Tag Archives: intelepciune

Tare prost mai esti!


Un cioban și un filosof se întâlnesc pe coama unui deal.

– Zâua bună, zice ciobanul.

– Bună ziua, zice și filosoful.

Amândoi se așează și se pun pe contemplat.

– De la oraș vii? întreabă ciobanul.

– De la oraș.

– Dar tot mai bine-i în natură!

– Este.

– Și ce lucri tu la oraș?

– Studiez.

– Apăi ce studiezi?

– Viața omului.

– Și ies parale din asta?

– Iau un salariu. Cam mic, ce-i drept.

– Așa studiu fac și eu când stau pe prispă. Și nu iese niica. E bine la voi la oraș…

– Eu am mers la școli ca să pot lua bani pentru asta.

– Multă școală ai făcut?

– Multă.

– Apăi zâ-mi și mie cum ți-o ieșit la studii că e viața omului?

– E greu de spus, așa, în două vorbe…

– Încearcă în trei.

– Vezi tu, bade, ce fac eu e să mă gândesc la cum sunt lucrurile care nu sunt evidente. Cum ar fi de exemplu cum poate fi omul fericit, și când e, de ce e…

– Dacă-i sunt sănătoși copiii și-l iubește muierea de ce n-ar fi?

– Cum să îți zic eu? se străduie filosoful… Ție ți-a venit așa vreodată un dor de ducă? sau o jale și să nu știi ce-i cu ea?

– Mi-a venit. Dar am zis că trece, și-o trecut.

– Dar să te gândești tu că viața se duce și să simți durere?

– Apăi doare, dacă șezi degeaba, dar pui mâna pe coasă și îți iei gândul.

– Dar când vezi că se întâmplă ceva nedrept nu vrei să schimbi acel lucru?

– Ce e nedrept? dacă tot ce ne e dat de la Dumnezeu vine? Poate socoți doar tu că e nedrept.

– Nu știm dacă există Dumnezeu sau nu.

– Apăi știm cu sufletul, nu cu mintea.

– Nu știm nici dacă există suflet!

– Cum să nu știm? Când te doare că trece viața și te temi că nu te iubește muierea și că e nedreaptă lumea, unde te doare dacă nu în suflet? Ptiu, drace, că ai făcut atâta școală, mai iei și bani să studiezi viața și tare prost mai ești!

Sursa: https://www.facebook.com/groups/801174117155775/posts/954835215122997

Good Riddance


Sau cale batuta, cum vrei s-o iei. In viata mea a reaparut cineva. De unde a rasarit, nu am habar. Este o persoana care si-a aratat interesul insa din motive foarte bine intemeiate am decis ca e mai bine sa nu incep nimic. Am avut asa o indoiala ca poate gresesc initial. Dar ma felicit ca am tinut cont de instinct. Pentru ca oricum si-a dat arama pe fata. De fapt asta si astept, sa isi dezvaluie intentiile pentru ca mai devreme sau mai tarziu, toti o facem. Rabdare sa fie, doar. Si atunci, stiu ce am de facut. Asa ca a gresit, urat. In conditiile in care nici amical nu se face asa, dar mai ales daca iti doresti sa impresionezi pe cineva. Sau daca asta e felul sau natural, atunci nu, multumesc. Si nu cred ca si-a dat seama ca a gresit pentru ca dupa cateva luni de pauza, trimite mesaj.

Daca eu sterg tot, mesaje, telefon si alte medii sociale si dispar, nu o fac degeaba. Intotdeauna am un motiv bine intemeiat si ma feresc sa mai trec prin situatii cand bunatatea mea e abuzata. De ce nu stau sa vobesc si sa ii spun in acel moment? Pentru ca in primul rand nu imi vine sa cred cat de indolent si needucat poate fi si in al doilea rand nu educ pe nimeni. In al treilea rand, cand am comunicat, tot eu am fost de vina si bunatatea si intelegerea si iertarea mea au fost luate drept slabiciune. Nu sunt slaba, consider ca toti meritam mai multe sanse. Dar pana cand? Enough! De la o varsta incolo deja trebuie sa stie un abc al relatiilor. In orice fel de relatie stabilesti ceva din timp. Nimeni nu e dator sa isi modifice timpul propriu dupa toanele unei persoane care se razgandeste in decurs de mai putin de o ora, sau intr-un moment scurt, oricum. In orice fel relatie iti respecti angajamentul, cuvantul, uneori cu riscul de a pierde. Cand exista intelegere poti face foooooarte rar si amendamente dar dupa aceea nu mai repeti pentru ca arati ca esti un neserios/neserioasa.

