Ce caut eu in viata ta?

Din prima nu stiu, cateodata. Insa daca te caut, inseamna ca ceva ma atrage. Posibil sa avem ceva in comun, o potriveala la ceva sau mai multe. Descopar pe parcurs, ca de aceea exista timpul. Caut sinceritate. Caut bunatate si tandrete. Caut intelegere. Caut corectitudine. Caut frumusete in vorbe, ganduri si fapte. Caut sa vad daca cuvintele tale se aliniaza cu inima ta. Caut simplitate. Caut modestie. Caut intelepciune. Caut echilibru. Caut reciprocitate. Caut sa nu fiu ranita. Caut o prietenie. Caut o iubire care sa duca mai departe. Caut pe cineva care sa ma asculte. Caut un sfat. Caut un schimb de idei. Caut un ghid. Caut un timp petrecut frumos cu cineva. Caut uitare a unor ganduri care ma framanta. Caut sa nu fiu singura dar nu cu orice pret. Caut sa ma simt bine in apropierea cuiva, cu toata singuratatea mea. Caut 5 minute din viata ta sau toata viata ta. Caut sa te ajut daca ai nevoie. Caut sa te ascult si sa te sprijin asa cum pot eu. Caut sa iti arat ca poti conta pe mine. Caut sa te iau de mana si sa te incurajez. Caut sa te enervez cateodata, sa te contrazic. Caut sa discutam in contradictoriu, constienta fiind ca ambii/ ambele avem dreptate sau gresim si let’s agree to disagree. Caut sa iti arat ca exist si ca sunt aici. Daca nu ma auzi si nu ma vezi, nu te mai caut. Inteleg usa inchisa si semnul “Nu deranjati!”.

Daca aleg sa nu te caut, inseamna ca simt ca ceva nu e in regula. Nu ma mai cauta.

Elena G

Ce cauti tu in viata mea?

Si aceasta e o intrebare buna! Eu nu stiu ce cauti, trebuie sa imi spui. Nu ghicesc gandurile omului, care oricum sunt atat de schimbatoare… Sunt surprinsa cateodata de ce aud. Si mai ales sunt surprinsa exact cand nu am asteptari. Si de la cine nu am asteptari. In viata mea, ca de altfel a tuturor, oamenii vin si pleaca. Unii raman. Permanent. Altii raman doar o vara, o adiere, un tril de privighetoare. Cat simt si doresc. Ma intristez cand cineva la care tin alege sa plece din viata mea insa nu pot tine cu forta pe nimeni. Ar insemna sa ii anulez demnitatea de om si libertatea daruita de sus pentru a-l manipula ca sa ramana. Si cand fortez ceva nu iese bine, am vazut pe propria mea piele. Si nu mai vreau. Ma bucur cand cineva alege, folosind liberul arbitru, sa ramana. Mai ramane sa vad daca si eu accept. Nu intotdeauna persoana care alege sa ramana este potrivita sau eu sunt potrivita pentru ce isi doreste acea persoana. It’s a two-way street always. Timpul si faptele decid.

Altii pleaca. Apoi revin. De ce? Uneori ca sa stea. Din proprie initiativa. Alteori ca sa invat eu o lectie. Sa vad cu adevarat ca acea persoana e sau nu potrivita. Si astfel sa nu imi mai deschid inima cu o naivitate copilareasca, crezand ca s-a schimbat. Sau sa se echilibreze ceva, o nedreptate sau o greseala voita/ nevoita din partea mea sau a celuilalt/ celeilalte. Insa m-am vazut in fata unor repetitii uneori la ani lumina distanta. Deja-vu. Iar cand cineva a tot disparut si reaparut in viata mea, asa, ca eclipsa de soare/luna, a trebuit la un moment dat sa stau sa ma gandesc bine de ce se intampla asta. Presupun ca nu este hotarat/a sa ramana. Insa nehotararea aceasta ma face sa ma simt ca si cum nu as conta. In fond, daca esti cu adevarat important/a pentru cineva nu s-ar juca cu sufletul tau ca si cu o minge de ping-pong. Am invatat sa inchid usa. Nu pot hotari in locul cuiva si nici nu educ pe nimeni. Pot da explicatiile cele mai pertinente din lume, insa daca nu asculta cu inima, va face la fel. Asa ca invat sa tac. Tac. Tac.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS: daca tot apari in viata mea si intentionezi sa ramai, apreciez foarte mult si ma straduiesc sa raspund prin bunatate, intelegere, loialitate, onestitate, stabilitate, consecventa, you name it. All the ingredients that make a good relationship/ friendship work. And make a life worth living. A life full of happiness and love. A simple life. Posibil sa nu ti le zic direct insa chiar asta imi doresc. Si vreau reciprocitate, altfel, esti liber/a sa pleci. Si sa nu te mai intorci.

