Tag Archives: gradinita

Mi-e dor


Mi-e dor de copii. Mi-e dor sa merg la gradinita. Mi-e dor sa ii vad in realitate si sa ii mangai. Mi-e dor sa vorbesc cu ei si sa rad cu ei, de ei. Am inceput sa ii visez. Nu zilnic, dar de cand am inceput sa fac munca de acasa, ii visez. Azi noapte s-a intamplat iar. Imi visez copiii de la alte joburi avute. Imi visez colege si foste colege. Visez scoala, gradinita, after-school-ul. Visez ca sunt la clasa, ca vorbesc cu ei. Se amesteca asa copiii mari cu cei mici si ma trezesc cu dorul. Pe care nu stiam ca il am.

Cand eram plecata din tara visam la fel, ma visam acasa si ii luam la rand pe toti: rude apropiate sau departate, colegi chiar din scoala generala, oameni uitati pe care doar visul mi-i aducea aminte, oameni care nu mai sunt, apareau pur si simplu in vise si ma trezeam cu sentimentul ca nu sunt unde trebuie.

Vreau sa merg la servici, sa vorbesc cu colegele, sa ma joc cu copiii.

Fiecare perioada a anului scolar e minunata. Totusi acum vine iarna. Gandeste-te ce frumos e acum la gradinita si la scoala! Se invata poezii de iarna, colinde, se fac tot felul de obiecte decorative, e o atmosfera incarcata de bucurie si asteptam cu totii sa vina Craciunul. E o atmosfera aparte perioada aceasta si pentru copiii e exact momentul lor. Impodobim bradul, decoram clasa, ascultam toata ziua cantece de iarna. Ce cantece frumoase de iarna exista!

Imi lipsesc.

Elena G

Amintiri din gradinita (ADG) 1: Sunt foarte suparata!


Intr-o zi, la ora pranzului, cand toti copiii se culca pentru a mai creste 1 cm sau nu, pentru ca unii pleaca acasa si nu dorm, se culca in patut si Iris. Iris e o pretioasa cu personalitate, simpatica precum o veverita si foarte isteata care te poate scoate din calmul zen imediat. E o incapatanata pe cinste. Dupa ce toti s-au culcat, inclusiv ea, o vad la un moment dat sculandu-se si stand in fund pe patut.

– Iris, culca-te la loc! De ce nu dormi? intreb eu.

– Sunt suparata! raspunde ea. Daca era peltica ar fi fost haios intr-un anumit fel dar si asa, la 3 ani ai ei, tot haioasa e. Si se uita cu o privire, se incrunta asa urat, parca ar vrea sa te omoare.

De ce era suparata nu m-am lamurit pentru ca nu a stiut sa raspunda. O conving sa se intinda totusi. Dupa o vreme o vad iar in capul oaselor, acum si incaltandu-se.

– Iris, nu te incalta ca nu pleci nicaieri. Unde sa pleci? Culca-te.

– Sunt foarte suparata!

A trebuit sa plec la o sedinta insa cand m-am intors, suparata sau nesuparata, Iris adormise.

Sfarsit

Sau nu

Elena G

Inceput


Inceput de toamna, inceput de scoala, inceput si pentru mine. Tare mult imi place inceputul. Ma entuziasmez ca un copil. E amestecul acesta de emotie, asteptare, proiectie, o noua sansa de a o lua de la capat. Nu stiu ce va fi, cum va fi, cat va dura insa azi incep si sper din toata inima sa tina. Bine-nteles ca tine si de mine dar nu numai. But let it come!

Elena G

Puritate


De curand am fost martora unui fenomen mai rar insa extraordinar de dulce. La gradi, incepand cu aceasta toamna am observat toate colegele, cum doi copilasi se iubesc. La inceput, prin primavara, erau destul de reticenti (varstele sunt fragede, pana in 3 anisori si e firesc sa aiba o perioada de adaptare si acceptare) si se tot impungeau insa trecand prin vara si prin nu stiu ce magie si praf de stele, i-am vazut tinandu-se de mana si uitandu-se unul la celalalt ca si cum toata lumea incapea in ei. Iubirea nu poate fi rationalizata, pur si simplu o simti insa eu mai am intrebari de genul acesta pentru ca am mintea mea care se intreaba care e mecanismul. Ce simt ei cand se iau de manute? Ce simt cand se privesc in ochi? Cum explici toata aceasta treaba? Si apoi ma induiosez pentru ca stiu ca ceea ce traiesc ei e ceva pur, iubirea aceea dumnezeiasca si inocenta care conduce la ceva frumos ca o floare. Β Sa ii vezi numai cum se privesc! Cum se iau de mana cand se vad, cum se cauta si intreaba unul de celalalt! Cum se duc la culcare si se tot uita unul spre celalalt ca sa vada daca a adormit si apoi sa se culce! Nu dau nume, chiar daca le au minunate, ii voi numi El si Ea. E induiosator sa il vezi pe El cum o urmeaza pe Ea in clasa ei si cum stau impreuna sa manance si cum de cele mai multe ori, trebuie sa inteleaga ca se vor vedea mai tarziu, cand se scoala, sau cand ies afara. Li se explica cum si de ce, cu toata caldura pe care o poate simti o femeie care este cadru didactic si care simte iubirea, caci in inima ei incap toti copiii. Si ei, dulcii, inteleg. Si ii auzi spunandu-si ca se vor revedea mai incolo si se despart cu seninatate stiind ca va veni momentul revederii. Ieri, Ea a fost suparata pe El. A lovit-o, cu intentie sau fara, si ea s-a departat. Si-a vazut de jocul ei singura si l-a respins tot timpul. Ce suparare frumoasa! πŸ™‚ Avea nevoie de momente cu ea ca sa isi revina si sa treaca peste. Pentru ca a trecut, a iertat si peste o vreme, atunci cand a decis Ea, s-au impacat. El a fost la fel de dulce, pentru ca si-a dat seama ce a facut si a tot cautat sa o impace. Apoi poate a inteles cu mintea lui de copil ca e intelept sa se retraga (pana la urma el a gresit) si cand s-au calmat spiritele, i-am revazut impreuna. Iar azi, a facut El o boacana. Si Ea i-a spus sa o lase in pace. A stat in brate la una din educatoare si a imbratisat-o strans, ca o liana si atunci cand a considerat ca e bine, a revenit la joaca si ce crezi? Evident cu El. Iar El, cand Ea lipseste, tot intreaba de Ea: unde e, cand vine. Intr-o zi l-am auzit spunandu-i Ei, in timp ce se tineau de mana, el pe o bicicleta si ea langa el, inaintand asa incet, ca daca ii face cineva ceva, sa ii spuna Lui. Cum i-a venit unui copilas asa mic sa spuna asa ceva? De unde stia El ca trebuie sa aiba grija de Ea? Poate raspunsuri nu exista pentru ca totul se simte, insa exista o lacrima de adult care aduna in ea toata aceasta frumusete si mangaie o inima.