Si asta s-a intamplat chiar din prima. :)) Me, gone. Ei, si acum reapare ca un ghiocel. Deci neseriozitate din prima. Apoi, nesimtire de-a dreptul, dupa cateva luni, cand la ora 5:30 dimineata scrie un mesaj pe care nici nu am catadicsit sa il deschid, doar am citit cat se vedea, cu scuza ca “csf, acum m-am trezit.” Pe bune? Csf? Ce sa faci, ca mi-a picat fisa pana la urma. :)) Da, si eu ma pot trezi sa scriu un mesaj tupeist unei persoane pe care am tratat-o mizerabil si revin dupa cateva luni cu un rahat de text. Dar nu oricum, la 2 noaptea. Fara scuze, total indiferenta la cel/cea careia ii scriu, pentru ca, nu-i asa, doar eu sunt importanta si speciala. Si nu fac nimic gresit, evident, nu?

Am glumit, nu as putea sa fac asta nimanui. Cu atat mai mult cand stiu ca am dat-o in bara. Daca intr-adevar tii la acea persoana sau chiar vrei sa repari, o faci ca la carte. Si nu ai asteptari. Pentru ca oricum nu le prea meriti. Iertarea nu inseamna si acordarea increderii. Aia se recastiga cu munca. Si inseamna ca acum am ziduri ridicate al naibii de sus.

Parafrazand un citat de pe net care se potriveste acum, “avoiding certain people to protect your emotional health is not weakness, it’s wisdom.”

There you go.

Elena G

Ce caut eu in viata ta?


Din prima nu stiu, cateodata. Insa daca te caut, inseamna ca ceva ma atrage. Posibil sa avem ceva in comun, o potriveala la ceva sau mai multe. Descopar pe parcurs, ca de aceea exista timpul. Caut sinceritate. Caut bunatate si tandrete. Caut intelegere. Caut corectitudine. Caut frumusete in vorbe, ganduri si fapte. Caut sa vad daca cuvintele tale se aliniaza cu inima ta. Caut simplitate. Caut modestie. Caut intelepciune. Caut echilibru. Caut reciprocitate. Caut sa nu fiu ranita. Caut o prietenie. Caut o iubire care sa duca mai departe. Caut pe cineva care sa ma asculte. Caut un sfat. Caut un schimb de idei. Caut un ghid. Caut un timp petrecut frumos cu cineva. Caut uitare a unor ganduri care ma framanta. Caut sa nu fiu singura dar nu cu orice pret. Caut sa ma simt bine in apropierea cuiva, cu toata singuratatea mea. Caut 5 minute din viata ta sau toata viata ta. Caut sa te ajut daca ai nevoie. Caut sa te ascult si sa te sprijin asa cum pot eu. Caut sa iti arat ca poti conta pe mine. Caut sa te iau de mana si sa te incurajez. Caut sa te enervez cateodata, sa te contrazic. Caut sa discutam in contradictoriu, constienta fiind ca ambii/ ambele avem dreptate sau gresim si let’s agree to disagree. Caut sa iti arat ca exist si ca sunt aici. Daca nu ma auzi si nu ma vezi, nu te mai caut. Inteleg usa inchisa si semnul “Nu deranjati!”.

Daca aleg sa nu te caut, inseamna ca simt ca ceva nu e in regula. Nu ma mai cauta.

