Am vazut recent un film frumos, o comedie romantica, cheesy daca vrei si cu un soundtrack de milioane. “Woman on top”. Mi l-a recomandat o prietena, alaturi de alte filme in care bucataria si ingredientul numit iubire se impletesc. Ti-l recomand si tie. Are niste momente incredibile, in care razi din toata inima, iar muzica iti merge direct la suflet. Eu deja o am si mi-as dori s-o pot asculta in masina, vara. Este foarte potrivita. Muzica braziliana pe care poti dansa. 🙂 Sincer, mi-a placut atat de mult ca aproape as scrie numai despre muzica asta. Pe mine m-a fermecat si mi-a dat o anumita stare pe care o am rareori. Tot ce imi doresc e sa o apreciezi si tu. Dar nu e obligatoriu.
Mi-a mai placut ceva la film. Ceea ce spunea personajul principal si eu am cam omis uneori, dar rectific: ca nici o mancare, indiferent de care este ea, nu valoreaza nimic daca nu e gustata cu cineva alaturi. “The last and most important ingredient is to share it with someone you love.” Toata vorbele astea despre mancare, retete si arome sunt povesti de adormit copiii. Serveste orice prepari, cu cineva. Din toata inima. Asta e ingredientul magic. 🙂
Iar reteta care urmeaza este ceva ce merita impartit cu cineva drag alaturi. Dupa parerea mea, este un desert pentru indragostiti, dar nu numai. E o incantare a simturilor.
Rup putin ritmul sa adaug ca este un desert tailandez, dulce si usor de realizat. L-am cules din cartea scrisa de Vatcharin Bhumitchitr “Vatch’s Thai Cookbook”, 1994 si mi-a placut din prima.
Banane in lapte de nuca de cocos
(Kluay Bua Chee)
Ingrediente:
- 360 ml (1 1/2 cana de lapte de nuca de cocos)
- 2 linguri zahar
- 1/2 lingurita sare
- 2 banane mari, taiate pe lungime si apoi taiate pe latime, sa iasa 16 bucati
Preparare:
- Intr-o cratita mai mica incalzeste laptele de nuca de cocos si adauga zaharul si sarea. Fierbe si amesteca sa se dizolve totul.
- Da focul mic si adauga bananele taiate. Da focul tare si lasa-le sa fiarba cca 3 minute.
- Ia de pe foc cratita si las-s sa stea putin. Serveste cald desertul in boluri. Poti reincalzi sau servi rece daca ramane a doua zi. Cum doresti.
Pofta buna!