Valea Trandafirilor, Manastirea Shipka, mormantul cavalerului trac – excursie de o zi
    • drumetie in tara Luanei, Buzau, cu schiturile rupestre – excursie de o zi
    • Atelierul de borangic, Casuta rasturnata, Horezu si Manastirea Horezu – excursie de o zi
  • locuri revazute:
    • Salina Tg. Ocna,
    • Salina Praid,
    • Sovata cu lacul Ursu,
    • Alba Iulia,
    • Sibiu,
    • Nordul Dobrogei cu Manastirea Cocos, Manastirea Celic-Dere, Padurea Babadagului, satele Sinoe, Istria, Panduru, Manastirea Dervent, Manastirea si pesterea Sf. Andrei, lacul Techirghiol cu o binemeritata balaceala dupa o zi fierbinte in masina prin sudul Dobrogei
    • Velingrad si defileul Pazardjik (musai sa il vada toata lumea, e spectaculos si te face sa te simti ca in tara)
    • Bicaz, Manastirea Bistrita, Durau si lacul de acumulare Bicaz, viaductul Poiana Teiului si Piatra Teiului
    • Slanic Moldova (si aici mi-as dori sa imi iau o casuta 🤭 )
  • am constatat ca am trecut prin toata tara anul acesta si am o banuiala ca am mai facut asta dar vezi, daca nu imi notez, uit…
  • prietenele mele dragi din Bucuresti si Constanta 💞
  • buna 💖
  • un prieten vechi pe care l-am cunoscut mai bine anul acesta si am descoperit an old soul, un om din alta epoca, bun, atent, sincer, respectuos, amuzant, de cuvant, prezent si foarte muzical, de la care invat foarte multe ♥️
  • prietenii mei aromani
  • mama si tatal de-al doilea care sunt prezenti si care au facut ca apartamentul sa se micsoreze (asta sa fie baiul 😅 )
  • sora mea cu sotul si nepotelele mele pe care in sfarsit le-am revazut si am petrecut cateva saptamani la mare, impreuna cu coatele si picioarele primite in patul pe care l-am impartit cu maimuticile
  • spectacolele nenumarate la care am fost la Ateneu, Sala Palatului, Teatrul National si de Opereta Ion Dacian, muzee, Lloyd’sPub si alte locuri frumoase si cu acustica buna 😍
  • ca l-am vazut pe David Garret in sfarsit la Bucuresti 😍
  • ca i-am ascultat pe Pink Martini (another check off of my bucket list 🤭 ) 💋
  • ca l-am ascultat in concert si pe Nikos Vertis, trebuie sa recunosc ca jocul de lumini a fost fantastic, pe langa muzica greceasca
  • ca am revazut “Tache, Ianke si Cadar” la teatrul Soveja din parcul Tabacariei, Constanta
  • copiii pe care ii am la gradinita, in sfarsit sunt mai mari si ma simt in elementul meu cumva (cand sunt mici nu prea stiu ce sa fac cu ei si bazaie 😅 )
  • toate cadourile primite, unele cu totul neasteptate dar toate la fel de frumoase
  • telefonul cu mai multa memorie pentru a imortaliza mai multe momente de neuitat
  • mancarurile de casa si lucrurile de mana facute cu toata dragostea
  • vacantele atata de asteptate
  • plaja de la Constanta si bronzul care s-a dus iar 🤭
  • plimbarile pe jos si orele de sport pe care le-am facut, nu asa multe cat ar trebui si cat mi-ar placea sa fac dar totusi nu m-am oprit din a le face
  • oamenii noi pe care i-am cunoscut
  • intuitia mai ascutita care ma mai salveaza, atunci cand o ascult, din situatii in care intru, din naivitate 🙏
  • cantecele lui Anton Pann, nu credeam ca o sa imi placa atata de mult ♥️
  • berea Csiki Sor (recomandare de la un cunoscator)
  • ca am mers cu trenul chiar mai mult anul acesta (imi aminteste de copilarie)

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? ♥️

Elena G 

Recunostinta (II)