Elena G

“To Thine Own Self Be True” W. Shakespeare


Ieri a fost Ziua Copiilor. Ieri a fost pentru cei mici. Azi e o continuare, pentru copiii un pic mai mari si maine, cine stie, pentru cei un pic maaai mari. O sa vad. Interviul acesta m-a facut sa ma gandesc la multe si cred ca toti putem face un exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ce sfat ne-am da noua insine daca am fi iar la 20 de ani, mai ales cand avem o varsta mai mare si cand avem o experienta in spate. Te sfatuiesc sa urmaresti interviul cu subtitrare in engleza, mai ales daca nu o stii asa de bine, ajuta foarte mult si la invatarea limbii. Apoi asculta un om pe care l-am descoperit curand si care mi-a placut prin calmul, inteligenta si mai ales modestia de care da dovada. Cu siguranta exista si alti oameni, cu studii sau scoala vietii, foarte destepti si care vorbesc foarte bine si intelept insa vezi tu, trebuie sa rezonezi cu cineva. Mai ales cand nu isi impune parerile, cand accepta ca este uman si supus greselii si cand practices what he preaches. Pe mine asta m-a atras si sper sa nu ma insel. Oricum, iata un interviu foarte interesant si intelept care poate atinge niste inimi si care vine cu niste sfaturi echilibrate si intelepte. La multi ani, copii mai mari! Open your heart!

Déjà vu


Zilele acestea am avut iar un deja vu. M-a invitat buna si ce crezi? Primise de la vecinele ei, doua surori simpatice, ca Chip si Dale de haioase si bubbly, salata boeuf. Si in momentul acela i-am spus bunei ca a venit Craciunul. Pentru ca vezi tu, pentru mine, anumite mancaruri sunt asociate cu anumite momente din viata mea. Presupun ca si pentru altii e asemanator. Salata boeuf se facea in casa de Craciun si de Paste. Dar foarte clar am in minte Craciunul si salata. Si tin minte cum mergeam in bucatarie, unde mama punea legumele la fiert si ne ruga, pe sora mea si pe mine sa o ajutam sa faca salata. Noi taiam legumele in cubulete si ea freca maioneza de ii sareau capacele. Si acum ma minunez ca un copil cand ma gandesc cum crestea maioneza aceea doar cu ulei si lamaie. E un proces asa de lung si obositor ca nu ma incumet. Dar imi place produsul final foarte mult, asa acrisor. Se facea multa maioneza. Si noi ne mai serveam din ea pana o folosea.

Si vazand acum salata, impodobita cu muraturi, am simtit asa o bucurie simpla si o senzatie de sarbatoare, de Craciun. Eram la buna in bucatarie. Daca ai citit “Fetita cu chibriturile” de Hans Christian Andersen, mai stii cum s-a simtit fetita cand a avut viziunea cu masa intinsa si gasca fripta? Ceva de genul acela am experimentat si eu. Ne bucuram amandoua de asa o bunatate si ne-am delectat pana cand nu a mai ramas o bucatica. Pana si castronul l-am sters cu o bucata de paine, doar sa nu se piarda maioneza. 🙂 Si ce vrei mai mult decat atata? Sa retraiesc magia copilariei la buna, sa vorbesc cu ea si sa simt toata iubirea care pluteste in bucataria ei mica si luminoasa. Ce noroc pe capul meu.