Elena G

Ce caut eu in viata mea?

Hristos a Inviat!

Cand am vazut acest film am plans. Si de ieri mi-am propus sa il postez aici si mi-am facut si textul in cap cand m-am culcat. Evident ca, acum, nu mai e acelasi text insa sper sa pot scrie ce simt.

El insumeaza tot ceea ce a ajuns sa imi placa mie la viata. De cand cu nebunia aceasta si de mai mult timp cu dorinta de a avea o viata simpla, chiar asa mi-ar placea sa traiesc. Am avut candva ocazia sa aleg o viata asemanatoare si mi-a fost frica. Plus ca imi doream ce isi doreste orice fata la vremea aceea, cariera, bani, conditii, aglomeratie, evenimente, o viata de oras plina. Nimeni nu e pregatit pentru schimbari imediate si radicale si ca si ei, si eu sunt nascuta la oras, am locuit la bloc si conditiile pe care le ofera orasul sunt superioare din anumite puncte de vedere, fata de o viata simpla. Si e greu sa fac pasul, foarte greu. Exista regrete si o inteleg foarte bine pe Cristina din reportaj. Insa cu rugaciunea inimii si cu intelegere se poate trece. Ei ambii au facut un sacrificiu si nu l-au facut imediat. Au stat cativa ani intr-o viata moderna. Nu e usor pentru nimeni. Insa stau si ma gandesc ca ei acum in continuare aud pasarile, adierea vantului, susurul izvorului, inspira un aer mai curat poate ca intr-o sala de operatii, ies din casa, stau in soare, mananca natural si au parte de multe alte bogatii interioare decat multi altii.

Ei sunt exemplu ca se poate daca iti doresti cu adevarat si daca exista si reciprocitate si intelegere. Si acest film este inca o pledoarie pentru o viata simpla si linistita. Evident pentru cine isi doreste asa ceva. Ca nu e pentru toata lumea acest stil de viata. Si e ok si asa.

Insa numai privind si ascultand acest film, coboara asa o stare de liniste peste mine. Sper sa aiba acest efect si pentru tine, cel/ cea care il urmaresti. Sa fie o oaza de aer proaspat si bunatate in aceasta lume nebuna.

PS: Titlul o parafrazeaza pe Cristina din reportaj care la randul ei il parafrazeaza pe Florin Chilian. Dar e geniala intrebarea.

Elena G

Déjà vu

Zilele acestea am avut iar un deja vu. M-a invitat buna si ce crezi? Primise de la vecinele ei, doua surori simpatice, ca Chip si Dale de haioase si bubbly, salata boeuf. Si in momentul acela i-am spus bunei ca a venit Craciunul. Pentru ca vezi tu, pentru mine, anumite mancaruri sunt asociate cu anumite momente din viata mea. Presupun ca si pentru altii e asemanator. Salata boeuf se facea in casa de Craciun si de Paste. Dar foarte clar am in minte Craciunul si salata. Si tin minte cum mergeam in bucatarie, unde mama punea legumele la fiert si ne ruga, pe sora mea si pe mine sa o ajutam sa faca salata. Noi taiam legumele in cubulete si ea freca maioneza de ii sareau capacele. Si acum ma minunez ca un copil cand ma gandesc cum crestea maioneza aceea doar cu ulei si lamaie. E un proces asa de lung si obositor ca nu ma incumet. Dar imi place produsul final foarte mult, asa acrisor. Se facea multa maioneza. Si noi ne mai serveam din ea pana o folosea.

Si vazand acum salata, impodobita cu muraturi, am simtit asa o bucurie simpla si o senzatie de sarbatoare, de Craciun. Eram la buna in bucatarie. Daca ai citit “Fetita cu chibriturile” de Hans Christian Andersen, mai stii cum s-a simtit fetita cand a avut viziunea cu masa intinsa si gasca fripta? Ceva de genul acela am experimentat si eu. Ne bucuram amandoua de asa o bunatate si ne-am delectat pana cand nu a mai ramas o bucatica. Pana si castronul l-am sters cu o bucata de paine, doar sa nu se piarda maioneza. 🙂 Si ce vrei mai mult decat atata? Sa retraiesc magia copilariei la buna, sa vorbesc cu ea si sa simt toata iubirea care pluteste in bucataria ei mica si luminoasa. Ce noroc pe capul meu.

