Tag Archives: noapte calda

O seara de vara


Plimbarile de seara, vara, sunt cele mai frumoase plimbari pentru mine. Cele la malul marii, mai ales intr-o seara cu luna plina si o usoara briza sunt preferatele mele. Dar si altele devin preferate, chiar daca nu sunt la mare. Mai ales cand ai compania potrivita. O plimbare minunata a fost chiar cea de ieri. Mi-a cazut atat de bine! A fost combinatia aceea de seara calda, cu o briza placuta, cat sa te racoreasca si sa iti mangaie pielea, cu un cer superb, colorat in toate culorile, intr-un parc imens si verde, un lac cu barci albastre, un restaurant cu terasa exact pe malul lui, cu muzica life si o companie placuta, naturala.

Muzica a fost insa cireasa de pe tort. Ce e mai frumos decat sa te plimbi pe alei, sa respiri aer curat si sa auzi in surdina, de departe si apoi din ce in mai aproape, niste jazz/ caffe concert? Mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit muzica in aer liber, atunci cand am auzit-o. Pentru mine a fost efectiv un adevarat spectacol. Mi-ar fi placut sa si dansez insa la noi inca se mai uita lumea intr-un anume fel. Nu poti dansa in parc pe muzica, asa, liber. Sau poti insa eu una stiu ca ma simt un pic inconfortabil. Insa nu m-am putut abtine sa nu ma miscΒ  in ritm de dans. Putin. Ba chiar am si cantat. Am admirat de departe privelistea si ne-am bucurat de atmosfera. Am aplaudat, atunci cand picioarele ne-au adus mai aproape de restaurant si am asistat la un mic concert al chitaristului de la Bere Gratis. Si am cantat cu el acolo unde mai stiam versurile. Cand s-a terminat, cerul devenise albastru ca cerneala, luminile restaurantului pareau ca niste stele si intreg restaurantul se oglindea in lac, de doua ori mai luminos. A fost o seara cu luna aproape noua. La fel de frumoasa. Si luna si toata atmosfera. O seara de vara.

Elena G