Azi continui traditia inceputa anul trecut. Anul acesta sunt recunoscatoare pentru (asa cum imi vin imi minte, intr-o ordine aleatorie):

  • ca sunt in viata
  • ca sunt sanatoasa
  • ca m-am ingrasat (chiar daca vreau sa dau jos, tot sunt recunoscatoare)
  • ca am avut mancare sa pun pe masa si sa ofer si la altii
  • cardul de calatorie primit pentru prima data care mi-a oferit o calatorie superba in Delta Dunarii, despre care voi scrie la anul
  • doua excursii de 1 zi la bulgari, ma bucur ca am iesit din tara un pic
  • o excursie foarte reusita dar si cu peripetii la Sibiu, pe care nu il vazusem inca
  • cadourile primite cu ocazia zilei mele de nastere
  • timpul, intalnirile, discutiile si petrecerile cu prietenii si oamenii dragi din viata mea
  • cursul de limba rusa din vara, unde am cunoscut oameni noi, din pacate rusa s-a legat greu de mine insa a fost o experienta care m-a imbogatit si asta conteaza
  • ca am avut timp sa merg la plaja Trei papuci unde am reusit sa ma bronzez si anul acesta
  • noua mea colega de la gradinita, cu care ma completez bine
  • surorile Matilda si Nuti, am avut imensa bucurie sa le am in viata mea cativa ani, m-au iubit foarte mult, le pomenesc acum cu drag, Dumnezeu sa le odihneasca in rai!
  • buna, care a trecut printr-o incercare foarte grea dar s-a intors cu bine acasa si asa mult ma bucur ca e iar alaturi de mine
  • caldura si apa calda pe care le am in casa, sunt iar foarte recunoscatoare pentru ca stiu cum e cand nu le am, cu atat mai mult le pretuiesc
  • vacantele care imi permit sa ma relaxez si sa ma bucur de lucrurile simple si marunte dar atat de importante
  • telefonul care merge bine, i-am schimbat bateria si o vreme stiu ca nu voi avea probleme cu el
  • experienta pe care am acumulat-o la gradi
  • ca inca ii mai am pe mama si cei doi tati dragi
  • hainele si incaltarile pe care le-am cumparat sau primit si reciclat si anul acesta, de la cunoscuti, ceea ce imi permite sa fac o economie si in acelasi timp sa fiu imbracata frumos (pentru ca, de ce sa nu recunosc, imi plac foarte mult hainele)
  • primul disc cu colinde de Stefan Hrusca, pe care l-am gasit chiar inainte de Craciun la un anticariat (nu il mai gasesc pe cel pe care il cumparasem cand aparuse), fapt care m-a bucurat foarte mult, a fost inca un cadou de la Mosul pentru mine
  • cartile pe care mi le-am luat
  • ca l-am vazut pe Mos Craciun (a venit la gradi si m-am simtit iar ca un copil, mai ales ca nu l-am mai vazut de cand eram mica, asa, aproape, si cu cadouri pentru copii si pentru mine, ce mirare! 🙂)
  • imaginile cu case superbe pe care le gasesc pe net, din care imi iau inspiratia pentru o viitoare casuta
  • ca am primit sampania mea preferata, Cashmere, pe care nu o mai gasesc in supermarket. Vroiam sa o platesc si a fost cadou de Craciun. Asa m-am bucurat, este deosebita pentru mine ♥️
  • zilele cand m-am adunat si am facut sport
  • painea de casa pe care o fac cu drag si foarte des (aproape m-am specializat 😉)
  • toate experientele frumoase sau mai putin frumoase prin care trec, le primesc
  • ca am invatat sa fiu mai atenta la oamenii din jurul meu si la semne, ceea ce ma ajuta sa pastrez alaturi pe aceia cu care rezonez si cu care ma simt bine, echilibrata
  • ca exista Dumnezeu, nu stiu ce as face fara el (ca sa parafrazez zicerea unui copil)

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? ♥️

Elena G

Recunostinta (I)


Pentru sfarsitul anului m-am gandit sa fac un exercitiu de recunostinta. Si sa incep o mica traditie a mea. Cand imi va fi greu, sa reusesc sa revin aici, sa citesc si sa nu cartesc.

