Tag Archives: oameni

Despre seriozitate


In relatiile umane, de oricare fel ar fi ele, de familie, iubire, serviciu, vecinatate, etc seriozitatea si tinerea cuvantului e un factor important. Scriu despre asta pentru ca de-a lungul vietii am avut parte de cateva ori, si sunt sigura ca se va mai repeta, de situatii in care unii oameni, apropiati sau mai putin apropiati au zis multe dar nu s-au tinut de cuvant. Vorbesc orice, de la lucruri aparent marunte, ca stabilirea unei intalniri sau mai importante, ca pretul unei case. Eu stiu din familie ca daca am zis ceva, sau mai grav, am promis (fac o mica paranteza, promisiunea, eu cel putin, o vad ca pe ceva aproape sfant si daca nu se tine, o resimt ca o tradare si o neseriozitate cumplita, iar increderea mi s-a dus, de aceea mai rar promit pentru ca mi-ar fi asa o rusine sa nu ma pot tine de ea!) atunci chiar trebuie sa fac. Normal ca exista si exceptii insa cuvantul dat cam e tinut la mine, chiar daca uneori pierd. ( aparent πŸ™‚). Ma gandesc cum e sa se intoarca roata si nu imi convine. Scuza pentru a nu ma tine de cuvant trebuie sa fie motivata. Situatia care m-a determinat acum sa scriu postarea nu e singulara insa am zis gata, hai sa scriu despre asta. πŸ™‚

Tot trebuie sa ma intalnesc cu o cunostinta. Si stabilesc cand si cum. Si imi rezerv acea zi, un anumit timp, timp in care as putea face cu totul altceva, tocmai pentru a onora intalnirea. Poate aman altceva, chiar mai important, dar daca am stabilit, inseamna ca timpul si prezenta cu acea persoana sunt importante pentru mine. Se pare ca e unilateral. Am fost amanata de la o zi la alta timp de mai multe zile. Prima data inteleg. Se poate intampla oricui. Suntem oameni. A doua oara simt deja gustul amar al dezamagirii, dar inteleg iar. Deja daca se intampla a treia sau chiar a patra oara, mintea mea gandeste deja cat de neserioasa e persoana respectiva. Pentru ca eu imi aman altele pentru cineva care nu are nici un respect pentru timpul meu si pentru mine ca persoana. Ce ma deranjeaza poate mai mult nu e amanarea atunci cand se intampla, insa daca tot stii ca nu poti sa iti onorezi cuvantul, la ce mai propui in continuare? Apreciez mai mult sa mi se spuna, uite, cred ca nu se mai poate si nu are rost sa te incurc acum. Ramane pe data viitoare, vorbim oricum. Si asa ma linistesc si imi vad de ale mele. Iar in viitor, daca tot stabilesti, apai sa te tii de cuvant. Ca si asa ai dezamagit prima data. Ce e asa de greu? Fii realist/a cu timpul, prioritatile si situatiile proprii si stabileste ceva doar daca stii ca te poti tine de cuvant. Altfel sunt doar cuvinte goale. Si uite asa poti pierde increderea. Chiar daca a promis acum 100% ca se va intampla la o anumita zi, eu tot nu mai cred. De fapt ma astept sa vina iar cu o scuza. Si merg mai departe. Pana la urma, daca nu e sa fie, nu are rost sa fortez. Insa stiu ca in acea cunostinta, din punctul meu de vedere, nu ma mai pot increde.

