Trimit ieri un link pe whatsapp la cativa prieteni si cunostinte care ar putea fi interesate, de la un curs recomandat de Eugen Sechila, cel cu care am facut tabara de rezilienta, tabara pe care nu o voi uita niciodata. Uite aici link-ul, e un curs gratuit care pare interesant. Il dau mai departe pentru ca imi place si poate mai e interesat cineva aici. Never say never!
Duminica am venit dintr-o tabara cu totul si cu totul deosebita si dorinta mea este sa mai particip. Este o tabara peste care am dat intamplator pe fb si mi-a atras atentia inca de la inceput. Citind explicatiile, am vazut ca este exact ce imi doresc sa fac de mult timp si ce ma pasioneaza. “Reziliență, anduranță, precizie tehnică și gândire tactică”, citez din descriere, adica supravietuire. Daca te pasioneaza si pe tine asa ceva sau iti doresti sa experimentezi, sa inveti, sa te reconectezi la tine si la natura, sa iti testezi limitele si sa simti ca a trecut o luna nu 3 zile, eventual sa vrei sa revii, asa cum vreau eu, te invit sa citesti aici si sa il urmaresti pe Eugen Sechila, cel care face astfel de tabere, pe acest site. Despre el nu voi scrie pentru ca sunt destule materiale pe yt, g, fb care sa te lamureasca. L-am cunoscut aceste 3 zile si asa cum il vezi online este si in realitate. Mi-a placut mult de el si ma bucur ca face parte acum din cercul meu de cunostinte. In ciuda sau poate tocmai datorita ororilor pe care le-a experimentat prin prisma meseriei, este un om cu coloana vertebrala, realist si credincios. Si calm. Care a condus cu intelepciune oameni veniti din toate colturile tarii, din strainatate, de varste foarte diferite, dar animati de idealuri comune.
In tabara am avut parte de multe aventuri, am punctat toate activitatile din program, dar cateva mi-au mers la inima in mod deosebit. Si nu am cuvinte suficiente sau potrivite ca sa le recomand asa cum trebuie. M-au impresionat cel mai mult deplasarile pe teren ostil, insa ele nu sunt obisnuite. Sunt deplasari in care te prinde noaptea in padure si mergi ore intregi pana aproape sau dupa miezul noptii. Se merge in sir indian, in liniste si fara nici o sursa de lumina artificiala, poate doar 1-2 minute pentru a studia harta din cand in cand. Se merge ascultand sunetele naturii, se merge uneori doar in sunetul pasilor si bataile inimii, se merge sub un cer instelat sau innorat, se merge sub o luna frumoasa care lumineaza totul in jur intr-un mod feeric, se merge ascutindu-ti simturile amortite de zgomotul fara fond al oraselor. Luna a fost in crestere zilele acestea si am prins-o aproape plina (pentru ca abia azi e luna plina) si rotunda si foarte, foarte luminoasa. Natura in lumina lunii se cuprinde cu ochii si cu inima. Orice cuvinte ar fi de prisos. Am traversat rauri, am urcat si am coborat, am trecut prin poieni si prin paduri, ne-am agatat in salcami cu spini si muri enervanti, am calcat in noroaie si baltoace, ne-am bagat in lastaris, am trecut pe langa stani si ne-au latrat cainii (aici chiar mi-a fost frica). Dar a fost minunat.
Conditionarea fizica si morala a fost alt punct care mi-a cazut bine. Miscarea pentru mine este esentiala insa recunosc ca am o lene, uneori, de ma doare. Dar cel mai bine ma simt cand ma misc, cand merg, cand fac un efort fizic. Aceasta completata si cu conditionarea morala, cu povesti ale unor oameni care au trecut prin incercari la care nu cred ca ar mai fi multi in stare, zic eu, completeaza armonios un om. Compasul moral e peste conditionarea fizica.
Noțiuni de reziliență și autonomie individuală, de familie și de obște sunt ceva la care ma gandesc de cand ma stiu, bine, nu puse in aceste cuvinte. Partea cu familia si obstea am constientizat-o mai tarziu pentru ca prin prisma felului meu, introvertit, conform MBTI, dar poate ma insel, am lumea mea si asta e suficient. Sau nu, dupa cum descopar uneori. Oricum, rezilienta si autonomia individuala sunt foarte importante pentru mine si acesta a fost alt punct care mi-a mers la inima.
