Minimalismul a devenit un trend. E ciudat sa scriu despre asta pentru ca sunt oameni care l-au practicat de la inceputurile lumii si nu s-au laudat, insa acum e cumva constientizat. Ne dam seama pe parcursul vietii ca ne putem descurca cu putin si sa fim si fericiti cu asta, fiind un raspuns la acumularea exagerata de lucruri si spatii care nu ne folosesc, pe termen lung. L-am practicat si eu cu sora mea, de mici, atat cat se putea, doar ca atunci nu se stia de termenul acesta, era pur si simplu “banala” curatenie generala si ordine din casa, facuta fie o data pe an, fie la cativa ani, cand aruncam, dadeam, sortam, ordonam, aeriseam, eliberam casa, care, nu stiu cum se face, iar se aglomera apoi. Dar de fiecare data simteam o bucurie imensa si o usurare cand o faceam. Am vazut asta la ai nostri si stii cum se spune, ce vezi in casa, aia vei face si tu. Din fericire, e ceva pozitiv. Doamne fereste de ceva negativ, ca am vazut si asa ceva, ca multi alti copii de parinti :)) dar subiectul este despre minimalism si lucruri, asa ca revin. Minimalismul e dictat si de spatiul in care locuim pentru ca nu putem tot adauga pana ne sufocam in lucruri, dar si de interiorul nostru. Eu ma declar o minimalista sub acoperire. Si pentru ca sunt altii si mai si, am zis ca nu are rost sa dau un titlu pompos, ci sa fie mai degraba ca o lucrare, un proiect. Simplitatea se invata, se mentine si se dezvolta asa ca indraznesc sa propun o lista cu lucruri materiale, zic eu mai putine, de care cred ca am nevoie (si poate si altii) pentru a face o viata mai usoara. Unele le detin, altele nu, insa daca m-am descurcat pana acum fara ele, cred ca e un indiciu si acesta. 🙂 Multifunctionalitatea sa traiasca! De fapt asta e ideea, sa descopar si sa detin acele obiecte care pot indeplini mai multe functii tocmai pentru a nu ma aglomera. Nu stiu cat reusesc insa ma straduiesc. Voi incepe cu inima casei, bucataria. Iata ce imi place mie la o bucatarie:
- un spatiu decent, cu usa si orientarea spre rasarit/ sud, de fapt toata casa sa fie scaldata in lumina soarelui. :)) (partea cu usa este o optiune personala, pentru ca pur si simplu nu suport sa prinda miros draperiile, covorul, canapeaua si altele, cu toate ca multi spun ca exista hota. Vezi tu, hota consuma electricitate, nu prea protejeaza mediul si cu toate ca o consider o optiune buna si necesara de multe ori, multe mirosuri se rezolva cu deschiderea banalei ferestre si ventilarea cu aer cat de cat curat de afara si inchiderea usii bucatariei)Â
- icoana cu candela 🙂
- o masa si 2 scaune, de preferat pliabile, din lemn, daca se poate netratat si natur. Se mai pot adauga doua scaune, care, atunci cand nu e nevoie, sa stea deoparte pentru a mari spatiul. Depinde de spatiu acum. Pentru ca si masa e spatiu de lucru, mi-ar placea foarte mult ca blatul sa fie din piatra/ marmura/ sticla sau un echivalent, pentru a lucra direct, fara a mai fi nevoie de altceva, insa daca nu, atunci se poate lucra pe banala musama sau alta folie de masa.
- un aragaz (preferinta personala, pe gaz), mai maricel, pentru ca intr-unul mic nu incape decat putin, pe cand intr-unul mare incape si putin si mult. Nu stii cand gatesti mult si e mai simplu, dar fiecare dupa spatiu si preferinte. Imi plac aragazurile pentru ca sunt 2 in 1, ai si ochiuri si cuptor. Le instalezi o singura data si gata. 🙂
- o combina frigorifica (cu toate ca m-am descurcat si fara – o perioada destul de lunga – atunci cand m-am mutat, totusi prezenta e bine-venita. Frigiderul ca frigiderul dar unde imi pastrez eu untul? :)) Plus alte resurse? Nu tot timpul ai tot ce iti trebuie in frigider dar poti avea in congelator)
- chiuveta (la partea asta am o preferinta maaare, de cand am vazut chiuvetele acelea albe de portelan englezesti – farmhouse kitchen sink. Tare mult mi-au placut si imi doresc si eu una, sa incapa tot in ea, inclusiv vasele mari.) Dar ma descurc si cu cea normala.
