A fost odata ca niciodata. A fost odata un inel de aur, mic, subtire, foarte usor, cu un model de inima, mica si o piatra rosie si mai mica in mijloc. Un inel ca oricare alt inel. Il primisem cadou de la mama, fiind primul si singurul inel primit vreodata in viata mea si singurul de aur. Am uitat, am primit cand eram mai mica un inel de argint de la o verisoara, ca nu ii placea si mi l-a dat mie. Mie imi placea.:) Il mai am si acum si il port cu drag.
Inelul de aur insa l-am purtat rar, foarte rar. In primul rand ca imi e un pic cam larg, ca nu a fost luat impreuna cu mine ci l-a luat ea cand a fost prin Ungaria intr-o excursie si a vrut sa imi faca o surpriza. Apoi eu port rar inele, cu atat mai putin de aur, ca trebuie asortat si nu prea am cu ce. Imi plac mai mult argintul si alte gablonzuri si mai mult cerceii si bratarile. Inelele si lanturile mai rar. Si mi-era si frica sa nu il pierd, ca nici nu il simt pe deget si la cat e de usor, nici nu face zgomot cand cade. Oricum, anul trecut, cand am vrut si eu sa il port intr-o zi, ia-l de unde nu-i. Si m-am intristat. Pentru ca e aur si e si de la mama. Si altul nu am. Si tocmai pe asta sa il pierd? M-am uitat peste tot in camera, am rascolit cutiile si paharele mele cu bijuterii si alte minunatii, nu am dat de el. M-am gandit ca la cum le arunc eu pe pat cand ma grabesc si caut ceva, poate o fi alunecat, a cazut undeva sub pat sau unde nu se vede prea bine, ca de auzit nici vorba, ca am mocheta pe jos. Si cand am dat cu aspiratorul, nici nu am simtit cand a trecut prin teava si dus a fost. Imi parea rau sa il pierd si ma gandeam ca poate se intoarce, ca asa se zice, aurul se intoarce. Insa de un an de zile tot nu gasise drumul inapoi si mi-am pierdut speranta. Am zis, asta e, sigur l-am aspirat si e demult la gunoi.
Apoi mi-am dorit sa il inlocuiesc insa nu am gasit nimic sa imi placa. Oamenii astia nu mai fac inele frumoase! Fine si delicate. Bine, eu vroiam unul identic daca se poate, dar stiu ca e imposibil. Dar si asa subtire ca al meu chiar nu am vazut. Nu stiu cum erau dar mie nimic nu imi placea. Am obosit si am pus stop. Am zis ca nu mai vreau, ca si asa nu prea port. Daca vreodata gasesc unul, cu totul intamplator, sa imi placa, atunci imi iau. Dar eu nu mai caut. Si uite asa a trecut cred, mai mult de un an. Am uitat de el.
Iar azi, cautand eu ceva in paharul cu brose si alte minunatii, imi cade in fata inelul. Ce bucurie! L-am si pus pe deget. Nu imi venea sa cred ca a fost tot atata timp in casa cu mine si nu am stiut. The prodigal son has returned! Cand vrea si daca vrea!
Oricum ma bucur mult ca il am iar. Nu ma asteptam sa se intoarca si nu ma mai gandeam la asta. Am invatat demult sa nu pun pret pe lucruri insa unele raman nepretuite. Chiar si pierdute, tot nepretuite sunt. Asa si inelul acesta. Ce bine ca s-a intors!
Elena G
Sweet Nothings 