Elena G

Re-cunostinta


Incepi sa citesti. Primul rand, pana la capat. Deocamdata nimic. Mai dai o sansa, hai, ca poate te inseli. Si iar nimic. Deja randul doi. Ce naiba citesc aici? O fi ceva interesant sau e doar a waste of time? Acum iei decizia. Bine, mai dai vreo cateva sanse, asa ca esti om/ oama buna. Daca te pacalesti, data viitoare iti zici ca nu mai repeti greseala. Ok, data viitoare esti mai atent/a si tot o dai in bara. :)) Sau nu, ai facut la fel ca acum si uite ca ti-a iesit. Nici nu stii cum sa faci. Dar asta e, te numesti negustor, ca doar in viata este un dans echilibrat, chiar elegant si frumos de castig (aici sunt in dubiu, da-mi definitia e-xac-ta a castigului) si pierdere (mai da-mi o definitie aici, ca zau ca nu stiu, si fii foaaaaarte precis/a. Got you, it is impossible, see?).

Hai ca pe la randul asta daca ai ajuns, inseamna ca mi-ai mai dat o sansa. Ca sa nu mai bat campii cu gratie, ca am obiceiul asta uneori, vreau sa scriu despre ce e in titlu. Adica nu despre cineva care a disparut si a reaparut in viata mea sau a oricui, ca pana la urma se aplica si la general, sau despre cineva pe care credeai ca il cunosti si pe care, de fapt, ti-ai dat seama ca nu il/o cunosti deloc si acum il/ o vezi cu alti ochi. Nope, sir/miss. Vreau sa vorbesc despre darurile pe care le primim si pe care nu le vedem si ne concentram pe chestii marunte ca sa ne bosumflam ca si copiii cei mici. Si mai mari. Stii vorba aceea, nu vezi padurea din cauza copacilor. Azi mi-a fost dat sa vorbesc cu cineva. Nu dau nume, persoana importanta, se intelege. Dar nu e vorba de persoana cat mai ales de recunostinta. Ea sau el se plange de o nedreptate. Are de dat niste bani la stat, conform documentelor pe motiv ca scoate prea mult cu o activitate adiacenta. Ok, pana aici are dreptate. E nedrept, monser. Are un venit mic si renumeratia mare. Dar ce te faci cu legea, ca e lege? Bine, ca e numai pentru catei, nu mai trebuie s-o amintesc, asta e double standard din partea statului. De aici si nedreptatea cu care sunt in principiu de acord. Omul/ oama trebuie sa se chinuie ca sa poate trai, iar statul nici macar un trai decent nu garanteaza.

Cu ce nu sunt de acord e ca atunci cand a avut un venit mai mult decat multumitor, a uitat sa fie recunoscator/oare. S-a plimbat, s-a rasfatat. A fost bine. Si-a indeplinit niste vise, e drept, prin munca, nu i-a cazut nimic din cer. Nu a primit banii cadou. Insa aici intervine ceva mai presus de noi. Din punctul meu de vedere, nu e nimic intamplator. Bine, imi place mie sa gasesc o explicatie logica la orice. Asa ca opreste-te acum din citit si inchide, daca nu mai vrei sa citesti continuarea. Ok, ce vreau sa spun e ca in viata avem ups and downs. Cand suntem up, nu vedem binecuvantarile din viata noastra. Sau mai bine spus, putini le vad. Cand se intoarce foaia, se dezlantuie iadul. Uitam tot ce a fost bun, tot ce am primit, toti oamenii care ne-au fost alaturi la greu, toate bucuriile si placerile de care am avut parte. Toate dispar si incepem sa ne plangem ce greu e. Uneori blamam si pe cei care ne-au sprijinit la greu si nici macar nu vedem ce au facut si ii indepartam. Pentru ca ne gandim doar la noi, doar noua sa ne fie bine, chiar atunci cand altora le e greu, poate exact din cauza noastra.