Ma stradui sa ma bucur de asa momente cat pot si le iau asa cum se intampla. Iti doresc sa ai si tu parte de bucurii asemanatoare si sa nu le tratezi ca si cum ti se cuvin sau tot nu iti ajung. Fac si eu aceleasi greseli si ma stradui sa nu mai repet. Nu, momentele acestea sunt unice si frumoase. Primeste-le cu inima plina. Nu sunt intamplatoare. Si mai tarziu, vei realiza ca sunt mai importante decat orice altceva. Comuniunea aceasta si linistea din inima impreuna cu cineva drag. Am ajuns sa cred foarte mult in echilibru asa ca atunci cand am dezechilibrat ceva am stiut cumva in inima mea ca nu e bine sau am realizat cand era prea tarziu. Si am suportat consecintele.  Aici trebuie sa vezi prioritatile cu adevarat. Am ochelari de cal si stiu ca nu stiu tot. Ma scote din sarite cineva care se vaita si se victimizeaza si se intreaba de ce i se intampla lui/ei si cu ce a gresit de trece prin asa ceva. Mi se pare asa o prefacatorie. Mai ales ca daca ma uit mai bine, nu prea are motive. De fapt se plang persoane care nu prea au motive si nu vor sa vada viata buna pe care o au si care nu e chiar asa cum o zugravesc ele. Se plang persoane care platesc niste greseli facute insa nu vor sa recunoasca. Si tot se cramponeaza de trecut. Vesnic nemultumite, domnule. Devin obositoare, zau. (Ele, eu :)) ) Vad persoane care o duc mult mai greu si nu se vaita deloc, ba chiar apreciaza tot ce au. Cand a fost bine a fost bine, nu? Poate altii sunt mai putini norocosi si ceea ce te nemultumeste pe tine e de fapt o prostie. Si de fapt ce nu e bine? Hai sa o luam la bani marunti si vei vedea ca e intr-adevar o prostie. Bunurile materiale care nu sunt niciodata suficiente? Vorbeste cu un sarac. Comfortul? Vezi o familie care traieste intr-o camera. Nerecunoasterea studiilor, ca la cate ai invatat, trebuie sa fii tratat/a regeste? Nu zau! Plimbarile care nu te multumesc, oricate ar veni? Altii nu au vazut nimic si nu sufera din cauza asta. Incearca sa nu te compari cu altii. Nu stii fiecare prin ce trece si crede-ma ca daca ai schimba viata ta cu a altcuiva pe care invidiezi, te-ai intoarce imediat la ce ai deja si ai fi deodata recunoscator/ recunoscatoare pentru tot. Mai vad unii oameni care se incapataneaza (si eu mai fac asa, guilty) sa fie doar ca ei. Si cand le iese, tot nu le convine. Sau fac atata rau, uneori inconstient, celor din jur, doar pentru a le fi lor bine. Or for the greater good. BS! Si pierd poate mai mult decat castigul acela vremelnic. Sau nu le iese neam si tot nu se opresc sa se gandeasca ca poate nu le va aduce nimic bun in viata ceea ce vor. Poate calea lor e alta dar nu o vad inca. Uite, viata are suisuri si coborasuri. Coborasurile nu sunt degeaba.  Asa ca stop it. Nimic nu e intamplator. Acum devin serioasa si grava si incep sa ma enervez. 🙂 Un exemplu extrem este povestea din spatele acestor cuvinte si nu iti zic nimic, cauta singur/a pe google, ca de asta ai maini si creier. “If you’re not humble, life will visit humbleness upon you.” Si numarul 1. Reciteste valoarea omului in matematica. Totul e bine, intelegi? Si toate se aseaza cum trebuie. 🙂 Have some faith! Amin!

Noroc cu mintea echilibrata si sanatoasa a bunei. Tare bine imi face. There is something good in everything.

Hai, o seara frumoasa si linistita sa ai! Pa

PS: am trisat un pic si iti dau aici povestea din spatele citatului. E o lectie de viata, pentru cine realizeaza.

Despre copii si pomi…laudati


Intr-o zi ma intreaba o mamica ce scoala recomand pentru copilul ei care peste 2 ani trebuie sa intre in sistem. Brr…urat suna, in sistem, dar cam asa e. Deja era stresata. Si m-a mai intrebat care e diferenta intre copiii de la scoala de stat si cei de la o scoala particulara. Pai, sunt toti copii. Nu am experienta scolii private insa sunt plusuri si minusuri de ambele parti. Pana la urma alegi ce iti convine tie la acel momen. Cam asa sta treaba. I-am spus parerea mea sincera. Din punctul meu de vedere ar trebui facute liste. Una pentru stat si alta pentru particulara. Chiar si o a treia, pentru home schooling. Trebuie sa le cantaresti apoi foarte bine pe toate si dupa aceea sa alegi. Si mai ales sa iti cunosti bine copilul si sa fii atent/a la el. Trebuie sa iti folosesti bunul simt, intuitia, ratiunea si echilibrul, atat cat se poate omeneste (se poate gresi insa se poate si repara) in asa fel incat sa stii ca pentru “n” ani, copilul tau este pe maini bune.  Sa te uiti cu atentie la lista, sa sondezi terenul cu scolile pe care le vizezi, particulare sau de stat, forumurile, sa iei temperatura ca sa zic asa, sa stai de vorba cu mamicile si taticii, invatatoarele. Si sa faci asa cum crezi tu ca e cel mai bine pentru copilul tau. E usor pentru altcineva sa dea sfaturi si sa creada ca el/ea stie cel mai bine dar doar parintele stie. Decizia ii apartine si i-am dat un sfat pentru ca m-a intrebat. Oricum, se pare ca vorbele mele i-au adus o perspectiva noua pe care nu o vazuse pana acum, chiar daca a vorbit si cu alte persoane. Ma laud acum. 😛 Daca se intampla acelasi lucru si pentru tine ca citesti postarea, ma bucur.

