Tag Archives: gatit traditional

Faina


Ieri am fost foarte foarte foarte bucuroasa. Am primit faina de la moara. Tu stii de cand caut eu asa ceva? De ani de zile imi doresc sa gasesc o moara sau pe cineva care se duce la o moara si sa ia si pentru mine un sac sau eventual, sa il impart la jumatate daca este foarte multa faina. Si ieri, daca tot mi-am vizitat o prietena, Cris, am mentionat la un moment dat, pe picior de plecare, de faina, ca trebuie sa iau si tare mult as vrea sa nu mai cumpar din comert faina asta care e doar praf alb. Si ea imediat a descoperit un sac si mi-a umplut o punga mare de faina. Nu stiam ca are si asa m-am bucurat, ca de un cadou foarte pretios. Am decis de ceva vreme sa renunt la faina alba si sa iau numai faina integrala, cu care sa gatesc de toate. Ca pana la urma, strabunicile noastre aveau asa o selectie la fainuri ca noi? De unde! Faina de la moara facea un cozonac alb si pufos, paine, gogosi, clatite si alte minunatii foarte bune si foarte sanatoase.

Cand mi-a cazut fisa, recent, am stat si m-am intrebat de ce am cumparat faina alba 000 pana acum? Nu stiu de ce. A, ba da, pentru ca multa lume spune ca nu iti iese checul sau alte prajituri, etc daca nu se fac cu faina alba. Dar eu stiu ca nu e cum zice lumea si de acum incolo voi pregati cocaturi si prajituri si painici doar din faina 650, faina de paine si orice faina integrala de pe piata, asta in cazul in care nu tot timpul voi avea faina de la moara. Experimentez si vad ce iese.

Cum Cris a ajuns la moara si a luat un sac, am rugat-o sa nu ma uite si cand mai ajunge acolo sa mai ai unul si sa fie sigura ca jumatate e al meu. Sa nu ma uite. Si daca stau si ma gandesc bine, as accepta si un sac intreg, problema e cu depozitarea, ca am o tiny house (care imi place foarte mult). Dar gasesc eu loc. Renunt la altceva dar la sacul meu cu faina nu. Mai imi trebuie si o sita si gata. O vreme indelungata stiu ca voi coace cu drag.

E interesant cum, cand eram mica si ma uitam la mama si bunica cum fac produse din faina, mi se parea ceva foarte, foarte greu. Acum, ca am invatat si eu, imi place la nebunie. Doar timp si zi fara stres sa am, pentru ca altfel nu ma simt prea bine. Imi place sa imi folosesc mainile si imi doresc sa fac si alte retete, imi doresc o maia naturala pe care inca nu m-am apucat s-o fac dar poate mai incolo si m-ar mai bucura o covata de lemn. Mi-a zis tata ca imi da una, cea adusa de la tara si plina cu povesti, asa ca tot ce se prepara in ea sa aiba savoare si mai am o promisiune de la alte doua bunici ca niste veverite, vecine cu mine, tot cu povesti. Nu voi zice nu la nici una, imi plac obiectele vechi. Daca sunt si folositoare, au un plus de la mine. Mai imi trebuie si plansa dintr-o singura bucata de lemn pe care se intindeau foile de placinta de acasa, adusa de la tara, normal. Facaletul lung il am. Un cuptor cu lemne mai imi trebuie. :))

Intentia mea e sa merg pe calea traditionala atat cat pot, ma atrage enorm. Gata, am vrut sa ma bucur aici asa ca daca citesti, sa te bucuri si tu cu mine. Si sa zambesti. Un zambet e ca un soare. Te lumineaza.

Seara frumoasa!

Elena G

Cooked


Am urmarit azi ultimul episod din cele 4 ale documentarului “Cooked”. Pentru ca blogul meu vorbeste mai mult de mancare si pentru ca sunt pasionata (mai mult ca sa vorbesc despre ea decat ca sa o gatesc :)) ), m-am gandit sa te invit sa il urmaresti. Mie mi-a placut foarte mult si am invatat din el. M-a facut sa ma gandesc mai mult la relatia pe care o am cu mancarea, cat de importanta e pentru noi, si cat de important e si cum o preparam. Din pacate pentru cei care nu stiu engleza, nu l-am gasit subtitrat in romana insa este subtitrat in limba engleza asa ca daca mai stii ceva si auzi si citesti, te va ajuta mult. Inchei cu un citat din final si cred ca nu numai filmul merita vazut dar si cartea citita. Uita-te si formeaza-ti propria parere. Nu vei regreta.