- sapun lichid la chiuveta (sticluta ocupa mai putin spatiu si nu trebuie decat sa apesi ca sa ai sapun sa te igienizezi plus ca o refolosesti si pentru a fi mai eco-friendly poti folosi din sticla sau bambus sau orice alta inventie cat de cat safe pentru natura). Daca preferi sapun, gandeste-te daca ai loc de saponiera si mai gandeste-te ca o sa trebuiasca sa o speli des, ca si ea se murdareste plus ca sapunul mai scapa din mana. 🙂 De ce am pus aici sapun? Pentru ca il gasesc foarte folositor. Eu il am. Intr-o casa cu o singura baie, daca e ocupata si tu trebuie musai sa te speli pe maini, nu e handy sa folosesti chiuveta de la bucatarie? Si daca ai doua bai in casa si ambele sunt ocupate, tot asa. Ideea e ca exact cand ai nevoie sa te speli pe maini, sa mai ai o alternativa practica si utila cu minim de efort, daca chiuveta din baie e ocupata.
- un purificator apa sub chiuveta (daca stai la munte si stii de unde ai sursa de apa, esti printre norocosi/ norocoase) sau cana cu filtru sau alta idee usoara si practica si naturala de purificare a apei de la robinet. Caratul plasticelor pe etaje, poluarea pe care o fac si plus faptul ca nu ai nici o garantie a sursei apei sau a perioadei de cand sta in sticle, si poate si altele, sunt motive sa ramai la apa de la robinet in conditiile de mai sus.
- o camara cat de mica sau un dulap inalt care sa tina loc de camara in care sa intre borcane cu gem, paste, cereale, etc, diverse obiecte electrice de mici dimensiuni care nu sunt folosite zilnic, sticle si borcane goale, nu prea multe, un recipient cu sacosi de folosit, etc
- dulap cu 2 usi pentru vase si vesela, eventual inca unul suspendat
- dulap cu sertare pentru ustensile, tacamuri
- cca 3 tagai: una de 20 cm pentru 2 portii de mancare uneori, tigaie de 24 cm, tigaie de 28-33, mai adanca. Ele pot fi de tabla tiganeasca, fonta, otel sau otel carbon. A se evita teflonul daca se poate.
- cca 4 cratiti: de 1/2 l, de 1 l, doua cratiti mari pentru cantitati mari de mancare. Imi plac cele emailate, imi amintesc de copilarie, pentru ca in asa ceva se gatea in casa. Pentru toate sa existe capac, pentru ca nu se stie cand le folosesti in acelasi timp si capacul universal, oricat ar fi de practic nu acopera tot. Uneori unele capace se potrivesc si la tigai, asa ca e mai bine.
- gratar (de fonta – preferinta personala) de 24 cm. Merge bine la portii putine si mai multe si capac. Daca gasesti patrat sa se potriveasca sa imi zici si mie de unde l-ai luat ca eu caut de mult timp.
- ceaun de fonta. Ce ar fi o bucatarie fara ceaun?