Continuand discutia, stiu ca eu nu as alege pomul laudat. M-am fript de multe ori si am vazut ca pomul nu e chiar asa de bun asa ca i-am spus sa nu se ia dupa vorbe. Am insistat insa sa isi cunoasca bine copilul si sa vada mai ales cu ce invatatoare rezoneaza, este compatibil. Poate fi o invatatoare excelenta insa daca copilul nu are chimie cu ea, atunci trebuie sa te gandesti foarte serios sa ii schimbi invatatoarea. Si nu, repet, nu e neaparat vina invatatoarei. Trebuie sa stii foarte bine ce copil ai, nu sa crezi ca ai, si sa nu vezi realitatea. Decizia de a-l muta nu trebuie luata dupa cateva zile de mers la scoala, trebuie sa lasi ceva timp sa te convingi. E o perioada de adaptare la fiecare, nu numai la copil asa ca fii realist(a). Si vei sti cand ai luat hotararea corecta, in momentul in care copilul se schimba in bine cu altcineva. Un copil trebuie sa fie fericit. Nu sa fie lenes, nu zic asa, ci pur si simplu sa ii fie drag sa mearga la scoala, sa isi iubeasca invatatoarea si sa invete cat poate el de bine. Pentru mine conteaza aceasta compatibilitate, poate si din perspectiva faptului ca daca as fi fost in locul mamei, as fi ales alta invatatoare pentru mine. Nu zic ca nu a fost o invatatoare foarte buna si exigenta, nu ii neg pregatirea insa caracterul in modelarea micilor inimi a lasat de dorit. Am suferit multa nedreptate si incorectitudine, am simtit pe pielea mea atitudinea partinitoare si o fatarnicie a faptelor incat acum, uitandu-ma in urma, mi se face pielea gaina. As fi fost mai fericita daca era altcineva.  Pentru un copil e important acest lucru si toti am fost copii la un moment dat. Daca invatatoarea e mai dura, exigenta la anumite materii si vrea sa scoata olimpici, foarte bine. Insa daca iti stii copilul un sensibil si cu aplecare spre altceva, ca parinte, s-ar putea sa gresesti. Dar ce zic eu, tu stii cel mai bine. Putina atentie si bun simt si intuitie, ca om matur, nu strica sa fie folosite pentru propriul copil atunci cand faci alegeri pentru el. S-ar putea sa iti multumeasca mai tarziu. Sau sa iti scoata ochii. :)) Si nu exagerez. Conteaza foarte mult alegerile parintilor pentru proprii copii si oricum ar alege, tot ajung la scos ochii. Dar de ce sa se ajunga acolo?

Oricum, ceea ce am vrut sa scot in evidenta e ca nu pot face recomandari privitoare la cineva/ceva. Mi-am luat-o urat si acum suflu si in gheata. 🙂 E strict parerea mea daca vorbesc despre ceva si intotdeauna spun acelei persoane care imi cere sfatul ca nu trebuie sa se ia dupa ce zic eu ci sa isi faca propria parere. S-ar putea ca pentru mine o situatie si o persoana sa fie minunate (si explic ce si cum pentru a intelege parerea mea, si ma repet daca nu se intelege – asta e defect profesional si natural si cateodata mi se zice ca nu trebuie sa explic ca doar nu e copil persoana din fata mea, doar ca o fac fara rea vointa, asa m-am obisnuit. Daca cineva imi cere sa explic, ma apuc sa o fac cu lux de amanunte dar sper simplu, exagerand uneori si venind cu un exemplu mai extrem, dar daca mesajul se clarifica e bine) insa pentru altcineva sa fie exact invers. Si vice-versa. Si nu e gresita nici una. Pentru ca suntem oameni si suntem diferiti. 🙂 Si atata timp cat nu iti impun cu sila o parere, atunci raspunde-mi la fel. Iar daca cumva ajungi la aceeasi parere cu mine, in cele din urma, sau ajung eu la aceeasi parere cu tine, nu putem decat sa ne bucuram impreuna. De aceea exista comunicare si pana la urma lucrurile se aseaza cum trebuie, chiar daca dureaza ceva. Ai incredere. Asa imi zic si mie insami.

So, let’s agree to disagree. 🙂

Mai bine prea tarziu decat niciodata