Studiul terenului si topografia tactica reprezinta o necunoscuta si ma bucur mult ca am invatat despre asta. Dar descopar ca nu pricep, cu toate ca Eugen a explicat foarte bine, am facut si practica. Dar ce vrei, imi ia timp. Da-mi o harta a oricarui oras din lume si ma descurc foarte bine, fara sa intreb pe nimeni sau foarte rar. Dar in natura sunt oarba de un picior si schioapa de un ochi. Totusi mi-a deschis ochii cursul acesta si acum vad altfel o harta geografica. S-a mers in detaliu pana la metru, pentru ca ne-a predat asa cum se face pentru lunetisti. Ar trebui sa ma descurc excelent in padure cu o asemenea harta, insa inca nu. Dar mai am o speranta. :))
Peste toate a fost focul cu lumina si caldura lui care ne-a adunat pe toti ca un bunic jovial si plin de intelepciune. E fascinant sa il privesti, sa te incalzesti si sa stai la povesti. Asa ne-am dat ragaz sa ne cunoastem.
Am plecat din tabara sanatoasa, in ciuda dormitului afara, cu picioare reci, am plecat cu un buzunar plin de leurda culeasa din padure, am plecat franta de oboseala insa cu un tonus aparte si liniste in inima. Nu stiu ce imi rezerva viitorul insa tabara aceasta nu o voi uita niciodata.
Mai jos ai cateva imagini care imi vor pastra amintirile mai bine, atunci cand ma voi uita peste ele. 🙂
Cand am vazut acest film am plans. Si de ieri mi-am propus sa il postez aici si mi-am facut si textul in cap cand m-am culcat. Evident ca, acum, nu mai e acelasi text insa sper sa pot scrie ce simt.
El insumeaza tot ceea ce a ajuns sa imi placa mie la viata. De cand cu nebunia aceasta si de mai mult timp cu dorinta de a avea o viata simpla, chiar asa mi-ar placea sa traiesc. Am avut candva ocazia sa aleg o viata asemanatoare si mi-a fost frica. Plus ca imi doream ce isi doreste orice fata la vremea aceea, cariera, bani, conditii, aglomeratie, evenimente, o viata de oras plina. Nimeni nu e pregatit pentru schimbari imediate si radicale si ca si ei, si eu sunt nascuta la oras, am locuit la bloc si conditiile pe care le ofera orasul sunt superioare din anumite puncte de vedere, fata de o viata simpla. Si e greu sa fac pasul, foarte greu. Exista regrete si o inteleg foarte bine pe Cristina din reportaj. Insa cu rugaciunea inimii si cu intelegere se poate trece. Ei ambii au facut un sacrificiu si nu l-au facut imediat. Au stat cativa ani intr-o viata moderna. Nu e usor pentru nimeni. Insa stau si ma gandesc ca ei acum in continuare aud pasarile, adierea vantului, susurul izvorului, inspira un aer mai curat poate ca intr-o sala de operatii, ies din casa, stau in soare, mananca natural si au parte de multe alte bogatii interioare decat multi altii.
Ei sunt exemplu ca se poate daca iti doresti cu adevarat si daca exista si reciprocitate si intelegere. Si acest film este inca o pledoarie pentru o viata simpla si linistita. Evident pentru cine isi doreste asa ceva. Ca nu e pentru toata lumea acest stil de viata. Si e ok si asa.
Insa numai privind si ascultand acest film, coboara asa o stare de liniste peste mine. Sper sa aiba acest efect si pentru tine, cel/ cea care il urmaresti. Sa fie o oaza de aer proaspat si bunatate in aceasta lume nebuna.
PS: Titlul o parafrazeaza pe Cristina din reportaj care la randul ei il parafrazeaza pe Florin Chilian. Dar e geniala intrebarea.
Chiar daca i-am vizitat in zile diferite, am zis sa ii adun azi pe ultimii ramasi, ca apoi urmeaza probabil ceva ce astepti cu nerabdare, si astept si eu, dar te mai las un pic, ca merita. Nu o sa iti para rau. Nu zic ce urmeaza, poate banuiesti dar s-o lasam asa deocamdata. Sa ne bucuram de muntii minunati si verzi ai statului Queensland, munti cu paduri tropicale si vederi superbe. Here we go!!! And don’t forget, HUG A TREE!
Sweet Nothings 