- oala fonta cu capac (minunata pentru gatit la cuptor si pentru paine) – optional
- un vas roman din lut cu capac – optional
- 3 tavi (pentru mancare/ diverse cocaturi) una dreptunghiulara, alta rotunda, mai adanci si tava cuptorului
- 2 forme de cozonac de tabla sau orice varianta sanatoasa
- 2 forme de chec – optional
- 2 forme rotunde de tort, cu fund detasabil neaparat, una mai mica si alta mai mare
- feliator blat (cand fac un tort, e mai bun decat un cutit) – optional
- un set de boluri de la mic la mai mare. Din experienta, chiar daca stiu ca trisez aici, le prefer pe cele de plastic sau inox, pentru ca sunt usoare, pentru preparat aluaturi, amestecuri diverse
- cana gradata
- cantar electronic pentru solide si lichide sau unul manual, bun
- rasnita de cafea/ nuci si alte condimente
- mixer de mana, nu neaparat cu vas, poti folosi din bolurile pe care le ai
- mixer vertical
- robot de bucatarie
- 4 (sau 6) farfurii intinse, 4 farfurii de prajituri, 4 boluri pentru ciorbe/ supe/ cereale, creme, etc (imi plac cele fara set din care poti inlocui oricand atunci cand se sparge ceva, dar si cele de lut, smaltuite)
- 4 (sau 6) cani, diferite toate si cat mai vesele (optiune proprie)
- 4 (sau 6) pahare
- 4 (sau 6) linguri, 4 lingurite, 4 cutite, 4 furculite
- 2 strecuratoare de marinim diferite, de salata/ orez/ paste, etc
- 2-3 funduri de tocat, cel putin unul sa fie mare si din lemn/ silicon
- ustensile inox:
- 1 polonic
- 1 lingura mare neperforata si una perforata de gatit
- paleta de cofetarie – optional
- 1 furculita mare de carne
- 1 zdrobitor de cartofi
- 1 tel mare si unul mai mic
- 1 lingura paste
- 2 palete
- desfacator de sticle
- desfacator de conserva
- 3 site de marimi diferite, din inox, din care una si pentru ceai
- 1 palnie
- cutitul bucatarului (am unul pe care il folosesc cam la tot)
- 1 cutit rezerva (din cel cu maner de lemn, de moda veche, are o lama foarte rezistenta si de el ma ajut la anumite lucruri, ca de exemplu sa deschid borcanele, pentru ca cel al bucatarului ma tem ca nu ar rezista)
- cutit de taiat paine
- cutit de fructe si legume, mai mic
- 2 linguri de lemn de gatit
- pensula pentru uns
- ciocan pentru carne, din metal (eu inca nu am si vad ca traiesc bine si fara)
- cleste din inox (bun pentru intors carnea la prajit, pentru apucat salata, etc) – optional pentru ca exista banala furculita
- cronometru in caz ca nu are aragazul sau telefonul cu setare alarma
- 4 tepuse inox – optional
- decojitor inox pentru legume
- decojitor inox cu 3 lame pentru fasii fine de legume/ fructe mai ales cand faci mancare chinezeasca, thai, etc 🙂 – optional
- presa usturoi
- spargator de nuci
- instrument de scos samburii de la cirese si visine
- storcator lamaie
- facalet din lemn, lung
- feliator pizza – optional. Un cutit ascutit sau o foarfeca de bucatarie pot taia pizza la fel de bine
- razatoare legume, fructe, branza, cascaval, etc, cu cel putin 4 laturi
- foarfeca bucatarie
- forme cutter aluat – optional – atunci cand faci biscuiti poti taia si cu un cutit, pahar in forma mai simple dar ok
- mojar cu pistil
- rasnita manuala sare si piper
- sort gatit cu 2 manusi de bucatarie
- hartie copt
- folie aluminiu
- lavete absorbante
- burete de spalat (pentru o alternativa naturala poti folosi buretele natural lufa din castravete de mare)
- burete mai aspru pentru curatat vasele
- prosoape de bucatarie bumbac
- caserole depozitare de sticla sau plastic fara BPA
- rola suport si monorola prosoape bucatarie
- cos de gunoi cu capac si ideal, o sortare a gunoiului (iar daca ai gradina, reciclarea acelor gunoaie ingrasaminte intr-un container separat)
- clasica matura sau ce crezi tu ca e mai bine pentru tine, si clasicul faras
- o sursa de iluminat bun (am descoperit becurile de 200 si 150 w sau echivalent, la cele economice si m-am declarat fana, pentru ca trebuie sa vad biiine)
La final, te invit sa citesti si despre altii, pentru mai multe idei.
O zi frumoasa sa ai!
Elena G