Lectia de recunostinta am invatat-o de la buna. Ma repet iar cat de norocoasa sunt ca o am in viata mea. Probabil Dumnezeu ma iubeste si pe mine de mi-a trimis-o. E prima persoana, (ca nu imi amintesc sa mai fi auzit inainte, sau a fost poate sporadic, la cateva persoane si de asta nu am retinut si nici nu a avut vreun impact anume, sau pur si simplu nu a percutat atunci cand am auzit, nu eram pregatita din nestiinta si ego) care, de fiecare data spune ca atunci cand se roaga seara, se uita la icoana cu Dumnezeu si primele ei cuvinte sunt: “Nu am cuvinte, Doamne, sa iti multumesc pentru tot ce imi dai!” Azi asa, maine asa, am inceput sa inteleg si eu mai bine ce vrea sa spuna si am invatat sa fiu recunoscatoare pentru orice, mai ales pentru lucrurile marunte, lucrurile care vin cumva si nu le mai bag in seama insa in momentul in care dispar, se termina totul. E o gluma asta. Nu se termina insa e mai greu si ele isi au importanta lor.

Asa ca pentru anul acesta care pleaca maine, iata pentru ce multumesc lui Dumnezeu si pentru ce sunt recunoscatoare, fara a urma o ordine anume ci cum imi vin ele acum in minte. Sper sa nu uit prea multe din lista.