Cand ne e bine, cu atat mai mult sa fim recunoscatori. Cand ne e greu, e frumos sa fim in continuare. Sa multumim pentru ceea ce se intampla. Exista un echilibru pe care omul, in egoismul si lacomia sa, il strica. Poate trebuia sa tac. Insa multa lume uita cate binecuvantari, cate bucurii are. Si atunci cand se intampla ceva, nu poate accepta sa mai si piarda. Si m-am enervat. Mai ales pierderea materiala, aceea doare pentru unii, pentru altii pierderea oamenilor. Cate calatorii poate face cineva si daca rateaza una, s-a terminat viata? Sau cate masini a schimbat, sau cate case si-a luat, sau cate garderobe a umplut, sau cate seri a petrecut in oras? Si lista poate continua. Oare pentru unele ocazii ratate se justifica nemultumirea? E asa important in viata partea materiala? Uneori nu simti ca cu cat alergi dupa ea cu atat se incapataneaza sa ramana departe? Oare nu si pentru faptul ca de multe ori Dumnezeu ne da exact ce avem nevoie? Si nevoia aceea nu inseamna bogatie. Sau daca ne dorim neaparat o situatie materiala, cand o obtinem, tot nefericiti suntem. Cum se explica acest lucru? Cred ca atunci cand lasi lucrurile sa vina la tine, cand Dumnezeu iti aduce oportunitati in cale, fara ca tu sa le fugaresti, poate atunci e momentul prielnic. Mai stii vorba aceea: nu acum? Fii re-cunoscator/oare si fericirea va veni de la sine. Poate nu in bani dar exista si alte fericiri, nu trebuie sa dau exemple ca fiecare si le stie. Noapte buna si linistita sa ai si nu te ma framanta de ceva ce nu poti controla. Ia partea buna. Pentru ca intotdeauna exista o parte buna. Trebuie doar sa o vezi cu inima.

Elena G

Despre lucruri


De multe ori auzim vorba aceasta, ca lucrurile sunt facute pentru a fi folosite, iar oamenii sunt facuti pentru a fi iubiti. Doar ca s-a intors roata si lucrurile sunt iubite mai mult iar oamenii sunt folositi ca niste lucruri. Imi vine sa zic carpe. Nu cred ca exista om pe lumea asta care sa nu se fi simtit la un moment dat carpa. Sau care nu a facut pe cineva sa se simta carpa. E atat de umilitor si dureros sentimentul incat simti ca ti se rupe inima in doua. Sa nu uitam sa iubim oamenii. Cat despre lucruri…

Revenind la lucruri, chiar vreau sa le folosesc. Pe toate. Nu vreau sa le tin a le folosi o data pe an sau mai grav, o data in viata. Nu vreau sa ma uit la ele si sa se strice de stat doar pentru ca le tin de bune. Am patit acest lucru cu cateva si efectiv nu m-am bucurat de ele. Degeaba le am la batranete. La ce imi mai folosesc, cand acum, cand ma pot bucura de ele, le tin deoparte? Nu, le voi folosi. Si asa nu prea stric si ma plictisesc de cat ma tin unele din ele. Ajung sa le dau ca noi pentru ca de cele mai multe ori nu reusesc sa le uzez sau sa le stric. Stiu ca unii au talentul de a strica insa pana la urma pentru asta sunt facute lucrurile, sa fie folosite si sa se strice. Da, sunt unele lucruri care merita pastrate insa asta nu le scuteste in a fi folosite. De exemplu, obiectele frumoase de arta, sau traditionale. Iile, maramele, diverse obiecte vechi. Pacat de ele sa le manance moliile sau sa rugineasca sau mai stiu eu ce. Nu trebuie folosite zilnic insa totusi, de cateva ori pe an tot ar fi bine. La ce le tin? Ca sa ma uit la ele? Rolul lor, oricat am vrea noi sa le pretuim si sa le pastram, e sa fie FO-LO-SI-TE. Ma intelegi? Chiar ma enerveaza sa pastrez. Ca sa ce? Ca sa ajung la batranete si sa imi para rau ca le-am tinut degeaba toata viata? Pentru ce? A, le pot da mai departe insa pana atunci? Sa stea impachetate si uitate in casa? No way.

Nu stiu daca te-am convins, insa eu vorbesc din proprie experienta si asta e concluzia mea. O seara frumoasa si linistita!

Elena G

Β