Ma stradui sa ma bucur de asa momente cat pot si le iau asa cum se intampla. Iti doresc sa ai si tu parte de bucurii asemanatoare si sa nu le tratezi ca si cum ti se cuvin sau tot nu iti ajung. Fac si eu aceleasi greseli si ma stradui sa nu mai repet. Nu, momentele acestea sunt unice si frumoase. Primeste-le cu inima plina. Nu sunt intamplatoare. Si mai tarziu, vei realiza ca sunt mai importante decat orice altceva. Comuniunea aceasta si linistea din inima impreuna cu cineva drag. Am ajuns sa cred foarte mult in echilibru asa ca atunci cand am dezechilibrat ceva am stiut cumva in inima mea ca nu e bine sau am realizat cand era prea tarziu. Si am suportat consecintele.  Aici trebuie sa vezi prioritatile cu adevarat. Am ochelari de cal si stiu ca nu stiu tot. Ma scote din sarite cineva care se vaita si se victimizeaza si se intreaba de ce i se intampla lui/ei si cu ce a gresit de trece prin asa ceva. Mi se pare asa o prefacatorie. Mai ales ca daca ma uit mai bine, nu prea are motive. De fapt se plang persoane care nu prea au motive si nu vor sa vada viata buna pe care o au si care nu e chiar asa cum o zugravesc ele. Se plang persoane care platesc niste greseli facute insa nu vor sa recunoasca. Si tot se cramponeaza de trecut. Vesnic nemultumite, domnule. Devin obositoare, zau. (Ele, eu :)) ) Vad persoane care o duc mult mai greu si nu se vaita deloc, ba chiar apreciaza tot ce au. Cand a fost bine a fost bine, nu? Poate altii sunt mai putini norocosi si ceea ce te nemultumeste pe tine e de fapt o prostie. Si de fapt ce nu e bine? Hai sa o luam la bani marunti si vei vedea ca e intr-adevar o prostie. Bunurile materiale care nu sunt niciodata suficiente? Vorbeste cu un sarac. Comfortul? Vezi o familie care traieste intr-o camera. Nerecunoasterea studiilor, ca la cate ai invatat, trebuie sa fii tratat/a regeste? Nu zau! Plimbarile care nu te multumesc, oricate ar veni? Altii nu au vazut nimic si nu sufera din cauza asta. Incearca sa nu te compari cu altii. Nu stii fiecare prin ce trece si crede-ma ca daca ai schimba viata ta cu a altcuiva pe care invidiezi, te-ai intoarce imediat la ce ai deja si ai fi deodata recunoscator/ recunoscatoare pentru tot. Mai vad unii oameni care se incapataneaza (si eu mai fac asa, guilty) sa fie doar ca ei. Si cand le iese, tot nu le convine. Sau fac atata rau, uneori inconstient, celor din jur, doar pentru a le fi lor bine. Or for the greater good. BS! Si pierd poate mai mult decat castigul acela vremelnic. Sau nu le iese neam si tot nu se opresc sa se gandeasca ca poate nu le va aduce nimic bun in viata ceea ce vor. Poate calea lor e alta dar nu o vad inca. Uite, viata are suisuri si coborasuri. Coborasurile nu sunt degeaba.  Asa ca stop it. Nimic nu e intamplator. Acum devin serioasa si grava si incep sa ma enervez. 🙂 Un exemplu extrem este povestea din spatele acestor cuvinte si nu iti zic nimic, cauta singur/a pe google, ca de asta ai maini si creier. “If you’re not humble, life will visit humbleness upon you.” Si numarul 1. Reciteste valoarea omului in matematica. Totul e bine, intelegi? Si toate se aseaza cum trebuie. 🙂 Have some faith! Amin!

Noroc cu mintea echilibrata si sanatoasa a bunei. Tare bine imi face. There is something good in everything.

Hai, o seara frumoasa si linistita sa ai! Pa

PS: am trisat un pic si iti dau aici povestea din spatele citatului. E o lectie de viata, pentru cine realizeaza.

Despre copii si pomi…laudati

Intr-o zi ma intreaba o mamica ce scoala recomand pentru copilul ei care peste 2 ani trebuie sa intre in sistem. Brr…urat suna, in sistem, dar cam asa e. Deja era stresata. Si m-a mai intrebat care e diferenta intre copiii de la scoala de stat si cei de la o scoala particulara. Pai, sunt toti copii. Nu am experienta scolii private insa sunt plusuri si minusuri de ambele parti. Pana la urma alegi ce iti convine tie la acel momen. Cam asa sta treaba. I-am spus parerea mea sincera. Din punctul meu de vedere ar trebui facute liste. Una pentru stat si alta pentru particulara. Chiar si o a treia, pentru home schooling. Trebuie sa le cantaresti apoi foarte bine pe toate si dupa aceea sa alegi. Si mai ales sa iti cunosti bine copilul si sa fii atent/a la el. Trebuie sa iti folosesti bunul simt, intuitia, ratiunea si echilibrul, atat cat se poate omeneste (se poate gresi insa se poate si repara) in asa fel incat sa stii ca pentru “n” ani, copilul tau este pe maini bune.  Sa te uiti cu atentie la lista, sa sondezi terenul cu scolile pe care le vizezi, particulare sau de stat, forumurile, sa iei temperatura ca sa zic asa, sa stai de vorba cu mamicile si taticii, invatatoarele. Si sa faci asa cum crezi tu ca e cel mai bine pentru copilul tau. E usor pentru altcineva sa dea sfaturi si sa creada ca el/ea stie cel mai bine dar doar parintele stie. Decizia ii apartine si i-am dat un sfat pentru ca m-a intrebat. Oricum, se pare ca vorbele mele i-au adus o perspectiva noua pe care nu o vazuse pana acum, chiar daca a vorbit si cu alte persoane. Ma laud acum. 😛 Daca se intampla acelasi lucru si pentru tine ca citesti postarea, ma bucur.

