Tag Archives: orez

Pana de inspiratie pentru titlu


Am o mica-mare problema legata de acest post. Nu stiu ce titlu sa ii pun asa ca l-am denumit dupa cum vezi. De obicei ma descurc dar am o pana de inspiratie totala. Se mai intampla. Nu imi caut scuze dar sunt om si la naiba, chiar nu gasesc un titlu potrivit. Presupun ca acesta e cel potrivit, pana la urma, asa ca fie ca iti place sau nu, altul nu am. In schimb reteta pe care o voi scrie aici e foarte inspirata si perfecta pentru zilele acestea de vara, in aprilie. Si e foarte usor de gatit, dureaza foarte putin totul iar rezultatul e, cum altfel, decat delicios. Inspiratia pentru ea am luat-o dintr-o carte cu retete numai de pui, numita “Cookshelf Chicken” scrisa de Tom Bridge, 2000. Iar sectiunea cu reteta este “Quick Dishes”, soooo…

Ma gandesc la mine cand aleg o reteta si ma intreb, pentru zilele acestea toride, ce sa gatesc fara sa stau mult in bucatarie si sa mor de cald? Sa cada usor la stomac, pentru ca vara eu nu vreau sa ma simt prea grea, nu cu mancare, in orice caz? Ce sa mananc, ce sa mananc. Hm… imi place puiul…cateodata. Apoi, imi place mozzarella. Si dovleceii zucchini. Si rosiile. Si busuiocul sau oregano. Si pastele si orezul. Wow, imi plac exact ingredientele pentru reteta care urmeaza. 😉  Ia sa vad, daca le combin, ce iese? Esti curioasa/ curios?  Pun pariu ca o sa iti placa la nebunie, asa simt. 🙂

Pachete mediteraneene cu pui 

6 portii

Ingrediente:

  • 1 lingura ulei masline
  • 6 piepti de pui, file si fara piele
  • 250 g (2 cani) branza mozzarela (din aceea alba, nu de pizza)
  • 500 g (3 1/2 cani) dovlecei zucchini, feliati
  • 6 rosii mari, feliate
  • 1 legatura de busuioc sau oregano proaspat
  • piper
  • orez sau paste, ca garnitura

Preparare:

  • Taie 6 bucati de folie de aluminiu in patrate de cca 25 cm latura. Ungele cu putin ulei si pune-le deoparte.
  • Cu un cutit ascutit, taie fiecare piept de pui deasupra de cca 3 ori. Feliaza si mozzarela si pune feliile rezultate in taieturile rezultate.
  • Pe foliile de aluminiu, imparte in mod egal feliile de dovlecei si rosii si aranjeaza-le ca pe un pat apoi presara piper. Fii generoasa/ generos. Pune apoi busuiocul sau oregano, fie intreg, fie maruntit, dar nu prea fin.
  • Aseaza pe patul de legume fiecare piept de pui si fa-l pachet, avand grija sa strangi bine la capete folia.
  • Aseaza pachetele astfel formate pe o tava si lasa-le la cuptor la 200 °C/ 400˚F, gaz 6, pentru cca 30 de minute. Serveste apoi cu orez sau paste.

Pofta buna!

Going Indian II


:)) Mi-a placut atat de mult sa povestesc despre curry ca nu ma pot abtine sa nu scriu despre o alta reteta indiana extraordinar de gustoasa. O singura data am realizat-o dar si acum ma gandesc la ea, cat de buna a iesit si ce mult ne-a placut. Am mancat atunci unul din cei mai gustosi piepti de pui din viata mea. Nu stiu de la ce, dar ma gandesc ca marinarea lor in niste minunatii de mirodenii si iaurt i-a facut atat de buuni si de moi, efectiv te lingeai pe degete. Asa mi-ar placea sa ii ma fac , poate candva, undeva.

Reteta asta e specific indiana dar foarte buna. Ingredientele se cam gasesc acum peste tot (asta pentru ca fac eu revizuire in 2017 la text :)) ) deci se poate face mancarea. Merita, macar o data. Este delicioasa. Si are si un nume haios, parca s-ar juca copiii cu cuvintele. Poate inseamna ceva dar ce mai conteaza. Poate inseamna ce e scris sub titlul ei in engleza. Da, si reteta asta e dintr-o carte de bucate in engleza “Golden India – Indian Recipes 1996”  si din ce mi s-a spus, cartea asta are retetele mai aproape de original decat multe altele. De ce? Pentru ca se pare ca multe carti de bucate le adapteaza pentru a fi accesibile si mai aproape de gusturile europene. Daca este sau nu asa, prove me wrong!

