Tag Archives: Postul Pastelui

Preasinji cu sânâtati!


Azi dimineata am gasit pe fb o poveste asa frumoasa, care m-a emotionat foarte tare. Este o poveste in care m-am regasit si eu si mi-am dorit sa o impartasesc aici. I-am cerut permisiunea Danielei Kostea, o cunostinta draga de la Comunitatea Aromana. Ea expune foarte sensibil un foarte vechi obicei crestin ortodox care se face la aromani, in ziua de Lasatul Secului si cum se facea la ea in familie. Dupa poveste urmeaza o traducere in limba engleza acestui obicei, preluat de pe grupul Armânamea Trâ Europa, o comunitate initiata si dirijata de Puiu Bajdechi.

“Armânii au, printre altele, 2 mari sărbători: “Stâmâria”-15 august, Adormirea Maicii Domnului și “Dumânica di Lasa preasinj”- Duminica începutului de Post Mare. În fiecare an de “Lasa preasinj” veneam acasă la Constanța pentru a sărbători împreună cu bunicii și restul familiei apropiate, din casă, adică aproximativ 25 persoane. Ne ofeream unul altuia câte un dar simbolic (o portocală, un măr, o bucată de pită, etc) și ne ceream iertare pentru păcatele de peste an, pentru a intra în post cu pace. Mi-am amintit scriind, momentele când îi ceream iertare lu’ maia, sărutându-i mâna:-“Ljeartâ-nj câbătslj, maie”(un amestec de sentimente de dragoste pt ea, timiditate și rușine, căci erau mai mulți ochi ațintiți și nu prea voiam să recunosc că aș fi avut păcate, greșeli) – “Ljirtati s-tsâ hibâ, feata mea. Tini nu ai câbăts.” (Mereu spunea asta și aproape că o credeam, ceea ce nu mă ajuta deloc în lupta cu dușmanul meu pricipal-mândria) Un fel de “spovedanie” de dinainte de spovedanie. Oricum, plecam toți mai ușurați, mai împăcați, după momentele de profundă smerenie în fața celor mai în vârstă, iar noi fiind cei mai mici trebuia să trecem pe la toți ai noștri și să ne smerim în fața lor. Mare lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare! O pregătire cu adevărat profundă pe care desigur că nu știu câți dintre noi o conștientizau și o integrau. Eu sigur nu. Mâine va fi greu. Bunicii nu mai sunt, dar noi trebuie să continuăm să ne smerim și pentru propria noastră înviere.” Daniela Kostea

“Lasa preasinji” SundayThe “lasa preasinji” Sunday marks the beginning of the Lent period – 6 weeks of soul purification. During this day, the Armãns/Aromanians ask forgiveness one to each other, the relatives come together, the family is gathering around the table full with goodies. According to the custom, the younger people go to the elder ones, the godsons to their godfathers, celebrating together with different food/meal specialties.The young people are doing rosary in front of the elder ones and in return they are receiving belssing and money. The forgiveness is asked by the following words: “Ljeartã-nj cãbãtsli!”, and suddelny the answer comes: “Ljirtati s-hibã!”. At the end of the celebration, the most aged man from the family is doing the “hasca” (“hara-hasca”) habit/custom – the children’s happiness. An approx. 1m thread is hanged up at one rolling pin’s end. At the other thread’s end is hanged up a boiled egg or a small piece of halvah. All around stay in kneeling position, trying to catch the egg/halvah with the mouth. It is said that the one that succeed to catch the egg/halvah will be full of luck and fortune.” Puiu Bajdechi

Surse: https://www.facebook.com/danutza.costea , https://www.facebook.com/fimirida.armanamea/

Am facut si eu hasca. Recunosc ca imi placea mai mult ca ne vedeam cu verisorii si ca mancam bunatati, ca nu le aveam foarte des pe masa. Doar la sarbatori mai vedeam asa o masa incarcata. Si imi placea halvaua aceea tare si plina de nuci, cum nu mai gasesc acum. Partea cu sarutatul mainii si cerutul iertarii, zau daca ma atrageau. Insa abia acum constientizez si integrez aceasta traditie. Finalul povestii Danielei mi-a umplut inima. ❤

Preasinji cu sânâtati!

Post binecuvantat!