Continuand discutia, stiu ca eu nu as alege pomul laudat. M-am fript de multe ori si am vazut ca pomul nu e chiar asa de bun asa ca i-am spus sa nu se ia dupa vorbe. Am insistat insa sa isi cunoasca bine copilul si sa vada mai ales cu ce invatatoare rezoneaza, este compatibil. Poate fi o invatatoare excelenta insa daca copilul nu are chimie cu ea, atunci trebuie sa te gandesti foarte serios sa ii schimbi invatatoarea. Si nu, repet, nu e neaparat vina invatatoarei. Trebuie sa stii foarte bine ce copil ai, nu sa crezi ca ai, si sa nu vezi realitatea. Decizia de a-l muta nu trebuie luata dupa cateva zile de mers la scoala, trebuie sa lasi ceva timp sa te convingi. E o perioada de adaptare la fiecare, nu numai la copil asa ca fii realist(a). Si vei sti cand ai luat hotararea corecta, in momentul in care copilul se schimba in bine cu altcineva. Un copil trebuie sa fie fericit. Nu sa fie lenes, nu zic asa, ci pur si simplu sa ii fie drag sa mearga la scoala, sa isi iubeasca invatatoarea si sa invete cat poate el de bine. Pentru mine conteaza aceasta compatibilitate, poate si din perspectiva faptului ca daca as fi fost in locul mamei, as fi ales alta invatatoare pentru mine. Nu zic ca nu a fost o invatatoare foarte buna si exigenta, nu ii neg pregatirea insa caracterul in modelarea micilor inimi a lasat de dorit. Am suferit multa nedreptate si incorectitudine, am simtit pe pielea mea atitudinea partinitoare si o fatarnicie a faptelor incat acum, uitandu-ma in urma, mi se face pielea gaina. As fi fost mai fericita daca era altcineva.  Pentru un copil e important acest lucru si toti am fost copii la un moment dat. Daca invatatoarea e mai dura, exigenta la anumite materii si vrea sa scoata olimpici, foarte bine. Insa daca iti stii copilul un sensibil si cu aplecare spre altceva, ca parinte, s-ar putea sa gresesti. Dar ce zic eu, tu stii cel mai bine. Putina atentie si bun simt si intuitie, ca om matur, nu strica sa fie folosite pentru propriul copil atunci cand faci alegeri pentru el. S-ar putea sa iti multumeasca mai tarziu. Sau sa iti scoata ochii. :)) Si nu exagerez. Conteaza foarte mult alegerile parintilor pentru proprii copii si oricum ar alege, tot ajung la scos ochii. Dar de ce sa se ajunga acolo?

Oricum, ceea ce am vrut sa scot in evidenta e ca nu pot face recomandari privitoare la cineva/ceva. Mi-am luat-o urat si acum suflu si in gheata. 🙂 E strict parerea mea daca vorbesc despre ceva si intotdeauna spun acelei persoane care imi cere sfatul ca nu trebuie sa se ia dupa ce zic eu ci sa isi faca propria parere. S-ar putea ca pentru mine o situatie si o persoana sa fie minunate (si explic ce si cum pentru a intelege parerea mea, si ma repet daca nu se intelege – asta e defect profesional si natural si cateodata mi se zice ca nu trebuie sa explic ca doar nu e copil persoana din fata mea, doar ca o fac fara rea vointa, asa m-am obisnuit. Daca cineva imi cere sa explic, ma apuc sa o fac cu lux de amanunte dar sper simplu, exagerand uneori si venind cu un exemplu mai extrem, dar daca mesajul se clarifica e bine) insa pentru altcineva sa fie exact invers. Si vice-versa. Si nu e gresita nici una. Pentru ca suntem oameni si suntem diferiti. 🙂 Si atata timp cat nu iti impun cu sila o parere, atunci raspunde-mi la fel. Iar daca cumva ajungi la aceeasi parere cu mine, in cele din urma, sau ajung eu la aceeasi parere cu tine, nu putem decat sa ne bucuram impreuna. De aceea exista comunicare si pana la urma lucrurile se aseaza cum trebuie, chiar daca dureaza ceva. Ai incredere. Asa imi zic si mie insami.

So, let’s agree to disagree. 🙂