Sa nu uit sa adaug, ca orice mancare orientala care se respecta, se consuma cu orezul cel mai bun din lume, orezul basmati. Ca sa il faci cu adevarat delicios (dar el de obicei se consuma simplu), dupa ce il fierbi conform instructiunilor de pe punga, amesteca-l nu cu ulei ci cu unt. Nici nu ai idee cat de bun iese si ce incantator miroase. Pune mult unt si il mananci cu nasul si cu ochii. Asta ca side dish. Ca fel principal, treci la distractie in bucatarie.

Pui Badam Pasanda

Pui cu sos aromat de migdale

4-5 portii

Timp preparare: 2 1/2 ore

Timp de gatit: 30 minute

Ingrediente:

  • 10 bucati piept de pui, marime medie, dezosate, fara piele si batute bine
  • 50 g (1/2 cana) de migdale feliate
  • 340 ml (1 1/3 cana) supa de pui
  • 8-10 cuisoare
  • 20 g/  4 tsp coriandru tocat (optional)
  • 15 g/ (1 lingura) amidon sau faina de grau daca nu ai amidon
  • 3 linguri pasta de usturoi
  • 3 linguri pasta de ghimbir
  • 5-6 nucsoare verzi
  • 1 1/4 cana ulei
  • 2 cepe medii, tocate marunt
  • 1 g de sofran, dizolvat intr-o lingurita de lapte (ce culoare frumoasa o sa se faca, e splendida)
  • sare
  • 1 lingurita de piper alb
  • 1 cana de iaurt (asta e un ingredient minune, fragezeste extraordinar, dar alege unul gras, e mai bun)

Preparare:

  • Pune deoparte 6-7 mgidale iar restul piseaza-le pana le faci pulbere si pune-le deoparte. Eu le-as pune in robot sa le faca repede.
  • Unge pieptii de pui cu toate minunatiile: pasta de usturoi, pasta de ghimbir. Amesteca intr-un bol iaurtul cu putina sare si  pune inauntru pieptii sa se acopere pe toata suprafata, apoi lasa-i la marinat vreo 2 ore la frigider. Pentru a nu mirosi prea puternic, acopera bolul cu folie transparenta.
  • Incalzaste uleiul intr-o tigaie si prajeste apoi puiul pana este aproape facut. Scoate-l si lasa-l intr-o parte sa se odihneasca. Saracutul, e plin de arome acum dar nu te infige in el. Inca. The best is yet to come.
  • In acelasi ulei, prajeste usor ceapa, nucsoarele verzi si cuisoarele. Pune si praful de migdale, mai prajeste putin apoi adauga piperul alb, supa de pui si amidonul. Lasa pe foc pana cand sosul se ingroasa.
  • Scoate de pe foc minunatia, strecoara totul printr-o sita si reincalzeste.
  • Adauga in acest sos delicios pieptii de pui si lasa-i la foc mic cca 10 minute sau pana cand puiul este moale. Adauga sofranul dizolvat.
  • Ca metoda de servire,adauga deasupra  felii de migdale si coriandru proaspat tocat (optional). Serveste fierbinte cu paine Naan sau Parantha. Sus am spus ca il servesti cu orez basmati, pentru ca nu am vazut painea indiana decat rar aici. (asta ramane valabil si in 2017 😛 ) Si ce delicioasa este, incalzita in cuptor si apoi cu putin unt pe ea. Te lingi pe degete, nu alta. Dar pana atunci, orezul e perfect.

Pofta buna!

Mi-am adus aminte de painea indiana ca tot am scris despre ea si trebuie s-o laud si pe ea putin. Este prea buna. As manca-o si goala, doar unsa cu unt, atat de mult imi place. Am avut o incercare nereusita acasa pentru ca faina nu a fost buna, mi-au lipsit si seminte de ceapa ca sa ii dea gustul specific, in fine, chiar nu mi-a iesit deloc. Dar nu imi pare rau. E atat de buna in comert, chiar merita cumparata.

Post … parfumat


E postul Pastelui si m-am gandit sa adaug ceva interesant. Nu este neaparat o mancare favorita de-a mea, dar stiu ca a fost foarte apreciata. E pacat sa o desconsider si sa nu o adaug aici doar pentru ca mie nu imi place in mod special. Altcineva ar putea-o aprecia la adevarat ei valoare, nu ca mine, a fussy eater. Eu am facut nazuri cand am mancat-o dar am apreciat ca a iesit foarte bine. Ce are in plus fata de alte mancaruri este aroma. Miroase minunat si cand gatesti, in primul rand iti parfumeaza casa. Chiar te sfatuiesc sa incerci si o sa vezi ce frumos si fresh miroase a lamaie verde, ghimbir, coriandru proaspat, iarba de lamaie sau citronela. Asta e un plus.

