Tag Archives: mancare vegana

Ce faci in 50 de minute


Sa zicem ca ai mult timp la dispozitie si mai ales dispozitie de zile mari. Vrei sa stai in bucatarie sa pregatesti ceva delicios. Ceva care sa fie o combinatie de cald si rece. Ceva care sa mearga vara dar si iarna. Ceva vegan, daca nu iti place sau nu vrei carne. Din Tesco Magazine, din 2005 am gasit o asemenea reteta, pe care am dorit s-o gust. Deci am gatit-o. Si a fost foarte buna, ca de obicei. Vreau sa o scriu aici, in speranta ca iti va place si tie si poate ai vrea sa o gatesti si tu. Daca ai ramas in pana de inspiratie, uite inca o reteta pe net care poate iti va atrage atentia. Daca nu, oricum ramane. Ma bucur ca am avut sansa sa o pot gati si pot spune sincer ca este de-li-cioa-sa. Poftim, despartirea in silabe.

Daca reteta anterioara era cu cuscus, continui tot cu cuscus, pentru ca simt eu ca trebuie sa scriu reteta acum si nu in alta zi. Mai are o leguma care imi place foarte mult, vanata. Din aceasta cauza se aseamana cu Imam Bayildi, asa ca poti alege pe care s-o faci, ambele sunt vegetariene.

Vinete umplute cu cuscus fructat

Preparare: 50 minute

4 portii

Ingrediente:

  • 4 vinete mici
  • 2 linguri ulei masline
  • sare
  • piper negru
  • 1 ceapa, tocata marunt
  • 2 linguri sos Harissa (sos iute tunisian care se gaseste si la noi in supermarketuri, la raionul de produse internationale sau sosuri) sau un alt sos iute asemanator, in caz ca nu ai
  • 1 lingurita scortisoara
  • 375 ml concentrat vegetal (se face in casa prin fierberea unui amestec de legume la foc mic, cca o ora sau cum am spus in reteta de cuscus cu fructe si migdale, pui peste apa fierbinte un cub vegetal si gata) sau apa fierbinte, daca nu ai nimic altceva
  • 175 g cuscus
  • 30 g stafide
  • 30 g caise uscate, tocate marunt
  • 30 g fulgi migdale, prajiti usor (optional)
  • 1 legatura ceapa verde, tocata
  • 2 linguri masline verzi, tocate
  • 50 g branza gen feta (maruntita)

Ingrediente iaurt picant:

  • 1 lingura sos Harissa
  • 4 linguri iaurt simplu (as alege iaurt grecesc sau cea mai buna varianta, iaurt de casa)
  • 2 linguri coriandru proaspat, tocat
  • sare
  • piper negru proaspat macinat

Preparare:

  • Intr-o cratita mare, pune apa la incalzit. Cand incepe sa fiarba, adauga vinetele si lasa-le la foc mic 10 minute.
  • Scoate-le apoi, taia-le pe lungime si indeparteaza miezul, lasand cca 2 cm de coaja in grosime. Toaca miezul si pune-l deoparte.
  • Pune cojile de vinete intr-o tava pe care ai pus hartie de copt. Unge-le cu ulei de masline (1 lingura de ulei ajunge) si presare-le cu sare si piper. Coace-le in cuptor la 200 °C, gaz 6 pentru 5 minute sau pana capata o culoare aurie.
  • Intre timp, incalzeste uleiul ramas, intr-o tigaie si adauga ceapa. Las-o sa se caleasca pana se inmoaie apoi adauga sosul harissa si scortisoara.  Lasa-le sa se prajeasca 5 minute, amestecand continuu. Adauga concentratul vegetal si lasa-l sa dea in clocot.
  • Ia tigaia de pe foc si adauga cuscusul, uitand de el 5 minute, pana se absoarbe lichidul, apoi amesteca-l cu grija cu o furculita. Adauga restul de ingrediente impreuna cu miezul tocat de vinete, cu exceptie branzei.
  • Pune amestecul obtinut in cojile de vinete si incheie cu branza rasa deasupra. Coace-le in cuptor 10 minute sau pana se coloreaza branza.
  • Intre timp, combina ingredientele sosului si mancarea e gata de a fi degustata.

Pofta buna!