“For is there any practice less selfish, any labor less alienated, any time less wasted, than preparing something delicious and nourishing for people you love?”
― Michael Pollan, Cooked: A Natural History of Transformation

Elena G

Extention


Nu stiu altii cum sunt insa eu nu prea sunt bucatareasa. Pana la o varsta, habar nu aveam sa gatesc. Doar eram copil. Faceam chestii simple, ca de exemplu, sa pun unt pe paine. Apoi, incet, incet, am inceput sa gatesc. Intai oua prajite, oua fierte, cartofi prajiti, carne la tigaie, hamsie prajita. Cam asa. Aveam noroc cu una bucata bunica si una bucata mama care gateau. Problema era ca nu prea imi placea ce gateau ele. La supe nu ma bagam, ca orice copil. Iar restul mancarurilor, gen mancare de fasole, varza, mazare si alte chestii, mai mult le degustam si decretam ca m-am saturat. Ce mai, eram ceva de groaza.

Apoi am crescut dar tot nu prea stiam. Experienta am capatat-o atunci cand m-am vazut singura, intr-o tara straina. Vroiam, nu vroiam, trebuia sa invat sa gatesc. Din acest punct de vedere si mai sunt si altele, consider ca e bine sa pleci de tanar de casa. Ca o fi cu studiile, serviciul, nu conteaza, de la 18-20 sau chiar si peste un pic, e ideal. Te maturizeaza enorm si te ajuta sa iti dai seama cine, ce esti si cum sa te descurci singur/a. Pur si simplu iei viata in piept, chiar daca uneori si cu ajutor in continuare de la parinti, (dar nu exagerat ajutorul pentru ca atunci chiar nu te ajuta sa te maturizezi) si te formeaza ca om. Cei care pleaca de acasa de tineri au un avantaj, din punctul meu de vedere. Si se vede de multe ori si in viata. Cei care sunt singuri de la 18-20 ani se descurca altfel si chiar mai bine. E vorba de taierea cordonului ombilical la timp, cumva. Sincera sa fiu, cred ca mi-ar fi facut mai bine daca plecam mai devreme de acasa. Dar acum, asta e. Am plecat un pic mai tarziu si atat cat a fost, si-a pus amprenta. As fi vrut sa fie altfel dar nu pot intoarce timpul. E vorba de acum incolo ce fac.

Si asa, revenind la gatit, m-am trezit in strainatate ca trebuie musai sa gatesc. Si mi-am dat seama ca e chiar placut. Asa am vazut cum stau cu talentul, ce gusturi am si ce mancaruri imi plac si la care ma pricep. Acum chiar pot sa gatesc exact ce im place fara sa fiu nevoita sa mananc ce mi se pune in fata, mai ales cand nu e pe gustul meu. Si peste asta, am control asupra ingredientelor si calitatii mancarii. O vreme, din cauza serviciului, a trebuit sa mananc aproape zilnic catering. Rezist eu o vreme dar la un moment dat mi se ia. Temporar, nu zic nu, e chiar ok, pentru ca nu am timp daca sunt plecata toata ziua insa stau asa si ma gandesc, chiar se merita? Cumva s-au aranjat treburile si de ceva vreme nu mai mananc mancare de catering. Pfiu, am scapat! Recunosc ca a fost foaaarte binevenita atunci cand chiar nu aveam timp insa toate au un sfarsit. :)) Multumesc pentru ce a fost si acum ma bucur ca pot sa gatesc. Simt asa o satisfactie cand sunt in bucatarie si fac ceva! Si am invatat retete noi, pentru ca ma plictisesc de aceeasi mancare iar si iar si descopar, caut si fac ceva ce nu am mai facut. Si sunt asa incantata! Ma laud singura acum. :))

Ce vreau sa spun e ca pentru mine gatitul este o placere. Si ma bucur ca acum am timp sa fac mici minunatii in bucatarie. Daca ar fi sa aleg intre gatit si curatenie, stiu ce as alege. Si intre gatit si spalat vasele, la fel. :)) Stii cum e, pana la urma le fac pe toate daca nu am ajutor dar e mai placut cu ajutor.

Si nu in cele din urma, “for me, cooking is an extension of love. Hedda Sterne”

Poftim, cu asta te-am dat gata.

Pofta buna!

Elena G