Un alt plus sunt ingredientele naturale si proaspete, orezul basmati brun sau nedecortificat care este mult mai sanatos decat cel alb. Ma opresc putin aici sa povestesc despre acest gen de orez, basmati, in primul rand. Este orezul meu preferat. E atat de parfumat incat atunci cand il gatesti, miroase ca orezul cu lapte. (Orezul basmati marca Tilda e cel care miroase asa, cel putin pentru mine, de aceea il si prefer. Am incercat multe branduri si acesta mi-a placut cel mai mult, asa ca il recomand cu caldura.) Apoi, nu se lipeste deloc, e ca orezul pe care il mananci in resturantul chinezesc, aerat si lunguiet. Deci mananca-l, caci ai una din cele mai bune variante de orez care exista pe lume. In my humble opinion! 😉 Daca cumva nu ai orez brun, incearca cu orez basmati alb sau cu orez cu bob lung, doar ai grija sa pastrezi timpul de gatit al fiecaruia.

Un minus, ca trebuie sa aiba din moment ce nu este o reteta romaneasca, il constituie ingredientele. Poti sa le gasesti sau nu. Orezul ramane la fel de parfumat si de placut chiar si fara ele.

Originea acestei retete nu o stiu exact, apreciez ca ar fi o reteta asiatica, indiana sau poate araba, pentru ca am cules-o din cartea “Coriander – A Book of Recipes” 1997, asa ca daca cineva stie despre ce scriu eu aici, sa imi spuna si mie ce origine are. Nu de alta, dar mie chiar imi place sa stiu.

Pentru o reteta racoroasa si parfumata, pentru o mancare deosebita in zi de post, gateste

OREZ PARFUMAT CU CORIANDRU

4 portii

Ingrediente:

  • 225/1 cana de orez basmati brun
  • 15 ml/ 1 lingura ulei masline
  • 1 ceapa tocata
  • 2,5 cm bucata de radacina de ghimbir (ginger) proaspat, decojit si tocat (daca nu ai, merge si cel uscat dar stii ca nimic nu s e compara cu ghimbirul proaspat)
  • 7,5 ml/ 1 1/2 lingurita seminte de coriandru
  • 7,5 ml/ 1 1/2 lingurita seminte de chimen (cumin)
  • 1 fr de iarba de lamaie, tocat fin
  • coaja rasa de la 2 lamai verzi (daca nu ai, si lamaia noastra obisnuita merge)
  • 750 ml/ 3 cani supa de vegetale (sau efectiv fierbi legume si pastrezi apa, daca nu vrei sa faci supa normala; daca nu si nu, atunci adauga apa simpla si ai rezolvat)
  • 60 ml/ 4 linguri coriandru proaspat tocat
  • felii de lamaie verde sau galbena de decorat

Preparare:

  • Pune orezul intr-un vas mare cu apa rece. Amesteca-l cu mana/ lingura si arunca apa. Repeta operatiunea asta de spalare a lui de 5 ori. (Deja stiu ca o lasi balta dar lasa-ma sa te conving: nu-i fun sa te joci cu orezul in apa? Cand erai mica/mic iti placea sa faci asta. Plus, nu cred ca nu face bine la pielea mainilor. Tip: daca ai copii pune-i pe ei sa faca asta, sa vezi atunci distractie. Cu conditia sa versi tu apa, nu vrei sa te trezesti cu orez pe jos.) Daca mai ai rabdare, lasa-l sa se si inmoaie 5 minute. De fiecare data. (Deja stiu ca nu ai timp, deci poti s-o lasi balta. Incearca doar o data macar, pentru orez, daca nu pentru tine.)
  • Incalzeste uleiul intr-o cratita mare si adanca si adauga ceapa, mirodeniile, iarba de lamaie si coaja rasa de lamaie. Prajeste-le pentru 2-3 minute la foc mic.
  • Adauga orezul spalat si iar spalat. Amesteca-l bine si prajeste-l un minut, apoi adauga supa de vegetale/apa  si adu-l la fierbere. Da-i incet la foc, acopera tigaia si las-o pentru 30 de minute pe foc mic. Verifica orezul sa vezi daca este inca dur si in cazul asta, mai lasa-l pentru 3-5 minute. Ia de pe foc tigaia.
  • Adauga coriandru proaspat, amesteca usor orezul, acopera tigaia si las-o 10 minute. Serveste imediat, cu felii de lamaie verde.

Pofta buna!