  • pentru ca traiesc
  • pentru un acoperis deasupra capului, fara rate
  • pentru caldura din casa (este foarte importanta pentru mine, am inceput sa refuz sa merg acolo unde nu sunt conditii 😅 )
  • pentru apa calda pe care o am la orice ora
  • pentru ca am intotdeauna ce pune pe masa si chiar cand a fost putin, am impartit cu buna si ne-am saturat de ziceai ca am mancat ca niste regine
  • pentru doua din prietenele mele, care, fara sa cer nimic, s-au oferit sa ma ajute cu orice as fi avut nevoie (prietenul la nevoie se cunoaste) si le imbratisez din suflet cu suflet
  • pentru prietenele toate care au fost alaturi de mine si m-au sprijinit, asa cum au stiut mai bine, cu o vorba buna, o imbarbatare, o imbratisare, o plimbare
  • pentru cunostintele, de care nu sunt la fel de apropiata ca si cu prietenele si care, la fel, s-au oferit sa imi fie alaturi, stiind prin ce trec, fara sa cer nimic – sunt impresionata de intentiile si gesturile lor
  • pentru tata si mama care m-au ajutat, mama fara sa ma intrebe daca am sau nu nevoie – evident ca aveam, iar tata, minune, dupa atatia ani in care nu a fost alaturi de mine, a ajuns sa se gandeasca si sa imi arate grija lui
  • pentru televizorul cadou de la tata
  • pentru abonamentul platit anual la net si telefon, cadou de la tata
  • pentru inspectorul de la Sectorul 4 care, atunci cand m-am dus sa ma interesez cum pot sa revin in invatamant, m-a indemnat sa dau examenul, ca “n-am nimic de pierdut”, deoarece mie imi era frica si nu credeam ca am vreo sansa
  • pentru ca atunci cand m-am rugat zi de zi la Dumnezeu si Maica Domnului sa ma ajute sa iau examenul si sa imi cada basmul, minune, chiar asta mi-a cazut. Il stiam cel mai bine si eram asa stresata, pentru ca m-am hotarat tarziu si am avut putin timp de invatat.
  • pentru nota de la titularizare, in viata mea nu am luat asa o nota mare, care m-a ajutat sa ma titularizez – examenul e destul de greu si posturi destul de putine
  • pentru singurul post foarte aproape de casa, din multele din care puteam alege, care, atunci cand mi-a venit randul, destul de repede, la sedinta de repartizare, era neluat si ma astepta pe mine
  • pentru serviciul pe care il am in urma examenului, din septembrie, chiar daca, din martie, datorita situatiei despre care chiar nu imi doresc sa vorbesc pe blog, (sunt suficiente stiri online) am ramas fara, cateva luni
  • pentru ca totusi din martie si pana in mai inclusiv, am beneficiat de somajul tehnic, dramuit maxim, care m-a ajutat sa imi achit cheltuielile curente. E foarte important pentru mine sa am un venit si sa ma pot sustine singura, nu imi place si nu sunt genul care sa apeleza la cineva pentru ajutor
  • pentru ca, cu tot stresul gasirii unui servici si al examenului, am reusit sa am parte si de putina relaxare, la plaja, in conditiile in care am cazarea la tata, iar un maaare avantaj
  • pentru revederea cu prietenele din Constanta, pe care le vad din vara in vara, ca doar atunci mai ajung. Ele nu prea vin in Bucuresti asa ca nu imi ramane decat sa vin eu la mare si sa vorbim la telefon si sa vedem cum ne vedem 😉
  • pentru ca merg pe jos pana la servici
  • pentru ca o am pe buna alaturi si imi e sprijin emotional, ma iubeste asa cum sunt si ma distrez maxim cu ea
  • pentru celelalte doua bunici ale mele, surorile, cu care ma simt iar foarte bine si care imi spun de fiecare data cand plec de la ele: “Si nu uita ca te iubim!” 💞 Nu uit si multumesc ca imi amintiti.
  • pentru ca m-au invitat in ziua de Craciun, pentru a nu fi singura (si cu complicitatea bunei, ea mergand la baiatul ei in prima zi) si m-am simtit foarte bine cu ele
  • pentru ca accept singuratatea ca pe un dar si ma desfat in ea de multe ori
  • pentru ca sunt sanatoasa
  • pentru ca am parte de liniste, conteaza foarte mult pentru mine
  • pentru covata primita de la surori, daruita cu toata iubirea lor
  • pentru ca in Ajun de Craciun m-au colindat nepotelele mele iubite
  • pentru toate drumetiile pe care le-am facut anul acesta, la munte
  • pentru cartile pe care mi le-am luat anul acesta, erau demult pe lista
  • pentru toate amintirile frumoase facute cu oamenii dragi
  • pentru blogul acesta de care nu m-am lasat
  • pentru sacul cu faina de la moara, pe care mi l-a luat Cris
  • pentru ideea aceasta de a initia aceasta traditie
  • pentru tot ce mi s-a intamplat bun sau mai putin bun, in acest an
  • pentru bunatatea oamenilor care tin la mine

Daca am uitat ceva, mai revin pe aici si completez. Cand voi reciti, voi avea mai multe motive de recunostinta.

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? ♥️

Elena G

Multumesc


MULȚUMIRE

 

Anonim

 

Mulţumeşte-n miez de noapte,

Mulţumeşte-n zori de zi,

Nu lăsa să treacă-n grabă,

Ziua, făr-a mulţumi.

 

Mulţumeşte la plecare,

Mulţumeşte şi pe drum.

Mulţumeşte, mulţumeşte,

Mulţumeşte chiar şi-acum!

 

Mulţumeşte-n orice vreme,

Chiar şi-atunci când eşti lovit

Lucrurile-ncep să meargă

Dupa ce ai mulţumit.

 

Mulţumeşte pentru toate

Bune, rele, orice-ar fi

Mulţumeşte, mulţumeşte,

Mulţumeşte-n orice zi!

 

Mulţumeşte pentru hrana

Cea de fiecare zi.

Pentru viaţa ce urmează,

Pentru tot ce vei primi.

 

Mulţumeşte pentru grija

Ce ţi-o poartă pas cu pas

Mulţumeşte, mulţumeşte,

Mulţumeşte-n orice ceas.

 

sursa: https://www.linkedin.com/posts/st%C4%83nciulescu-b%C3%A2rda-alexandru-3032b14a_mul%C8%9Bumire-anonim-1-mul%C5%A3ume%C5%9Fte-n-activity-6666137782509023234-OiPP

Elena G