Elena G

Despre milostenie


Postul acesta a fost scris anul trecut insa nu ma adunam sa il public. Facand eu curat prin blog, pe la drafturi, l-am redescoperit si am zis ca acum e momentul. E saptamana Patimilor cand, daca am fi avut noi oamenii milostenie, poate nu s-ar mai fi numit asa. 🙂

“Azi mi s-a intamplat ceva neobisnuit dar nu atat de ciudat cat interesant. De la servici am zis sa fac niste cumparaturi. In drumul meu este un supermarket. Cand sa intru, iese un batranel, imbracat nu numai foarte saracios dar si rupt, si murdar, caruia ii bipuie ceva. Il ia paza si descopera ca a furat din magazin un iaurt si un salam. Cand l-am auzit spunandu-i paznicului sa il ierte ca a luat pentru ca i-e foame, mi s-a rupt inima. Ma gandeam ca e ca o scena din “Mizerabilii” de Victor Hugo, cu personajul care a furat o paine, de foame, fiind prea sarac sa isi permita pana si amaratul acela de codru de paine. Prima reactie a fost sa ma opresc si sa spun ca platesc eu dar nu stiam exact ce sa fac asa ca m-am invartit un pic apoi am revenit la intrare ca sa ma ofer sa ii achit eu ce furase. Acum era alta problema. Paznicul spunea sa nu fac asta, ca batranelul si altii probabil, care inspira mila, iau ceva din magazin ca apoi sa ii ajute cineva si sa repete figura. Am ramas surprinsa pentru ca nu ma gandisem asa departe si simteam ca are si el dreptate. Dar vorbele lui mi-au adus aminte de ceva asemanator patit acum ceva luni cu o batranica. Statea pe langa rafturi si se plangea ca nu ii ajung banii si zicea ca vrea ceva, ce evident alegeai si tu. Mama a facut la fel, i-a luat, ca sa isi faca o pomana dar apoi cand am plecat, batranica intrase iar in magazin sa repete povestea. Ei bine, asa m-a dus si pe mine gandul, insa pentru ca era vorba de mancare, am decis totusi sa ii platesc ce luase, sa fie pomana pentru bunicii mei. Imi doream sa cred ca totusi va manca, arata tare slab. Daca nu, atunci era decizia lui, eu nu il controlam. I s-a dat drumul, el a iesit si i-am zis sa ma astepte la iesire. Mai aveam ceva de luat asa ca dura un pic. Imi fac eu cumparaturile si ies. La iesire, nimeni. Ma uit in stanga, dreapta, nici urma de batran. Imi trecuse prin cap ca s-ar putea sa plece dar speram sa nu o faca. Asa ca m-am trezit cu un salam si un iaurt pe care nu aveam cui sa le dau. Dar pentru ca erau pentru pomana, m-am gandit sa scanez oamenii, ca sigur gasesc pe cineva care are intr-adevar nevoie de ele. Si dupa 1-2 persoane care nu m-au convins, imi iese in cale o femeie, spre 60 de ani, imbracata toata in negru, mai saracacioasa si cu o sacosa mare in mana. O opresc si o intreb daca primeste ceva. Si cand dai e bine sa mai intrebi, pentru stiu din experienta ca nu toata lumea primeste pomana. Ea a zis ca da. Si dupa ce ii dau ce luasem, face cruce deasupra lor si imi spune ca Maica Domnului m-a adus la ea. Se ducea la o batranica in spital si erau binevenite toate. Ce m-am bucurat! Am simtit ca pana la urma au ajuns unde trebuie. O explicatie trebuia sa imi dau. :)”

Acum, pentru ca am pomenit intamplarea aceasta, vreau sa spun ca milostenia nu tine de cel care o primeste, ci de cel care o da. Se spune ca e bine sa dai de pomana si nu trebuie sa il judeci pe cel care o primeste, pentru ca Dumnezeu le vede pe toate. Daca dai, da, fara alte explicatii. Si mai ales, fa-o si fara a fi ceruta. Cand vezi pe cineva la nevoie si poti ajuta, fa-o. Unii nu cer de rusine si totusi au nevoie. Altii cer cu tupeu ba iti si spun ce si cat se la dai. Am intalnit de toate felurile. Daca nu iti place sa dai bani, da o apa, un covrig, o haina, o vorba buna, o umbrela pentru adapostirea de ploaie, un umar si o ascultare.

Elena G